"Ceea ce nu imbratisezi nu poti vindeca"
Sfantul Grigorie Teologul

duminică, 20 februarie 2011

Un OZN a aterizat la Voronezh, Rusia in 1989

Povestea extratereştrilor care au aterizat în parcul din centrul oraşului rusesc Voronezh ar putea să pară o ştire de senzaţie. În fond, a şi fost una, mai ales că toate agenţiile de presă ale lumii au preluat informaţia de la ITAR TASS, expunând pe larg subiectul în mass-media acelor ani. Însă faptul că au existat zeci de martori la acest fenomen cel puţin bizar şi, mai ales, că secretomania autorităţilor de la Moscova a fost ruptă tocmai de un atare eveniment, ridică orice umbră de îndoială de deasupra cazului de la Voronezh. Conform versiunii publicate de agenţia ITAR TASS, un obiect zburător neidentificat a aterizat în parcul central din orasul Voronezh, în data de 27 septembrie 1989, în jurul orei 18:30. Persoanele care au asistat la eveniment au declarat că înainte ca nava să fie vizibilă, pe cer a apărut o lumină pală, iar culoarea acesteia s-a intensificat, căpătând nuanţe de roşu în momentul în care s-a apropiat de pământ. Mulţimea s-a strâns imediat în jurul obiectului care tocmai aterizase, la timp pentru a fi martora apariţiei unor fiinţe foarte înalte, cu costume argintii şi cizme în culoarea bronzului. Se pare că în acel moment, un băieţel a ţipat de frică, dar a fost suficient ca atenţia fiinţelor extraterestre să se îndrepte către el pentru a îngheţa de frică. Toată lumea a început să se agite, iar ţipetele de panică şi busculada creată au dus la dispariţia rapidă a humanoizilor. Între apariţia navei şi decolarea ei bruscă nu trecuseră mai mult de 5 minute. Genrikh Silanov, şeful Laboratorului Geofizic din Voronezh a declarat pentru ITAR TASS că în urma cercetărilor întreprinse la faţa locului, au fost descoperite, în locul în care a aterizat nava, mai multe cavităţi precum şi două bucăţi de rocă. Materia a fost transportată de urgenţă la laboratoarele de la Moscova pentru a fi analizată. La prima vedere, rocile păreau nişte bucăţi de gresie de culoare roşie. Silanov avea să anunţe, într-o emisiune televizată, că urmează să fie efectuat un al doilea set de teste înainte de a trage concluzii pripite. Acela a fost şi momentul în care s-a pomenit pentru ultima dată despre fenomenul de la Voronezh. Ceea ce a urmat ţine numai şi numai de speculaţiile născute pe marginea acestui caz.
Sursa: gazetanord-vest

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...