Prima atestare scrisă despre Delta Dunării ii aparține lui Herodot care descrie intrarea flotei persane a lui Darius prin Deltă. Delta Dunării -triunghi asemănător literei grecești care i-a fost nașă a luat naștere intrun vechi golf al mării, izolat de un cordon de nisip. Dunărea aduce in fiecare secundă o tonă de material solid care ,,zidește'' și mărește acest spațiu. Sutele de canale, vegetația, fauna, precum și oamenii deosebiți care trăiesc aici ne atrag cu fascinație. Să nu uităm borșul de pește!!! Drept pentru care....
Pe 10 august 2005 am plecat cu ,,Pasagerul'' de la Tulcea spre Sulina cu gând hotărât de a cunoaște aceste locuri. Ne-au călăuzit pașii prieteni buni, familia Gherasim.
Pe cincisprezece august de Sfânta Maria este Ziua marinei. Asistăm la un spectacol interesant pregătit de cei de la marina militară. Probe: mersul pe bârna (ei ii spun altfel) unsă cu vaselină-cine ajunge până la capăt primește premiul-un purcel parcă. Altă probă: au dat drumul in apă la un cârd de rațe, de pe vas au plonjat concurenții. Câte rațe prindeai-toate erau ale tale!
Gazda noastră a venit cu un coș de pește. Spunem noi! El spune: știucă, somn, etc...Nu ratăm prilejul de a face o fotografie cu care să ne lăudăm la intoarcerea acasă!
Vis de pescar...
Tocmim o barcă și plecăm in excursie. Canalele pline de nuferi, malurile acoperite cu stuf, răchiți ce se apleacă peste noi...Toate acestea, văzute de la nivelul apei, nu de pe mal, sunt extraordinare. Emoționat, am reușit să arunc un telefon in apă ...
Intăm pe Lacul Roșu. Barca-și croiește drum prin covorul de vegetație și lasă in urmă cărare ce ușor, ușor se inchide. Noi, dacă nu ne-am lua seama, am sta numai cu gurile căscate. Cât vezi cu ochii, luciul apei este acoperit. Spui că ești pe o pajiște nesfârșită, dar să nu vă inchipuiți că-i liniște. Nu! Pe toată intinderea sunt mii și mii de păsări mici și gălăgioase care transformă totul intrun vacarm de nedescris, dar tot acest zgomot nu deranjează, dimpotrivă face totul mai interesant....
Ne apropiem de un cârd de lebede. Barcagiul ne spune că in această perioadă nu pot zbura fiindcă schimbă penele. Bătând din aripi incearcă să scape, dar noi venim mult mai repede decât pot inainta ele...
Una s-a resemnat. Probabil și-a făcut și ultima rugăciune. Nu are de unde să știe că noi nu mănâncăm lebede.
Trecem pe lângă un cuib in care sunt câteva ouă. Mama a zburat, speriată de noi, și cârâie amenințător undeva deasupra noastră. Fii liniștită, nu avem gânduri rele!
In acel nesfârșit de apă și verdeață, din loc in loc, nuferi ...
Departe se vede farul de la Sulina. Ajungem cu bine. Frumoase locuri, impresionantă zi!
In ziua următoare am plecat in altă excursie, terestră de data asta. Drumul pe care am mers era, evident, neasfaltat. Dar era mai bun decât in oraș. Criblura cu care era acoperit, bine bătută, de o culoare alb-cenușie făcea drumul vizibil până departe iar pe noi ne indemna la chiote...
Pășim pe un pământ straniu...Sunt dune de nisip acoperite cu o vegetație săracă, de fapt niște smocuri de iarbă lucioasă, care te duc cu gândul la deșert așa cum l-am văzut in filme sau la televizor.
Din deșert intrăm in junglă. Pădurea Letea, deși nu este foarte mare, iți dă impresia de junglă in adevăratul sens al cuvântului. Copaci imenși, crengi contorsionate, liane, păsări și o forfotă de insecte care-mi strânge și acum pielea pe spate.
Unul din copaci ne-a atras atenția și am incercat să-l cuprindem.Patru inși cu mâinile mai lungi ar fi putut face treaba asta dacă nu ar fi fost plin cu furnici din alea adevărate!
Tarzan de Bacău. Nu cred că cel adevărat (mă refer la Tarzan) era mai fericit !
Asta era mașina de serviciu pentru făcut fotografii. Noi am circulat cu un Ford neânmatriculat, șoferul nu avea permis de conducere...Nu am avut nici un moment sentimentul pericolului, totul a fost bine.
După o zi de hoinăreală masa vine ca o binecuvântare. Am curățat tot ce era pe masă. Parcă eram termite. Sigur că ne era foame și in aceste condiții mâncarea ni se părea mai bună, dar niciodată nu am mâncat pește atât de gustos....
La plecare, acest bărbățel ne privește cu tristețe. O zi cu noi, in calitate de ghid, l-a făcut să se simtă mai matur. Mai este un motiv dar nu știu dacă ar fi de acord să-l public...
Ne pregătim de plecare...ca acest cârd de păsări. Ne dorim din toată inima să revenim!
La revedere Sulina! La revedere prieteni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu