"Ceea ce nu imbratisezi nu poti vindeca"
Sfantul Grigorie Teologul

joi, 31 martie 2011

Reincarnarea - vis sau adevar?!

Omul întotdeauna a fost fascinat de moarte şi de viaţa de apoi. Dar există o viaţă de după viaţă? Cu siguranţă că nimeni nu s-a întors de dincolo pentru a ne detalia despre ceea ce va urma după bariera pe care orice om trebuie s-o treacă şi pe care ne place s-o denumim generic, moarte.
Dovezi socante! Reincarnarea exista cu adevarat. Un prim caz studiat de oamenii de ştiinţă a fost al unui băieţel care atunci când a văzut un avion şi-a adus aminte că în viaţa sa anterioară a fost pilot de avion în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După ce a povestit cu lux de amănunte viaţa sa anterioară, tatăl său a devenit îngrijorat cu privire la sănătatea sa mintală şi a început să compare evenimentele pe care le povestea fiul său cu cele întâmplate în realitate. Spre uimirea tuturor băiatul ştia tot despre viaţa pilotului de avion care murise în război.
Un alt caz interesant pe care l-a studiat cu mare atenţie Dr. Helen Wambach a fost al unui poliţist din Indianapolis care credea că a fost artist în viaţa sa anterioară. Devenind interesant de reîncarnare, omul legii a, a apelat la hipnoza şi atunci cazul reincarnării sale a fost demonstrat. El fusese artist într-o viaţă anterioară şi şi-a adus aminte de toate detaliile.
Un pacient obez a mers la psiholog pentru a-l ajuta să-şi regăsească forţa mentală să slăbească. În timpul unei şedinţe de hipnoză, psihologul folosind o tehnică de reamintire i-a sugerat pacientului să-şi aducă aminte de timpul în care era slab şi a folosit un termenul de “light”, care în engleză desemnează uşor dar şi lumina. În acea clipă pacientul a intrat într-o lume stranie, chiar înainte de momentul reincarnării, unde simţea lumina protectoare şi caldă ce îi cuprindea întreaga fiinţă. Această întâmplare şocantă sustine ideea ca reîncarnarea este un proces normal al existenţei noastre. Probabil că teoria reincarnării susţine un viitor cert al oamenilor pe Pământ sau pe alte planete din cauza nevoii evoluţiei spirituale. Reincarnarea există, chiar dacă există şi sceptici care ar nega această teorie. Cu toate acestea există momente în viaţă în care oricând se poate produce declicul şi îţi poţi reaminti cine ai fost într-o altă viaţă.
Sursa: piatza.net

miercuri, 30 martie 2011

Misterioasele OZN-uri triunghiulare

Pe la mijlocul anilor '80 ufologii au sesizat cu uimire aparitia unor obiecte zburatoare neidentificate de marime impresionanta - doua sute de metri lungime si o suta de metri latime - negre la culoare, de forma triunghiulara. Deplasarea silentioasa, lina insotita de un usor bazait facea misterul si mai mare. Cel mai impresionant este cazul semnalat in Illinois la data de 5 ianuarie 2000. Zeci de persoane au vazut o masa triunghiulara imensa care se deplasa ireal pe cer. Pe cat de mare era pe atat de silentios se misca. Numerosi martori printre care si patru politisti aflati in locuri diferite au vazut acelasi lucru. Politistii din SUA sunt instruiti in observarea si raportarea evenimentelor OZN si, ca atare, pot fi considerati martori credibili. Ipotezele emise de catre ufologi, sunt temeinic documentate si conduc catre aviatia militara a SUA.
Studiind zonele unde au fost semnalate, frecventa aparitiilor si traiectul de zbor, determinat prin marcarea pe harta a locurilor succesive unde au fost observate de catre martori, s-a constatat ca ar putea apartine unor baze militare din SUA. Inca din 1980 americanii au manifestat interes pentru capacitati de transport mari si ne referim la posibilitatea de deplasa zeci de tancuri, munitii si trupe. In 1982, compania Locheed Martin a prezentat Pentagonului proiectul unui cargo aerian triunghiular, de mari dimensiuni denumit "Stealth Blimp" si care corespunde descrierii martorilor. Oficialii vremii au declarat proiectul utopic, dar asta nu inseamna ca nu i-au acordat atentie. Probabil transportorul a fost realizat si daca in ultima vreme este tot mai vizibil, cu siguranta in timp foarte scurt va fi prezentat opiniei publice, locul sau la secret fiind "ocupat" de alte aparate mai sofisticate. Ce ziceti de o nava maritima invizibila pe radar?
Vespazian Ionesi, martie 2011, Bacau

luni, 28 martie 2011

A facut un OZN un sat intreg din China sa dispara?!

O poveste aparent incredibila a facut inconjurul Internetului. Un sat intreg din China a fost dat disparut, iar martorii spun ca in zona au fost zarite obiecte zburatoare neidentificate. Totul s-a intamplat in jurul orei 4 dimineata in zona muntilor Qinling din China, intr-o zona pe care, spun localnicii, armata a inconjurat-o imediat dupa incident. Filmata de la distanta, scena arata o lumina puternica albastra ce acopera intreaga zona. Imaginile au starnit imediat reactia amatorilor de paranormal de pe Internet, care cred in varianta unui atac extraterestru, mai ales ca in zona au fost zarite deseori OZN-uri. Nicio informatie nu a fost insa confirmata. Alte zvonuri vorbesc despre un experiment militar, foarte aproape de satul dat disparut fiind si o centrala nucleara, dar si a doua Piramida ca dimensiune din China.

Sursa: Crime Time. ro

duminică, 27 martie 2011

Un sat intreg de eschimosi a fost rapit de un OZN

O poveste misterioasa s-a intamplat in localitatea Angikuni din nordul Canadei. Un sat intreg de eschimosi a disparut peste noapte si nimeni nu si-a putut explica ce s-a intamplat. In analele politiei canadiene aceasta poveste stranie tine loc de prima pagina. De mai multi ani un grup de eschimosi isi ridicasera tabara in apropierea lacului Angikuni. Era o zona foarte buna pentru ca aveau posibilitatea sa ajunga foarte usor la terenurile pentru vanat, oferindu-le in acest fel posibilitatea unui trai decent. O data sau de doua ori pe an, singurii vizitatori pe care ii primeau eschimosii din satul Angikuni, erau vantatorii nomazi ce aveau drum prin zona.

Povestea misterioasa incepe in clipa in care Joe LaBelle, un vanator nomad ce cutreirea tinuturile nordice ale Canadei, s-a abatut putin din drum si a trecut prin Angikuni ca sa-si viziteze prietenii. Atunci cand a intrat in sat, un sentiment de neliniste a pus stapanire pe el. Era o liniste de mormant iar vanatorul nu intelegea ce se intampla. Nu era nimeni iar satul era pustiu. Joe LaBelle a inceput sa caute un semn de viata, cotrobaind prin fiecare casa, dar nu a gasit pe nimeni. Parca toata lumea se evaporase. Labelle s-a inspaimantat brusc: “Am alergat din iglu in iglu batand la fiecare usa cautand cel mai mic semn de viata. Dar nu era nimic. Am simtit imediat ca ceva nu merge bine. La vederea farfuriilor pe jumatate golite, am stiut ca s-a intamplat ceva in timp ce ei mancau. In fiecare cabana am gasit o arma rezemata de usa. Nici un eschimos nu merge nicaieri fara arma sa. Cu oroare, am descoperit toti cainii morti, legati de copaci. Foarte aproape, in cimitir, pamantul inghetat si dur fusese sapat si corpurile rapite. Am inteles ca acolo se petrecuse ceva terifiant. Acele persoane nu ar fi lasat niciodata cainii sa moara astfel…” Labelle a telegrafiat politiei canadiene, acestia ajungand cat mai repede cu putinta. Misterul Angikuni a dat foarte multe batai de cap politiei canadiene dar rezultatul anchetei nu a fost concludent. Nu se stie unde au putut sa dispara locuitorii unui sat intreg. Exista anumite voci care au sustinut ca in urma anchetei efectuate de politie, existau semne clara ca eschomosii au fost rapiti de extraterestrii. Aceasta ipoteza nu a fost confirmata niciodata de ancheta politiei. Armand Laurent care a trait cu fii sai pe malul opus al lacului a spus ca intr-o noapte a vazut un obiect zburator misterios ce survola zona dar nu a putut confirma rapirea eschimosilor.

Sursa: orator.ro

vineri, 25 martie 2011

Marmureanu: In Marea Neagra se poate produce ceva mai grav ca tsunami

Prof. dr. Gheorghe Marmureanu, directorul Institutului National de Fizica a Pamantului, a afirmat, intr-un interviu acordat Stirilor ProTv ca in Marea Neagra se pot produce valuri seismice, adica tsunami Zonele seismice care ne afecteaza pe noi sunt Vrancea, Banat, Maramures, Bucovina, nordul Dobrogei si sudul Dobrogei, cu partea de la Sabla, la sud de Mangalia, pe teritoriul bulgar, Campia Romana. Potrivit lui Gh. Marmureanu, Sabla este o zona tectonica ce a fost la noi, in Romania, dar acum este la bulgari. Aceasta placa este cea care ar putea provoca tsunami in Marea Neagra. Ea inainteaza in mare cu circa 20-30 kilometri si genereaza tsunami mai mici sau mai mari. “Foarte multa lume spune ca nu este posibil sa ai tsunami Marea Neagra care ar fi ca un fel de vas inchis. Eu le recomand dansilor, din punct de vedere fizic, sa ia un lighean si sa faca cu mana in apa, sa vada ce valuri apar“, a spus prof. dr. Gh. Marmureanu. El a mai adaugat ca: “De la aceasta falie Sabla, personal gandesc ca sunt mari probleme, pentru ca in Marea Neagra, la o adancime de 400 si ceva de metri si pana foarte adanc, exista depozite imense de hidrogen si de acid sulfuric. Va rog sa realizati ce inseamna aceasta scoatere afara, este un alt pericol…ceva mult mai periculos decat un val de tsunami insusi“. Ceea ce este si mai interesant este ca astfel de fenomene s-au intamplat de mai multe ori de-a lungul timpului, in zona Marii Negre. De pilda, potrivit prof. Marmureanu, in anul 105 inainte de Hristos, Calatisul, actuala Mangalie, a fost sters de pe fata pamantului de tsunami. La fel s-a intamplat si cu Cetatea Histria, pe timpul grecilor, care a disparut sub ape dupa ce a fost maturata de valuri. Se mai presupune ca la 1.500, Histria ar fi fost distrusa in acelasi mod. Tsunami au mai fost ingregistrate si dupa cutremurul de la 31 martie 1901, de 7,2, tot pe placa tectonica Sabla si care ar fi generat valuri de 3,5 metri. “Daca atunci, in 1901 era martie si nu era nimeni pe plaja, acum lucrurile astea legate de hidrogen sunt mult mai periculoase”, spune Marmureanu. Pe plan international, exista un sistem prin care se pot depista tsunami la 25 de minute si dupa doua ore si jumatate se pot avertiza. In Romania, la Institutul de Fizica a Pamantului exista un sistem care in patru secunde poate detecta magnitudinea unui cutremur. Gheorghe Marmureanu le propune specialistilor din strainatate sa foloseasca sistemul nostru, pentru ca daca e un cutremur mare, de 7,5 – 9, probabilitatea de tsunami este si ea la fel de mare. Intrebat daca exista vreun risc imediat de tsunami in Marea Neagra, Marmureanu a raspuns: “Nu. Avem tsunami cam o data la 500 de ani. Mai multe valuri din acestea seismice se inregistreaza pe partea cealalalta a Marii Negre, la turci si in Marea Azov, la ucraineni, de exemplu”.

Sursa: piatza.net

joi, 24 martie 2011

Marele iluzionist Houdini

Astazi, Google il celebreaza pe celebrul Harry Houdini, nascut acum 137 de ani, in 1874, evident intr-o zi de 24 martie. De ce spun celebru, pentru ca nu cred ca este cineva sa nu fi auzit de magicianul Houdini, cu toate ca a murit de foarte mult timp, in 31 octombrie 1926, la varsta de 52 de ani. La inceputul carierei Houdini era un maestru al cartilor de joc, fiind numit chiar “Regele cartilor”, dar ulterior, motivul pentru care a ramas in istorie este maestria pe care a aratat-o in trucurile evadarilor “imposibile”, fiind renumit ca “Regele catuselor”. Numele iluzionistul Harry Houdini a ramas intotdeauna asociat cu intamplari iesite din comun, eliberari spectaculoase si cascadorii care sfidau moartea. Pentru cei care nu stiu, numele Harry Houdini este numele de scena, numele real era Erik Weisz, dupa origini evreisti, iar cel care l-a inspirat pe viitorul Houdini a fost un mare magician francez pe nume Jean Eugene Robert-Houdin, cel care i-a inspirat si numele, prin adaugarea unui „i”. Motivul pentru care a atras atentia si a ramas in istorie, au fost scenele spectaculoare si modul magic in care le executa. El cauta in permanenta sa gaseasca numere cat mai incitante si cat mai ciudate. Astfel in anul 1895 a provocat politistii unei sectii, sustinand ca el poate scapa de catuse si din celula… si a reusit. Acesta a fost inceputul „Regelui catuselor”, iar faptul ca se pricepea atat de bine la astfel de evadari ar fi ca el a studiat multi ani cum functioneaza mecanismele lacatelor si catuselor, pana a ajuns unul dintre cei mai mari experti din lume in domeniu. Un alt numar cu care Houdini a ramas in istorie este cel de pe hipodromul din Londra, unde a reusit sa faca sa “dispara” un elefant impreuna cu dresorul sau. Cert este ca Houdini a fost un mare iluzionist, pentru ca trucurile lui pareau intotdeauna atat de reale incat era chiar considerat ca poseda puteri supranaturale, dar, dupa cum declara chiar el, folosea doar elemente de scamatorie si poate avea un public care nu era prea pregatit sa le observe. Cu puteri supranaturale sau nu, Houdini s-a stins din viata la varsta de 52 de ani, intr-o zi de Halloween, in urma unei peritonite acute si a ramas in istorie pentru ca a fost unul dintre cei mai mari iluzionisti ai tuturor timpurilor. Acesta este clar un motiv ca cei de la Google sa-l aniverseze la cei 137 de ani de la nasterea sa.
Sursa: piatza.net

miercuri, 23 martie 2011

Dacii, romanii, românii și autostrăzile

A venit primavara si abea asteptam sa plecam de acasa. Se fac planuri, se renunta la unele in favoarea altora mai bune si, bineinteles, se pregatesc masinile pentru drum de la pneuri la asigurari, inspectii tehnice, etc. Dar drumurile ... De curand am citit un articol care m-a indemnat la o documentare serioasa. Ce am aflat de pe internet!
Dacii erau mai tari ca noi la construit drumuri! Din ce s-a descoperit pana acum rezulta ca reteaua de drumuri dacice avea o lungime de 12.000 kilometri, dintre care aproximativ 760 kilometri aratau ca in fotografia de mai sus, adica erau pavate, aveau intre 6 si 12 metri latime, deci erau veritabile autostrazi. In zona Carasului exista un tronson dacic care a fost scos la lumina de arheologi si care, desi are peste 2000 de ani, este in conditii mult mai bune de circulatie decat drumul national din aceeasi zona. Dupa anul 105 e.n. la drumurile construite de daci s-au adaugat cele romane, cel mai important fiind cel care lega Drobeta de Bran, pe Valea Oltului. Foarte importanta era si reteaua de drumuri care ducea de la Porolissum (langa Zalau, Jud. Salaj) la Cluj, Alba, Sarmisegetuza, Drobeta, la podul peste Dunare si facea legatura cu Roma (fotografia de mai jos). Un alt drum important era cel care lega Targoviste de iesirile la Marea Neagra, pana la Mangalia, cu ramificatii in Giurgiu, Oltenita, Adamclisi. Evident, drumurile respective nu se opreau la granite ci faceau legatura cu Grecia, Macedonia si Roma unde ajungeau aurul, granele, mierea si vinul dacilor. Aceasta impresionanta retea de drumuri nu era folosita doar pentru comert ci si pentru deplasarea trupelor in caz de razboi si nu ne gandim numai la soldati pedestri si calareti ci la care de lupta si carute pentru aprovizionare, care pe drumuri desfundate s-ar fi blocat destul de repede. Drumurile importante erau pazite de patrule inarmate drept pentru care calatoriile se faceau in siguranta. Inca de pe vremea lui Burebista se mentioneaza si o retea de drumuri de aparare, care duceau armatele dacilor, in numar de peste 40.000 de luptatori spre fortifiicatiile montane, vorbindu-se si de multe tuneluri care treceau pe sub munti si de unde getii "picau" pe neasteptate asupra dusmanului. Pana acum nu s-a gasit acesta retea si se pare ca tunelurile au fost astupate de armata lui Traian.
Oare, daca i-am invoca pe Burebista, Decebal si Marele Preot Vezina ar veni sa ne construiasca autostrazi ca noi, bicisnicii, nu suntem in stare!

luni, 21 martie 2011

Zona 51 - un spatiu al colaborarii dintre pamanteni si extraterestrii!?

Daca cititi aceste randuri cu siguranta va pasioneaza fenomenul OZN. Astazi incerc sa va prezint Zona 51, cea mai ascunsa dar si cea mai cunoscuta baza secreta din lume. Situata in desertul Nevada, intrun loc arid, neprietenos este perfecta pentru experimente secrete. Baza a fost construita pe albia secata a unui rau si se prezinta ca o suprafata neteda de aproximativ 5 kilometri lungime, strajuita de crestele muntilor si inconjurata de un spatiu nelocuit pe o raza de peste 100 de kilometri. Patrulele inarmate care apar ca din pamant atunci cand cineva se apropie prea mult, pustiul din jur si frica de radiatiile nucleare fac din Zona 51 un loc de neatins. Misterul care inconjoara aceasta baza secreta face imaginatia sa prinda aripi.
Cateva repere istorice.
Zona 51 a fost creata in anul 1955, in anul 1977 s-a recunoscut oficial existenta acesteia, iar in 1995 baza s-a extins incluzand in perimetrul sau si muntii care o inconjoara. Cu referire la statutul acesteia Bill Clinton, pe vremea cand era presedinte, a spus: "Pentru Statele Unite are o importanta vitala ca informatiile secrete despre aceasta baza sa nu devina proprietatea tuturor…"
Stim ca aici lucreaza numerosi oameni de stiinta care studiaza aparate de zbor extraterestre, si aplica tehnologia acestora, cu deosebire, in domeniul aviatic. Realizari facute public: avionul de spionaj U-2, avionul invizibil Sealth si, probabil, atat de cunoscutele "farfurii zburatoare". O problema studiata in mod aparte este cea a deplasarii aparatelor de zbor. Stim ca OZN-urile se misca cu viteze incredibile, schimba cu usurinta directia de deplasare in unghiuri imposibile, pot sa-si ascunda prezenta, pot influenta aparatura electronica paminteana scotind-o chiar din functiune pe diferite perioade. Nici unul din avioanele pe care le stim noi nu reuseste performantele OZN dar anii care vin vor demonstra ca imaginatia noastra este saraca. Sunt convins ca, in timp scurt, vom fi martori la evolutii spectaculoase atat in domeniul tehnic cat si in relatia cu extraterestrii. Marturii, care par fanteziste, spun ca o parte din Zona 51 apartinea, prin anii 60, unei rase de extraterestri aflata in pericolul de a disparea fiindca structura lor genetica suferise mutatii grave si nu mai puteau sa se reproduca. In schimbul tehnologiei americanii le-au permis sa faca experiente pe oameni si animale. In acei ani, chiar si la noi in tara, se auzea despre "oameni negri care furau copii sa le ia sangele". O fi vreo legatura? Se pare ca in urma unei dispute intre extraterestrii si administratia bazei s-a ajuns la conflict. Principala cauza a fost incalcarea de catre extraterestri a conventiei despre neamestecul in treburile pamintene. Numeroase persoane si animale schilodite ca urmare a experimentelor facute de catre extraterestri se gasesc pe tot teritoriul Statelor Unite. Dar cum noi nu putem face fata armamentului extraterestru se continua relatiile pana cand vom fi in stare sa ne aparam cu sorti de izbanda. Se spune ca in 1979 extraterestrii au parasit Terra. Inainte de plecare au anuntat ca se vor intoarce si le-au comunicat celor din baza data urmatoarei sosiri: 1625xx. Ultimele doua cifre nu sint cunoscute si nimeni nu are nici o idee despre ceea ce ar putea sa insemne. Mai mult, in momentul plecarii a disparut si omul de stiinta care lucrase cu extraterestrii si asimilase cele mai multe cunostinte privind tehnologia lor. La baza au ramas instrumentele si tehnologia extraterestrilor, pe care de atunci cercetatorii le-au studiat independent, incercind sa le inteleaga si sa le recreeze in conditii pamintene. Au reusit sa obtina unele rezultate, mai ales in domeniul militar. S-a ajuns la concluzia ca izvorul de energie al OZN-urilor este cel de-al 115-lea element din tabelul periodic al lui Mendeleev. Cu toate acestea, mecanismul prin care acest element pune in miscare o farfurie zburatoare a ramas pina acum necunoscut. Pe Pamint, acest element foarte greu nu exista in stare pura, iar stiinta nu a descoperit o metoda prin care sa il obtina. Sunt convins ca in Zona 51 se studiaza si pe alte domenii. Fara indoiala medicina nu este neglijata. Cu certitudine sunt si alte locuri in care viitorul nostru se prefigureaza! Clepsidra este intoarsa! Timpul se scurge! Sa privim spre viitor cu incredere si speranta!
Vespazian Ionesi, martie 2011, Bacau

joi, 17 martie 2011

Localitati - buncare

Yucatan este unul din cele 31 state federale ale Mexicului si a fost leaganul civilizaţiei Maya. Intro localitate din Yucatan care se numeste Xul si care, in dialectul local, inseamna "sfarsit" a luat fiinta organizatia "A cincea esenta". Membrii organizatiei sunt convinsi ca in 2012 vine apocalipsa si si-au construit un adevarat cartier-buncar. Asa-numitul “Refugiu al Vulturilor”, compus dintr-un grup de vile fortificate cu porti si ferestre anti-explozive, refugii si tuneluri subterane, a fost amenajat special in asteptarea sfarsitului lumii din 2012. Circa un milion de persoane, au participat la construirea “citadelei blindate”, cu strazi legate intre ele printr-o retea de tuneluri. Locuitorii acestei colonii adopta un stil de viata secret si obiective menite “sa apere si sa conserve echilibrul ecologic”.
Panicate de iminenta unui dezastru planetar 38 de familii italiene au solicitat si obtinut cetatenie mexicana, au aderat la organizatia “A cincea esenta” si traiesc izolati in localitatea - buncar. Se pare ca si oameni politici si-au rezervat locuri in aceasta "Arca a lui Noe", chiar au contribuit financiar la construirea ei.
Vespazian Ionesi, martie 2011, Bacau

miercuri, 16 martie 2011

Ne vor lovi razele albastre?!!?

Intr-una din profetiile indienilor hopi (populatie de indieni care traieste in statul Arizona) se spune:
"Va veni o vreme când o stea albastră va apărea pe cer, iar strălucirea ei va lumina întunecimea nopţii. Această lumină albastră va aduce un vânt, un vânt care n-a mai fost văzut înainte pe Pământ de mult timp. Această stea albastră va aduce şi un foc, un foc atât de mare şi de fierbinte, încât va transforma materia Universului. Lumina albastră de la acea stea este semnalul că cea de a patra lume se va sfârşi. Steaua albastră va face ca oceanele să se ridice şi să inunde lumea. Aproape toate vietăţile vor pieri în această mare catastrofă".

Cum trebuie sa intelegem această profeţie şi ce este steaua albastră? Unii cercetători cred că în interiorul galaxiei noastre, Calea Lactee, se află un nucleu sub forma unei paini rotunde in care se produc, regulat, explozii. Aceaste explozii degaja o lumină albastră si trimit radiatii cosmice în toate direcţiile, care ajung şi în sistemul nostru solar, în circa 26.000 de ani - timpul in care lumina parcurge distanţa dintre centrul galaxiei si Pământ. Intrebarea mea este daca inainte de acesti 26.000 de ani in centrul galaxiei nu se produceau explozii. Daca raspunsul este da, se produceau, atunci deja am fost atinsi de razele albastre!!! Sunt voci care afirmă că această lumină albastră va deveni vizibilă abia pe 13 decembrie 2012, atunci când va penetra câmpul magnetic protectiv al sistemului nostru solar. Razele cosmice albastre din miezul galaxiei vor lovi Soarele şi planetele supraincarcandu-le energetic, cauzând dezastre naturale incomensurabile, precum şi o schimbare a polilor magnetici. Forta de gravitatie ce susţine apele pe scoarta terestra, în momentul schimbării polilor va ajunge la zero. Efectul - un nou potop. Vor apărea valuri tsunami gigantice, vânturi extrem de puternice, eruptii vulcanice si cutremure devastatoare si, posibil, reconfigurare continentala. Toate aceste lucruri se pot întâmpla in decembrie 2012, când Pământul isi va opri miscarea de rotatie pentru scurt timp, dupa care se va misca in sens invers. Atunci vom intelege ceea ce spun vechile cronici: “cerul şi pământul îşi vor schimba locul, iar în ziua următoare Soarele va răsări din apus”.

Vespazian Ionesi, martie 2011, Bacau

Eroii de la Fukushima

Cincizeci de japonezi ramasi la Centrala de la Fukushima tin piept dezastrului nuclear, cu pretul vietii. Sunt cei care incearca din rasputeri sa impiedice o catastrofa care ar afecta intreaga omenire.Potrivit declaratiilor oficiale, majoritatea celor 800 de muncitori de la Fukushima au fost retrasi la scurt timp dupa cutremurul de vineri. Au ramas in centrala nucleara 50 de muncitori, intr-o incercare disperata de a tine sub control miezurile celor sase reactoare. Racirea se produce acum mai mult prin instalatii de pompieri, pentru ca sistemele initiale s-au defectat.Cei care au ramas in centrala sunt oameni care au renuntat intr-un fel la viata lor, pentru ca riscul la care se expun este imens. Radiatiile de acolo sunt nimicitoare pentru corpul uman. Fara echipament de protectie nu ar putea rezista nici macar 10 minute langa unul dintre reactoare.Cu totii sunt expusi unui nivel de intoxicare ridicat si cu siguranta, daca vor trai, viata lor va fi marcata pentru totdeauna de cele intamplate acum.Tragic este si faptul ca multi dintre cei care lucreaza la centrala aveau locuintele in orasele din imprejurimi, care au fost afectate de tunami si, practic, oamenii acestia au pierdut totul – bunuri, case si chiar pe cei dragi. Dar cu toate acestea nu au renuntat la speranta si lupta acum ca sa salveze o lume intreaga de o criza nucleara si o tara intreaga de o alta catastrofa – de mii de ori mai mare decat cea prin care tocmai a trecut.
Sursa: piatza.net

luni, 14 martie 2011

Iran, China, SUA, Rusia, India, banii si religia

Dupa invazia Irakului Statele Unite si-au indreptat atentia asupra tarilor arabe si asupra Iranului in mod deosebit. Intelegem interesul pentru petrol, dar este doar atat? Pana la urma, printro politica comerciala buna, arabii iti aduc petrolul acasa! Cred ca sunt si alte interese, mult mai importante. Varianta portilor stelare si a artefactelor miraculoase, a legaturii cu alte lumi suna oare prea stiintifico-fantastic?!
China uimeste printro evolutie economica spectaculoasa, dar noi stim ca fara acordul marilor bancheri ai lumii, fara banii lor nu se misca nimic! De ce a fost aleasa China?! Se vor adeveri profetiile care spun ca lumea va fi condusa de rasa galbena?! De ce trebuie sa cada Statele Unite ale Americii cand marea finanta a lumii isi are "resedinta" aici?! Desi la ora actuala americanii hotarasc destinele umanitatii, exista voci care nu le dau mai mult de doi ani pana vor ajunge la nivelul tarilor "din lumea a treia"!
Care va fi rolul Rusiei? Putin este un lider adevarat, pe langa care sefii de state europeni par pigmei si are in mana o tara cu resurse nelimitate. O sa accepte sa nu stea la masa invingatorilor? Totusi, doar profetiile cu caracter religios acorda credit Rusiei. Interesant! Vom vedea!
India ocupa un loc important in predictii si, de fiecare data, prezicatorii au accentuat misiunea spirituala a acestei tari. Pentru multi dintre noi India inseamna filme cu iz de telenovela, specialisti in IT, aglomeratie urbana, saracie si foarte, foarte mult mister in ceea ce priveste viata spirituala si religioasa.
Religia este o constanta a vietii pe Terra! Si totusi, in ultima vreme, biserica, in mod deosebit cea catolica pierde teren. Scandaluri de natura sexuala, secte care ademenesc credinciosii, dorinta de putere si bogatii a clerului toate erodeaza biserica in forma ei clasica. Oare se orchestreaza constructia unei noi religii?!
Sistemul bancar este cu un pas inainte. Desi nu la vedere, finantele s-au miscat deja spre Noua Ordine Mondiala. Modul in care lucreaza, profiturile uriase, moneda unica spre care se tinde precum si integrarea bancilor in sisteme tradeaza acest lucru. Profetiile insa spun ca in viitorul apropiat banul nu va mai fi puterea suprema in lume! Greu de crezut!
Exista o legatura puternica intre finantele mondiale si sistemul politic-administrativ al statelor lumii. Se observa o imixtiune fatisa a organismelor financiare in dirijarea guvernelor prin cel putin trei etape: saracirea, indatorarea si preluarea controlului politic si administrativ. Aici nu mai este vorba de previziuni ci de obiective stabilite cu mult timp in urma de catre conducatorii societatilor secrete care dirijeaza, din umbra, lumea.
Ce fac in acest timp masele, miliardele de oameni de pe planeta? Oare nu ne intereseaza ce se va intampla cu noi?! Nu stiu daca este adevarat ca actiunile si comportamentul uman pot fi dirijate prin sisteme ca cel de tip HAARP. Stiu ca in decembrie 1989 am fost pentru scurt timp zimbri! Cine ne-a infierbantat mintile de a expoldat mamaliga? Acum liderii de sindicat nu reusesc sa ne scoata la o demonstratie pasnica, civilzata, nepericuloasa si atunci eram gata sa murim! De ce si pentru ce?! Concluzia!? Turmele vor astepta ca stapanii sa hotarasca si vor trai cum li se va spune ca este bine.

Vespazian Ionesi, martie 2011, Bacau

Un megacutremur ameninta America in urmatoarele 14 zile ?!!

Specialistii rusi de la Institutul de Fizica Pamantului, ii avertizeaza pe americani, prin vocea premierului Putin, ca “un megacutremur cu consecinte catastrofice, ar putea lovi zona de vest a Americii, Mexicul si America Centrala si America de Sud, in urmatoarele 14 zile!” Aceasta este concluzia dupa ce s-au reanalizat datele din cutremurul ce a avut loc recent in Noua Zeelanda si noua falie New Madrid! Ei se bazeaza pe observatiile electromagnetice si in zonele inalte atmosferice, si observatia ca in mai multe regiuni pe glob au aparut asemenea semnale, dar un focar foarte intens este deasupra coastei de vest americane si regiunea ei centrala!
Specialistul american Ken Ring, cel care a prezis corect cutremurul din Christchurch Noua Zeelanda anunta data unui urmator cutremur: 20 Martie!!
El explica: Soarele poate fi comparat ca marime cu o minge de baschet! Pe langa el, planetele gigantice Jupiter, Saturn sunt ca niste grefuri, iar Pamantul un bob de piper! Aceste planete gigantice, cand se afla de aceeasi parte, produc o “maree” pe Soare, asa cum Luna produce pe Pamant! Dar cand combinatia dintre materia provenita din eruptiile solare amplificate si de efectul Lunii asupra Pamantului se combina intre ele, efectul e maximizat pe Pamant! In acest moment, avem Jupiter si Saturn de fiecare parte a Soarelui si… Pamantul intre ele, ceea ce creaza un cuplu de forte teribil asupra miezului terrei! Aceasta conjuctura a inceput in Septembrie anul trecut si va dura pana prin mai! Dar pe 20 martie, Luna se va afla din nou aliniata cu marile planete si in pozitie de declansator de cutremure catastrofale! In acest caz, greul il va suferi probabil California, cu Falia San Andreas! Din nefeicire, se asteapta eruptii solare tot mai puternice in urmatorul interval, perioadele urmatoare…
Sursa:georgevalah.wordpress.com

joi, 10 martie 2011

Polul nord magnetic se deplasează cu o viteză record!

Specialiştii avertizează că siguranţa sistemelor de transport este în pericol, mai ales că în prezent Polul nord magnetic se deplasează, înspre Rusia, cu o viteză record de 60 de kilometri pe an. Polul nord magnetic se află de peste 2 secole în drept cu Insula Ellesmere, o insulă nelocuită din arhipelagul canadian. Polul nord magnetic diferă de Polul Nord, care trece prin axa de rotaţie a Terrei, iar viteza cu care se deplasează a început să crească în ultimii 20 de ani. Lucru care dus la teoria inversării polilor magnetice, aspect care ar putea avea efecte catastrofale, fie financiare, fie umane. Deşi lucrurile sunt nesigure în ceea ce priveşte o posibilă inversare a polilor magnetice, mulţi oameni de ştiinţă au declarat că acest lucru e sigur şi au adus ca argumente următoarele teorii sau fapte:
Impactul final al inversării polilor nu are cum să fie stabilit, pentru că acest fenomen avut loc ultima dată acum 780.000 de ani. Tocmai de aceea, în prezent, pentru oamenii de ştiinţă inversarea polilor magnetici este ceva nesigur şi imprevizibil.
La fiecare un milion de ani au loc între 3 şi 7 inversări. Iar fenomenul de migrare este accentuat din cauza cataclismelor care au avut loc în ultimii ani.
Migrarea polului nord magnetic dinspre Insulele Ellesmere, Canada, spre Siberia, Rusia, la viteza actuală înseamnă că busola va arata o directie diferita cu un grad la fiecare cinci ani.

Efectele unei asemeni inversări nu se cunosc şi nici nu pot fi stabilite. Cu toate astea, specialiştii estimează că efectele ar putea fi afectarea sistemelor de navigaţie, punctul nord al busolei devine sud, păsările şi creaturile marine migratoare ar deveni confuze şi ar muri în masă, iar industria minieră şi petrolieră ar fi afectate pentru că în aceste industrii se folosesc magneţi pentru stabilirea unghiului de forare. Cât despre posibilitatea pierderii de vieţi omeneşti, nimic nu e sigur, totul e posibil.

Sursa: dosaresecrete.eu

miercuri, 9 martie 2011

Putem ajunge pe Marte in 3 ore?

Pentru impatimitii genului SF expresii gen: teleportare, motor hiperluminic, hiperspatiu, poarta stelara nu sunt ceva deosebit dar toti stim ca aceste expresii nu apartin lumii reale. Iata ca a venit timpul sa discutam o posibila calatorie pe Marte in numai trei ore. Cum ar fi posibil asa ceva? SUA dezvolta un proiect, pe baza ideilor omului de stiinta Burkhard Heim, care, in anii '50, avansase ideea deplasarii pe baza unui camp magnetic foarte puternic. Campul magnetic produce un camp gravitational si propulseaza nava, iar daca energia este suficienta se poate produce o "alunecare" intro alta dimensiune unde viteza de deplasare este fantastica. Intreruperea campului magnetic ar duce imediat la revenirea navei in spatiul nostru, evident in alta zona a sistemului solar sau galaxiei. Specialistii ministerului apararii al SUA lucreaza la un generator de camp magnetic, denumit "Z Machine", care ar putea servi drept "motor" unei nave cosmice. Un fizician german, implicat in acest proiect, spunea ca motorul ar putea fi testat peste cinci ani, dar ca, pentru a putea realiza acest proiect, trebuie sa ne straduim sa intelegem si in alt fel legile fizicii.

Vespazian Ionesi, martie 2011, Bacau

Orasul viitorului va pluti

Deşi arată ca într-un film SF, acest oraş plutitor ar putea fi soluţia pentru apărarea împotriva tuturor dezastrelor naturale. Structura incredibilă cuprinde 30 de milioane de metri pătraţi şi este proiectată pentru a găzdui până la 40.000 de locuitori, informează Daily Mail preluat de Mediafax. Acest oraş este dotat cu tot ceea ce ar putea să se găsească într-un oraş obişnuit, de la hoteluri până la magazine, cazinouri şi şcoli. Structura este dotată chiar cu grădini, lifturi speciale pentru transport vertical şi trotuare pentru pietoni.
Planurile unui astfel de oraş au fost inspirate de dezastrul provocat în New Orleans de către uraganul Katrina, în 2005. Distrugerile materiale au fost atât de extinse, încât comunitatea din New Orleans este încă în proces de reconstrucţie. O echipă de designeri din Boston a venit cu această propunere pentru un oraş plutitor, proiectat să stea pe malul fluviului Mississippi şi care ar putea preveni o tragedie similară. Potrivit proiectului, oraşul New Orleans Arcology Habitat sau Arca lui Noe, cum a fost denumit, poate înfrunta cele mai teribile uragane datorită structurii sale triunghiulare, care permite vântului puternic să treacă prin mijlocul său liber.Super-oraşul este proiectat să plutească într-o poziţie fixă, în interiorul unui bazin umplut cu apă. Deşi proiectul este creat special pentru situaţia din New Orleans, designerii sunt convinşi că structura lor ar putea fi folosită în orice zonă urbană de coastă.
Sursa: 2012en.ro

marți, 8 martie 2011

Explozia solara din 2012

NASA a confirmat ca in 2012 va avea loc o explozie solara foarte puternica care ar putea sa produca efectul Carrington. Astronautul britanic Richard Carrington a observat si documentat cea mai mare expliozie solara din istorie. Evenimentul a avut loc in 1859:

“In zori de zi a doua zi, peste tot, cerul era roşu, verde şi violet. Aurore atât de strălucitoare incat ziarele ar putea fi citit la fel de uşor ca în lumina zilei. Într-adevăr, uimitoare aurore au aparut chiar la latitudini tropicale peste Cuba, Bahamas, Jamaica, El Salvador, şi Hawaii. Sistemele de telegraf la nivel mondial functionau defectuos. Operatorii de telegraf au suferit socuri electrice si hartii au luat foc. Chiar şi atunci când telegraful era deconectat functiona alimentat de la linii, curenţi electrici indusi de aurore în fire încă permiteau să se transmit mesaje.”

Acum, dupa 150 de ani efectul va fi altul. Pe vremea aceea lumea nu depindea asa de mult de tehnologie. Acest fenomen genereaza niste campuri electromagnetice foarte puternice ceea ce va induce curent electric in toate metalele conducatoare de electricitate. Noi folosim curent in felul urmator: pentru motoare avem nevoie de curent puternic, cu cat e mai puternic motorul cu atit avem nevoie de mai mult curent electric, iar pentru circuitele electronice avem nevoie de curent foarte mic. De exemplu, in computerul nostru, cel mai mult consuma motorasul de la Hard-Disk, ventilatorul de aerisire si display-ul. circuitele in sine consuma foarte putin. In telefonul mobil cel mai mult consuma receptorul-transmitatorul radio apoi display-ul. De ce este important ? pentru ca in cazul unui eveniment de acest gen, toate aceste circuite se vor arde. TOATE, in afare de cele protejate, adica cele care sunt intr-o cusca faraday. In 1859 nu existau microcircuite iar economia nu depindea de tehnologie.

Oamenii inca nu isi dau seama cat de dramatic s-ar schimba viata noastra intr-o secunda. Daca ai o masina foarte veche (Dacia 1300) s-ar arde probabil doar alternatorul si bobina de inductie, dar daca ai o masina noua, s-ar arde toate sistemele electronice. Masina se va opri imediat, nu vei mai putea sa deschizi geamul si posibil nici usile. Nu vor functiona telefoane, radio, tv, internet, niciun mijloc de transport, reteaua de curent electric, cea de apa si gaze. Ne vom trezi in mijlocul unui drum, fara posibilitate de comunicare, fara posibilitate de transport si fara acces la conturile din banca, doar cu banii din buzunar. Toate informatiile electronice care nu vor fi stocate pe suport neelectronic (CD/DVD) se vor pierde, economiile pe card vor pica instantaneu, job-urile care au vreo legatura cu munca la calculator isi vor pierde sensul.

O explozie ceva ma mica a avut loc in 1989 cand a picat curentul in Canada si alta in 2003 cand a picat curentul in nordul US si Canada, cand s-a crezut initial ca a fost atac terorist.

Sursa: miscareazeitgeist.ro/

vineri, 4 martie 2011

China si spatiul cosmic

Sunt convins ca fiecare dintre noi avem sentimente favorabile Chinei, in mod deosebit pentru realizarile in domeniul economic. Dezvoltarea economica, bogatia, suficienta produselor pentru viata de zi cu zi permit si deschiderea spre cercetare, spre spectaculos. Dupa cel mai lung pod din lume au urmat proiectarea celui mai mare oras , autostrazile subterane....
Un domeniu unde China vrea sa-si etaleze puterea este spatiul extraterestru. Pentru asta, pana in 2020 va realiza "cea mai importantă bază de design, producţie şi testare de rachete din lume"si va trimite oameni pe Luna. In acest sens exista deja douazeci de uzine functionale intrun complex ce se intinde pe 200 de hectare, in nord-estul Chinei, la Tianjin unde se vor produce rachetele Longue Marche IV şi Longue Marche V, a declarat Liang Xiaohong, un înalt responsabil al programului spaţial chinez. China nu este debutanta in activitatea spatiala. In 2003 si-a trimis primul om in spatiu, fiind al treilea stat din lume care a facut acest lucru, dupa U.R.S.S. si S.U.A. In 2010, pe 1 octombrie, de ziua nationala, a fost lansata a doua sonda lunara chinezeasca. In octombrie 2011, in colaborare cu Rusia, va lansa prima sa sonda spre Marte, relateaza agentia China Noua.

Vespazian Ionesi, martie 2011, Bacau

joi, 3 martie 2011

Pe 15 martie 2011, Nibiru va provoca mari catastrofe pe Terra

Terral este numele unui american, pasionat de astronomie şi astrologie, care a lansat o scrisoare publică către doi congresmani americani. Acesta spune că pe 15 martie 2011, planeta va fi lovită de o serie de catastrofe naturale, provocate de către Nibiru, o stea pitică roşie, despre care unii spun că ar fi de fapt un soare mai mic ascuns în spatele soarelui Terrei. Iată mai jos câteva fragmente din scrisoare acestuia:

„… Vă scriu pentru vă aduce la cunostinţă o investigaţie privind o stea pitică roşie, care în curând va provoca pe planeta noastră mari catastrofe. La ora actuală, Nibiru – steaua pitică roşie-, alături de 3 sateliţi, se află între orbitele planetelor Marte şi Jupiter, urmând ca pe date de 4 martie 2011 să ajungă la planul solar ecliptic. Aceasta se află pe coordonatele 5h54m27s- 6h10m27s, în constelaţia Leul. Pe 15 martie anul curent Terra se va interpune între Soare şi pitica roşie, când va avea loc o aliniere multiplanetară. In aceste zile evenimentele vor scăpa de sub control. Pentru a evita pierderi masive de vieţi omeneşti, oamenii din zonele de coastă trebuie evacuaţi pentru ca vor exista valuri tsunami, ce vor fi amplificate şi de schimbarea polilor, care va avea loc pe 15 martie, nu in 2012 cum au pretins cercetătorii, ci în 2011. De astfel, migrarea polilor este un fenomen care se datorează apropierii lui Nibiru de soare şi care are loc la fiecare 3.600 de ani.

Pentru a rezista unei asemenea provocări, trebuie să fim pregătiţi! Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

Sursa: dosaresecrete.eu

03.03.2011 Este de apreciat curajul de a face predictii in termeni verificabili, iar noi vom vedea daca trebuie sa luam in serios tot ce citim pe internet!

16 martie 2011 Cand am postat articolul aveam mari indoieli, indoieli pe care le am si acum, cu privire la posibilitatea de a face previziuni la modul general, cu atat mai mult in domeniul seismic. Cutremurul de pe 11.03.2011 din Japonia si tsunami-ul care a urmat ma pun serios pe ganduri.

miercuri, 2 martie 2011

Un fizician anunţă că un val de seisme va distruge marile oraşe ale lumii

„Vor urma cutremure apocaliptice care vor distruge marile metropole ale lumii, printre ele numărându-se şi San Francisco, Los Angeles, Tokyo sau Mexico City”, este declaraţia recentă a unui renumit fizician american, de origine japoneză, pe nume Michio Kaku. Acesta a mai spus ca planeta va fi grav afectată de cutremurele iminente şi că devastatorul cutremur din Chile de anul trecut este doar începutul. „A fost atât de devastator încât a scurtat ziua, care nu mai are 24 de ore, ci mai puţin cu o microsecundă. Acel cutremur (din Chile, 8.8 grade pe scara Richter – n.m.) a fost atât de puternic încât a afectat structura Terrei, iar axa Pământului s-a schimbat cu 7 mm” , a mai spus Michio Kaku. Acesta a avertizat că seismele se vor produce şi din cauza faptului că „acolo unde erau sate de pescari, am construit megametropole."
Sursa: dosaresecrete.eu

2012 - anul posibilului impact cu Elenin

Un raport pregătit pentru preşedintele rus Dmitry Medvedev, sugerează necesitatea construirii a 5000 de buncăre suplimentare în Moscova cu privire la posibilul dezastru ce se va produce în anul 2012. Raportul în cauză menţionează apropierea cometei Elenin şi potenţialul impact ce poate pune în pericol viaţa pe Pământ. Cometa Elenin este aşteptată să fie vizibilă cu ochiul liber de pe Pământ în dată de 17 octombrie 2011, în cazul în care îşi respectă actuala traiectorie. Acest raport a fost întocmit de ministrul de interne al Rusiei, Anatoliy Serdyukov, şi are la baza semnul de întrebare care s-a ridicat în clipa în care cometa Elenin şi-a modificat foarte mult traiectorie. Dacă iniţial s-a crezut că Pământul nu este în pericol, acum, după noile calcule s-a ajuns la concluzia că sfârşitul lumii este mult mai aproape decât s-a crezut dacă Elenin îşi va modifica iar traiectoria. Cercetătorii ruşi cred că această cometă misterioasă, care din senin ameninţa viaţa pe Pământ, este controlată de o formă de inteligenţă superioară. Altfel nimeni nu îşi poate explica schimbările bruşte de direcţie pe care le are în drumul său spre Terra. Dacă traiectoria sa nu se modifica, în data de 17 octombrie 2011, va trece la o distanţă foarte mică de planeta noastră. Un alt aspect ciudat stipulat în raportul oamenilor de ştiinţă ruşi, arata că Elenin este în “contact direct” cu o planeta de mărimea lui Jupiter, care s-a descoperit recent. Oare o civilizaţie extraterestră vrea să-şi facă anunţată vizita în acest fel? Care poate să fie raţiunea acestui gest? Nimeni nu poate să ofere un răspuns mai elaborat când vine vorba despre cometa Elenin pentru că nu respectă legile fizicii şi se comporta precum o maşinuţă teleghidată de la distanţă.

Punctul de vedere al NASA este controversat atunci când vine vorba de cometa Elenin. Reprezentanţii NASA au declarat că: ” Datorită devierii orbitei cometei Elenin, nu există garanţie că nu va lovi Pământul”. Fostul ministru al apărării al Canadei, Paul Hellyer, are un punct de vedere straniu despre ceea ce va urma, declarând că:” Acum câteva decenii, vizitatori de pe alte planete ne-au avertizat despre ceea ce va urma şi s-au oferit să ne ajute. Dar noi, sau cel puţin unii dintre noi, au interpretat acest ajutor ca pe o ameninţare şi au hotărât că mai întâi să tragă şi apoi să întrebe.” Cu siguranţă că Paul Hellyer s-a referit la incidentul intitulat “Bătălia din Los Angeles” din anul 1942, când forţele americane au atacat un OZN.

Guvernele ţărilor puternice şi-au pregătit deja foarte multe buncăre, unde se pot refugia liderii politici dar şi oamenii cu foarte mulţi bani, buncare in care se poate supravieţui timp de mai multe luni. Aceste adaposturi secrete există în Statele Unite, în Rusia, China şi alte ţări care se pare că s-au pregătit pentru marea drama din anul 2012. Interesant este că informaţiile sunt clasificate “top secret” iar dacă există scurgeri guvernele le tratează cu indiferenţă.

Sursa: piatza. net

Nu sunt prea multe date referitor la incidentul din februarie 1942 de la Los Angeles. Randurile de mai jos le-am gasit pe "descopera-terra.blogspot.com".

Los Angeles, 25 februarie 1942
In dimineata acelei zile, un obiect neidentificat a aparut deasupra Los Angeles-ului, iar US Army a intrat in alerta de gradul 0. Intregul sistem de aparare antiaeriana al orasului s-a pus imediat in miscare, cerul a fost invadat de luminile proiectoarelor care cautau obiectul, iar cand acesta a fost localizat, tunurile au tras nu mai putin de 1.400 de proiectile asupra sa. Peste doua mii de martori oculari au privit cu gura cascata cum obiectul supus tirului nu are nici pe naiba si zboara nestingherit deasupra orasului, pentru ca, dupa cateva minute, sa se inalte deasupra norilor. Oficialitatile au dat vina pe personalul militar de la radarul orasului, care ar fi declansat alarma din cauza nervozitatii (nu trecusera nici trei luni de la atacul de la Pearl Harbour) si au sustinut, in ciuda tuturor evidentelor, ca nu a existat nici un obiect neidentificat. In 1992, cand ufologii si curiosii au avut, in sfarsit, acces la dosarul evenimentului, s-a descoperit un memoriu catre presedintele Roosevelt, scris de catre comandantul radarului, in care acesta marturisea ca a dat alerta intrucat 14 "obiecte zburatoare neidentificate de mari dimensiuni, probabil avioane, au aparut brusc in proximitatea Los Angeles-ului si unul chiar in oras". Spre deosebire de britanici, oficialii americani nu au avut decat un generos "no comment" in aceasta chestiune.

marți, 1 martie 2011

Rolul tatalui

Toti stim ca rolul "capului familiei" este acela de a garanta viata buna, siguranta si linistea familiei. Cand, in fata blocului, copiii se ciondanesc, cel care ia bataie zice inevitabil: "Te spun lu' tata!". Tata este cel care trebuie sa ne apere! Tata trebuie sa fie bun, puternic si in masura sa rezolve toate problemele grele! Cand familia are necazuri el nu are dreptul la odihna! In copilaria mea, barbatii nu stateau pe banca de la poarta decat daca erau bolnavi. Ala era locul femeilor, cand apucau, ca aveau si ele treaba. Barbatii munceau si aduceau bani in casa. Daca nu ai bani, ce-i spui copilului? Sa nu manance azi? Bunicului ii spui sa moara mai repede ca sa scapi de-o grija?
Extindem ideea la familia mare, care este tara. Ce trebuie sa faca cel care-i "capul tarii"? Pai, trebuie sa tina marea familie a romanilor in bunastare!!! Cand romanii spun ca nu le ajung banii si presedintele ii indeamna sa stranga cureaua sau sa plece din tara se cheama ca a gasit solutia? Le spune profesorilor ca produc tampiti, dar este multumit de sine - produs al aceleiasi scoli. Medicilor le spune ca nu sunt pregatiti sa-l opereze si pleaca la Viena. Militarilor ca-s nesimtiti, dar ii trimite in razboaie care nu-s ale noastre. Politistilor ca renunta la serviciile lor, dar ii foloseste pentru protectie la manifestatii. Ironizeaza "mamicutele si bebelusii" uitand ca nu exista cuvant mai sfant decat "mama" si nici privire mai curata decat cea din ochii unui copil. Hahaie in nasul batranului care se plange ca nu-i ajunge pensia. Ii intoarce spatele lasandu-l pe "nesimtit" cu barbia tremurand de obida si neputinta si se ascunde in spatele ofiterilor din serviciul de paza si protectie.
Spune ca sunt prea multe scoli si le inchide pe cele "ineficiente"! Cine a mai auzit de scoli ineficiente!? Cum sa inchizi scoli cand fara carte esti un nimeni? Pana si Mogorogea lui Creanga mergea la scoala desi nu prea avea chemare. In primul rand, avea o scoala unde sa mearga si, doi, il trimetea taica-su'!

Parafrazandu-l pe Moromete... "Unde mergem noi acum, Traiane?!"

Vespazian Ionesi, martie 2011, Bacau
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...