"Ceea ce nu imbratisezi nu poti vindeca"
Sfantul Grigorie Teologul

duminică, 30 ianuarie 2011

Despre dascăli - Invățătoarea mea

Terminam clasa a treia și în ultimele zile de școală nu prea era mare lucru de făcut, materia era parcursă, ierarhiile stabilite... Intro pauză ce începuse din ora precedentă și sigur se prelungea in următoarea fără ca doamna Moscal să se supere, băieții din clasă au încins un fotbal. Eu, fără chemare către jocurile cu mingea, am rămas în clasă cu nasul întro carte cu povestiri de război din care tata ne citea seara, după ce termina treburile. Cufundat în lectură, nu auzeam și nu vedeam nimic în jur. Învățătoarea a intrat în clasă, m-a privit câtva timp și, cum eu nu am ridicat ochii din carte, a ieșit ușor și l-a chemat pe domnu' Modest. Nu am sesizat prezența lor în ușa, iar ei, după câtăva vreme, au plecat la cancelarie și vestea despre mine care, "deja citeam romane" a circulat în toată școala.
Învățătoarea mea ... Niciodată nu am văzut-o supărată, nici pe noi, nici din alte motive. Intra în clasă cu zâmbetul pe buze și tot așa ieșea. Nu avea doar grija bastonașelor și a lu' "A" mare scris de mâna și de tipar. Ne verifica dacă suntem spălați pe mâini, dacă avem batista curată, iarna ne ajuta la îmbrăcat când mergeam acasă. Deși părinții nu stăteau grozav cu banii, totuși ținea morțiș, insista să facem în fiecare an fotografii cu toată clasa. Ce dragi îmi sunt pozele de atunci...
De opt martie, de ziua femeii, îi luam toți același cadou: un parfum și o batistă din cele ce se găseau la Cooperativă - așa se numea magazinul, care, dacă stăm să ne gândim, era un adevarat supermarket, că găseai de toate în el, de la ace la șifoniere. Cred că această ceremonie o distra grozav. Țin minte că primea cu o veselie frumoasă cadoul împachetat în hârtie albă, oferit de noi cu stângăcie, iar mulțumirea era însoțită de o mângâiere pe creștet. De întai iunie, de ziua copilului, era rândul ei să facă cadouri și primeam toți câte o batistuță și o pereche de ciorapi albi...
Când am trecut în clasa a cincea, mai spre sfârșitul primei zile de școală, a venit să ne vadă și să ne prezinte dirigintei. A avut câte o vorbă bună pentru fiecare. Chiar așa mici cum eram tot i-am simțit tristețea despărțirii. Dar momentul emoției nu a durat mult, noi fiind cu gândul la noii profesori, ea avea deja o altă clasă de care trebuia să se ocupe. Gândul său bun ne-a urmărit toată școala și după ce am plecat "mai departe". Mă doare că niciodată, după ce am ajuns om la locul meu, nu am oprit să-i calc pragul și să-i mulțumesc. De acum nu se mai poate...
Vespazian Ionesi, ianuarie 2011, Bacau

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Africa se rupe in doua

La o conferinta recenta pe tema modificarilor tectonice ale Terrei, toti specialistii au declarat ca sunt uimiti si inspaimantati de ce se intampla. O bucata din continestul african se desprinde lasand loc aparitiei unui nou ocean. Iar chestiunea ingrijoratoare este ca fenomenul se petrece cu repeziciune. Fisurile au inceput sa apara in urma cu ani de zile. Recent, insa, activitatea seismica a crescut in intensitate in nord-estul Africii si se pare ca acest continent se rupe incet, incet. Cercetatorii spun ca lava din regiune este la fel consistenta cu cea pe care o intalnesc pe fundul marilor sau al oceanelor si ca, intr-un final, apa va acoperi desertul.

La o conferinta a specialistilor geologi, Cynthia Ebinger, de la Universitatea Rochester din New York, spune ca vulcanul Erta Ale, din desertul Etiopiei este gata sa erupa. La ultimele cercetari in zona, in noiembrie anul trecut, o echipa de vulcanologi a stabilit ca activitatea seismica este in crestere si ca din craterul muntelui a inceput sa iasa lava, scrie Der Spiegel.

Scoarta de sub desert s-a rupt, iar vulcanii au inceput sa fiarba, spun specialistii, care sunt siguri ca Africa se va diviza intr-un final. Prima falie a aparut cu milioane de ani in urma, atunci cand s-a desprins de continent Peninsula Arabica si a rezultat Marea Rosie si Golful Aden. A doua fractura se intinde spre sud, din Etiopia pana in Mozambic si este cunoscuta sub numele de Valea Marelui Rift. Pe aceasta linie sunt numerosi vulcani si lacuri formate deja in zonele in care scoarta s-a scufundat in magma. Se stie clar ca peste milioane de ani, aceasta regiune va fi umpluta cu apa marii, problema este cat de repede se va intampla asta.In depresiunea Danakil, in partea de nord a vaii, oceanul ar putea ajunge chiar mult mai devreme, de exemplu. Acolo sunt niste dealuri inalte de 25 de metri, care sunt singurele ce tin apele Marii Rosii sa inainteze in desert. Pamantul din spatele lor deja s-a scufundat zeci de metri fata de nivelurile anterioar, iar depozitele de sare aparute sunt marturia ca aceste soluri au fost candva pe fundul unei mari.Imaginile surprinse acolo sunt de-a dreptul apocaliptice. Este cel mai fierbinte loc de pe Terra – si asta nu din cauza deserturilor care-l inconjoara. Aburi toxici ies din pamant si apa fierbe pretutindeni. Relieful are firme bizare, contorsionate parca dupa chinurile prin care natura a trecut aceste roci de-a lungul istoriei lor.

In ultimii 5 ani, transformarile geologice in aceasta parte a Africii s-au accelerat dramatic, spun specialistii. Daca pana nu demult miscarile erau de cativa milimetri pe an, acum pamantul se deschide cu un metru la fiecare 50 de saptamani, spune Loraine Field, cercetator la Universitatea din Bristol.

Vulcanii si-au intensificat si ei activitatea si au existat 22 de eruptii la suprafata, in Triunghiul Afar. Presiunea magmei din interior a produs fisuri de pana la 8 metri latime, spune Derek Keir de la Universitatea din Leeds. Dintr-o perspectiva geologica, viteza cu care magma impinge scoarta este uluitoare. Isi face drum printre roci, din miezul Pamantului spre suprafata, cu 30 de metri pe minut, spune Eric Jacques De la Institutul de Fizica din Paris. Masuratorile din satelit adeveresc consecintele: pe o distanta de 200 de kilometri pamantul arata ca asfaltul incins, intr-o zi de vara.

Clic aici pentru video.

Sursa: piatza.net

vineri, 28 ianuarie 2011

Din nou despre ... Experimentul Philadelphia

În 13 ianuarie 1955, un cunoscut cercetător al fenomenelor misterioase, în special a fenomenului OZN, Morris K. Jessup, a primit o scrisoare ciudată de la un oarecare Carlos Allende. Scrisoarea conţinea date dezvăluite de acest Carlos despre implicarea lui în ceea ce el a numit “Experimentele din Philadelphia”. Pe scurt, Carlos Allende spunea că a fost membru al echipajului distrugătorului USS Eldridge, vas american de luptă implicat, pe tot parcursul anului 1943, într-o serie de experimente legate de capacitatea de a ascunde radarului vasele de luptă. Experimentele au început la începutul anului 1943, pe şantierul naval militar din portul Philadelphia, seria de experimente strict secrete au primit indicativul Rainbow. Experienţele au fost conduse de fizicianul dr. Franklin Reno, dar anumiţi martori intervievaţi mai târziu de Jessup au declarat că l-au observat pe fizicianul Albert Einstein, iar cu un an înainte, pe Nikolai Tesla. În vara lui 1943, mai precis în iulie, experimentele erau aproape de succes. Aparatura instalată la bordul lui USS Eldridge a funcţionat perfect, astfel încât vasul a devenit invizibil pe radare. Problema care a apărut a fost că uriaşul vapor era învăluit, în timpul experimentelor, într-un nor cenuşiu, puternic încărcat electrostatic. Martorii de pe vas spuneau că echipamentele metalice scoteau scântei ciudate, albastru-verzui.

Apoi, la 28 octombrie 1943, s-a reluat experimentul, se pare pentru a face vasul invizibil pentru ochi, la fel cum dispare o mărgea de sticlă într-un pahar cu apă. Dimineaţa a pornit experimentul, vaporul a fost înconjurat de faimosul nor cenuşiu, apoi energia pulsată în echipamente a fost intensificată treptat. Marinarii au auzit zbârnâitul echipamentului iar martorii au văzut, de pe chei, cum vasul dispare, împreună cu ceaţa cenuşie. Interesant a fost că urma vasului era vizibilă în apă, ca o impresiune de pantof gigantic. Apoi şi această urmă a dispărut. Vasul se volatilizase. Imediat au sunat telefoanele în baza navală din Philadelphia şi cei din portul Norfolk, situat la 600 km, au anunţat speriaţi că vasul USS Eldridge se află la intrarea în portul lor. N-au apucat să se dumirească ce şi cum, pentru că cei din Norfolk au sunat nervoşi să spună că nu mai văd distrugătorul, iar vasul a reapărut la locul lui. Marinarii au povestit scene de coşmar, unii dispăruseră, alţii pur şi simplu arseseră prin combustie spontană, oricum, cei care mai erau pe vas sufereau cumplit.

Marina militară americană a ordonat imediat încetarea oricăror experimente, iar vasul USS Eldridge a fost vândut, după război, flotei militare a Greciei.

Jessup a cercetat mai îndeaproape cele declarate de Allende, care între timp dispăruse, şi a întrebat Marina SUA despre evenimentele din portul Philadelphia pe parcursul anului 1943. Deşi iniţial a negat vehement, Marina SUA a admis în cele din urmă că au avut loc nişte cercetări legate de “aplicarea forţei electromagnetice” pentru a ascunde navele de radar. Jessup strânsese deja destule dovezi, dar nu a mai apucat să le facă publice, deoarece s-a sinucis într-o seară ploioasă, aruncându-se de la etajul unui hotel. Aparent, omul nu avea nici un motiv să moară, era în culmea gloriei publicistice, dar ancheta poliţiei a stabilit că s-a aruncat singur de la fereastră… Dosarul care conţinea dovezile legate de “primul experiment reuşit de teleportare” a dispărut, iar opinia publică a rămas cu o legendă care probabil nu va fi elucidată niciodată: Ce a fost în dimineaţa aceea de octombrie 1943 în portul Philadelphia?

Dupa 40 de ani de tacere, ziaristii americani au avut acces la arhivele secrete ale marinei americane si au gasit aici relatari extraordinare! Pentru prima oara publicul avea sa cunoasca relatarea concreta si reala a unei calatorii in spatiu si timp, deoarece s-a presupus ca nava nu a calatorit numai 500 de km aproape instantaneu (marinarii de pe nava au constatat ca ajunsesera in porul orasului New York, revenind apoi in portul de unde plecasera), ci si aproximativ 40 de ani in viitor! Era primul act oficial care demonstra posibilitatea invingerii timpului!

Efecte secundare necontrolate

Membrii familiilor marinarilor de pe USS Eldrige au raportat sistematic disparitii si aparitii ale acestora; practic dupa numai doua zile ei parca erau inconjurati de o ceata alba. In unele cazuri ei dispareau pur si simplu de la masa sau din fata prietenilor. Intr-un unul din rapoarte s-a constatat un fapt incredibil. Unul dintre participantii la experiment si-a luat haina si caciula si, ca si cum totul ar fi fost normal, a iesit pur si simplu prin perete si a disparut fara urma, pentru totdeauna! Aceleasi peripetii sau relatat si despre nava experiment. Disparea pur si simplu din port si aparea dupa doua zile in acelasi loc.

In alte cazuri, in plina misiune pe mare, nava disparea si aparea (ca un caine dresat care se intoarce mereu la locul lui) in portul unde se facuse experienta. Dupa lungi framantari si incredibile aventuri, guvernul a hotarat ca nava sa fie dezmembrata, legand straniile fenomene de aparitii si disparitii de o anumita impregnare pe care ar fi capatat-o aceasta in timpul experientei, insa uimitor, in acel moment USS Eldrige a disparut din port fara sa se mai intoarca vreodata, ca si cand ea ar fi considerat ca nu este demna sa-si gaseasca astfel sfarsitul.

Similitudine cu furtunile magnetice

Toata aceasta “joaca” a timpului a durat aproape doi ani, dupa care nu s-a mai relatat nimic. Multi contesta inca aceste informatii, dar putem semnala deosebitele asemanari intre fenomenele descrise pe nava cu multe observatii facute in decursul timpului in apropierea unor furtuni magnetice, in Marea Diavolului (in apropierea Japoniei) sau in Triunghiul Bermudelor, observatii facute la cei doi poli terestri si in alte asemenea zone care prezinta anomalii magnetice.

Tesla si Edison, implicati in acest experiment?

Pe de alta parte, se stie faptul ca aparatele care au realizat “experimentul Philadelphia” au fost construite dupa inventiile lui Nikola Testa, imbunatatite si de Edison. Tesla a brevetat un aparat “rezonator” care era capabil sa urce tensiunea unui camp electromagnetic pana la milioane de volti si la frecvente incredibile. Observatii facute de martori credibili (ofiteri de rang superior, ingineri din camera motoarelor de pe nava etc.) arata existenta unei constructii ciudate la bordul vasului, care semana cu aparatul construit de acest savant. Din descriere reiese faptul ca o bobina uriasa sub forma ovoidala se afla intr-o constructie asemanatoare cu o piramida. Un mecanism rotitor producea un camp magnetic stabil. Aceste doua campuri magnetice generau, dupa cum sustin multi savanti care au preluat ideea, o distorsiune de camp suficienta pentru a produce un salt in timp. Aceasta idee este confirmata chiar de calculele lui Einstein despre “marea unificare a fortelor”.

Sursa: piatza.net

joi, 27 ianuarie 2011

Testamentul Mareşalului Ion Antonescu

Pe 1 iunie 2010 s-au împlinit 64 de ani de la moartea marelui om de stat şi erou al neamului românesc, mareşalul Ion Antonescu, iar pe 2 iunie se implinesc 128 de ani de la naşterea sa. Vă prezentăm ultimele cuvinte scrise de marele român înainte de a fi asasinat la Jilava, precum şi testamentul său politic.

"Scump popor român, sunt mândru că am facut parte dintr-o naţie cu dublă ascendenţă, romană şi dacă, a carei istorie a fost luminată de stralucitoarea figura a lui Traian şi de jertfa marelui Decebal!

Am luptat în două războaie pentru gloria ta!

Sunt fericit să cobor cu câteva clipe mai devreme lângă martirii tăi. Toţi au luptat pentru dreptatea ta!

Foştii mei colaboratori au încercat să se desolidarizeze de mine. Eu nu ma desolidarizez de greşelile lor.

Las Ţării tot ce a fost mai bun în guvernarea mea. Tot ce a fost rău iau asupra mea, în afară de crimă!

Acest război care s-a sfârşit cu înfrangerea Germaniei hitleriste, nu va pune capat conflictului mondial deschis în 1914.

Prevăd un al treilea război mondial, care va pune omenirea pe adevaratele ei temelii sociale. Ca atare, Dv şi urmaşii Dv veţi face mâine ceea ce am încercat să fac eu astazi, dar am fost înfrant! Dacă aş fi fost învingător, aş fi avut statui în fiecare oraş al României. Cer sa fiu condamnat la moarte şi refuz dinainte orice graţiere. În felul acesta voi fi sigur că voi muri pe pământul Patriei, în schimb voi, ceilalţi, nu veţi fi siguri dacă veţi mai fi aici când veţi fi morţi.

Am terminat. Dar, înainte de a încheia, vreau sa vă reamintesc:

Scipio Africanul a urmărit pe Hanibal peste câmpurile Franţei, ale Spaniei, ca să-l înfrangă pe nisipurile fierbinţi ale Africii, la Zama, răzînd de pe suprafaţa pământului marea Cratagină. Astfel, el a pus bazele strălucirii Romei. Ca şi Temistocle şi Vespasian, care şi-au servit ţara, şi el a murit în exil.

Îmi vin în minte, în aceste clipe tragice ale vieţii mele, fără să mă gândesc că aş putea fi comparat cu ilustrul general român, cuvintele pe care el, pornind în exil, le-a adresat, de pe puntea corabiei, poporului său:

„Ţie, popor ingrat, nu-ţi va rămane nici cenuşa mea”.

Sursa: piatza.net

miercuri, 26 ianuarie 2011

Despre dascali - Domnu' Modest

Când aveam cinci ani, Laura, soră-mea, a intrat în clasa întâi. Din prima zi de școală am stricat regula stabilită de învățătorul ei, domnu' Modest. "Să nu dați fraților voștrii mai mici manualele, că ăstia vi le rup", a spus el. Nici nu apucase soră-mea să se aseze că eu i-am și luat abecedarul. Țin minte că mirosea a cerneală tipografică, dar asta am aflat mai târziu, atunci mirosea a abecedar. Strigătul disperat al sorei mele a adus-o repede pe mama care m-a privit "... nu-l rupi, da?". Eu am dat din cap ținand cartea la piept iar mama s-a întors spre Laura: "...nu-l rupe" și și-a văzut de treburi. Laura a mâncat cu noduri de grija abecedarului și la fiecare filă întoarsă tresărea. Cât vremea a fost frumoasă mi-am văzut de-ale mele dar, când a venit iarna și nu mai puteam să mă joc pe afară, eram mânz după Laura la școala. Azi nu cred că un prichindel de cinci ani ar fi acceptat în clasă, dar atunci nu a fost o problemă, mai ales că domnu' Modest era prieten cu unchiul meu. Nu am foarte multe amintiri de atunci dar, din spusele mamei, reiese că-mi plăcea grozav la școală. Știu, totuși, că mă purtam ca un școlar adevărat. Asteptam pauzele și cum suna clopoțelul și pleca învățătorul începeam hârjoana prin clasă. În toate amintirile de atunci băncile sunt foarte mari, imaginea învățătorului persistă în mintea mea doar de la brâu în sus. Chiar dacă mă ridicam în picioare atunci când vorbeam cu el, ca orice școlar respectuos, tot nu depășeam nivelul pupitrului. La sfârșitul anului, deși pe vremea aceea nu era moda testelor, domnu' Modest și-a rezervat o zi de verificare a clasei care consta în citirea unui text din abecedar și de scris la tabla din lemn scorojit, o propoziție. Chiar dacă se mai poticneau, copii se întorceau de la tablă cu obrajii îmbujorați dar bucuroși când domnu' zicea "bravo". Ultimul a fost Leuca, asta era porecla, nu mai știu cum îl chema. Gângăvelile lui l-au scos din răbdări pe învățător. Leuca, ca orice leucă, nu reușea să lege nici o litera de alta. Deodată învățătorul s-a calmat și cu un zâmbet aproape poznaș mi-a zis: "Ia treci tu la tablă!" De emoție am plutit până în fața clasei. A deschis abecedarul la întâmplare și mi l-a întins, iar eu l-am luat și, cu un curaj mai mare ca mine, am citit voinicește, fără să mă încurc. Pe tărtăcuța mea tunsă chilug s-a așezat o mâna caldă și a urmat un "bravo" care nu-l voi uita niciodată. Lui Leuca i-a zis "Treci la loc, măgarule!" și, bineînțeles că l-a lăsat repetent. Tot în clasa 'ntai l-am găsit și eu, peste doi ani și acolo a rămas ...
Modest al Dăscăliței era așa cum îl arăta numele: bun, înțelegător, calm, "cam moale" după unii, dar tocmai moliciunea asta făcea din el un învățător adevarat. Că nu de asprime ai nevoie când înveți să scrii și să citești.
Vespazian Ionesi, ianuarie 2011, Bacău

marți, 25 ianuarie 2011

Chinezii construiesc poduri !

Făcut parcă pentru o întrecere atletică, podul care uneşte oraşele chineze Qingdao şi Huangdao, a devenit cel mai lung din lume care este construit peste o apă. Podul Qingdao Haiwan, cu care chinezii detronează Lake Pontchartrain Causeway, construcţia americanilor, din Louisiana, are 42,5 kilometri, cu câteva sute de metri mai lung decât distanţa pe care trebuie să o parcurgă maratoniştii.Patru ani a durat construcţia sa, 10.000 de oameni au muncit la el şi a costat peste 8 miliarde de dolari.
Cifre absolut impresionante şi incredibil de mici în acelaşi timp, ţinând cont de mărimea proiectului. Va fi dat în folosinţă în cursul acestui an şi va primi un flux de 30.000 de maşini pe zi, pe cele 6 benzi.
Ca o comparaţie, România a construit doar 200 de kilometri de autostradă (pe uscat) în descursul a mai bine de 20 de ani şi a pompat bani fără număr.
Tot în China se găsesc de altfel şi 5 din 6 cele mai lungi poduri de orice fel. Cel mai lung pod de cale ferată, are nu mai puţin de 164 de kilometri!
Sursa: 2012 en

luni, 24 ianuarie 2011

Gasim intotdeauna ceea ce cautam

Ratacind pe ici, pe colo, un caine urias ajunse intr-o odaie care avea pe toti peretii oglinzi imense. Astfel se vazu dintr-odata inconjurat de caini. Se infurie, incepu sa scrasneasca din dinti si sa maraie. Fireste, si cainii din oglinda facura la fel, descoperindu-si coltii fiorosi. Cainele nostru incepu sa se invarta vertiginos intro parte si in alta pentru a se apara de atacatori, dupa care - latrand cu furie - se arunca asupra unuia dintre presupusii sai adversari. In urma puternicei izbituri in oglinda, cazu la pamant fara suflare si plin de sange. Daca ar fi dat din coada prieteneste o singura data, toti cainii din oglinda ar fi raspuns in acelasi fel. Si intalnirea lor ar fi fost o sarbatoare!!

Sursa: Mystic Way

duminică, 23 ianuarie 2011

Baza 211 - Nazisti la Polul Sud

Primele expediţii germane spre Antarctica au avut loc încă din anii 1901-1903. Începând cu 1938 naziştii au început să trimită numeroase expediţii spre regiunea Queen Maud din Antarctica. Majoritatea acestor numeroase si constante expediţii porneau din Africa de Sud. Au fost cartografiaţi peste 370.000 km pătraţi din continentul îngheţat, germanii descoperind vaste regiuni care nu erau acoperite de gheată, lacuri cu apa calda si numeroase peşteri. Diferite echipe ştiinţifice au fost trimise in aceste zone : botanişti, agricultori, zoologi, biologi marini etc, in aceasta misiune secreta fiind implicate multe divizii din guvernul nazist. Toate aceste expediţii au culminant prin revendicare de către Germania a acestor teritorii. Numele ales pentru aceasta colonie a fost Neuschwabenland sau New Swabia si a fost delimitata prin aruncarea din avioane a sute de ţăruşi având ataşaţi de ei steagul cu svastică.In acest moment intra in scena istoricii revizionişti, jurnaliştii de investigaţie si amiralul din marina SUA, Richard E. Byrd. Astfel, după ce toate aceste date au fost strânse, in New Swabia au început să ajunga echipe de construcţii care au construit baze militare subterane, base211.jpgporturi pentru submarine, toate bine camuflate. Noua baza-oraş este numita New Berlin sau Base 211. In vasele militare, civile si submarine au fost aduse materiale de construcţii, provizii si armament. Chiar înainte de sfârşitul celui de-al doilea război mondial doua submarine, U-530 si U-977, au dus in aceste baze oamenii de ştiinţa care se ocupau cu studiul si dezvoltarea discurilor anti-gravitaţionale precum si ultimele componente ale acestora
(multe din aceste componente au fost transportate aici in timpul războiului) si alte numeroase schiţe si proiecte ale farfuriilor zburătoare proiectate in Germania. Cele doua submarine au fost capturate, la întoarcere, pe coastele Argentinei iar echipajele supuse interogatoriilor de către marina SUA. In urma acestor interogatorii s-a luat decizia de a trimite in Antarctica, o forţa de invazie, sub comanda lui Richard E. Byrd. Operaţiune militara, cunoscuta sub numele de Highjump, a avut loc intre 1946 si 1947 si era compusa din peste 40 nave de război, un purtător de avioane, USS Philippine, submarine si 4700 de soldaţi.

naziufo.jpg

In 5 martie 1947, in ziarul chilian El Mercurio apare un interviu cu Richard E. Byrd, realizat de Lee van Atta, in care amiralul face câteva afirmaţii şocante. El afirma ca ”este imperativ ca SUA să iniţieze imediat măsuri de apărare împotriva unor regiuni ostile deoarece in cazul unui război, SUA poate fi atacata de obiecte zburătoare care pot călători de la pol la pol cu viteze incredibile”. El a continuat să susţină aceste afirmaţii dar, mai târziu, i-a fost interzis sa mai tina conferinţe de presa si a fost internat într-un ospiciu. Totuşi, in 1955 a fost pus să conducă operaţiunea Deepfreeze de explorare a Antarctici iar la scurt timp după acea, in 1957, a murit…

Proiectarea, construirea si testarea unor aparate de zbor experimentale sub forma de discuri de către nazişti, nu pare a fi o afirmaţie hazardata,
luând in in calcul progresul tehnic german de la sfârşitul războiului (amintesc aici doar de avioanele cu reacţie Messerschmitt Me 262 si primele rachete balistice V1, V2). In ultimul timp ies la suprafaţa noi informaţii si documente despre aceste aparate de zbor, informaţii care sunt preluate si difuzate de canale media credibile: Discovery si History Channel. Au fost descoperite numeroase schiţe ale acestor “farfurii zburătoare” după război, iar piloţii aliaţi raportau constant întâlniri deasupra Germaniei cu celebrele “Foo Fighters”. Întreg programul spaţial american (incluzând zborul spre Luna cu Saturn V) a fost conceput si realizat pe baza studiilor in domeniul rachetelor ale lui Wernher Von Braun (nazistul “bun” si fost ofiţer SS), racolat de americani la sfârşitul războiului împreuna cu echipa sa de oameni de ştiinţa de la Peenemünde.
Deasemenea avioanele cu reacţie americane si sovietice care se întâlneau pe cerul peninsulei Coreene in timpul războiului din anii 1950, erau aproape identice, ele fiind realizate după aceleaşi schiţe ale unui viitor avion cu reacţie nazist, furate din Germania atât de către sovietici cat si de americani.

reabild04120603.jpg

De aici teoriile conspiratiei o iau razna: Hitler a fugit in Antarctica, acolo naziştii sunt bun prieteni cu reptilienii, care sunt extratereştrii, iar pamantul este gol in interior si plin de arieni. Ar mai fi multe de conspirat dar am obosit. Daca vreti să citiţi mai multe, apelaţi cu încredere la Google, este cel mai bun prieten al vostru. Începeţi cu Thule Society si energia Vril.

sursa : adiadrian.wordpress

VN:F [1.9.7_1111]

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Gura de Rai din Bucegi

In muntii Bucegi exista o zona in care organismul nu oboseste, iar functiile fizico-chimice se revigoreaza brusc. Specialistii spun ca avem de-a face cu locul dintre cer si pamant care poate fi asimilat cu legendara “Gura de Rai”. In traditia populara romaneasca, Gura de Rai este un mediu intre cer si pamant cu un caracter sacru, un drum spre Rai, un loc benefic. Ca pozitionare geografica, Gura de Rai este situata pe un picior de munte si se deschide intr-o pajiste inalta sau un gol de munte. In cazul de fata este vorba despre o panta cu o suprafata de aproximativ un kilometru patrat, unde se manifesta o anomalie magnetica atipica, dupa cum o definesc specialistii, zona care are efecte benefice uluitoare asupra organismului uman. Este, foarte probabil, cea mai ciudata descoperire facuta vreodata in Romania.
Locul in care organismul nu oboseste
Dupa mai multe zile de urcat si coborat pe acele coclauri pentru sondaje, geofizicianul Dumitru Stanica, unul dintre membrii echipei, a descoperit ceva senzational in preajma varfului Doamnei: ajuns intr-un anume loc, i-a disparut oboseala. “Ne-am speriat cand ne-a strigat alertat, nu stiam ce s-a intamplat. Evident ca am privit cu neincredere fenomenul, la inceput. In timp insa am constatat, pe propria noastra piele, ca el este real. Abia apoi am demarat investigatiile asupra acestui loc”, spune Vasile Rudan, coordonatorul echipei. Primul stadiu al investigatiilor a constat in verificarea tuturor versantilor din zona. “Am constatat ca oricat ai urca, oricat de obosit ai fi dupa mers, in momentul in care ai ajuns in zona respectiva dispare oboseala, lucru care nu se manifesta pe alti versanti. Este vorba de o revigorare a functiilor fizico-chimice cu o rapiditate iesita din comun”, declara Dumitru Stanica. A doua faza a constat in testarea medicala. A fost adus un medic, care a verificat tensiunea fiecarui subiect care urca panta cu “ciudatenii”. Testele medicale au fost reluate si pe o alta culme din apropiere, cu o inaltime aproximativ similara. Rezultatele au condus catre o singura concluzie: in zona cu pricina, exclusiv, se intampla ceva deosebit. Nu numai ca ritmul cardiac isi revine uluitor de repede, desi urcusul se face pe o panta abrupta, dar oamenii in varsta care au fost supusi testelor au declarat o stare de bine general cand stau in acel loc.
O anomalie geomagnetica atipica

S-a trecut apoi la testarea zonei prin magnetometrie diferentiala, respectiv radiografierea subsolului cu aparate de tip Partington, care pot masura, printre altele, magnetismul Pamantului. Asa a fost depistata o anomalie magnetica atipica, pe o suprafata de aproximativ un kilometru patrat. “Anomaliile geomagnetice cunoscute de specialistii din domeniu apar in rupturile de falii.... Aici e vorba insa despre ceva necunoscut, un profil al diagramelor pe care nici profesorul Stanica, unul dintre cei mai buni geofizicieni de la noi, nu a stiut sa-l interpreteze. In acel moment am facut legatura cu alt gen de anomalii atipice, pe care le cercetam de mai mult timp si care se manifesta printr-o emisie de radiatii patogene, inca ramase cu o origine necunoscuta”, ne-a spus Vasile Rudan.
De la coltii dragonului la retelele malefice Hartmann
Problema zonelor geopatogene – sau a anomaliilor magnetice atipice malefice – a fost ridicata de Institutul “Terra” cu mai multi ani in urma. Un nod geopatogen inseamna un loc in care se manifesta fenomene de natura necunoscuta care sunt ostile vietii. Trebuie mentionat insa ca existenta acestor zone “rele” este cunoscuta de societatea omeneasca de foarte mult timp. In China antica, spre exemplu, nimeni nu avea voie sa construiasca o locuinta pana ce zona nu era testata de specialistii imperiali, oameni inzestrati cu capacitati paranormale, pentru a vedea daca subsolul are sau nu are “coltii dragonului”. Daca acesti “colti” subpamanteni erau detectati de functionarii imperiali, locul respectiv era etichetat malefic, pe el nu se putea construi nici o casa.
Pornind de la aceeasi idee, in perioada interbelica, o serie de experiente dintr-un orasel din Elvetia au condus la teoria “Retelelor Hartmann”. Conform teoriei Hartmann, interiorul scoartei terestre ascunde retele longitudinale si latitudinale malefice. Fenomenul se manifesta insa ca atare doar in nodurile de la intretaierea acestor retele.
Armata este interesata de subiect
“Descoperirea absolut intamplatoare a zonei benefice din Bucegi, vine sa rotunjeasca ceea ce stiam pana acum despre anomaliile magnetice atipice. In primul rand ne intareste ideea ca nimic din ceea ce avem lasat ca memorie colectiva prin folclor nu este gratuit, are cel putin un sambure de adevar”, declara Vasile Rudan. “Ceea ce am gasit noi in Bucegi are o dispozitie geografica identica cu cea descrisa in folclor. In al doilea rand, stim acum ce si cum sa cautam. Pe diagrame, profilele micromagnetice ale zonelor malefice, despre care avem mai multe date, sunt ascutite, pe cand cele ale zonei benefice sunt liniare, aproape drepte. Timp de mai multi ani am fost ocupati cu alte proiecte de cercetare si am suspendat investigatiile din Bucegi, dar intentionam sa reluam cercetarile si sa facem chiar o demonstratie publica. Apoi vom largi zona investigatiilor, deoarece avem semnale ca asemenea locuri deosebite se mai gasesc, cel putin in zona Masivului Retezat. Interesant este faptul ca din informatiile de pana acum rezulta ca fiecarei zone malefice trebuie sa ii corespunda, undeva in apropiere, o zona benefica, la o distanta de cel mult cateva sute de metri. Deocamdata nu vom divulga locatia exacta”, spune Rudan. Acesta mai sustine ca, pe tema cercetarii anomaliilor magnetice atipice din Romania, bune sau rele, urmeaza sa apara o carte si ca Ministerul Apararii se arata foarte interesat de acest domeniu.
Cercetatorii de la Institutul “Terra” spera sa se realizeze, cu concursul Armatei, o harta a Romaniei care sa puna in evidenta aceste zone iesite din comun.
Sursa: piatza.net

vineri, 21 ianuarie 2011

Coincidente incredibile

Un copil in cadere – salvat de doua ori de acelasi om
In vara anului 1930, in Detroit, o mama tanara (si incredibil de neatenta) trebuie sa-i fi fost etern recunoscatoare unui barbat numit Joseph Figlock. In timp ce Figlock mergea pe strada, copilul femeii a cazut de la etajul unei case direct pe Figlock. Caderea copilului a fost atenuata si atat barbatul, cat si copilul au scapat nevatamati. Un noroc fantastic in sine, dar, peste un an, acelasi copil a cazut de la aceeasi fereastra, pe neasteptate, in capul bietului Joseph Figlock, care trecea din nou pe sub fereastra. Si de aceasta data ambii au supravietuit evenimentului.

O scriitoare isi gaseste cartea preferata din copilarie
In anii 20, in timp ce cauta prin anticariatele din Paris, scriitoarea americana Anne Parrish a gasit o carte care era una dintre favoritele ei din copilarie: Jack Frost si alte povestiri. A luat cartea veche si i-a aratat-o sotului ei, spunandu-i ca isi amintea cu mare drag aceasta carte din copilarie. Sotul ei a luat cartea, a deschis-o si a gasit pe prima pagina: “Anne Parrish, 209 N. Weber Street, Colorado Springs”. Era cartea Annei.

Placinta cu prune a unui scriitor
In 1805, scriitorul francez Émile Deschamps a fost tratat cu placinta cu prune de un necunoscut, monsieur de Fortgibu. Zece ani mai tarziu, a intalnit placinta cu prune in meniul unui restaurant parizian si, atunci cand a vrut sa o comande, i s-a spus ca ultima bucata fusese deja servita unui alt client, care s-a dovedit a fi acelasi de Fortgibu. Multi ani mai tarziu, in 1832, Émile Deschamps se afla la un dineu unde a fost servita placinta cu prune. Tocmai spunea prietenilor sai ca doar domnul de Fortgibu lipsea pentru ca sa fie tacamul complet cand domnul respectiv, acum senil, a intrat in camera…


joi, 20 ianuarie 2011

Inventiile lui Leonardo Da Vinci.

10. Scrierea in oglinda
Nu se stie nici astazi cu exactitate motivul pentru care Leonardo a adoptat acest gen straniu de scriere, dar se pare ca ii era extrem de usor sa umple pagina dupa pagina in acest fel, insotind randurile cu desene si schite. Oare incerca in acest fel sa se apere de ce care doreau sa ii fure ideile sau isi ascundea descoperirile si intentiile de adversarii sai ? Scria cu mana stanga, si potrivit contemporanilor care au avut sansa sa il vada la lucru perfectionase aceasta tehnica atat de mult, incat nici nu mai folosea o oglinda. Oricare ar fi fost motivul, insemnarile sale au fost greu de descifrat ulterior, mai ales pentru ca Leonardo, ca o masura secundara de siguranta, folosise adesea anagrame si coduri.

9. Costumul de scafandru

Da Vinci era fascinat nu doar de ideea de zbor, dar si de mare si de posibilitatea ca intr-o zi omul sa se poata scufunda liber in adancurile acesteia, pentru a-i descoperi secretele. Cum nici macar cel mai bun inotator ar fi putut rezista prea mult in adancuri, Leonardo a inventat primul costum de scafandru din istorie. Realizat din piele bine tabacita, dar usoara, avea si o teava prin care se putea respira si era legat la un clopotel, care plutea la suprafata. In caz de pericol, temerarul scufundator putea sa traga de un fir, iar clopotelul se scutura, dand alarma. Practica era si mica punguta atasata la costum, pentru eventualele nevoi fiziologice ale scufundatorului.

8. Podul rotator

Ca inventator, Leonardo da Vinci era pasionat si de stiintele militare, incercand mereu sa inventeze noi arme si masini de lupta, cum le numea. Un astfel de echipament era si podul rotitor, un sistem simplu, care permitea armatei sa treaca un rau, apoi sa traga podul si sa il demonteze, pentru a-l folosi ulterior.

7. Masina de zburat

Observand indelung pasarile, da Vinci a realizat mai multe modele de “masini de zburat”, care imitau natura pe cat posibil. Acesta este unul dintre cele mai cunoscute, semanand mai curand cu un planor al zilelor noastre, doar ca aripile se puteau misca. Modelul avea si un loc pentru pilot, fiind practic o barca usoara, cu aripi. Din pacate nici unul dintre modele nu avea sa functioneze, ceea ce nu l-a impiedicat pe inventator sa continue sa caute.

6. Tunul cu trei tevi. Tancul

Paradoxal, desi era impotriva razboaielor, Leonardo da Vinci era pasionat de tehnica militara, iar una dintre inventiile sale a fost un tun cu trei tevi, care ar fi schimbat pentru totdeauna soarta multor batalii daca ar fi fost folosit. Usor si rapid, avea sa ramana doar un proiect, privit cu scepticism de militarii vremii.

5. Surubul aerian

O alta masina de zburat a fost un proiect de elicopter, numit de Leonardo “surubul aerian”. Chiar daca specialistii de astazi sustin ca ideea n-ar fi putut fi vreodata pusa in practica, Leonardo a trasat minutios planul acestei inventii ciudate, care ar fi avut nevoie de patru oameni pentru a fi pusa in miscare. Nu a construit niciodata insa acest helicopter renascentist, inspirat cel mai probabil de mecanismul morilor de vant.

4. Orasul Ideal

Traind in orasul Milano, da Vinci visa in calitate de arhitect la proiectul unui oras ideal, unde s-ar fi simtit cu adevarat ca acasa. Avea sa lase posteritatii un numar impresionant de proiecte de arhitectura urbana, foarte detaliate, in care lua in considerare toate aspectele necesare unui oras modern, potrivit chiar zilelor noastre.

3. Masina cu auto-propulsie

In afara de cucerirea marilor si vazduhurilor, era nevoie de masina care sa il ajute pe om sa circule cat mai repede pe pamant. Dupa mai multe incercari, Leonardo avea sa realizeze un model al unei “masini” din lemn, auto-propulsata de un ingenios sistem de arcuri si roti dintate. Avea sa ascunda desenele, de teama ca va fi din nou acuzat ca ideile sale nu se potrivesc cu cele ale Bisericii, si nu a incercat niciodata sa construiasca revolutionara masina. Uitat intre hartiile inventatorului, planul avea sa fie redescoperit, iar in 2004 o echipa de cercetatori de la un muzeu din Florenta au construit o astfel de masina. Spre surprinderea multora, masina functiona, chiar daca era greu de controlat si se misca incet. Cu siguranta ca Leonardo nu s-ar fi mirat daca si-ar fi vazut “automobilul” in mers.

2. Erele geologice

In timp ce multi dintre contemporanii sai sustineau ca prezenta fosilelor de moluste pe platourile montane se datoreaza Potopului biblic, Leonardo incerca sa gaseasca o alta explicatie. Cu secole inainte de a se vorbi despre placile tectonice, el a intuit ca muntii s-au inaltat de-a lungul unor lungi perioade de timp, fiind altadata fundurile unor mari disparute. Teoria era nebuneasca si chiar eretica, dar cine si-ar fi putut imagina ca avea sa fie confirmata peste secole ?

1. Omul Vitruvian

Omul Vitruvian sau Homo Universalis este cu siguranta cel mai cunoscut desen realizat de Leonardo da Vinci, dupa proportiile alese de Vitruvius, un celebru arhitect roman, pe care inventatorul il admira. O imagine simbolica, care a fost de-a lungul istoriei interpretata in diverse moduri, acest om universal ramane semnificativ pentru Leonardo da Vinci.

*

Chiar daca multi nu stiu, RULMENTUL a fost inventat tot de da Vinci.

Bicicleta ..

Sursa: 2012 Era Noastra

miercuri, 19 ianuarie 2011

Despre dascăli - Directorul

Când este vorba de anii de școală, primul meu gând fuge către o întâmplare care chiar pare ruptă din povești, fiindcă astăzi nu mai întâlnim așa ceva. Eram mic, până în opt ani, dar mi-a rămas în minte o discuție între directorul școlii de la Costișa, domnul Isopescu Heraclie, și un vecin de-al nostru, care avea o fată cu vreo șase ani mai mare ca mine și care nu prea mergea la școală, asta fiind prin 1964-1965.
"Lasă fata să vină la școală, bade Ilie, îi spunea directorul, că-i păcat să nu învețe, proastă nu-i, poate învăța, numai s-o lași". Badea Ilie nu spunea nimic, ridica din când în când din umeri și se muta de pe un picior pe altul. Ar fi spus că nu-l interesează ca fata lui să învețe dar nu îndrăznea, chiar dacă directorul era mai tânar ca el. Și nu a zis "da" oricât a insistat domnul Isopescu, care, până la urmă s-a lăsat lehamite și a plecat. Îl țin minte și acum. Era îmbrăcat cu un costum maro închis, cămașă în carouri mici, fără cravată, cu părul bogat, cum se purta pe atunci, fără a fi exagerat. Pășea cam nehotărât, parcă s-ar fi întors să continue discuția deși știa că nu va obține nimic. Nu s-a intors. Domnica nu a mai mers la școală, cand i-a venit vremea s-a măritat și a plecat din sat. Pe domnul Isopescu Heraclie l-am întâlnit în fiecare toamnă când, de regulă, merg la Costișa. A ramas la fel, cu aceeasi ținută frumoasă, nu s-a cocârjat. Poartă și acum părul mai lung, ca pe vremuri, iar eu, de fiecare dată când ne vedem, simt nevoia să-i spun că discuția de atunci m-a impresionat, dar nu i-am zis niciodată. Schimbăm două vorbe despre mine și ai mei, doua despre el, mai vorbim despre vreme și cum merge culesul și cam atât. Nici eu nici el nu ne întindem la taifas. Ne despărțim cu gânduri bune chiar dacă-s nerostite. Fiecare este multumit de celalalt. El de un elev la care a ținut și care nu i-a înșelat așteptările, iar eu de un om care și-a facut meseria cu dragoste și dăruire.
Vespazian Ionesi, ianuarie 2011, Bacău

marți, 18 ianuarie 2011

Pamantul gol

– La 2300 de mile dincolo de Polul Nord ar exista o intrare catre centrul Terrei * Aici, conform spuselor amiralului Richard E. Byrd, primul om care a zburat deasupra Polului Nord, ar locui o civilizatie umana mult mai evoluata * Cei care populau Pamantul s-au mutat in subteran acum 100.000 de ani * Un razboi care a avut loc atunci a distrus suprafata Terrei si a creat deserturile * Secretul orasului subteran Agartha * Virgil Armstrong, fost agent CIA, descrie fascinantul univers de sub noi: oameni nemuritori, atmosfera controlata, deplasari cu viteze de 3000 de mile/ora, atlanti si lemurieni, farfurii zburatoare pentru survolarea pamantenilor

O fotografie recenta a Polului Nord, aflata in custodia NASA, si transmisa de unul dintre numerosii sateliti circumterestri, a resuscitat interesul geofizicienilor. Si nu numai. In aceasta imagine se poate observa lesne, in zona Polului Nord magnetic, o suprafata care nu este acoperita de gheata calotei glaciare, cum ar fi fost normal . Pe o raza de aproximativ 300 de km (deci, pe o arie cam de marimea Romaniei) se intrezareste pamant – si inca destul de fertil. Poza, daca nu e vorba de o “fata morgana” cosmica, ar fi suficienta pentru a innebuni un savant. Si asta, pentru ca si un elev din ciclul elementar stie ca sub calota glaciara de la Polul Nord nu se afla nimic altceva decat apa, fapt confirmat si de traseele submarinelor, care trec frecvent prin acea zona. Si atunci, ce ar putea fi pata aceea de “pamant” din inima gheturilor arctice?, s-au intrebat cei de la NASA. Pentru a elucida misterul, acestia au comandat satelitului o noua fotografie, facuta de data asta dupa inca o rotatie circumterestra si dintr-un alt unghi. Inca o data, pata s-a incapatanat sa apara in dreptul Polului Nord magnetic. Primul gand a fost ca e vorba de un fenomen de natura magnetica, ca ar putea exista o perturbare atmosferica datorata acestui camp. Numai ca ipoteza a fost spulberata de cercetatorii NASA din domeniul campurilor electromagnetice: “Cel mai cunoscut efect, cel al aurorei boreale, se manifesta in cu totul alt mod si jocul luminilor celeste apare in alt fel pe o fotografie din satelit. In mod cert, pata aceea se afla la sol si nu in aer”, a spus Robert Fishermann, sef al Laboratorului de Studiu a Campului Magnetic Terestru.
Ipoteza “Halley”
Cum era de asteptat, fotografia a scos de la naftalina o serie intreaga de teorii, care mai de care mai nastrusnice. Cea care a razbatut prima a fost “Ipoteza Halley”, cea a descoperitorului cometei cu acelasi nume. Conform ei, in zonele Polului Nord si Polului Sud exista deschideri uriase care conduc catre interiorul Terrei. Mai mult, ca Pamantul ar fi gol pe dinauntru si ca ar fi posibil ca aici sa se dezvolte o alta civilizatie umana, poate superioara celei de la suprafata.
Varianta Byrd
Geofizicenii, insa, au parut a fi mult mai interesati de o alta varianta, ale carei radacini se afla pe undeva prin anul 1926. Mai precis, in luna mai a acelui an, amiralul Richard E. Byrd a devenit primul om care a zburat pe deasupra Polului Nord. Intr-un interviu pe care l-a acordat in 1947, Byrd declara ca la 2300 de mile dincolo de Polul Nord a intalnit o zona cu clima foarte calda, cu vegetatie, cu munti, lacuri si rauri. Byrd, un explorator celebru, mai presus de orice banuiala, si-a notat foarte precis in jurnal despre ceea ce a intalnit in aceasta zona. “Oamenii care locuiesc aici comunica prin telepatie. De fapt, ei nu traiesc la suprafata. Sub pamant, la cateva mile adancime exista un oras foarte mare, cu milioane de locuitori, care oras se numeste Agartha. Exista sub pamant mai multe orase, in mai multe parti ale globului, dar Agartha este cel mai important dintre ele.”, scria Byrd in jurnalul sau secret.
Un fost agent CIA confirma
Aceste file din jurnalul exploratorului au fost date publicitatii de Virgil Armstrong, fost agent CIA. Armstrong sustine ca Byrd a locuit in Agartha vreme de aproape o luna si ca descrie civilizatia subterana ca “fiindu-ne net superioara noua”. Fostul agent CIA a adaugat ca imediat dupa descoperirea jurnalului lui Byrd, filele referitoare la Agartha au fost declarate secret de serviciu si s-a dispus ca in zona intrarii in orasul subteran sa fie amplasate baze militare americane care sa nu lase sub nici o forma intrusii sa patrunda. Tot Armstrong a mai dezvaluit ca Guvernul SUA a stabilit relatii cu Marele Consiliu al Agarthei. Mai mult ca farfuriile zburatoare care apar pe cerul planetei sunt mijloace de transport ale locuitorilor lumii subterane, iar o parte din tehnologia de fabricare a lor a fost dezvaluita Pentagonului, “avionul invizibil fiind o urmare a acestor cunostinte avansate”.
Byrd a primit recunostinta Guvernului SUA
Amiralul Richard E. Byrd s-a nascut la 25 octombrie 1888 la Winchester, in Virginia. A invatat sa piloteze avioane intre 1916-1917, la Pensacola. In mai 1926 devine primul om care a zburat deasupra Polului Nord, iar in noiembrie 1929, primul om care a zburat deasupra Polului Sud. Intre 1928-1955 a facut 11 expeditii geografice la poli. Pe data de 19 februarie 1947 a plecat spre Polul Nord pentru a fotografia aurora boreala. Vazand ca nu se intoarce, cei din baza l-au dat disparut. Byrd a revenit la 11 martie 1947 si a descris “Pamantul de dincolo de Pol-Agartha”. Ca o coincidenta, amiralul Richard E. Byrd avea sa moara exact dupa 10 ani, la 11 martie 1957. A fost ridicat la rangul de amiral in 1950, iar in 1952 a primit Medalia de Onoare din partea Guvernului SUA. De asemenea, unul dintre crucisatoarele Flotei SUA a fost botezat cu numele lui. Asadar, e exclus ca Byrd sa fi fost doar un nebun care sa fi avut halucinatii la Polul Nord.
Secretul nemuririi
Revenind la agentul Armstrong, acesta a mai dezvaluit cateva elemente ale jurnalului lui Byrd: “Amiralul descrie pe larg ca in orasele subterane locuiesc oameni cu trasaturi delicate, care au mii de ani de viata, dar care varsta nu le marcheaza trasaturile. Cei din Agartha cunosc secretul nemuririi trupului. Dupa ce considera ca au trait destul, ei sunt cei care-si aleg momentul cand sa se retraga din viata. Femeile lor nasc doar o data, sau de doua ori indelungul vietii, iar gestatia dureaza doar trei luni. Ele nasc in temple, in bazine speciale cu apa. Nasterea are loc fara dureri.”
Razboiul atlanto-lemurian
Jurnalul lui Byrd despre Agartha nu este singura lucrare care pomeneste despre orasele subterane. De-a lungul timpului au existat foarte multe marturii despre viata de sub scoarta terestra. Exista si alte documente, gravuri, ba chiar sculpturi foarte vechi care descriu Agartha. Astfel, se spune ca, sub pamant, pe intreg globul exista cam 100 de orase, dintre care cel mai mare este Agartha. Lumea subterana este cunoscuta ca Shamballa. Locuitorii acestei lumi, spun documentele, au parasit lumea de la suprafata acum 100.000 de ani, in urma catastrofalului razboi dintre atlanti si lemurieni, cele doua mari civilizatii care stapaneau Pamantul. Razboiul ar fi descris in cele doua lucrari Ramayana si Mahabharata. In urma acestui razboi, datorita armelor foarte puternice folosite, ar fi rezultat zone desertice ca Sahara, Gobi, pustietatile din Australia si SUA, locuri unde ar fi fost aglomerarile urbane ale atlantilor si lemurienilor. Atmosfera la suprafata era de nerespirat, asa ca supravietuitorii conflictului s-au retras sub pamant. Conform acestor teorii, oamenii de la suprafata ar fi urmasii celor care au refuzat sa se retraga in orasele subterane si care, intre timp, s-au salbaticit.
Orasele subterane
Dar iata care ar fi, conform documentelor secrete, cele mai puternice orase subterane: POSID – primul refugiu al atlantilor, cu intrare in zona Matto-Grosso, cu populatie de 1,3 milioane de locuitori; SHONSHE – refugiul uigurilor, o ramura a lemurienilor, intrare in Himalaya, 3,5 milioane locuitori; RAMA – langa Jaipur, in India, 1 milion de locuitori; SHINGWA – la granita dintre China si Mongolia, cu 1,5 milioane de locuitori; TELOS – langa Mount Lassen, California, cu 1,5 milioane locuitori. Orasele se afla la adancimi variind intre 1,5 si 2 mile sub scoarta terestra. Ce mai spune Armstrong: “Atlantii se inteleg prin telepatie, iar lemurienii vorbesc o limba – maru – care e radacina comuna a sanscritei si ebraicii. Acum, cele doua civilizatii traiesc in pace si armonie. Ele sunt conduse de un Consiliu Suprem, format din 12 persoane, 6 barbati si 6 femei. Orasele sunt luminate artificial si au o atmosfera controlata, mult mai pura decat cea la suprafata. Aglomerarile urbane sunt structurate pe mai multe niveluri. Locuitorii din subteran se deplaseaza intre orase cu ajutorul unor vehicule de mare viteza (aproximativ 3000 de mile pe ora), care plutesc.” Ramane de vazut ce-i adevarat din toate acestea, oamenii de stiinta considerand ca fotografia luata din satelit ar fi un prim pas pentru aflarea adevarului.

Publicat cu titlul Lumea din Pamant ! de catre Bazooka la 19 septembrie 2008


NASA confirmă că de Pământ se apropie o navă extraterestră

Oficiali ai NASA au declarat ca un obiect necunoscut care se apropie vertiginos de Pamant este aproape sigur de orgine artificiala, si nu un asteroid. Obiectul 2010 KQ a fost detectat de Observatorul Catalina Sky din Arizona, la inceputul lunii mai si monitorizat de programul NASA dedicat obiectelor din apropierea Pamantului. Observatiile facute de astronomul S.J. Bus, care a folosit Telescopul cu Infrarosii al NASA din Mauna Kea, Hawaii, sunt categorice: caracteristicile spectrale ale lui 2010 KQ nu se potrivesc cu niciunul dintre tipurile de asteroizi cunoscute iar magnitudinea absoluta a obiectului (28,9) sugereaza ca el are o marime de doar cativa metri. Desi misteriosul obiect artificial nu a folosit vreun sistem de propulsie de-a lungul monitorizarii sale, expertii sunt de parere ca el s-a deplasat pana la un punct cu resurse proprii avand in vedere pozitia sa si viteza pe care o dezvolta, relateaza The Daily Galaxy. Unele voci sustin ca ar fi vorba de o nava spatiala sau de o parte din ea, folosita la misiuni interplanetare in trecutul indepartat, care acum se intoarce pe Pamant. Calculand orbita obiectului rezulta ca urmatoarea sa vizita in apropierea Terrei va fi in 2036, an in care exista chiar posibilitatea ca 2010 KQ sa intre in atmosfera.

Sursa: piatza.net

luni, 17 ianuarie 2011

Reflectiile lui Emil Strainu

Domnul general Strainu Emil este directorul centrului de studii Psihotronice si Ufologice, personaj cunoscut si mediatizat în toata presa româneasca, tocmai datorita pregatirii sale stiintifice din cadrul armatei, cercetator recunoscut pe plan international în cadrul UFO.

- Buna ziua, domnule general. Ne bucuram sa va regasim dupa o lunga perioada de timp, în care parca ati fost disparut. Nu a mai dat nimeni de dumneavoastra. Pe unde ati umblat?
- Pentru început as dori sa va spun ca am avut doua deplasari în insula Malta, unde m-am ocupat cu câtiva colegi englezi de structurile megalitice care se gasesc pe aceasta insula. În momentul de fata se cauta sa se faca o legatura între aceste structuri megalitice si cele care se gasesc în Anglia la Stonehenge.

- Sunt noi descoperiri în acest sens?
- Da. Se pare vechimea acelor doua “monumente” din insula este foarte apropiata de vechimea Stonehenge, desi cei care le-au realizat par, din punct de vedere cultural, deosebiti. Scopurile cât si modul de realizare sunt foarte apropiate, ceea ce ridica mari semne de întrebare, tinând cont de distanta la care se afla acele doua monumente. Interesant este ca amândoua se afla pe insule si, mai mult decât atât, dincolo de distante, sunt si culturi diferite.

- Am înteles ca ati fost în America de Sud.
- Da. Dupa Malta am participat la o calatorie în America de Sud cu tinta directa insula Pastelui. Am fost în Argentina, Chile, Bolivia si la 3.600 km de Santiago de Chile în Insula Pastelui.

- Banuiesc ca toate acestea au legatura cu sfera UFO logiei si celelalte civilizatii.
- Da. Am mers în Chile pentru desertul Atacama. Este cel mai uscat desert din lume, acolo nu a plouat niciodata, acolo oamenii care traiesc nu au vazut niciodata o ploaie, nu mai vorbim de zapada sau de alt timp de precipitatii. Aici se construiste cel mai mare radio-observator din lume, în localitatea Alma, este coordonat de NASA si USAAF în colaborare cu englezii, acest spatiu fiind închiriat de catre statul argentinian pe o perioada de 99 de ani. Constructia este ceva extraordinar, este foarte mare, iar daca timpii de punere în functiune se vor scurta cât mai mult, vom avea surpriza extraordinara de a receptiona, în sfârsit, mesaje care sa contina informatii si prin care sa putem lua legatura cu alte civilizatii. De aici m-am deplasat în sudul continentului în zona strâmtorii Magelan, la vestitul far de la capatul lumii despre care a scris Jules Verne, am vrut neaparat a merg si sa vad ce se întâmpla cu pinguinii si cu efectele incalzirii globale.

- Este bine ca în afara publicatiilor aparute, mai exista si oameni din tara care au vazut cu ochii lor efectele acestei nenorociri. Este atât de grav?
- Pai vreau sa va spun ca dupa ce am vazut ghetarul Perito Moreno, care este cel mai spectaculos ghetar din lume, m-am convins înca o data ca încalzirea globala este un proces galopant si ireversibil! Marea tragedie si tristete a mea a fost când am vazut pe mare si în insulele locuite de pinguini (pentru ca în zona sudului traiesc între 1, 2-1,3 milioane de pinguini) zeci de mii de pinguini morti… a fost un spectacol terifiant.

- De ce erau morti?
- Ei se întorc dupa perioada de migratie în locul unde s-au nascut. Se pare ca între timp polii magnetici nord si sud s-au schimbat, polul sud magnetic numai este acolo unde era, ei fiind învatati sa se deplaseze pe liniile de camp spre directia insulelor respective.

- Sa revenim catre UFOlogie si hai sa spunem lumea ezoterica a altor civilizatii. Spuneti-ne, ce ati descoperit acolo? Ati vazut lucruri pe care nu multi oameni le vad într-o viata.
- În primul rând, spectacolul insulei Pastelui este fascinant. Parerea mea personala este ca ceea ce se afla acolo nu are nici o legatura cu ceea ce numim civilizatie umana.

- Puteti dezvolta?
- Tipul de hominit care este sculptat în aceste statui nu are nici un fel de legatura cu fizionomia vreunei rase de pe Terra existente sau care ar fi existat aici, sunt statui cu capul alungit si foarte, foarte mare, cu urechi foarte lungi si nas foarte mare. Raportat la trunchi ar fi cam doua treimi din el.

- Exista un anumit numar de statui acolo?
- Da. Sunt peste o mie de statui. În picioare la ora asta mai sunt în jur de 100, din numarul total de statui, doua au fost luate, una se gaseste la Santiago de Chile, iar a doua la British Museum. Sunt statui de 15 metri înaltime si 120 de tone greutate.

- Banuiesc ca sunt sculptate cu o tehnica pe care noi nu o cunoastem în momentul de fata.
- Aceasta roca bazaltica este deosebit de tare si contine o cantitate imensa de fier, deci ar trebui sa lucrezi cu o unealta care sa aiba o densitate de fier cel putin superioara fata de cea a rocii.

- Ar putea fi vorba si de lasere?
- Sigur. Ne putem imagina ca o civilizatie anterioara noua ar fi putut sa construiasca aceste statui. Modul de asezare, cât si a celorlalte artefacte legate de aceste statui nu au o reprezentare în sistemul nostru actual si nici al civilizatiilor cunoscute noua. Sunt niste statui care privesc spre cer. Toate sunt directionate catre mare si cu fata îndreptata spre cer. O ipoteza pe care am lansat-o eu acolo, care a fost facuta publica si care s-a bucurat de o atentie dosebita, este aceea ca aceste statui nu au neaparat un rol decorativ sau simbolic, ci mai degraba sunt un fel de antene. Ele fiind de fapt elementul vibratoriu pentru un anumit tip de energie prin care se realiza o comunicare cu un alt corespondent are se afla în afara spatiului terestru.

- Ati facut vreo proba, vreun experiment la fata locului în urma caruia sa ateste spusele dumneavoastra?
- Da. Din experimentul pe care l-am facut cu niste generatoare de semnal prin care am încercat sa iradiem aceste statui, semnalul de raspuns, semnalul vibratoriu este foarte puternic, este amplificat. Pe de alta parte, armata americana si cea din Chile au construit acolo o pista de aterizare de 4 km si au adus foarte multe instalatii radio-electronice. Daca ajungi pe insula constati ca sunt mai multe antene decât palmieri.

- În afara insulei Pastelui, ati mai aflat ceva interesant, au mai fost descoperiri?
- Una din cele mai mari descoperiri care s-au realizat anul acesta si care deocamdata este vehiculata numai în cercurile stiintifice este aceea ca sub continentul american se gasesc de la 3 la 5 tuneluri (ca un fel de pesteri subterane inundate) care strabat continentul sud-american de la est la vest si de la vest la est. Gânditi-va ca pleci cu un submarin din Los Angeles si iesi cu el la Florida fara sa mai ocolesti Canalul Panama.

- Aceste canale sunt facute de mâna omului?
- Nu se cunoaste exact în acest moment natura lor. Aceste canale sunt foarte mari. Numai pe un singur canal poate merge linistit un submarin Trident si, mai mult decât atât, sa se poata întâlni si cu un altul.

- Ati aflat acolo si alte lucruri interesante vizavi de OZN uri, contacte cu alte civilizatii, marturii noi sau cazuri de interes UFO logic?
- As vrea sa spun ca unul din lucrurile importante pe care le-am realizat în ultimul timp (acestea fiind strâns legate cu plecarea mea), din lucrurile pe care le-am aflat si studiat s-a nascut si o carte pe care eu am scris-o. Se numeste “OZN – Anchetatorii au viata scurta”, în care prezint anumite cazuri care nu au fost cunoscute în România.

- Ce cazuri cuprinde cartea dumneavoastra?
- Dezbat vestitul subiect si anume Cazul Roswell, unde odata pentru totdeauna mistificarea este demitizata, unde aduc proba concreta ca acest caz este real, iar Roswell este unul dintre zecile de cazuri care au fost investigate. Apoi avem cazul Marilyn Monroe despre care s-a spus ca s-a sinucis, ca lua droguri, care toate acestea ar fi fost legate de dragostea sa pentru presedintele Kennedy…

- Poate fi vorba despre altceva?
- Absolut. Veti vedea ca toata aceasta masinatiune a mortii se leaga de “ipoteticul” contract care a fost facut intre guvernul SUA si extraterestri. Actrita noastra mentionata mai sus fiind în relatie cu presedintele Kennedy cunostea toate acestea si a amenintat ca va da totul în vileag. De aici serviciile speciale au eliminat tot ceea ce ar fi putut fi periculos. Informatia din carte este absolut colosala.

- Este o premiera aceasta carte pe piata din România. Cel putin asa pare.
- Da, asa este. Am prezentat un capitol interesant care poarta titlul cartii, unde sunt prezentate peste 50 de cazuri de specialisti din diverse domenii care se ocupau cu cercetarea si investigarea fenomenului OZN si care toti au terminat foarte rau. Nu mai putin de 25 de savanti importanti au patit-o!

- Pesemne ca cititorii nostri pasionati de fenomen vor fi înfierbântati sa citeasca volumul dumneavoastra.
- Trebuie stiut ca în prezent si în perioada urmatoare vom fi marcati de o serie de dezvaluiri despre contactul cu ipoteticele civilizatii extra-Terra. Parerea anumitor consilieri din guverne importante ale lumii, ale unor consilieri stiintifici ce se afla pe lânga UNESCO, ONU, Uniunea Europeana si altele spun ca toate aceste informatii nu fac decât sa pregateasca omenirea pentru o recunoastere care v-a fi evidenta si care se v-a produce într-o perioada de timp foarte scurta. În ultimii doi, trei ani, am vazut filme si poze mult mai “specatculoase” decât cele care au fost date public, dar care nu sunt date în circulatie. M-as referi acum la filmul si pozele facute despre intråndul de la Polul Sud care sunt facute din sateliti. Toate statele care au sateliti si au avut ca zona de cercetare Polii, au putut fotografia si filma acest intrând care este o realitate! Faptul ca nu este deocamdata recunoscut, probabil ca serveste unor interese.

- Am citit si eu despre acestea în urma cu ceva timp. Nu exista decât supozitii. Despre ce este vorba acolo? Sa fie intrarea în Agharta? Într-o alta lume? Locul unei alte civilizatii?
- În primul rând se vorbeste de o asa-zisa lume interioara – atestata ca exista! Sa-i zicem un tarâm interior.

- Este locuit acest tarâm interior?
- Aici vin semnele de întrebare. Calcule gasite care apartin expeditiei americanului Richard Byrd, nenumaratele dezvaluiri care s-au facut în urma expeditiilor germane facute acolo si multe altele confirma faptul ca acolo exista o prezenta. Ar fi vorba tot de o prezenta umana, poate ca e vorba de o anumita parte a civilizatiei de pe pamânt care s-a retras acolo, iar altii spun ca este o prezenta de un alt tip. Este probabil ca acolo sa fie vorba de conservarea unui anumit biotop terestru. Deocamdata exista multe ipoteze.

- În urma cu câteva zile am aflat cu totii despre desecretizarea unui dosar din 1957 referitor la aparitia unor OZN-uri în spatiul aerian englez. Cunoasteti ceva despre acest caz?
- Dezvalurile care au loc la ora actuala sunt legate în primul rând de marele soc care a fost produs de Nick Pope. El era seful biroului de cercetari UFO din Ministerul Apararii al Marii Britanii. Aceasta functie a ocupat-o peste 20 de ani. La el ajungeau toate informatiile care existau din Marea Britanie. La plecarea lui din aceasta functie, a hotarât sa faca publice o parte din arhiva.

- A desecretizat anumite dosare.
- Nu. Sa dezvaluie practic. A încalcat codul pastrarii secretului si a prezentat o serie de date. Date care au fost prezentate pe etaje sa zicem. Date mai putin credibile, credibile si foarte credibile. Or, Ministerul Apararii, pus în fata acestor informatii, a fost obligat sa desecretizeze tot mai mult dosare pentru ca publicul a avut acces la aceste date si a vazut ca sunt reale. Or, acest val de desecretizare este legat si de activitatea acestui savant care a considerat ca este mai bine ca umanitatea sa cunoasca despre aceste contacte si sa se gaseasca un raspuns la întrebarea: “Cine sunt ei?“. Dupa parerea mea personala, eu cred ca la anumite nivel se stie foarte precis cine sunt “ei”. Cunostintele despre acest fenomen sunt pe niveluri, ni se da atât cât trebuie pentru fiecare nivel. Dar deocamdata, în ceea ce priveste aceasta dezvaluire din ‘57, nu avem mai multe date despre caz. Probabil ca într-un viitor apropiat, asa cum au facut si francezii în 2007, se vor desecretiza mai multe cazuri. Civilizatia umana, asa cum sustin multi savanti, a ajuns într-un moment de prag. Deci avem de ales între autodistrugere sau pe un alt drum care v-a merge spre spatiu, spre dezvoltare, colonizare a altor planete, adica Terra – formare si iesirea omenirii din “copilaria galactica”.

Sursa: piatza.net

duminică, 16 ianuarie 2011

Au căutat americanii două OZN-uri în Irak?

Generalul Emil Străinu, doctor în arme geofizice şi specialist în ameninţări neconvenţionale şi asimetrice, dezvăluie: “În perioada premergătoare celor două războaie din Irak, (1991 şi 2003), în spaţiul aerian al acestei ţări au fost observate numeroase obiecte zburătoare neidentificate . Cele mai multe au fost văzute deasupra oraşelor Bagdad - unde a fost filmat un OZN în 1998 - şi Basra. Înainte de ocuparea acestei ţări de către trupele aliate, în 2003, serviciile de informaţii occidentale au primit date despre două astfel de obiecte care s-au prăbuşit sau au fost doborâte pe teritoriul irakian, în zona deşertică din vest".
De ce ar fi căutat americanii OZN-uri? “SUA lucrează de mulţi ani la programul Star Gates - nici nu face un secret din acest lucru -, care îşi propune să descifreze acele mărturii antice care evocă civilizaţii extraterestre, să găsească (prin subprogramul CETI) sau să intre în comunicare (prin subprogramul SETI) cu civilizaţii extraterestre", a adăugat generalul.
Creatorul supertunului, împuşcat în ceafă

Un alt obiectiv irakian al americanilor a fost capturarea tunului uriaş al lui Saddam Hussein. Se numea “Baby Babilon", avea o ţeavă de 40 de metri lungime şi un calibru de 350 de milimetri. Această armă era proiectată să plaseze sateliţi irakieni pe orbită şi să distrugă sateliţii aliaţilor, dar, totodată, ar fi putut bombarda Israelul şi alte ţări, de la distanţă, fără posibilitate de contracarare. Constructorul acestei arme a fost Michael Bull, un inginer canadian, care a fost angajat de Saddam pentru acest proiect în 1988. A lucrat la el până la data de 22 martie 1990, când a fost împuşcat în ceafă în propriul apartament. Bull avea în casă 20.000 de dolari, dar asasinul nu s-a atins de ei. Proiectul “Baby Babilon" nu a putut fi dus la bun sfârşit, iar piesele tunului au fost găsite de trupele aliate, după invazia din 2003.
Sursa: newspad.ro

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Extratereştrii monitorizează Terra cu cinci sateliţi artificiali

“Informaţiile despre extratereştri şi OZN-uri sunt mai vechi. În cursul anului 1955 a fost observat un corp ceresc, de aproximativ 100 de metri în diametru, care se îndrepta spre Terra. La apropierea de Pământ, corpul s-a oprit şi s-a desfăcut în cinci bucăţi, care se rotesc şi astăzi pe orbita terestră. Toate datele conduc spre ipoteza că e vorba de un sistem extraterestru de monitorizare a speciei omeneşti. Trebuie spus că un obiect cosmic în mişcare nu se poate opri brusc, decât dacă este artificial, adică are motoare. Mai mult, conform datelor mai multor observatoare astronomice din SUA şi din Anglia, acel corp, ajuns în apropierea Terrei, s-a fragmentat în 5 părţi inegale printr-o explozie, adică s-a satelizat, iar bucăţile sale pot fi observate şi astăzi, chiar cu telescoape optice de amatori”, ne-a declarat generalul Emil Străinu, doctor în ameninţări neconvenţionale şi asimetrice. Câţiva savanţi au propus de-a lungul timpului trimiterea unor echipaje pentru a inspecta navele, însă nu se cunoaşte un răspuns oficial la această problemă din cauză că marile puteri nu au comentat niciodată nimic. Astrofizicianul rus S. P. Bojici spunea în 1980 despre aceste obiecte: “Sunt sigur că în jurul Pământului se roteşte o navă cosmică de provenienţă extraterestră. Această problemă e cunoscută în SUA, dar şi în Marea Britanie, însă nu se vorbeşte nimic”.
Astrofizicianul american Stanton Fredman a spus pentru TAOLNews, în 1993, că “ştim şi noi despre explozia aceea din 1955. Nu e exclus ca aceste fragmente să aparţină vreunei nave cosmice de provenienţă extraterestră”. Tot ca o enigmă legată de acest aspect, mai mulţi autori de studii astronomice menţionează apariţia pasageră a unui satelit, numit de unii “Cavalerul Negru”, de alţii “Satelitul de Diamant” sau “Supraveghetorul”, ce ar veni periodic în spaţiul extraatmosferic din jurul Terrei, s-ar sateliza pentru diferite perioade de timp, apoi ar pleca în spaţiu. “Aceste corpuri străine nu s-au ciocnit niciodată cu sateliţi tereştri sau cu deşeuri cosmice observabile pentru că sunt navigate de fiinţe inteligente. Astronauţii de pe laboratoarele spaţiale Skylab, Saliut şi MIR au executat numeroase observaţii şi fotografii despre aceste obiecte, dar ele nu au fost date publicităţii niciodată”, a adăugat Emil Străinu.
Sursa: newspad.ro

vineri, 14 ianuarie 2011

Tuneluri sub Munţii Bucegi

Trasee secrete şi drumuri pe sub munţi, folosite încă de pe vremea dacilor? O simplă legendă sau...
În fiecare zi, indiferent că e vară, toamnă, pramavară sau iarnă, sute de persoane vin să traverseze zona Bucegilor. Unii vin pur şi simplu pentru munte, alţii vin atraşi de legendele ce cuprind întreg ţinutul Bucegilor. Iar alţii vin în căutarea comorilor rămase prin peşteri, din cele mai vechi timpuri, aşa cum spun legendele locale. Se spune că în zona Bucegilor trece un lanţ de drumuri subterane, cunoscute doar de câteva persoane, la ora actuală. În vremuri de restrişte, încă din vremea dacilor, obştile trimiteau femeile şi copiii aici, trimiteau comorile ce le aveau, şi porneau la luptă împotriva invadatorilor. Pe sub munte se poate ajunge dintr-o parte în alta a munţilor. În anul 105 armatele romane conduse chiar de împarăt, pătrundeau în teritoriul dacilor, ocupând cetate după cetate. Era al doilea război, şi Traian era decis ca de data asta să supună definitiv Dacia. Din aceste considerente nu se grăbea, preferînd să construiască, de fiecare dată pe unde trecea, cetăţi şi castre care să asigure spatele armatei sale. La un moment dat, între romani şi Sarmizegetusa nu mai era nici o cetate. Cu toate astea, în munţi, pe loc deschis, la întâlnirea a doua pîrîuri, s-a dat o luptă pe viaţă şi pe moarte între cele doua oşti. Era sfârşitul toamnei. Dacii erau conduşi personal de Decebal, iar romanii de unul dintre generalii lui Traian, cel care, după cucerirea Daciei, urma să devină primul guvernator al noii provincii romane. Lupta a fost îngrozitoare şi a durat toată ziua. Spre seară, balanţa începuse să încline spre romani, din cauza numărului mare de luptători de profesie pe care îi aveau.La un moment dat, marele preot dac, Vezina, a fost văzut cazînd în luptă. Atunci dacii au început să şovăie, vazînd în asta un semn din partea marelui lor zeu, Zamolxis. Ca sa nu piardă de tot lupta, Decebal a dat ordin de retragere şi... armatele dacilor au dispărut în câteva minute ca înghiţite de pământ. Degeba au trimis romanii trupe în urmărirea fugarilor. Acestea se întorceau toate cu acelaşi răspuns: în faţa lor nu exista nici un fel de duşman... A urmat o pauză de câteva zile, pauză care a fost cât pe ce să salveze soarta regatului dac. Pentru că, profitînd de ea, Decebal a realizat o lovitură care a rămas în analele războaielor: a încercat să mute centrul operaţiunilor la sud de Dunăre, pe teritoriu roman. La vremea respectivă nimeni nu a putut înţelege cum, în condiţiile unei ierni cumplite, cum a fost cea din 105, Decebal a ajuns, într-un interval de timp extrem de scurt, mai puţin de 2 zile, să străbată munţii Daciei, ajungînd la locul de întâlnire cu aliaţii săi şi trecînd Dunărea ca să atace castrele romane de pe teritoriul actual al Bulgariei. Din păcate, în urma unor trădări din rîndul nobililor daci, Traian a aflat secretul mişcărilor rapide de trupe: Decebal s-a folosit de tunelurile subterane care traversau munţii dintr-o parte în cealaltă.
După bătălia de la Adamclisi cînd fiecare dintre aliaţii înfrânţi ai dacilor se retrăgeau spre locurile lor de baştina, dacii conduşi de Decebal au căzut în câteva ambuscade organizate de romanii care îi aşteptau în tunelurile de trecere. Neaşteptîndu-se la aşa ceva, mare parte din trupele repliate au fost nimicite, puţini fiind dacii care au ajuns din nou la Sarmizegetusa. După acest atac, Traian a ordonat astuparea tunelelor pe care le descoperise. Cu toate astea, multe au rămas necunoscute de cotropitorul roman, fiind folosite mai tîrziu de domnitorii români. Aşa au fost trecerile subterane din zona Bucegilor. Cei mai populari munţi ai României sunt străbătuţi de la un capăt la altul de treceri subterane, puţini fiind cei care cunosc existenţa acestora. Despre existenţa tunelurilor aveau cunoştinţă numai sacerdoţii daci şi unii nobili, aceştia din urmă cunoscând doar anumite treceri strategige şi nu pe toate. Ducand mai departe moştenirea spirituală a înaintaşilor lor, preoţii daci au transmis novicilor secretele trecerilor de sub pământ, secrete preluate de preoţii creştini, paznici ai comorilor spirituale (şi nu numai) ale acestui popor, şi retransmise mai departe doar călugărilor virtuoşi. Pentru că aici, în interiorul Bucegilor, există o parte din secretul existenţial al nostru, al românilor, ca popor. Pe vremea domnitorilor din dinastia Basarabilor şi a celor de după ei, platoul Bucegilor era interzis oamenilor de rând. Acolo se antrenau oştile de elită ale domnitorului. Oare de ce, din toate locurile posibile din ţara asta, domnitorii au ales ca loc de antrenament tocmai platoul Bucegilor? De ce nu un loc la cîmpie, unde antrenamentul călare se putea desfăşura în condiţii mai bune? Simplu. Pentru că, în vremuri de restriște, tezaurul român era adăpostit în tunelele din zonă, iar "roşii" aveau ca sarcină prioritară paza comorilor. Mai mult, legendele locale vorbesc şi despre existenţa unui tezaur deosebit. Un tezaur acumulat şi păstrat în zonă de-a lungul a zeci de generaţii de conducători. Se spune că fiecare din aceştia trebuia să sporească tezaurul pe durata domniei lui şi nu avea voie să foloseasca niciodată odoarele de preţ din tezaurul sfânt. Cei care nu au ţinut cont de asta au fost loviţi de un blestem cumplit, ei şi familiile lor fiind risipite în vînt. Se spune că acest blestem a lovit cele doua ramuri conducătoare din familia Basarabilor, respectiv ramura Drăculeştilor şi cea a Dăneştilor, mulţi domnitori din aceste familii murind asasinaţi, ei şi familiile lor, pentru încercarea de a folosi tezaurul ţării în scop personal. În ultimii ani, în zona Bucegilor s-au efectuat măsurări energetice care au constatat existenţa unor cîmpuri de forţă extraordinară şi a unor treceri subterane care traversează munţii dintr-o parte în cealaltă. Mai mult, aceleaşi măsurători au arătat existenţa a două treceri subterane care merg din zona Bucegilor pînă în apropiere de Peştera Urşilor din Carpaţii Occidentali, acestea fiind întretăiate din când în când de diverse tunele mai mici sau mai lungi.Ceea ce este uimitor e altceva. Privite de sus aceste tunele nu străbat munţii haotic ci sub forma unor linii care configurează imaginea unui lup imens, având gura deschisă, ca atunci când se aruncă asupra prăzii. Capul lupului este în Munţii Apuseni, iar coada coboară pînă în apropiere de Pietroşiţa, judetul Dâmboviţa. Întrebarea logică este dacă aceste treceri subterane au fost făcute de mîna omului sau dacă au fost doar descoperite şi folosite de oameni? Este o întrebare la care, deocamdata nu are cine să răspundă. Poate doar misticii, care au avut curajul să afirme că totul a fost construit de Zamolxis atunci cand Marele Zeu a decis să apere acest pământ sfânt şi pe cei ce-l locuiesc.
Adresa acestui articol este http://active.info.ms/?a=articles&p=422

joi, 13 ianuarie 2011

Finlanda – ţara lui Moş Crăciun sau a testărilor PISA?

Cu toţii cunoaştem încă de mici povestea mult- aşteptatului Moş Crăciun, cu locuinţa sa din Laponia plină de spiriduşi ce lucreză de zor tot anul pentru a oferi copiilor lumii bucuria ajunului împlinit.
Întrebarea este următoarea : ce altceva mai cunoaştem despre Finlanda?
Finlanda este ţara cu cel mai performant sistem educaţional din Europa, ocupând de asemenea locul 3 în clasamentul mondial. Încercarea de a descoperi secretul acestui sistem incredibil a primat pe lista priorităţilor tuturor oaspeţilor străini care s-au întâlnit în cadrul proiectului multilateral Comenius “Young European Reporters”.
Voi încerca, în câteva rânduri ce nu vor reliefa nici pe departe realitatea şcolii finlandeze, să sintezez şi să materializez în cuvinte acest fenomen social şi educaţional.
Plimbându-mă pe holurile liceului-gazdă în timpul unei pauze nu am putut să nu observ cu stupoare şi poate şi puţină invidie relaţia cordială, în totalitate deschisă si lipsită de orice constrângere formală dintre profesorul finlandez şi elevul său. Se plimbă pe coridoare în şosetele sau sandalele de vara aduse în geantă (podelele sunt sclipitor de curate iar temperatura din interior o depăşeşte pe cea din exterior cu aproximativ 35 de grade Celsius), discută despre planurile de viitor ale fiecăruia şi plănuiesc împreună următorul proiect al şcolii, care poate varia de la un concert rock susţinut de trupa liceului până la un schimb de experienţă internaţional. Pentru a aprofunda, am discutat cu elevii finlandezi aşezaţi comod pe scări, croşetând sau inventând diverse jocuri pentru a consuma pauza cât mai distractiv. Întrebarea mea a fost pe cât de scurtă, pe atât de justificată : « De ce vă place să veniţi la şcoală? »
Răspunsul lor a concentrat întreaga esenţă a învăţământului finlandez: fiecare elev are cursuri „personalizate”, ceea ce înseamnă că aceştia pot alege cursurile pe care doresc să le urmeze pe parcursul liceului, cu mici excepţii precum limbile finlandeză, suedeză (cea de-a doua limbă oficială în Finlanda), engleză şi matematică, care sunt obligatorii. În plus, materia fiecărui obiect de studiu este actualizată periodic pentru a le oferi elevilor informaţii noi, sincronizate cu cererile universităţilor şi a pieţei de muncă iar „surplusul” de materie este eliminat, fiind considerat nefolositor.
Să fie oare doar atât? Personal, aş adăuga nivelul de trai ridicat al cetăţenilor finlandezi, interesul pentru cultură, artă şi inovaţie. Pe scurt, întreaga organizare a statului nu putea genera decât un astfel de produs desăvârşit care este sistemul educaţional finlandez, fruntaş de repetate ori pe lista europeană. Practicul guvernează asupra teoreticului, originalitatea domneşte peste teama de necunoscut, onestitatea eclipsează arivismul iar cultul civilizaţiei le înglobeză uniform şi natural pe toate aceste.

„La voi cum e?” Zâmbesc.. „La noi? Mda..tot cam aşa ceva”.

MĂDALINA NASTASE, clasa a XII-a E,

Colegiul Naţional “Ferdinand I”

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...