Intamplare fantastica: Femeia care a auzit o voce si ii spunea sa mearga la doctor

Una dintre cele mai terifiante povesti medicale, dar şi parapsihologice în același timp, este preluată din celebra revistă British Medical Journal. Întâmplarea se petrece în anul 1984 și o are protagonistă pe o tânără emigranta, pe numele ei A.B., care într-una din zile, stând comod pe canapeaua ei din sufragerie aude o voce care îi adresează câteva cuvinte.

“Te rog nu te speria. Ştiu că ești șocată auzindu-mă vorbind așa, dar aceasta este cea mai simplă cale de a rezolva problema ta. Prietenul meu și cu mine lucrăm la Spitalul Great Ormond Street și am vrea să te ajutăm.“

Aceste cuvinte i-au fost adresate tinerei femei de către o voce pe care nu o mai auzise niciodată. A.B. a fost șocată și în același timp speriată și a hotărât să meargă la un psihiatru. Nu era normal că o voce să-i vorbească ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. I-a povestit întreaga întâmplare doctorului I.O. Azuonye, care în cele din urmă a diagnosticat-o cu psihoză halucinantă. Drept remediu i-a prescris mai multe pastile, care trebuiau s-o facă bine.

Problema părea rezolvată, vocea a încetat să-și mai facă simţită prezența. Totul a fost bine și frumos până într-o zi când A.B. se afla în vacanță. Vocea a reapărut și i-a spus că trebuie să revină de urgență în Marea Britanie pentru că are nevoie de îngrijire medicală. Odată ajunsă în Marea Britanie, vocea i-a oferit femeii o adresă și i-a mai spus că suferă de o tumoare pe creier și că trebuie de urgență să se prezinte la spital.

A.B. s-a prezentat la un control medical și medicii au constat că femeie suferea de o tumoare cerebrală, exact cum îi spusese vocea. Medicii au hotărât s-o opereze de urgență și în timpul operației A.B. a auzit pentru ultima dată vocea care i-a spus: “Suntem bucuroși că te-am putut ajuta. La revedere! “.

Această poveste este reală și prezintă un fapt incredibil. O voce o anunță pe o femeie oarecare despre problemele de sănătate pe care le va avea și că trebuie să meargă la spital pentru a se trata. Oare cine era această voce și din ce cauză a ajutat-o pe această femeie oarecare?

Sursa: Efemeride.ro

Un microcip extraterestru descoperit in craniul lui Napoleon

Napoleon Bonaparte, unul dintre cei mai controversați oameni din istorie, ridică semne de întrebare majore despre viața sa şi în prezent. Un strateg desăvârșit, cu o carieră militară de invidiat, Napoleon a ajuns într-o perioadă scurtă de timp unul dintre cei mai mari cuceritori ai lumii.

Fiind un personaj fascinant, un om de ştiinţă francez a obținut permisiunea deshumării rămășitelor lui Napoleon. Cercetarea consta în determinarea problemelor genetice sau de glanda pituitară pe care ar fi putut să le aibă împăratul, dat fiind statura sa foarte mică.

Dr. Andre Dubois a examinat cu minuțiozitate rămășitele împăratului şi atunci când a ajuns la craniul acestuia a făcut o descoperire șocantă pentru umanitate. Un microcip era implantat în craniul lui Napoleon. Pentru că în vremurile în care a trăit Napoleon microcipul nu era încă cunoscut omului, singura teorie pe care o poate emite cercetătorul este aceea că doar în urma unei răpiri extraterestre acel minuscul microcip, de dimensiunile unui bob de greu, putea ajunge în craniul împăratului.
“Consecințele acestei descoperiri sunt enorme, peste puterea noastră de a înțelege. Până acum s-a presupus doar că extratereștrii pot influența derularea istoriei, dar acum avem o dovadă clară.” a declarat Dr. Andre Dubois, într-o publicație de specialitate.

Dacă inițial cercetătorul a plecat de la premiza că Napoleon suferea de o disfuncție a glandei pituitare, odată descoperit microcipul în craniul său lucrurile au luat o întorsătură dramatică.

“Am sperat să descopăr disfuncția glandei pituitare de care am presupus că suferise Napoleon. Am descoperit ceva şi mai senzațional. Când am palpat interiorul craniului am simțit o mică denivelare. Acolo se afla ascuns un obiect minuscul. L-am scos şi l-am examinat cu lupa. Spre stupoarea mea am observat că era de fapt un microcip.” a mai adăugat cercetătorul.

Se presupune că implantul a fost efectuat în tinerețea lui  Napoleon . În luna iulie a anului 1794 a fost dat dispărut pentru mai multe zile. Napoleon nu a putut explica unde şi-a petrecut zilele în care a părăsit garnizoană. Dubois crede că atunci a fost posibilă răpirea extraterestră şi implantarea cipului misterios. Ciudat mai este faptul că după dispariția inexplicabilă a urmat ascensiunea impresionantă a lui Napoleon. În anul următor a fost desemnat conducătorul armatei franceze din Italia şi într-un mod miraculos, cu o armată dezorganizata şi inferioară numeric, a reuşit să câștige o bătălie importantă în Italia. În 1804, după o serie de victorii de răsunet mondial, a devenit liderul politic şi militar al Franței.

“Napoleon a folosit strategii militare mult prea avansate pentru timpul său. Poate că implantul i-a îmbunătățit capacitatea de gândire.“, crede Dubois.

Până în momentul în care a fost înfrânt la Waterloo, în 1815, Napoleon a schimbat fața întregii Europe. Această carieră militară desăvârșită este posibil să fi fost influențată de semnalele electrice pe care le primea prin microcipul implementat în cutia craniană. Este incredibil cum destinul omenirii este modificat de civilizații extraterestre care privesc viața de pe Pământ precum un film care se derulează în timp real.

Sursa: Efemeride.ro

Societatea secrteta Thule, Agartha si Hitler

„Ultima Thule” a fost capitala primului continent colonizat de arieni. Acesta se numea „Hyperboreea” si era mai vechi decat Lemuria si Atlantida (continente inghitite de apele oceanului, unde au existat candva mari civilizatii). În Scandinavia se gaseste o legenda referitoare la „Ultima Thule”, aceasta tara minunata din Marele Nord unde soarele nu apune niciodata si unde traiau stramosii rasei ariene.

Continentul „Hyperboreea” era situat in marea Nordului si a fost inghitit in timpul unei epoci glaciare. Se presupune ca locuitorii sai au venit din sistemul solar numit Aldebaran care este astrul principal din constelatia Taurului: ei masurau aproximativ patru metri, aveau pielea alba si erau blonzi cu ochi albastri. Nu cunosteau razboaiele si erau vegetarieni (Hitler de asemenea). Dupa pretinsele texte din Thule, hyperboreenii erau foarte avansati in tehnologia lor si s-ar fi servit de „Vril-ya”, masini zburatoare carora le zicem astazi OZN-uri. Gratie exsistentei a doua campuri magnetice rotite invers, aceste discuri zburatoare erau capabile de levitatie, ar fi atins viteze enorme si faceau manevre surprinzatoare in timpul zborului, performante pe care le observam astazi la OZN-uri.

Ei au utilizat forta Vril ca potential energetic, adica drept carburant (Vril=eter, sau prana, chi, forta cosmica, orgon... Dar acest cuvant deriva de asemenea din „vri-IL” akkadian ceea ce inseamna „asemanator cu cea mai mare divinitate” sau „egal cu Dumnezeu”). Ei extrageau deci energia (care nu costa nimic) din campul magnetic terestru, cum o fac convertizoarele cu tachioni ale comandantului Hans Coler sau otorul din „spatiu quantic” dezvoltat de Oliver Crane.

Atunci cand continentul Hyperboreea a inceput sa se scufunde, locuitorii sai au sapat tunele gigantice in scoarta terestra cu masini mari si s-au stabilit sub regiunea Himalaya. Acest regat subteran se numeste „Agartha” sau „Agarthi”, si capitala sa se numeste „Shamballah”.

Persii numeau acest regat subteran „Ariana” sau „Arianne”, tara deorigine a arienilor.

Suveranul acestui regat era „Rigden Iyapo”, regele lumii, iar reprezentantul sau pe Terra ar fi dalai-lama. Haushofer era nelinistit ca acest regat subteran de sub Himalaya era locul de origine al rasei ariene. El sustinea ca avea proba obtinuta in timpul numeroaselor sale calatorii in Tibet si in India.

Semnul distinctiv al lui Thule era zvastika cu bratele indreptate spre stanga.

NOTA: Zvastika cu bratele spre stanga este un simbol stravechi, semnul originar gasit desenat inclusiv prin pesteri, datat la 12.000 de ani vechime dar este cu mult mai vechi, simbol de protectie si evolutie spirituala, de orientare pozitiva. Hitler l-a inversat, desenandu-l cu bratele rotite spre dreapta, inversandu-i si polaritatea si utilizandu-i forta pentru a cuceri si a supune mase de oameni, popare, prin involutie. In acelasi fel este utilizata pentagrama inversata de catre Satanisti, cu 2 colturi sus.

Conform celor spuse de lama tibetanilor si lui Dalai-Lama in persoana, oamenii numiti agarthieni exista si astazi. Regatul subteran, care este pomenit in toate scrierile orientale, s-ar fi raspandit de-a lungul mileniilor sub toata suprafata Terrei cu centre imense sub Sahara, sub muntii Matto Grosso si sub muntele Santa Catarina in Brazilia, sub Yucatan in Mexic, sub muntele Shasta in California, in Anglia, in Egipt si in Cehia si Slovacia.

Hitler spera sa gaseasca intrarile regatului subteran al Agarthei si de a intra in contact cu urmasii „oamenilor-zei” arieni din Aldebaran-Hyperboreea. În legendele si traditiile acestui regat subteran, se spune, intre altele, ca va fi pe planeta noastra un razboi mondial devastator (al treilea) care se va sfarsi datorita cutremurelor de pamant si altor catastrofe naturale inclusiv inversarea polilor care vor antena moartea a 2/3 din omenire. Dupa acest „ultim” razboi, diferitele rase din interiorul Terrei se vor reuni din nou cu supravietuitorii de pe suprafata planetei si vor introduce „Varsta de Aur” milenara (era Varsatorului).

Hitler dorea sa creeze o „Agarhta” sau „Ariana” pe suprafata Terrei cu rasa stapanilor arieni si acest loc trebuia sa fie Germania. În timpul celui de-al treilea Reich, au avut loc doua mari expeditii SS in Himalaya pentru a gasi intrarile in regatul subteran. Alte expeditii au avut loc in Anzi, in muntii Matto Grosso si Santa Catarina in Brazilia, in Cehoslovacia si in Anglia. Unii au afirmat ca oamenii din Thule credeau ca independent de sistemul tunelelor si oraselor subterane, Terra era gaunoasa, cu intrari mari, una la polul Nord si alta la polul Sud. Se refereau la legile naturii: microcosmosul si macrocosmosul. Fie ca era vorba de o celula de sange, de o celula a corpului sau de un miez si o cavitate inconjurata de un invelis, „corona radiata”, viata se petrece deci in interior. Oamenii din Thule au concluzionat ca Terra trebuia sa fie constituita, deci, dupa acelasi principiu. Chiar druzele confirma asta, caci sunt cavitati stancoase care au o viata proprie, adica mineralele si cristalele, se gasesc ininterior.

În consecinta, Terra ar putea fi gaunoasa si ea, ceea ce ar corespunde, de altfel, spuselor lama tibetani si lui dalai-lama si ea ar trebui sa aiba un miez, un soare central care confera interiorului sau un climat regulat si o lumina solara permanenta.

Adevarata viata a planetei noastre s-ar petrece in interior, de aceasta rasa stapanilor ar trai acolo si mutantii la suprafata. Acesta ar fi motivul care ar explica de ce nu putem descoperi nicio viata pe alte planete ale sistemului nostru solar deoarece locuitorii de acolo locuiesc de asemenea in interior. Intrarile pricipale ar fi la polul Nord si la polul Sud, poli traversati de lumina soarelui central care creeaza „aureolele boreale”, pretinsele lumini polare, greu de explicat de oamenii de stiinta. Masa solida ar ocupa mai mult volum in interiorul planetei noastre decat masa apelor. Dupa exploratorul polilor Olaf Jansen si a altor exploratori, apa din interior ar fi apa dulce, ceea ce ar explica de ce gheata Articii si Antarticii nu este constituita din apa sarata ci din apa dulce. Aceasta teza privind alcatuirea planetei noastre este sustinuta de marturiile exploratorilor polilor Cook, Peary, Amundsen, Nansen, Kane si de amiralul E. Byrd. Cu totii am avut aceleasi experiente stranii care nu concorda cu teoriile „stiintifice” stabilite. Despre ce este vorba? Toti au constatat ca vantul se incalzea deasupra latitudinii de 76 de grade, ca pasarile zburau deasupra ghetii in directia Nordului si ca animalele, cum ar fi vulpile, se indreptau in aceeasi directie, ca se gasea zapada colorata si gri care, topita dezvaluia polen de flori multicolore care se gaseste la polul Nord? De unde vine praful vulcanic pentru ca niciun vulcan nu este semnalat pe hartile oficiale disponibile? În plus, unii cercetatori s-au gasit uneori intr-o mare de apa dulce, si au relatat ca au vazut doi sori la un moment dat al calatoriei. Sau, au gasit mamuti cu parul inca proaspat al caror stomacuri contineau, cateodata, iarba-proaspata.

Pentru oamenii lui Thule, aceste mituri despre „Terra gaunoasa” erau destul de stufoase pentru a fi luate in serios. Dar a avut loc totusi o expeditie, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, in Antarctica.

Atunci cand in 1532 cuceritorii spanioli sub conducerea lui Pizarro au ajuns in America de Sud, indienii ii numeau Vicarochas (stapanii albi). În legenda lor, este vorba despre o rasa de stapani giganti cu pielea alba care, cu secole inainte au coborat din cer cu „discuri zburatoare”. Ei au domnit mult timp peste o parte a oraselor indigenilor apoi au disparut brusc, dar au promis ca vor reveni. Indigenii au crezut ca noii veniti, spaniolii, erau acei Vicarochas si le-au pus la dispozitie aurul lor. Acelasi lucru s-a petrecut si in Tibet si in alte regiuni din Himalaya atunci cand au sosit primii calatori albi. Tibetanii ii priveau uimiti si-i intrebau de ce au venit de acolo de jos (de la poalele muntilor) deoarece, de obicei, soseau din ceruri.

Societatea Thule si Adolf Hitler.

La sfarsitul lui octombrie 1918, Sebottendorf le-a dat fratilor din loja Karl Harrer si Anton Drexler, drept misiune, de a forma un cerc de lucru. Acesta a devenit, mai tarziu, partidul muncitorilor germani, DAP (Deutsche Arbeiterpartei). Revista Societatii Thule era „Volkischer Beobachler” (Observatorul poporului).

În octombrie 1918, tanarul ocultist si ezoterist Adolf Hitler (care se numea, de fapt, Adolf Schicklgruber; Hitler era numele de fata al mamei sale) a intrat in DAP, partidul Thule, si s-a remarcat pentru talentele sale de orator.

Trevor Ravenscroft descrie in „Der Speer des Schicksals” (Sabia destinului) ceea ce i-a povestit un prieten din tineretea lui Hitler, Waufer Johanes Stein care a devenit, mai tarziu, consilier al francmasonului Winston Churchill: Hitler, deja mare adept al misticismului la varsta de 20 de ani, a incercat sa atinga nivele de constiinta ridicate cu ajutorul drogurilor. Prin intermediul librarului Pretzsche din Viena, adept al misticismului german si al doctrinei rasei stapanilor arieni, Hitler si-a stabilit bazele viziunii sale viitoare a lumii si cu ajutorul sau, a facut rost de un drog halucinogen pentru a accede la iluminarea mistica. Hitler, deja dependent de droguri din tinerete, a luat narcotice puternice pe tot parcursul vietii sale. Conform jurnalului de bord al medicului sau personal, Theodor Morell, Hitler a primit timp de sase ani cat a durat razboiul injectii cu diferite calmante, stricina, cocaina, derivate morfinice si alte droguri.

În acea perioada, Hitler a aflat despre „Protocoalele inteleptilor din Sion”, ceea ce l-a facut sa aiba o mare aversiune fata de evrei. Apoi el s-a angajat in DPA, partidul lui Thule, ca orator electoral si a invatat, mai tarziu, sa scrie si sa citeasca bine gratie lui Dietrich Eckart, anti-bolsevic si frate al Societatii Thule. Acesta l-a introdus pe Hitler in cercurile muncheneze si berlineze, iar viitorul Fuhrer si-a insusit in intregime conceptiile Societatii Thule. În 1924, atunci cand Hitler se afla in puscarie la Landsberg ca urmare a puciului munchenez, Haushofer petrecea cateva ore pe zi cu el pentru a-i transmite teoriile si proiectele sale. Între altele, i-a dat cartea lordului Bulwer-Lytton „The coming race” (Rasa care va veni), in care era descrisa o rasa ariana puternic dezvoltata care traia sub pamant. Vasele in forma de farfurii zburatoare jucau un rol esential. Dar Hitler a citit si cartea lui Ferdinand Ossendowski „Animale, oameni si zei” care dezvaluia legendele Agarthei si Shamballei. Şi a fost perfect absorbit de magia regatului subteran si de doctrina rasei ariene proprie membrilor Societatii Thule.

SS-ul, numit de asemenea „Ordinul negru” nu erau doar un simplu regiment de politie ci si un veritabil ordin religios cu o structura ierarhica. Cine s-ar fi putut gandi ca acest brutal partid nazist era un ordin sacru? O asemenea afirmatie poate sa para ridicola insa nu este pentru prima oara in istorie cand un ordin sacru este responsabil de acte de o atrocitate fara egal. Iezuitii, dar si dominicanii care conduceau Inchizitia in Evul Mediu, sunt unele exemple. „Ordinul negru” era manifestarea concreta a conceptiilor ezotelnice si oculte ale Societatii Thule.

În interiorul SS-ului se gasea o alta societate secreta, elita, cercul cel mai intim al SS-ului, SS-istii „Soarele Negru”. Soarele nostru se afla in jurul soarelui negru, adica un mare Soare central, soarele Primordial care este reprezentat, prin crucea cu brate isoscele. Aceasta cruce a fost desenata pe avioanele si pe tancurile celui de-al treilea Reich. Templierii, Crucea-Rosie si multe alte loje vechi o folosesc inca in aceeasi optica. Societatea THule si cei care au devenit, mai tarziu, SS-istii „Soarele Negru” lucrau in stransa colaborare nu doar cu colonia tibetana din Berlin, ci si cu un ordin de magie neagra tibetana. Hitler era in contact permanent cu cel putin un tibetan cu manusi verzi care era desemnat ca „paznicul cheii” si care stia unde se gasea intrarea in Agartha (Ariana).

La 25 aprilie 1945, rusii au descoperit cadavrele a sase tibetani dispuse in cerc intr-o pivnita din Berlin, in mijloc gasindu-se cel al omului cu manusi verzi. S-a crezut ca era vorba despre o sinucidere colectiva. Dar la 2 mai, dupa intrarea rusilor in capitala Germaniei, s-au gasit peste 1000 de barbati morti care erau, fara nicio indoiala, originari din regiunile himalayene si luptasera alaturi de nemti. Ce faceau oare acesti tibetani la mii de kilometri de casa lor in uniforme germane?

Foarte multi tineri au fost formati de „Soarele negru” in timpul celui de-al treilea Reich, in castelul-fortareata de la Wewelsburg si trimisi in Tibet pentru a continua acolo de a supravietui si a se pregati sa infrunte marea lupta finala de la sfarsitul secolului 20.

Dupa spusele lui Bardon, Hitler era membru al unei loje „FOGC” (ordin francmasonic al centurii de aur), cunoscut, de fapt, ca cea de-a 99-a loja. În ceea ce priveste cele 99 de loje, exista 99 raspandite in lume si fiecare este compusa din 99 de membri. Fiecare loja este sub dominarea unui demon si fiecare membru are un „demon” propriu. Demonul acesta il ajuta sa aiba bani si putere insa, in schimb, sufletul persoanei ii va servi demonului, dupa moartea sa. În plus, in fiecare an, un membru trebuie sacrificat demonului lojei, in locul sau fiind admis alt membru. Membrii celor 99 de loje sunt de asemenea conducatori foarte influenti in economie si finante si sunt mai prezenti astazi ca niciodata. Lojele FOGC, adica cele 99 de loje, sunt extrem de periculoase, se crede. În comparatie cu ele, satanismul este aproape inofensiv!

Ce s-a intamplat cu Hitler? Dupa spusele lui Bardon si Miguel Serranos (fost ambasador chilian in Austria), Hitler a fugit in America de Sud cu ajutorul celor 99 de loje. Se spune chiar ca cadavrul care s-a gasit si a carui dantura a fost identificata ca fiind falsa de catre dentistul Fuhrer-ului a fost plasat acolo de cele 99 de loje. Un ziar german de mare tiraj a publicat la 5 martie 1979 ca s-a gasit avionul particular al lui Hitler in jungla in America de Sud.

Joseph Greiner (autorul cartii „Das Ende des Hitler Mythos” – Sfarsitul mitului Hitler) a afirmat ca A. Hitler a decolat cu avionul sau la 30 aprilie 1945 de la aeroportul Tempelhof din Berlin. Altii spun ca ss-a folosit de masinariile zburatoare descoperite de „Societatea Vril”, pentru a parasi Germania.

Sursa: Esoterism.ro

Misterioasa ușă secretă a unui templu indian

Nu de mult, într-un templu hindus, din sudul Indiei, ascunsă la o adâncime 20 de metri, a fost descoperită o comoară de 25 de miliarde de rupii (peste 500 de milioane de dolari), constând în pietre prețioase, idoli de aur, coliere de diamante de peste cinci metri, bijuterii din aur și argint, zeci de saci cu monede de aur. Comoara a fost recuperată din criptele templului Sree Padmanabhaswamy, din statul Kerala, cunoscut pentru sculpturile lui deosebite.

Dar munca pentru descifrarea misterului acestui templu este abia la început. Acum specialiștii trebuie să recupereze o comoară mult mai mare, aflată într-o cameră secretă (Camera B), în același templu, dar în spatele unei uși misterioase. ”Această ușă urmează să fie deschisă!” – au spus specialiștii în 2011 când au descoperit comoara. Dar ușa nu a fost deschisă. Templul în care a fost făcută descoperirea a fost înălțat în onoarea zeității Vishnu, iar fundația a fost începută în 1566. Se consideră că bogățiile sunt ascunse în încăperile subterane din templu de mai bine de un secol, acolo unde au fost înmormântați Maharajahii din Travancore, de-a lungul timpului. Dar, pentru a stopa accesul oricărui muritor de la asemenea avere, meșteri iscusiții ai vremurilor trecute au zăvorât ușa printr-o tehnologie sonică.

Specialiști spun că ar fi vorba despre niște mantre care trebuie intonate în fața ușii. S-a zvonit că vibrațiile sunetului produs de repetarea “Mantrei Garuda”, produc o modificare în structura cristalină a pârghiilor secrete ale ușii respective. Sunetul manipulat corect poate face materia să rezoneze corect, (vezi formula Fibonaci), și poate face obiectul să rezoneze în aceeași undă, chiar să leviteze. Cred că indienii cunoșteau câte ceva din secretul energiei cymatice. Se spune că “Mantra Garuda” trebuie intonată într-un anumit mod, cu tonalități diferite, secrete care, evident, s-au pierdut de-a lungul timpului. Oficialii indieni, și-au recunoscut incapacitatea de a deschide ușa. Curtea Supremă a numit un comitet de șapte membrii care să inventarieze și să evalueze valorile obiectelor stocate din încăperile subterane, dar să și caute în India, sau chiar în întreaga lume, astrologi vedici, preoți, călugări, alți cunoscători ai secretelor antice, care să încerce marea cu degetul.

“Mantra Garuda”

1. mantra trebuie să fie intonată de către un Guru, în caz contrar nu va funcționa;

2. trebuie să fie intonată de cinci ori în termen de 32 zile;

3. în timp ce intonează mantra, Guru trebuie să adopte postura yoghină “VeerAsana”;

4. trebuie să adopte de asemenea ”Gayathri” și ”Lalitha sahasranAma” pentru rezultate mai bune;

 5. Guru să nu aibă pe nimeni în preajmă în timp ce intonează mantra și să fie complet acoperit de un “anga-vasthra”.

”Garuda” este binecuvântat cu invincibilitate și nemurire. Nici o armă din univers nu-l poate distruge. Chiar și fulgerele lui Indra. ”Garuda” are inteligență rapidă și înțelepciune, dar nu este arogant. ”Garuda” este cel mai bine cunoscut pentru a ajuta în succesul și statutul profesional și pentru majorarea veniturilor și a averilor. ”Garuda” este o protecție excelentă împotriva fantomelor și spiritelor rele. ”Garuda” mănâncă numai fantome. În legendele vedice, se spune că într-o zi negăsind fantome, ”Garuda” a plecat să prindă șerpi. ”Vishnu” i-a dat lui ”Garuda” permisiunea de a mânca orice, numai să nu deranjeze rasa umană. ”Garuda” este, de asemenea, împuternicit să vâneze și să alunge orice obstacole sau energii negative în deschiderea de canale, pentru succes și fericire.  

Și iată-ne deci într-un punct când tehnologia (recentă) evoluată a rasei umane nu are nici un efect asupra unei uși. Ce e de făcut? Prin India circulă deja foarte mulți observatori care caută erudiți “sadhus” sau “mantrikas”, care sunt familiarizați cu cunoștințe de scoatere a “Naga bandham” sau “Naga pasam” cu intonarea unei “mantra garuda”. Nu se admite nici o excepție deoarece ușa nu poate fi deschisă de către oricine sau prin orice mijloace. Iar dacă se greșește ceva în tot acest ritual,  poate să apară riscul de a se distruge – nu numai ”Camera B” dar și întreg templul Sree Padmanabhaswamy. În prezent, nici în India și nici în lume, nu se cunosc astfel de forțe sacre și puternice cum ar fi “siddhapurshas”, “yogis” sau “mantrikas”, care să-și încerce puterile. Poate că în societățile secrete mai sunt ceva urme spirituale. (Fotografia cu ușa nu este reală. A fost creată de către un desenator pentru a-i ajuta pe cititori să-și facă o imagine la conținutul textului.)

Sursa: Autopunct cardinal si Piatza.net 

Valea misterioasa din China

Black Bamboo Ditch, Valea Bambusilor Negri este situata in sud vestul provinciei Sichuan, China. Zona este cunoscuta si ca Triunghiul Bermudelor din China, datorita fenomenelor paranormale, disparitiilor misterioase si legendelor ce inconjoara aceste locuri.Localnicii o numesc “inspaimantatoare vale a mortii”.

Exista foarte multe legende despre acest loc misterios unde a fost descoperit scheletul unei pasari gigant cu aripile de 1 metru lungime, prin anii ’80. 30 de soldati apartinand armatei Kuomitang au disparut fara urma in padurea de bambus Hei Zhu Gou. In iunie 1955 alti doi soldati s-au facut nevazuti in aceeasi zona.
O echipa de investigatori a pornit in 1964 sa descopere secretele locului, avand ca ghid un vanator cu experienta. La intrarea in trecatoare 2 caini insotitori au disparut si nu s-au mai intors niciodata. Dintr-o data o ceata densa a acoperit locul, panicandu-i pe exploratori si fortandu-i sa se intoarca.

In 1976 alti trei curajosi au plecat in Valea Bambusilor Negri, disparand pentru totdeauna. Dupa aproximativ trei luni, o echipa de salvare a descoperit trei schelete.
Zona este cunoscuta ca avand risc seismic ridicat si probabil va reaminti ca in anul 2008 un cutremur cu magnitudinea de 7.8 grade pe scara Richter a devastat Sichuan.

Valea Mortii din Sichuan are o intindere de aproximativ 180 kilometri patrati, este greu accesibila si in padurile foarte dense isi au adapostul multe animale salbatice. Localnicii povestesc mereu despre disparitii in zona, moartea oamenilor sau a animalelor. In 1966 o expeditie militara de dorea cartografiere zonei a disparut fara urma.

Ar putea fi ceata densa o cauza a disparitiilor misterioase? Sau poate gaze otravitoare ce ar putea fi in zona? Potrivit unor surse rusesti cei care au fost surprinsi de ceata, au auzit zgomote ciudate si au pierdut notiunea timpului.

In Valea Bambusilor Negri au avut loc si accidente de avion inexplicabile, iar in 1995 au disparut in zona cativa soldati, fiind gasite dupa un timp numai armele din dotare.

“Cercetatorii au organizat recent o expeditie in zona anomaliilor din Sichuan. Ei au afirmat ca s-au petrecut ciudate accidente din cauza aburilor si gazelor produse de plantele de bambus care putrezesc si care, invaluindu-i pe oameni, ii ameteste iar acestia, pierzind drumul, ratacindu-se, cad in fisurile care sint abundente in zona, murind.. Alti oameni de stiinta sint siguri ca aceasta solutie data misterioaselor morti este doar aparenta.

De fapt, afirma unii, tragediile care apar acolo au drept cauza un cimp magnetic neobisnuit de puternic. Aceasta particularitate este tipica si pentru o alta vale chineza a mortii situata in muntii din provincia Jilin. Din cauze necunoscute, avioanele se prabusesc si oamenii dispar in mod straniu. Li se intimpla uneori si culegatorilor de ginseng, care cunosc perfect locurile, sa nu se mai intoarca niciodata acasa din munti. Busola vibreaza si unii oameni chiar isi pierd memoria si se ratacesc acolo.”
Sursa: Tfm Portal

ADN-ul in schimbare

ADN cu 4 spirale a fost detectat în celule umane.

 

 Cercetători de la universitatea Cambridge au declarat că au văzut pentru prima dată ADN cu 4 spirale în celule umane. Deşi, până acum, ADN-ul uman era cunoscut ca fiind format din doua lanturi spiralate, iată că a apărut prima dovadă că ADN-ul uman se transformă.
 În imagine, este figurată o reprezentare a ADN-ului cu 4 spirale (stânga), iar în dreapta este fotografia care arată zonele din interiorul celulei umane care sunt marcate cu substanţă fluorescentă, în care a fost detectat ADN de acest tip. Deşi propaganda medicala a Cabalei a calificat aceasta situaţie ca fiind un indicator al cancerului, iată că apare o primă dovadă solidă că ADN-ul uman a inceput transformarea din momentul intrararii in Centura fotonica. Reamintim că au existat anumite declaraţii ale altor cercetători americani care afirmau că fusese detectat ADN cu 12 spirale la unii copii, dar aceste afirmaţii au fost ignorate şi catalogate ca "simple fantezii". 

Cititi, analizati, concluzionati! 

 Surse:ROAIM si Sfatuitoarea

Misterul EXTRATERESTRULUI Alioşenka, găsit de o bătrână în Rusia

Extraterestrul Alioșenka. Mit sau realitate? 

Povestea începe în anul 1996, în regiunea Celiabiansk din Rusia. Oamenii de ştiinţă l-au considerat extraterestru iar preoţii au susţinut că e un demon. Această creatură era încă vie în momentul în care a fost găsită de bătrână.

Creatura a fost considerată întâi glumă, apoi senzaţie în lumea medical, care avea să spună că: “O gena descoperită în mostrele de ADN nu corespunde nici oamenilor, nici maimuţelor antropoide", scrie jurnalul.ro.

Batrana Tamara Prosvirina, i-a dat un nume creaturii:  Alioşenka. Acesta nu a făcut rău nimănui, însă după moartea sa s-au întâmplat diverse lucruri stranii. Bătrâna care l-a găsit a murit într-un accident banal, academicianul Mark Mikhiker, care a facut unele cercetari în zonă a murit la scurt timp după ce s-a întors în Moscova, iar trupul extraterestrului a dispărut fără urmă. Din acesta nu a mai rămas decât o ''bucăţică'', îndeajuns pentru a face cercetari.
Povestea extraterestrului Alioşenka, care a tulburat comunitatea oamenilor de ştiinţă ruşi este mult mai complexă.

Avea trăsături umanoide şi măsura doar 21 de centimetri. Bătrâna l-a luat acasă, convinsă fiind că Dumnezeu i l-a trimis, l-a îngrijit ca pe propriul copil, l-a hrănit, legănat şi îmbăiat. Îl ţinea înfăşat ca pe un nou născut şi spunea tuturor că îl va înfia. Conform relatărilor martorilor, Alioşenka nu avea organe genitale şi nici ombilic.

Capul semăna cu o cască şi era format din patru plăci, ţuguiate în vârf. Avea ochi imenşi, care nu se închideau niciodată, fără pupile şi iris. Avea o deschizătură mică pe post de gură, cu doi dinţi, care categoric nu fusese concepută să primească alimente solide. Tocmai de aceea, Tamara nu îl hrănise decât cu lichide, lapte îndulcit cu miere, ceai sau cvas (băutura răcoritoare populară la ruşi). Trupul lui era alb-lăptos, iar articulaţiile aveau o structură diferită, ceea ce făcea ca mâinile şi picioarele să fie mai flexibile decât cele ale oamenilor.

 Pentru a i se putea depista originea, creatura a fost supusă unui examen medical de către medicul legist din localitate, Stanislav Samoşkin. În urma controlului, doctorul a declarat că fiinţa nu era nici de origine umană, nici animală.

De fapt, el a fost primul care a rostit termenul “extraterestru”, versiune susţinută apoi de majoritatea martorilor. S-au realizat atunci mai multe serii de fotografii şi un film, iar medicul a prelevat şi conservat o mostră din ţesutul fiinţei. În timp ce ancheta era în curs, cadavrul a dispărut în circumstanţe absolut stranii. Medicul legist a declarat că el însuşi a predat trupul unor cercetători care spuseseră că sunt trimişi de la Moscova să ridice mumia extraterestrului. Însă “cercetătorii” se pare că nu existau…
Sursa: Realitatea.net

Miracolele apar în momentele limită

Un soldat american înspăimântat de inamic a devenit invizibil 

În timpul atacului de la Pearl Harbour din cadrul celui de Al Doilea Război Mondial, manifestările paranormale ale unui soldat american i-au salvat acestuia viaţa! Cum a fost posibil? Soldatului i s-a făcut atât de frică de moarte încât s-a concentrat intens şi s-a rugat lui Dumnezeu să săvârşească o minune şi să-l lase cu zile. Minunea s-a produs realmente, căci el a devenit invizibil cu echipament cu tot şi s-a strecurat pe lângă inamic fără a fi zărit de nimeni până a ajuns într-un loc lipsit de pericole.

După ce a făcut cunoscută ingenioasa şi strania sa tactică, i s-a cerut să repete experienţa în faţa mai multor martori pentru a fi atestat fenomenul. Ridicat în aer la bordul unui avion, soldatul a fost apoi aruncat de la înălţime afară din avion, fără niciun fel de paraşută, deasupra unei numeroase asistenţe care a privit uimită cum, după ce a apărut ca un punct pe cer, a dispărut din vedere pentru a apare apoi nevătămat pe pământ. Deşi anterior manifestase invizibilitatea, în acest caz pur şi simplu se teleportase. Acesta este unul din cele mai spectaculoase cazuri de dematerializare, teleportare şi rematerializare atestate în epoca modernă şi este menţionat faptul că soldatul american nu urmărise trezirea acestor capacităţi paranormale printr-un antrenament special. 

Articol preluat din Revista YOGA MAGAZIN nr. 5 

Surse: www.yogaesoteric.net si Sfatuitoarea

Fierul care nu rugineşte niciodată

Există artefacte străvechi, despre care nici astăzi nu se ştie cum au fost realizate, în condiţiile în care cunoştinţele tehnice ale vremii din care provin (stabilită cu mijloace moderne) nu permiteau asemenea performanţe.

Craniile sud-americane de cristal, computerul de la Antikytera sau piramidele egiptene sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute. Misterul adânc înconjoară însă şi două obiecte, de dimensiuni diferite, confecţionate din metal, a căror vechime şi conservare stârneşte uluire. E vorba despre coloana de fier din Delhi şi de ciocanul din Londra.

Coloana lui Vishnu, ridicată exact la Tropicul Racului
Ridicată cu aproape 1600 de ani în urmă, în onoarea zeului Vishnu, cel despre care se credea că ţine lumea închegată şi că, dacă ar aţipi doar o clipă, ar provoca prăbuşirea Universului- coloana de fier din Delhi (India) n-a ruginit niciodată, în ciuda climatului umed specific zonei.

Situată în curtea unui templu, în faţa unei porţi monumentale, măsoară aproximativ şapte metri înălţime (93 cm aflându-se îngropaţi în pământ), diametrul are 42 de centimetri la bază şi 32 la vârf, iar greutatea a fost calculată la şase tone. Supranumit „stâlpul lui Ashoka”, după numele unui suveran care îşi făcea cunoscute poruncile prin afişarea lor pe coloane puse în locuri publice, monumentul cu simbolul chakrei în vârf s-a dovedit a nu fi totuşi aşa de vechi, experţii estimând că datează din timpul domniei împăratului Vikramaditya, anii 375 şi 414 ai erei creştine.

Aceiaşi specialişti au avansat ca explicaţie a necorodării coloanei puritatea metalului din care a fost confecţionată: 98% fier! Analize chimice sofisticate efectuate în 1997 şi 2000 au arătat totuşi că există şi frânturi din alte elemente chimice în compoziţie: carbon, fosfor, siliciu, cupru, nichel, magneziu şi … oxizi de fier! Or, prezenţa acestora din urmă ar fi trebuit să ducă la deteriorarea stâlpului, nicidecum la conservarea sa perfectă.

O altă ipoteză luată în calcul e că, de-a lungul secolelor, cei veniţi să se închine acestui obiect de cult l-au tot uns cu grăsimi, care s-au impregnat în porii învelişului, asigurându-i protecţia în faţa ruginei. În fine, cea mai îndrăzneaţă pistă de cercetare – întâlnită şi în cartea “Amintiri despre viitor”, de Erich von Däniken- vorbeşte despre contribuţia extraterestră la făurirea coloanei.

Chiar şi tehnica de realizare lasă loc de speculaţii, metalurgiştii consultaţi declarând că stâlpul a fost făcut din plăci/discuri de fier bătute cu ciocanul „la roşu”, una din cele mai rezistente forme de sudură.

Dincolo însă de modul în care a fost ridicată, coloana din Delhi ne rezervă şi alte surprize. Iniţial, a fost amplasată în Vishnupadagiri, care în traducere înseamnă “Dealul pe care se vede urma piciorului lui Vishnu”, loc situat exact la Tropicul Racului!

Se presupune că stâlpul – a cărui umbră arăta, în dimineaţa solstiţiului de vară (pe 21 iunie), direcţia urmei divine întipărită pe o stâncă- făcea parte dintr-un străvechi observator astronomic indian. Cel care ar fi mutat monumentul la Delhi ar fi fost regele Vigraha Raja, care a stăpânit peste Rajput Tomar (una din inscripţiile din 1052 îl menţionează pe regele din Rajput, Anangpal al II-lea). De-a lungul timpului, construcţia a căpătat faima unui obiect înzestrat cu puteri magice, despre care se zice c-ar aduce noroc tinerilor însurăţei, dacă îl înconjoară de trei ori.

Alte legende spun că aceia care, stând cu spatele lipit de stâlp, reuşesc să-l înconjoare cu braţele prinse vor fi urmăriţi de şansă toată viaţa. Încercările repetate ale vizitatoilor de a respecta tradiţia populară au determinat însă autorităţile să împrejmuiască în 1997 coloana cu un gard, pentru a o feri de stricăciuni.

Ciocanul din London, de o puritate…imposibilă!
Metalul cel mai utilizat după bronz, fierul şi-ar fi făcu apariţia în viaţa omului cu circa patru milenii în urmă, după cum o demonstrează obiectele găsite în piramidele egiptene. Mormântul faraonului Tutankhamon adăpostea, între altele, o lamă de cuţit confecţionată din fierul meteoric (care conţine 90% fier, 8% nichel şi alte impurităţi, în special cobalt).

De altfel, denumirea sumeriană a metalului, an-bar, înseamnă “cer şi foc”, ceea ce indică originea sa nepământeană, aceeaşi ca şi-n cazul fierului folosit de azteci şi incaşi. O altă dovadă că fierul era destul de răspândit în antichitate e că, la construirea templului lui Solomon din Ierusalim, în anul 1000 î.Hr., s-au folosit peste 2000 de tone. Meşteri iscusiţi în prelucrarea acestui metal se găseau la Damasc (regele Nabucodonosor II luând în captivitate, în anul 604 î.Hr, circa o mie de potcovari din Siria cucerită), dar şi în Siberia, unde fierarii erau priviţi chiar cu teamă, fiind consideraţi magicieni.

În China şi India din vechime, metalul era topit cu ajutorul sângelui de găină, iar locuitorii Britaniei îl echivalau la preţ cu aurul! Aşadar, omul s-a slujit de fier de mii de ani. Dar poate fi această colaborare de o mie de ori mai veche?

Un ciocan de fier, scos la lumină în iunie 1934 într-o mină de lignit din apropierea localităţii London (din Kimble County, Texas, SUA), aşa ar indica. Aflat la lucru, minerul Max Hahn a observat un ciudat obiect răsărind dintr-un perete. Cum era încrustat într-o rocă, Hahn a tăiat bucata cu totul şi a transportat-o acasă.Spărgând-o, a scos la iveală un soi de ciocan de fier, lung de aproape 15 centimetri, nealterat de trecerea timpului. Familia Hahn decide să-l păstreze ca pe o curiozitate, dar după cinci decenii, îl vinde omului de ştiinţă Carl E. Baugh.

Analiza efectuată de acesta în 1983 provoacă stupoare: roca formată în jurul ciocanului data din perioada geologică numita Ordovician, acum circa 500 de milioane de ani! Cercetări ulterioare au contestat această estimare, oprind “acul ceasului” la 150-300 de milioane de ani în urmă, ceea ce depăşeşte totuşi cu mult vechimea de numai 6 milioane de ani a celor mai “bătrâne” fosile hominide cunoscute (cele de Sahelantrhopus Tchadensis). Asta fără a mai pune la socoteală că, potrivit antropologilor, Homo Sapiens şi-a făcut apariţia în Africa abia acum 200.000 de ani.

Aşadar, cine să fi folosit fierul cu secole bune înaintea lui? Nimeni nu poate da un răspuns, cum nu s-a putut explica nici de ce obiectul n-a oxidat de la descoperirea sa şi până astăzi. Geologul american Joe Cole a încercat să susţină că, de fapt, unealta a fost pierdută de un miner din sec. XIX, iar rocile, care s-au dizolvat în timp, s-au întărit din nou în jurul obiectului, dând aparenţa unei vechimi uluitoare.

Testele cu Carbon14 s-au dovedit neconcludente, întrucât lemnul ciocanului se transformase în cărbune. Însă analiza metalului, efectuată la Laboratoarele Batelle din Columbus, Ohio, a arătat o compoziţie nemaiîntâlnită: 96,6% fier, 2,6% clorină şi 0,74% sulf, combinaţie imposibil de realizat chiar şi cu ajutorul tehnologiei moderne. Să fie şi acesta un artefact realizat sub îndrumare extraterestră?

Sursa: Piatza.net

Insule misterioase I

 Insula Barsa-Kelmes - o poarta intre doua lumi 

În Asia Centrala, intre Kazahstan si Uzbekistan, se intinde Marea Aral sau Marea Ostroavelor, ce odata adapostea peste 1500 de insulite. Cea mai mare dintre ele, insula Barsa-Kelmes, este si cea mai enigmatica, o insula care de multa vreme nu mai este locuita de ni­meni. În limba kazaha, numele ei se traduce prin "insu­la disparutilor”, caci de secole, de cand a fost desco­pe­ri­ta, cei care s-au avantat in inima ei au disparut fara ur­ma. Deasupra intinderii de pamant apare uneori o cea­ta deasa, stranie. Sate intregi au fost inghitite de aceasta pacla care, ca o umbra a mortii, pare sa-si pan­deasca victimele. Locuitorii dimprejurul insulei sunt convinsi ca aici se gaseste o poarta intre lumi, o poarta a timpului. Se spune ca prin aceasta poarta apar adesea, in planul real, fiinte enigmatice ce astazi nu mai exista, pa­sari cu aripi mari, cu dinti si cioc ascutit, monstri ai ape­lor, creaturi ciudate, ce seamana cu dinozaurii erei me­zozoice. Aici, ceasurile nu mai functioneaza si tim­pul se scurge mult mai repede, o ora transformandu-se intr-o zi. 
 În secolul al XIII-lea, in timpul marilor cuceriri ale Im­periului Mongol al lui Ginghis Han, insula a servit drept refugiu pentru oamenii ce reuseau sa fuga din ca­lea hoardelor cotropitoare. Se retrageau aici, parasin­du-si casele si salvandu-si doar viata. Asteptau ca pe­ri­colul sa treaca si reveneau la pamantul natal. Doar ca atunci cand se intorceau, constatau cu uluire ca lipsisera ani si nu luni, asa cum crezusera. Vecinii sau rudele aproa­pe ca nu ii recunosteau. Insula le inghitise cu la­comie zeci de ani. Şi asa, oamenii au inceput sa creada ca acolo salasluieste duhul necuratului. Desi apele dim­prejurul insulei erau foarte bogate in peste, niciun pes­car nu se mai incumeta sa se apropie de acea zona bles­temata.

Secolele au trecut si oamenii au devenit mai putin superstitiosi. Povestile au fost date uitarii si pe insula au aparut noi vizitatori. În anii '50 ai secolului trecut, o parte din locuitorii unor asezari de pe malurile Marii Aral s-au mutat pe timpul iernii pe insula Barsa-Kel­mes. Se pare ca acolo vanturile erau mai domoale si tem­­peraturile mai putin scazute. Dar odata cu venirea pri­maverii, oamenii nu s-au mai intors la casele lor. Alar­mati, apropiatii lor, ce ramasesera pe con­tinent, au plecat sa ii caute. Ajun­gand pe insula, au desco­perit iurtele goa­le si animalele parasite, unele moarte de foame si sete. Nicaieri insa nici tipenie de om. Desi era o zi se­nina, cu un soare ar­zator, deodata, pes­te insula s-a lasat o per­dea de ceata groasa, compacta, de forma len­ticulara. Numai tarmul marii ramasese insorit. Oamenii s-au impartit in doua echipe, unii au ramas sa astepte aproape de malul marii, in portiunea lu­minoasa, altii au plecat in cautarea dis­parutilor, intrand in stratul gros de pacla. Au tre­cut ore, apoi zile, si echipa de cau­tatori nu s-a mai intors. În cele din urma, cei ra­masi aproape de tarm au parasit insula si, ajungand pe continent, au anun­­tat de indata autoritatile. 
În aceeasi zi, un avion "Li 2” a plecat catre insula, intr-un zbor de recunoastere. Înca de depar­te, pilotii au vazut ceata deasa ce acoperea cea mai mare parte a ostrovului si au ra­portat ciudatul fenomen. Apro­piindu-se, au observat ca deasupra paclei se invart niste obiecte rotunde, lumi­noase. "In­trau si ieseau din panza de ceata, ca si cum ar fi urmarit zborul avionului nos­tru”, po­ves­tea capitanul de aviatie Grigori Men­sikov. "Ajungand la cativa metri de­par­tare de pacla enigmatica, acele cea­sor­nicelor de la bord au inceput sa se invarta haotic si, deodata, motoarele avionului au incetat sa mai functioneze. Cu mare greu­tate, am reusit sa manevram aparatul si sa aterizam pe tarmul insulei. Discurile lumi­noase sta­teau nemiscate, supraveghindu-ne. Apoi, au disparut brusc, in valul cetos”.
 Pilotii au raportat incidentul si, la fata locului, au sosit mai multe detasamente de militari. Zona in care ceata plutea a fost ime­diat im­prejmuita. Pentru ca pacla deja in­­ghitise mai multi oameni, militarii au ho­tarat ca, in cautarea disparutilor, sa fie tri­misi caini. Mai multi cio­banesti germani, spe­cial an­tre­nati, au fost eliberati, dandu-li-se comanda de cau­tare. Nici unul dintre ei nu s-a mai intors. 
Atunci a fost adus un ve­hicul blindat. Toate deschi­zaturile au fost inchise ermetic si pe caroseria blin­da­tului au fost montate mai multe aparate de masura. Me­ca­nicul conductor, "sigilat” in interior, a primit ordi­nul strict de a nu intrerupe radioemisia nici macar o se­cun­da. Masina de lupta a fost legata cu un cablu me­talic si a inceput treptat sa inainteze in interiorul cetii. Tan­chis­tul transmitea fara intrerupere. Vizibilitatea era ex­trem de redusa, dar militarul nu avea de raportat ni­mic spe­cial. Misiunea se desfasura normal. Deodata, tan­­chistul amuti. De la postul de comanda a primit imediat co­manda de intoarcere. "De ce m-as intoarce tocmai acum?”, a raspuns militarul cu un ton in care se sim­tea pa­rerea de rau. Atunci vehiculul a inceput sa fie tras inapoi cu ajutorul cablului metalic. Scotand din ceata blindatul, militarii au observat cu uimire ca acesta era invelit cu o pelicula groasa de lichid inghetat, ce nu parea a fi totusi gheata. Trapa a fost de indata des­chisa, dar in interior, nici urma de tanchist. Disparuse in cel mai straniu mod. Probele prelevate din gheata de pe blindat au fost ana­lizate de savantii de la Institutul Militar Fizico-Teh­nic din Moscova, care au concluzionat ca particulele de "apa” sunt de origine necunoscuta, componenta lor chimica neputand fi descifrata. Militarii au primit ordin sa evacueze zona, nu inainte de a transmite populatiei de pe coastele marii Aral avertismentul de a nu pa­trun­de pe insula, sub niciun motiv. 
Vadim Cernobrov, un renumit cercetator al feno­me­nului paranormal, presedintele Asociatiei Kosmopoisk (Cercetasii planetei), este de parere ca regiunea nu a fost niciodata abandonata de armata si ca acolo, in perioada sovietica, s-au desfasurat in secret studii in­tense. "Am aflat de la fosti ofiteri ca pe insula Barsa-Kel­­mes a fost depistata o baza extraterestra. Ceata enig­matica nu reprezenta decat un soi de scut de pro­tectie. Oricat de mult s-au straduit cercetatorii nostri, nu au putut descoperi elementele componente ale aces­tui scut si, prin urmare, nu au reusit sa-l anihileze. Cert este ca din interiorul paclei ieseau adesea aparate de zbor neidentificate, care stationau o perioada deasu­pra bazei militare, parca observand activitatea din in­terior, iar apoi, cu o viteza uluitoare, dispareau in aceeasi ceata. Zeci de voluntari si-au pierdut viata, intrand in pacla intunecoasa, incercand sa descopere misterul ei. Ce au vazut si au intalnit acolo nu se va sti probabil niciodata pentru ca niciunul dintre ei nu s-a mai intors.” 
Sursa: primit pe mail

Insule misterioase II

Insula Envaitenet

 În intinderile de apa de pe Terra, exista multe ase­menea insule misterioase, zone anormale, in care oa­meni si chiar sate intregi dispar fara a mai fi vazute vreo­data. Un asemenea loc este si insula Envaitenet, situata in mijlocul lacului Turkana, din Kenya. În limba tribului El Molo, populatia care locuieste pe tarmul lacului, Envaitenet inseamna "fara de intoarcere”. 

Prima inregistrare oficiala despre evenimentele misterioase petrecute pe insula dateaza din secolul al XVIII-lea. În acea perioada, teritoriul era locuit doar de tribul el molo, care se stabilise acolo, fugind din calea populatiilor nomade razboinice. De la bun in­ceput, oamenilor li s-a parut foarte straniu ca niciun ani­­­­mal si nicio pasare nu isi gasisera adapostul pe insula. Chiar si pietrele se "comportau” ciudat: dispa­reau si reapareau in alte locuri, se deplasau, lasand pe pamant urme vizibile. Iar in noptile cu luna plina, se spu­ne ca se auzeau urlete prelungi, neomenesti. În une­le zone, ramurile copacilor se impleteau atat de strans, incat inchideau complet accesul oamenilor in acele locuri. Apoi au inceput viziunile. Multi povesteau ca, pe timpul noptii, in fata ochilor le apareau deodata, ca din pamant, creaturi ciudate, asemanatoare oamenilor. Doar ca mult mai mari. Uriase. De peste doi metri. Cei care le vedeau isi pierdeau subit cunostinta, zacand asa ore sau chiar zile intregi. Nici cei mai iscusiti vraci nu reuseau sa ii aduca in simtiri. Atunci a inceput dezas­trul. Oamenii cadeau raniti, se accidentau, se schilo­deau, se inecau, mureau in conditii extrem de stranii. Pe urma, in mod inexplicabil, chiar sub privirile ma­melor, au inceput sa dispara copiii. Nici trupurile lor nu mai erau de gasit. Mai tarziu, la fel de misterios, au dis­parut toti locuitorii insulei. Cand rudele lor, ingri­jorate de lunga absenta, au sosit pe insula, au desco­perit asezarea abandonata. Totul era in perfecta ordine, nu lipsea nimic, nici armele, nici ustensilele, numai oamenii disparusera fara urma. 

Astazi, fiecare populatie indigena care locuieste in regiunea lacului Turkana are propria versiune despre misterul insulei Envaitenet. 

De pilda, in credinta tri­bu­lui Samburu, un popor nomad de pastori, cand vracii, vrajitorii si inteleptii tribului mor, sufletele lor se trans­for­ma in serpi si se retrag in hatisurile insulei En­vaitenet. De aceea, niciunui muritor nu ii este permis sa calce acolo. Altfel, vrajitorii se vor razbuna cumplit. Misterioasele disparitii au fost puse si sub semnul unui blestem. 

Populatia tribului Masai crede cu tarie ca inaintasii lor, din anumite motive, au provocat mania divinitatilor, care au aruncat asupra tribului un blestem greu, ce ii urmareste si astazi. Cei care apartin tribului El Molo considera ca oa­me­nii disparuti au fost victi­me­le unor civilizatii nepa­mantene. Acele creaturi enig­ma­tice, conform credintei lor, ar trai ascunse sub pamant, in subteranele de sub insula. Straniu este si faptul ca in Oceanul Indian, care formeaza granita de sud-est a Kenyei, au fost raportate de nenumarate ori aparitii ale unor nave necunoscute, ce tasneau din adancuri si dis­pareau, cu o viteza colosala. Asemenea rela­tari au fost facute nu numai de simpli pes­cari, ci si de mai multi membri ai per­so­nalului navigant maritim. S-a emis ipo­teza conform careia abisurile oceanului ar fi stapanite de alte civilizatii, extraterestre. 

Sa fi fost oare insula Envaitenet o baza de origine "non-pamanteana”? 

Aceste convingeri sunt consi­derate insa de catre oamenii de stiinta simple superstitii sau supozitii ce nu pot fi dovedite. Conform geolo­gi­lor de la So­cie­tatea Regala Britanica de Geo­grafie, cauza disparitiilor si a ciudatelor feno­me­ne de pe insula ar fi una simpla: lacul Turkana, de origine vulcanica, emana une­­ori gaze toxice, care pot afecta psi­hicul uman. Din cauza acestor substante fluide nocive, oamenii se pot arunca sin­guri in lac, acolo unde isi gasesc moartea. Supravietuirea ar fi aproape imposibila, pentru ca in apa lacului colcaie crocodili. Dar daca explicatia stiintifica ar fi pe deplin reala, cum se poate explica faptul ca nu un singur individ a disparut, ci un sat intreg? 

 Sursa: primit pe mail

Insule misterioase III

Insula Saint Simon 

Pe tarmul Oceanului Atlantic, in estuarul Vigo, din nord-vestul Spaniei, exista un arhi­pelag, San Simon, care, in ciuda dimensiunilor sale foarte mici, a fost de-a lungul veacurilor un teritoriu insemnat. „Însemnat” de evenimente nefaste, de suferinte si nenorociri. Se spu­ne ca ostrovul ar fi fost blestemat, in urma cu se­cole, de catre un calugar care, inainte de a-si da ultima suflare, ar fi murmurat: "Voi, cei care puneti sta­panire pe aceasta insula, nu veti avea parte de liniste si pace! Tihna nu va reveni aici niciodata, pana cand oamenii nu se vor opri din a-si mai ucide semenii!”. 
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, insula a fost locas pentru cavalerii templieri, pentru calugarii fran­cis­cani, pentru pirati,leprosi si detinuti politic. În se­colul al XII-lea, cavalerii Ordinului Templierilor, orga­nizatie militar-mo­nahala ce avea ca misiune apararea peregrinilor crestini si a crestinismului in general, au ridicat in acest paradis plutitor o manastire fortificata. Insula, situata in mijlocul estuarului Vigo, reprezenta pentru "Ostasii lui Christos” un punct geostrategic bi­ne pla­sat. De-a lungul se­co­lelor, manastirea a fost luata in grija diferitelor or­dine religioase, pana in veacul al XVII-lea, cand viata tihnita a calugarilor a fost curma­ta de sabia ber­berilor, renumitii cor­sari arabi din Nor­dul Afri­cii. În 1617, corabiile ra­pi­de ale piratilor berberi din Al­ger invadau coas­te­le vestice ale Spaniei. Pes­te noap­te, insulele gol­fului Vigo si toate locali­ta­tile din impre­jurimi fu­se­sera trecute prin foc si sa­bie. De cumplitele ma­sa­cre ale corsarilor afri­cani nu au scapat nici ma­car calugarii de pe insula San Simon. Manasti­rea a fost jefuita si apoi incen­dia­ta, iar toti calugarii, macelariti cu salbaticie. Legenda spune ca abatele manastirii, Padre Antonio, in incercarea de a salva ma­car statuia Sfantului Francisc, ocrotitorul si pa­tronul manastirii, s-ar fi luptat pana la ultima su­flare cu piratii algerieni. Va­zandu-si toti fratii ucisi, biserica devastata si altarul batjocorit, cu ul­timele puteri, abatele An­tonio ar fi invocat ajutorul Cerului si ar fi cerut ca nelegiuitii sa fie pedepsiti pentru oro­rile lor. Se spune ca de atunci insula a devenit un taram al mortii, un lacas al du­hu­rilor, un teritoriu bles­temat sa nu mai fie locuit in tihna, pana ce oamenii nu vor in­ceta sa se mai omoa­re unul pe altul.
De­cenii la rand, un petic de pamant pe nesfarsita in­tindere a oceanului Atlan­tic a fost victima atacu­rilor piratilor si a talha­ri­lor, a fost pradat si jefuit de nenumarate ori, iar ma­nas­tirea fortificata, inal­tata de cavalerii tem­plieri, care parca refuza sa se prabuseasca, a fost arsa din te­melii si recladita de cateva ori. Astfel, la finele vea­­cului al XVII-lea, insu­la ramanea pustie. 

Pana in 1830 cand, printr-o ordonanta regala, teritoriul a fost de­sem­nat ca locatie pentru intemeierea unui lazaret pen­tru bolnavii de lepra. Datorita faptului ca dimensiunile insulei erau foarte mici, iar oamenii afectati de aceasta plaga cum­plita foarte multi, se hotaraste ca teritoriul sa fie extins. Astfel, intre San Simon si cea mai apropiata insulita, San Anton, se construieste un pod care sa unifice cele doua palme de pamant si, in acelasi timp, sa separe bol­navii. Daca in San Simon erau adusi cei atinsi de cum­plita boala in faza incipienta, pe San Anton erau izo­lati pacientii in stare grava. Abandonati in voia sor­tii, muribunzii de pe San Anton aveau ca unica spe­ran­ta doar proviziile dispuse la jumatatea podului. Le­pro­sii se tarau pana pe pod dupa hrana salvatoare la­sa­ta acolo. Arhipelagul ce odata fusese un paradis mo­na­hal, un teritoriu incantator al linistii si al armoniei de­ve­nea, astfel, scena unuia dintre cele mai dramatice si mai infioratoare locuri ale Spaniei. Bles­temul aruncat asu­pra insulei si a locuitorilor ei capata o forma cum­plita. Leprozeria San Simon Leprozeria funesta a fost inchisa in 1927 si, din anii '30, odata cu inceperea razboiului civil din Spania, insula a devenit inchisoare pentru detinutii politici ce se impotrivisera regimului lui Franco. Oficial, aici se ri­dicase o colonie peniten­cia­ra pentru cei mai peri­cu­­losi infractori, dar, de fapt, pe insula era un lagar de con­centrare si exter­mi­na­re. Sute de oameni ce lup­ta­sera impotriva gene­ra­lu­lui Francisco Franco, libe­rali, republicani, adepti ai so­cialismului, fusesera in­chisi pe insula si supusi unor conditii inumane. Di­rectorul in­chisorii, un fer­vent partizan al fran­chis­mului, denumit si "trafi­can­tul de carne vie”, fa­cuse din insula un ade­varat infern. Redusese ratiile pri­zonierilor atat de mult, incat acestia de abia se pu­teau tine pe picioare. Ma­rise numarul execu­tiilor si, ajutat de medicul inchi­so­rii si de seful gardienilor, santaja detinutii. Ajun­se­se­ra sa stoarca bani chiar si de la rudele prizonierilor ca­re sperau in eliberarea vre­unei rude, fara sa stie ca, de fapt, tatal fratele sau fiul fu­sesera deja exe­cu­tati. În anii '40, odata cu sfar­situl razboiului civil, insula de­venise atat de su­praaglomerata, incat fie­care detinut de abia dis­punea de o suprafata de 38 de centimetri, pentru a pu­tea dormi. Pe langa faptul ca aici vietuia o popu­latie neproductiva, sutele de pri­­zo­nieri cereau si anu­mi­te cheltuieli, pe care statul franc nu si le permi­tea. Sin­gura solutie ce se putea adopta era simpla: ex­ter­minarea. Plajele insulei, odata luxu­riante, deveni­sera o groapa comuna, in care zaceau sute de ca­davre. Insula devenise un adevarat loc al terorii. De abia in 1943 "Co­lo­nia Penitenciara San Si­mon” isi inchidea definitiv portile. Se sfarsise cu mor­tii aruncati pe plaja, se sfarsise cu contrabanda de carne umana, cu umilin­tele, abuzurile, teroarea... Dar cei care inca mai aveau pu­tere sa se intoarca la casele lor erau foarte putini. Insula ramanea in urma lor, lugubra si pustie, in mijlo­cul apelor oceanului.În ciuda incercarilor de a "umaniza” acel loc sum­bru, transformandu-l in camin pentru oamenii din gar­da generalului Franco, blestemul calugarului arun­cat candva capata din nou forta. 

În august 1950, o ne­no­ro­cire se lega iarasi de numele insulei. Vasul "Mon­chi?a”, care naviga in directia San Simon, la bor­dul caruia se aflau 43 de ofiteri de elita din armata fran­chista, nu si-a mai atins niciodata destinatia. Din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile si a cu­rentilor puternici, nava s-a scufundat si toti pasagerii au pierit. De parca spiritele detinutilor din "lagarul mor­tii” s-ar fi razbunat pe calaii lor. Acestea au fost insa ultimele su­flete pe care blestemata insula le inghi­tea. Printr-un or­din, teritoriul a fost evacuat. Ostrovul ra­manea din nou abandonat, din nou pustiu. 

Sursa: primit pe mail