Experimentul nebun: Cum sa vorbesti cu Dumnezeu?

Un grup de cercetători, în speranța de a-l găsi de Dumnezeu, a efectuat un experiment ciudat, care a fost ținut secret pentru o perioadă lungă de timp. Experimentul, efectuat într-o locație secretă, a constat în găsirea unei persoane căreia să-i taie toate simțurile. Astfel, prin privarea senzorială, cercetătorii credeau că orice om poate stabili contactul cu Dumnezeu.

După mai multe căutări, au găsit un bătrân care s-a oferit voluntar pentru experimentul ciudat. Acesta a fost dus în locația secretă și i s-au tăiat toți nervii care îi asigurau cele cinci simțuri. În prealabil, oamenii de știință i-au spus bătrânului că trebuie să vorbească cu voce tare pe tot timpul experimentului.

După ce i-au fost tăiate toate legăturile senzoriale, organismul continua să funcționeze la parametrii optimi. Cu toate că bătrânul și-a păstrat controlul muşchilor, el nu mai putea vedea, auzi, simți, mirosi și nici aprecia gustul. Contactul cu lumea exterioară era tăiat și de acum începea incredibila poveste.

După patru zile de singurătate absolută, bătrânul a pretins că începea să audă voci timide. Specialiștii au presupus că este un început de psihoză și nu i-au acordat foarte mare atenție evenimentului. După alte două zile, vocile se intensificaseră și pacientul începuse să comunice cu soția sa moartă. Mai mult de atât, bătrânul comunica până și cu rudele moarte ale oamenilor de știință care realizau experimentul. Nu avea de unde să le ştie numele și relata cu lux de amănunte evenimente petrecute cu foarte mult timp în urmă.

Vocile erau din ce în ce mai puternice și deveniseră copleșitoare. Bătrânul dădea senzația că nu le mai poate suporta și vroia să nu le mai audă, dar nu se putea face nimic. Psihicul său era terminat și părea că dă dovadă de nebunie, dar nu era deloc așa. Pur și simplu el stabilise contact cu foarte multe persoane decedate și comunicarea devenise certă. Discuțiile erau atât de copleșitoare încât putea să relateze cu lux de amănunte despre sfârșitul lumii, dar și despre iadul în care se regăsesc cei mai mulți dintre oameni. Îi implora pe cercetători să-l ucidă, dar curiozitatea era atât de mare încât experimentul continua indiferent de circumstanțe.

Timp de două săptămâni nu a mai vorbit deloc. Plângea zi și noapte și refuza să mai înghită hrana. Cercetătorii îi introduceau apa și mâncarea manual pentru a-l putea ține în viață. După cele două săptămâni, bătrânul s-a oprit din plâns și o stare de liniște pusese stăpânire pe întreg laboratorul. Brusc s-a întors spre un doctor â, de parcă putea să-l vadă și i-a șoptit: “Am vorbit cu Dumnezeu. Ne-a abandonat!”. Brusc semnele sale vitale s-au oprit. Cercetătorii nu i-au putut găsi cauza morții.

Sursa: Efemeride.ro

OMUL AR PUTEA CĂLĂTORI SPRE STELE, CU PROPRIA SA ENERGIE

La 17 decembrie 1970, la o  întâlnire cu studenții și cadrele didactice universitare de la Universitatea Politehnică din București, savantul Henri Coandă a făcut o declarație surprizătoare: omul ar putea călători spre stele cu o viteză fantastică, folosind pentru propulsie propria sa energie.

         Biografia lui Henri Coandă conține și file albe. Se pare că savantul a lucrat și pentru un program german, având ca obiect proiectarea unor aparate de zbor destinate spațiului cosmic. Ceea ce puțini știu este faptul că Henri Coandă a fost judecat în Franța pentru înaltă trădare și a fost la un pas de a fi împușcat. Potrivit declarației sale, proiecta și experimenta aparate de zbor de formă lenticulară în Africa de Nord, între anii 1938 – 1939. Primele aparate din seria OZN-urilor terestre proiectate de Henri Coandă, zburau fără echipaj uman din cauza accelerației violente pe care o dezvoltau. Aparatele germane pentru zbor cosmic din seria Vril și Haunebu, ce au fost construite în anul 1944 conform documentelor găsite de Aliați în arhivele secrete ale  SS, este posibil să fie proiectate pe baza experimentelor făcute de Henri Coandă. Programul german prevedea și construcția navei Andromeda până la sfârșitul anului 1945, cu o lungime de 139 metri și viteză teoretic nelimitată în spatiul cosmic. În ce măsură a fost implicat Coandă în aceste proiecte, ar trebui să elucideze biografii săi apolitici.

     Savant multilateral, Coandă a fost preocupat şi de unele probleme din biologie. Era ştiut că fiinţele vii generează, omnidirecţional în spaţiu, energii ce intră în componența biocâmpului. Biocâmpul se extinde de la limita de separare a organismului viu față de mediul ambiant și se continuă pe distanţe nedeterminabile. După unii cercetători, biocâmpul este format din energii slabe. După opinia lui Henri Coandă, biocâmpul conține energii foarte puternice. Atâta doar că, propagându-se în toate direcţiile în spaţiu, are loc o echilibrare a energiilor emise de fiinţele vii.

         Omul, spunea Henri Coandă, generează în biocâmpul său o energie corpusculară colosală, pe care a denumit-o emisie de gravitoni. Gravitonii sunt  capabili să propulseze omul în spaţiul cosmic, cu o viteză fantastică. După părerea savantului, ar trebui proiectat un dispozitiv tehnic de ecranare și direcționare a gravitonilor, pentru a li se imprima o direcţie şi un sens prestabilite. Şi, desigur, să fie pus la punct un procedeu tehnic de prezervare a vieţii omului la asemenea viteze.

        Erau doar în fază de idee dispozitivele tehnice despre care vorbea Coandă,  sau au fost proiectate și realizate de către savant? Întâmplător sau nu, acest aspect al activităţii lui Henri Coandă este deocamdată omis de biografii săi.

În foto: Henri Coandă, la întâlnirea cu studenții de la Universitatea  Politehnică din București.

Sursa: Jurnal paranormal

Cum vom fi noi peste 10 ani? Oamenii de ştiinţă oferă un răspuns surprinzător

Atunci când ne amintim de modul în care eram în trecut, fostul nostru „sine” pare diferit. Aşadar, ştim cât de mult s-au schimbat personalitatea şi gusturile noastre de-a lungul anilor. 

Cu toate acestea, atunci când privim spre viitor, ne aşteptăm să rămânem la fel, explică o echipă de psihologi care a efectuat studii asupra modului în care oamenii îşi percep sinele. Specialiştii au denumit acest fenomen „iluzia sfârşitului istoriei”, în care oamenii tind să „subestimeze cât de mult se vor schimba în viitor”. 

Conform acestei cercetări, ce s-a desfăşurat pe 19.000 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 68 de ani, această iluzie persistă din anii adolescenţei până după pensionare. „Oamenii de vârstă mijlocie – ca mine – reflectă adesea asupra modului în care erau în adolescenţă cu amuzament şi tristeţe”, a explicat unul din autori, Daniel T. Gilbert, un psiholog de la Universitatea Harvard. „Ce nu realizăm niciodată este faptul că în viitor, sinele nostru va privi la modul în care suntem astăzi în exact acelaşi fel. La toate vârstele credem că suntem cei mai isteţi şi de fiecare dată ne înşelăm”, a explicat Gilbert. 

Alţi psihologi s-au declarat intrigaţi de rezultatele publicate în jurnalul Science şi au fost impresionaţi de cantitatea dovezilor care susţin această descoperire. Participanţii au fost întrebaţi despre trăsăturile lor de personalitate şi despre preferinţele lor – mâncărurile vacanţele, hobby-urile şi formaţiile preferate – în anii trecuţi şi în prezent, fiind rugaţi apoi să facă o serie de predicţii despre viitor. Deloc surprinzător, participanţii mai tineri la studiu au relatat mai multe schimbări în deceniul trecut decât respondenţii mai vârstnici. Atunci când au fost rugaţi să prezică care trăsături ale personalităţii şi care gusturi urmează să se schimbe în următorii 10 ani, participanţii de toate vârstele estimau doar schimbări minore. Astfel, o femeie tipică de 20 ani prevedea mult mai puţine schimbări pentru următorii 10 ani în comparaţie cu schimbările din deceniul trecut relatate de o femeie de 30 de ani. 

Această discrepanţă se menţinea la toate grupele de vârstă. Discrepanţa nu pare să fie provocată de problemele de memorie, deoarece schimbările de personalitate relatate de oameni erau consistente cu cele reliefate de cercetările independente care măsurau modul în care trăsăturile de personalitate se schimbă cu vârsta. Oamenii păreau mult mai pricepuţi în a-şi aminti „sinele din trecut” decât în a-şi imagina modul în care se vor schimba în viitor. De ce are loc acest lucru? Dr. Gilbert şi colaboratorii săi, Jordi Quoidbach de la Universitatea Harvard şi Timothy D. Wilson de la University of Virginia, au câteva teorii. 

Prima se bazează pe o tendinţă bine-documentată a oamenilor: aceea de a-şi supraestima propria splendoare. „A crede că am ajuns pe culmea evoluţiei personale ne face să ne simţim bine”, a explicat Dr. Quoidbach. „Sentimentul de «mi-aş fi dorit să ştiu atunci ce ştiu acum» ne dă o senzaţie de satisfacţie şi de înţeles, pe când realizarea faptului că preferinţele şi valorile noastre sunt temporare ne-ar duce să ne îndoim de fiecare decizie pe care o luăm, generând astfel anxietate”, a mai spus specialistul. 

O altă variantă ar putea fi faptul că este nevoie de mai multă energie mentală pentru a prezice viitorul decât este necesară pentru a ne aminti trecutul. „Oamenii pot confunda dificultatea imaginării schimbărilor personale cu probabilitatea scăzută a schimbării în sine”, au explicat autorii. Fenomenul are şi aspecte neplăcute, au mai spus cercetătorii. De exemplu, mulţi oameni iau decizii în tinereţe – de exemplu, decizia de a-şi face un tatuaj, sau de a se căsători – pe care ajung să le regrete. Această iluzie a stabilităţii ar putea conduce la aşteptări financiare ciudate, lucru demonstrat de cercetători într-un experiment în care au cerut oamenilor să spună câţi bani ar plăti pentru a lua parte la un concert al formaţiei preferate. Atunci când au fost întrebaţi câţi bani ar fi dispuşi să plătească pentru a merge la un concert al formaţiei preferate de acum 10 ani, participanţii erau dispuşi să plătească, în medie, aproximativ 80 de dolari. Atunci când erau întrebaţi câţi bani ar fi dispuşi să plătească pentru a vedea peste 10 ani un concert al formaţiei preferate de astăzi, aceştia erau dispuşi să plătească 129 de dolari. Aşadar, chiar dacă şi-au dat seama că formaţii precum Dixie Chicks sau Creed şi-au pierdut din atractivitate, oamenii se aşteaptă ca Rihanna sau Coldplay să continue să fie interesanţi pentru eternitate. 
Cu toate acestea, un alt studiu efectuat de Gilbert a arătat un alt efect interesant: atunci când oamenii simt că au posibilitatea de a se răzgândi, sunt mai puţin fericiţi cu alegerea pe care au făcut-o. Oamenii care fac alegeri ireversibile tind să fie mai fericiţi decât cei care au posibilitatea de a se răzgândi ulterior, a explicat Gilbert. 

„O lume ideală ar putea fi una în care ai posibilitatea să te răzgândeşti, dar nu ştii acest lucru”, a concluzionat Gilbert.

Sursa: Sfatuitoarea

Zvonurile se înteţesc: "Particula lui Dumnezeu" chiar a fost găsită

Una dintre cele mai mari descoperiri ştiinţifice din toate timpurile ar putea fi confirmată în câteva săptămâni: Cercetătorii CERN cred mai mult ca niciodată că au descoperit bosonul Higgs.

Încă din luna decembrie, cercetătorii care lucrează la acceleratorul de particule LHC (Large Hadron Collider), din cadrul CERN, au anunţaseră că descoperiseră indicii ale bosonului Higgs, supranumit "particula lui Dumnezeu", scrie wired.com. 

De atunci, oamenii de ştiinţă au analizat rezultatele obţinute, iar acum sunt aproape convinşi că au dat de misterioasa particulă. Bosonul Higgs este ultima piesă din enormul puzzle care este Modelul Standard, teorie care descrie interacţiunile dintre toate particulele şi forţele cunoscute din univers. Potrivit calculelor fizicienilor, particula lui Dumnezeu este responsabilă pentru masa tuturor particulelor din univers.

"Situaţia e clară: Am dat peste ceva care arată exact cum ar trebui să arate bosonul Higgs", a scris pe blogul personal matematicianului Peter Woit. Potrivit unor zvonuri care circulă pe internet, confirmarea existenţiei bosonului Higgs se va petrece în cadrul Conferinţei Internaţionale de Fizica Energie Înalte, care se va desfăşura între 4 şi 11 iulie, în Melbourne, Australia. 

Sursa:  Sfatuitoarea

Misteriosul proiect al constiintei globale (PGG)

O echipa care reuneste cercetatori din intreaga lume, inclusiv din Romania, incearca sa demonstreze ca forta gandurilor poate actiona in plan fizic. Initiat la Universitatea Princeton din New Jersey (SUA), proiectul este dezvoltat actualmente in 55 de locatii de pe Terra, intre care una se afla la Cluj.
Forta mintii 

Proiectul Constiintei Globale (PCG) incearca sa demonstreze ca minti­le umane se pot sincroniza si pot actiona coerent si simultan asupra lumii fizice, determinand modificari si efecte masurabile. PCG verifica astfel posibilitatea existentei unei constiinte de grup sau chiar a unei constiinte globale, care ar reprezenta un fel de superminte planetara. Constiinta globala se manifesta cu predilectie in cazul unor evenimente importante: conflicte majore (razboaie, revolutii), catastrofe naturale, accidente teribile, atentate, festivitati si ceremonii traditionale (Anul Nou), evenimente colective (demonstratii, rugaciuni pentru pace, vizite ale unor personalitati etc.) sau evenimente astronomice (eclipse de Soare si Luna, alinieri ale planetelor). Concluzia cercetatorilor vine sa certifice o idee tulburatoare, veche de secole: aceea ca gandurile si trairile sufletesti pot influenta materia, realitatea fizica, si isi pot face simtita prezenta cat se poate de clar. In anii ’90, ideea ca mintea umana poate influenta realitatea concreta a fost mult discutata in cadrul unor grupuri de avangarda, formate din oameni de stiinta si reprezentanti ai unor curente spirituale. Desi veche de cand lumea, jucand un rol esential in majoritatea doctrinelor spirituale, ipoteza a fost infirma­ta categoric de comunitatea stiintifica, deoarece pare sa contrazica legile fizicii si principiile fundamentale ale stiintei. PCG este cel mai important proiect interna­tional de cercetare a unor posibile actiuni neconventionale ale mintii umane. Practic, telul sau este acela de a verifica daca – si in ce masura – mintile umane pot influenta realitatea fizica. In acest sens, a fost creat un sistem electronic, un generator de numere aleatoare, folosit ca “instrument de masurat”. Cercetatorii au pornit de la ideea ca, daca mintea umana, gandul, poate influenta materia, atunci acest lucru ar trebui sa se “citeasca” in structurarea si ordonarea secventelor de cifre generate de sistemul electronic. 

Egg-ul romanesc 

PCG a debutat in august 1998, la Universitatea americana Princeton, cu doua sisteme electronice, el extinzan­du-se treptat in SUA si apoi in intreaga lume. Unul din cele 55 de generatoare de numere aleatoare, primul din Europa de Est, se afla la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, functionand in cadrul Institutului de Cercetari Experimentale Interdisciplinare. Denumit Egg.bellatrix.ro 1025, sistemul este conectat la computerul central de la Princeton din iunie 2002.
Fiecare astfel de sistem, denumit pe scurt Egg, este format dintr-un gene­ra­tor de numere aleatoare (200 pe secun­da, secvente de 0 si 1), cuplat la un calculator. In mod normal, in fiecare secunda se genereaza un numar egal de 0-uri si 1-uri, deci o proportie de 50% la 50%. In prezent, reteaua este formata din 55 de sisteme electronice inter­conectate, raspandite din Alaska pana in Noua Zeelanda. Acestea, sincronizate dupa meridianul Greenwich (fostul GMT, numit mai nou Timp Universal, UTC), transmit in fiecare secunda datele in timp real, prin internet, catre computerul central de la Princeton.
Pentru demonstratie au fost alese intervale de timp in care un numar cat mai mare de persoane, deci de minti si ganduri umane, se sincronizeaza si se interconecteaza, ca urmare a faptului ca se concentreaza asupra unui eveniment major, capabil sa determine o reactie emotionala colectiva. Analiza datelor, care se efectueaza simultan la Princeton si Amsterdam, arata ca, in minutele si orele care urmea­za producerii si mediatizarii unor evenimente majore, se constata in­tr-ade­var o modificare a secventelor numerice generate de dispozitivele elec­tronice, in sensul structurarii, deci al ordonarii lor. Din 1988 pana in ianuarie 2004, au fost nominalizate si analizate 163 de evenimente majore, cu o medie de circa 3 pe luna, printre care accidentul sub­ma­rinului nuclear Kursk (12 august 2000), atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, accidentul navetei spatiale Columbia (1 februarie 2003), inceputul bombardamentelor aeriene si sfarsitul razboiului in Irak (cu darama­rea statuii lui Saddam Hussein, din 9 aprilie 2003), cutremurul devastator din Iran (26 decembrie 2003) etc. 

Atentatul de la  9.11.2001 

Cel mai puternic efect a fost înregistrat la 11 septembrie 2001, fiind asociat cu seria de atentate teroriste de pe teritoriul S.U.A. Să recapitulăm cîteva repere temporale ale acelei zile teribile, care au culminat cu prăbuşirea celebrelor Turnuri Gemene din New York, adevăratele centre financiare ale lumii: 

 - ora locală 08:45, prima aeronavă Boeing 767 loveşte  turnul World Trade Center 1;

 - ora 09:03 a doua aeronavă Boeing 767 loveşte turnul WTC 2;

 - ora 09:37 a treia aeronavă Boeing 767 loveşte clădirea Pentagonului;

 - ora 10:05 turnul WTC 2 se prăbuşeşte;

 - ora 10:08 turnul WTC 1 se prăbuşeşte. 

Încă de la ora 05:00, secvenţele numerice generate de cele 37 egg-uri ale reţelei, aflate la acea dată în funcţiune, au prezentat o creştere fulminantă a varianţei medii (curba roşie). Varianţa a atins valoarea maximă la ora 10:13, după ce turnul WTC 2 s-a prăbuşit, şi s-a menţinut la valori înalte pînă spre orele 11, după care a început să scadă rapid sub valorile medii aleatoare. Astfel la 11 septembrie 2001 s-a înregistrat o creştere majoră a varianţei medii, care indică o desincronizare extremă a egg-urilor, la valori nemaiîntîlnite în cei peste patru ani şi jumătate de funcţionare a reţelei. Desincronizarea extremă a sistemelor electronice ale reţelei a fost interpretată ca expresia unui şoc fără precedent în minţile celor peste 2 miliarde de oameni care au urmărit în direct desfăşurarea atentatelor. Acest şoc planetar a scurtcircuitat într-un fel reţeaua, desincronizînd la maxim egg-urile şi provocînd astfel creşterea exagerată a dispersiei secvenţelor numerice generate simultan. Efectul precursor înregistrat în acea zi, cînd analiza datelor a evidenţiat valori anormale încă de la orele 05:00, cu aproape 4 ore înaintea primului atentat, este foarte interesant. Un astfel de efect precursor a fost semnalat foarte rar, deocamdată exclusiv în cazul unor atentate majore. Unii cercetători apreciaza că el s-ar datora unui număr ridicat de minţi asociate şi ar putea avea o valoare predictivă deosebita, deoarece ar semnala iminenţa producerii unui eveniment dramatic undeva pe glob. Dar nu trebuie exclusă ipoteza potrivit căreia efectul precursor s-ar datora tensiunii extreme din interiorul grupurilor teroriste, intrate în faza finală de pregătire a atentatelor.

Mintea colectiva 
Analiza combinata a tuturor celor 163 de evenimente demonstreaza ca, indiferent de locul unde s-au produs ele, efectul observat este global. Asta inseamna ca factorul extern, care pare sa actioneze independent de distanta, afecteaza simultan toate Egg-urile retelei raspandite in lume. Totul se petrece ca si cum un fel de minte colectiva ar gene­ra un camp la scara planetara, care afecteaza functionarea dispozivelor electronice din toata lumea. Colectivul de cercetatori condus de Roger D. Nelson, directorul proiectului, nu a reusit sa stabileasca inca suportul care transporta o astfel de informatie, dar specialistii au lansat ideea ca, atata timp cat Egg-urile sunt perturbate, este foarte probabil ca si alte dispozitive, in­strumente si aparate electronice, la fel de sensibile, sa sesizeze factorul perturbator. Analiza comparativa a rezultatelor inregistrate intr-o perioada de 5 ani a evidentiat un aspect interesant. Astfel, daca influentarea secventelor numerice generate de Egg-uri se pastreaza la valori ridicate in cazul evenimentelor pozitive, pasnice (festivitati, vizite, meditatii colective etc.) si chiar la evenimente tragice nepremeditate si imprevizibile (catastrofe naturale, accidente), dupa 11 septembrie 2001 si mai ales dupa razbo­iul din Irak, influentarea secventelor a scazut semnificativ in cazul eveni­men­telor dramatice premeditate (acte de razboi, atentate majore), estom­pandu-se total in anumite situatii. Si cum modificarea secventelor este asociata cu impactul emotional al evenimentului asupra unui numar ridicat de minti umane, se ajunge la concluzia ca omenirea in ansamblu reactioneaza mai putin la actele de violenta extrema. “Aceasta tendinta poate indrepta lumea spre un nou mod de viata, in care violenta va fi consi­derata un lucru normal”, explica pro­fesorul Adrian Patrut, coordonatorul colectivului de cercetatori de la Cluj. 
Sursa: Sfatuitoarea

Cronovizorul – uluitorul aparat de filmat trecutul

Acum 58 de ani, pe 15 septembrie, Padre Ernetti a inventat un dispozitiv care fotografia trecutul omenirii, el a fost denumit cronovizor – Un aparat extrem de interesant, care vede si chiar face poze ale unor evenimente din trecut.

Posibilitatea călătoriei în timp îi fascinează pe oameni din cele mai vechi timpuri. Oare cum ar fi să putem să ne întoarcem în trecut şi să anulăm evenimentele nedorite? Cum ar fi să aruncăm o privire în viitor? Oameni de ştiinţă demonstrează că saltul temporal nu e posibil. Alţii au încercat să găsească principiul de funcţionare al unui vehicul care să se deplaseze pe axa timpului.

Ca şi în cazul altor secrete ştiinţifice, se pare că planurile unui aparat care priveşte în trecut se află în posesia Vaticanului. Este vorba de cronovizorul inventat de călugărul Ernetti, dispozitiv care a funcţionat şi a reuşit să-i fotografieze pe Iisus şi Napoleon pe vremea cînd erau în viaţă.

Din punct de vedere istoric, scriitorii SF, precum H.G.Welles, au fost atraşi de posibilităţile unei maşini a timpului. Una dintre cele mai corecte descrieri şi coerentă din punct de vedere ştiinţific a unui mecanism de acest tip a fost oferit în 1980 de către astrofizicianul Gregory Benford, în romanul său Timescape, în care a descris un sistem pentru a trimite mesaje în trecut folosind tahioni, particule având viteza ipotetic mai mare decât cea a luminii.

Este interesant că prin anii ’50, perioada în care, se pare, Ernetti îşi începea experimentele, au fost publicate mai multe lucrări pe tema fotografierii evenimentelor trecute; apar termeni precum cronoscop sau cronotunel (“A Statue for Father” Isaac Asimov). Un alt exemplu poate fi găsit în “Other Days, Other Eyes” – Bob Shaw, care descrie un cronovizor ce folosea cristale special în măsură să încetinească viteza luminii, cu scopul de a observa trecutul.

Un călugăr şi 12 savanţi

Cronovizorul captează imagini din trecutul apropiat sau îndepărtat sub forma unor holograme proiectate într-un spaţiu cilindric. Aşa se poate descrie pe scurt invenţia călugărului benedictin Pellegrino Ernetti. A murit în 1994, ducînd cu el secretul celor văzute cu ajutorul cronovizorului, aparatul pe care l-a construit şi cu care a privit în trecutul omenirii. Padre Ernetti (foto medalion) era cunoscut în lumea clericală ca exorcist şi profesor de muzică prepolifonică la Universitatea din Veneţia. Dar absolvise şi facultatea de fizică, fiind pasionat de experimentele ştiinţifice.

Totul a început în 15 septembrie 1952, în Laboratorul Electroacustic al Părintelui Agostino Gemelli de la Universitatea Catolică din Milano. Redînd o înregistrare de muzică gregoriană, Ernetti şi părintele Gemelli (foto medalion) au descoperit cu uimire o voce străină. Gemelli era convins că e vocea tatălui său, ceea ce i-a şocat pe cei doi. Cu timpul, cercetărilor lui Ernetti li s-au alăturat 12 savanţi. Numele lor au rămas necunoscute, dar călugărul a mărturisit totuşi că, printre cei cu care a lucrat la cronovizor, se numărau şi laureatul Premiului Nobel, Enrico Fermi, şi Wernher von Braun, specialist în rachete, doi dintre cei mai mari fizicieni ai lumii şi “părinţii” programului atomic american. Ceea ce au realizat aceşti oameni de ştiinţă avea să inflameze Biserica Catolică şi să atragă interesul experţilor de la NASA.

O maşinărie care vede trecutul

Nu se ştie exact cum s-a ajuns la prima experienţă reuşită. „S-a întîmplat accidental. Ideea de bază este foarte simplă. A fost doar o problemă de depăşire a piedicilor de pînă atunci“, a spus călugărul, evaziv. Întrebat cine a inventat cronovizorul, el a replicat: „Nimeni. A fost o creaţie colectivă“. Nici despre construcţia cronovizorului nu se ştiu prea multe, doar că era compus din trei părţi. Mai întîi, o mulţime de antene capabile să capteze lumina şi sunetul. Antenele au fost construite dintr-un aliaj de trei metale misterioase. A doua componentă era un tip de captator, activat şi dirijat de undele luminoase şi sonore.

Captatorul putea fi setat pe o anume locaţie, o dată anume şi chiar pe o anume persoană. A treia componentă era un sistem complicat de mecanisme de înregistrare a sunetelor şi imaginilor. „Principiul care stă la baza acestei maşini este foarte simplu şi cineva l-ar putea reproduce cu intenţii rele. Dar vă spun, am demonstrat că lungimile de undă vizibile şi audibile din trecut nu sînt distruse, nu dispar. Măreţia acestei invenţii a fost că am putut recupera acea energie pierdută care a recompus scene petrecute acum cîteva de secole“, a spus Padre Ernetti.
Martori la crucificarea lui Iisus

Ernetti a publicat încă din 1965 articole despre cronovizor, dar au fost trecute cu vederea. În data de 2 mai 1972, săptămînalul italian La Domenica del Corriere a publicat o fotografie care îl înfăţişa pe Iisus agonizînd pe cruce. În interviu, Ernetti declara că imaginea a fost captată cu cronovizorul. „Cînd am încercat să prindem imagini din ziua crucificării, am avut o problemă. Răstignirile pe cruce erau în acea vreme zilnice.

Nici faptul că Iisus trebuia să aibă pe frunte o coroană de spini nu ne-a fost de ajutor. Deoarece, contrar credinţei populare, şi aceasta era o practică frecventă“, a explicat călugărul. El a povestit cum au fost nevoiţi să se întoarcă înapoi cu cîteva zile, în seara Cinei cea de Taină. „Am văzut tot. Agonia din grădina Gheţimani, trădarea lui Iuda, procesul, calvarul. Echipa cronovizorului a filmat tot, dar fără amănunte, important era să păstrăm imagini, nu scenariul“. Acest articol a stîrnit curiozitate, optimism, chiar exuberanţă, nu atît în faţa unei descoperiri uluitoare, cît mai ales a perspectivelor deschise.

Un secret bine păzit

Pe 8 aprilie 1994, Padre Ernetti a murit în Veneţia, nu înainte de a avea parte pe patul de moarte o ultimă vizită din partea Vaticanului. Cronovizorul fusese deja distrus. „Aparatul poate intra în trecutul oricui. Cu el, orice secret e spulberat: secrete de stat, industriale, private. Uşa ar putea fi deschisă şi unui dictator. Am sfîrşit prin a cădea de acord că trebuie să dezasamblăm această maşină“, ar fi spus Ernetti, în 1993.

Alţi cercetători sînt sceptici în privinţa existenţei acestui dispozitiv. „Nimeni nu l-a văzut, nici măcar prietenii lui, Brune şi Senkowski. Nu a făcut niciodată publice numele colaboratorilor. Cu excepţia lui Wernher von Braun şi Enrico Fermi, care acum sînt morţi“, se plîngea Peter Krassa. În „Le nouveau mystere du Vatican“, părintele François Brune spune că, în 1955, călugărul mai lucra şi cu unul dintre discipolii lui Fermi, cu un alt laureat al premiului Nobel din Japonia şi cu un savant portughez, o dovadă că aceste mari personalităţi ale ştiinţei au lucrat cu Ernetti atrase de cercetările fără precedent. Călugărul chiar a inventat ceva, dar Biserica Catolică nu ne spune ce. Dacă a existat vreodată cronovizorul, numai Vaticanul ştie. Cei mai mulţi se îndoiesc că o faţă bisericească, cu preocupări intelectuale remarcabile şi de o moralitate neîndoielnică, ar fi putut juca o farsă de asemena proporţii.

In acest moment, cronovizorul se afla la Vatican, fiind unul dintre cele mai bine pazite secrete. Aceasta noua descoperire este prezentata si de Francois Brune, care este autorul cartii Noul mister al Vaticanului. O alta carte care trateaza acelasi subiect este The Creation and Disappearance of the World’s First Time Machine de Peter Krassa. Preotul şi teologul Francois Brune, în cartea sa, “Morţii ne vorbesc”, scrie că benedictul Pellegrino Ernetti, profesor de muzică prepolifonică la Universitatea din Veneţia, a realizat împreună cu o echipă de 12 specialişti un aparat pe care l-a denumit cronovizor. Cu ajutorul lui a reuşit să capteze în anii ’70 ai secolului al XX-lea sunetul şi imaginea unei tragedii antice jucate la Roma în anul 169 î.Hr. Tragedia este “Tieste” de Quintus Ennius, astăzi uitată.

Colaboratorii săi, au recunoascut sub protecţia anonimatului că investigaţiile lor s-au concentrat asupra filmării momentului in care Sf.Ioan a scris Apocalipsa, dispariţia civilizaţiei mayase, moartea Ioanei d’Arc, Biblioteca din Alexandria, precum şi pentru realizarea unor interviuri cu Anaximandru, Thales, Solon, Pitagora, Socrate, Aristotel…Se spune că, speriat de consecinţele nefaste pe care acest aparat le-ar produce in mainile unor indivizi fără caracter, Ernetti ar fi distrus Cronovizorul. Unii sunt de părere ca el se află totusi, bine păzit la Vatican. Un ziarist de la Domenica del Coriere l-a intrebat pe benedictin cand ar putea dezvălui secretul acestei uluitoare invenţii. Iată ce a răspuns slujbasul Papei: “Cand omul va invăţa sa acţioneze numai in direcţia binelui. Numai pentru bine!”

În acest sens s-ar putea crea o istorie adevărată a omenirii, s-ar putea afla mai uşor autorii unor crime, dar în acelaşi timp s-ar putea afla şi derularea vieţii intime a fiecăruia, ceea ce cred că nu şi-ar dori nimeni. Atunci viaţa pe Pământ şi-ar schimba radical coordonatele. Din această cauză, chiar dacă un asemenea aparat poate deveni o realitate, cu siguranţă el nu va fi folosit pe scară largă.

Sursa: bloguri.piatza.net

Cel mai mare accelerator de particule din lume

Organizaţia europeană pentru cercetări nucleare (CERN) a pus în funcţiune, pe 10 septembrie 2008, Large Hadron Collider (LHC), un accelerator de particule gigantic, destinat descoperirii secretelor creării Universului. LHC este îngropat la 91 de metri sub Alpi, în regiunea graniţei franco-elveţiene. Locul în care se află acceleratorul are lungimea de 27 de kilometri şi înălţimea egală cu cea a unei clădiri de 12 etaje. Dispozitivul a fost realizat pentru a genera o temperatură de peste trei miliarde de grade Celsius, astfel încât să poată crea condiţiile existente imediat după Big Bang. Mecanismul, a cărui construcţie a început în 2003, a fost pus în funcţiune cu aproape un an întârziere faţă de calendarul prevăzut. LHC, care a costat 5,57 de milioane de euro, este necesar pentru a obţine condiţiile care au existat în primele secunde de după Big Bang, prin unificarea atomilor la viteze mari. În cadrul evenimentului, particulele atomice se vor deplasa în jurul unei serii de inele, aliniate pe aceeaşi direcţie cu magneţi puternici, care vor accelera particulele până când acestea vor atinge o viteză apropiată de cea a luminii . Fiecare particulă se va deplasa în tunelul lung de 27 de kilometri de 11.245 de ori într-o secundă înainte de a intra în coliziune cu o alta. Temperatura generată de ciocnirile dintre particule va fi de 100.000 de ori mai mare decât cea din centrul soarelui, cercetătorii fiind de părere că aceasta va fi suficient de puternică pentru a dezvălui primele particule care au existat în momentele de după naşterea Universului.Cu ajutorul acestui mecanism, cercetătorii speră să găsească bosonul Higgs, o particulă instabilă numită şi "particula lui Dumnezeu", pe care mulţi au studiat-o fără să o fi văzut vreodată. De asemenea, specialiştii vor să studieze supersimetria , un concept care permite explicarea uneia dintre cele mai bizare descoperiri din ultimii ani, aceea că materia vizibilă nu reprezintă decât 4% din Univers. Materia neagră (23%) şi energia neagră (73%) împart restul. Cercetătorii de la CERN vor, de asemenea, să studieze misterele materiei şi anti-materiei.

Experimentul nu are numai susţinători, ci şi opozanţi. Astfel, un grup de militanţi pentru protecţia mediului din Hawai au depus o acţiune în justiţie, cerând un ordin de interdicţie contra specialiştilor CERN. Reclamanţii se tem că experimentul ar putea genera o gaură neagră care să distrugă viaţa pe Terra. "The Large Hadron Collider este ca o maşină a timpului care ne va duce mult înapoi în perioada Big Bang-ului, prin recrearea condiţiilor care au existat atunci. Vom vedea astfel noi tipuri de materie pe care nu am fost capabili să le identificăm anterior", a declarat Frank Close, specialist în fizică la Universitatea Oxford. "Ideea că acest experiment ar putea atrage sfârşitul lumii este ridicolă", a spus el. CERN, primul laborator de cercetare din lume pentru fizica particulelor, este un organism internaţional fondat în 1954 de 12 ţări europene.

Sursa: Mediafax

Acceleratorul de particule si bucla temporala

Universul a fost creat de fiinte asemanatoare noua. Aceasta idee a fost lansata de astronomul britanic John Gribbin. Teoria pe care a dezvoltat-o sustine ca se poate crea un univers prin ciocnirea de particule, precum cele care se petrec la acceleratorul de particule de la Geneva. Singura modalitate banuita pentru a crea un nou univers este producerea gaurilor negre. Evenimentul ar putea functiona in trei variante. Prima este doar fabricarea de gauri negre, fara a influenta legile fizicii in noul univers. A doua varianta ar implica concentrarea proprietatilor “universului copil” intr-o anumita directie. In fine, cel de-al treilea nivel, valabil pentru o civilizatie foarte avansata, ar implica posibilitatea de a seta parametri precisi, determinand proiectarea in detaliu a noului univers. Idea are la baza faptul ca o gaura neagra ar fi de fapt o legatura intre un univers si altul, sau chiar in cadrul aceluiasi univers, ca o “scurtatura”. Daca in universul nou creat nu exista nimic, dupa crearea gaurii negre, adica dupa ciocnirea celor doua universuri, se produce “big-bang-ul”, iar materia care este absorbita de gaura neagra dintr-un univers este “aruncata” ca o explozie in cel de al doilea. Asa apare teoria conform careia si omenirea ar putea crea o gaura neagra in acceleratorul de paricule gigant, iar din aceasta , la inceput infima, sa se creeze un nou univers, care, la randul lui, sa inghita materia din proximitate, adica Terra si sistemul panetar, de pilda. O alta teorie spune ca universul nou creat este unul foarte mic si ca o mica parte din particule este transmisa acolo. Ceva in genul papusilor rusesti matrioska. Cu universuri din ce in ce mai mici, unul inglobat in celalalt. Interesant e ca a aparut idea ca la CERN ar fi avut loc un astfel de experiment, care este tinut secret. Dupa asa zisa defectare a mega-acceleratorului. Adeptii teoriei conspiratiei noteaza ca dupa experiment, dupa pornirea acceleratorului s-a lasat tacerea. E o mare secretomanie ce domneste, desi pana acum toti se laudau cu experimentele de acolo si ceea ce urmeaza sa se intample. Se vorbeste ca a fost creata o mini-gaura-neagra si ca in apropierea ei, cum se intampla de regula, intram intr-o anomalie spatio-temporala, sau o “bucla temporala”. De aia s-ar intampla tot soiul de lucruri inexplicabile pe Terra.

AIM

Experimente in tunelul timpului

In 1995, oameni de stiinta americani si britanici care studiau, in Antarctica, un domeniu relativ necercetat si anume timpul, au facut o descoperire senzationala. Fizicianul american Marian McLein le-a spus cercetatorilor ca in apropierea polului sud a vazut un vartej de ceata gri pe 27 ianuarie, pe care l-au luat drept un simplu vortex de furtuna polara. Totusi, vartejul nu si-a schimbat forma si nici nu s-a deplasat in decursul timpului. Asa ca au decis sa cerceteze fenomenul si au lansat un balon meteorologic garnisit cu echipamente de masurat viteza vantului, temperatura si umiditatea. Dar balonul s-a ridicat imediat si a disparut brusc in ceata. Dupa un timp, cercetatorii au adus balonul la sol cu ajutorul franghiei legate dinainte de acesta. Surprinderea a venit din masuratorile citite pe aparate: cronometrul balonului arata data 27 ianuarie 1965, adica cu 30 de ani in urma. Experimentul a fost repetat de cateva ori dupa ce s-au asigurat ca echipamentul balonului era in buna stare de functionare. Dar de fiecare data ceasul arata data cu 30 de ani in trecut. Fenomenul a fost numit “poarta temporala” si a fost raportat la Casa Alba. Astazi s-a demarat o investigare a acestui fenomen straniu. Se presupune ca acel vartej de deasupra polului sud este un sui-generis tunel al timpului ce permite trecerea in alte dimensiuni temporale. Mai mult, s-au demarat programe de trimitere a oamenilor in timp. CIA si FBI se lupta pentru a controla proiectele care vor schimba cursul istoriei. Nu exista inca nici-o recunoastere oficiala a autoritatilor federale americane.

Faimosul om de stiinta rus Nikolai Kozbrev a condus un experiment pentru a demonstra posibilitatea calatoriei in timp. El a afirmat chiar ca “timpul poate sa produca energie”. Ghenadi Belimov, cercetator rus al fenomenelor inexplicabile, filozof si autor a numeroase carti, a publicat un articol cu titlul “Masina timpului, viteza intaia” in magazinul “Pe culmea imposibilului”. El a descris experimente unice realizate de un grup de entuziasti condus de Vadim Cernobrov, omul care a inceput construirea de masini ale timpului inca din 1987. Astazi acest grup de entuziasti pot sa grabeasca sau sa incetineasca curgerea timpului folosind aceste dispozitive. In august 2001, intr-o padure izolata din regiunea rusa Volgograd s-a construit un nou model de masina a timpului menita sa fie folosita de om. Desi folosea doar acumulatoare de autoturism si functiona la capacitate redusa, masina a reusit sa modifice timpul cu 3%; masuratorile s-au realizat cu oscilatoare cu cristale simetrice. La inceput, cercetatorii petreceau 5, 10 si apoi 20 de minute in masina timpului. Timpul maxim a fost de o jumatate de ora. Cernobrov spune ca oamenii se simteau ca si cand intrau intr-o noua lume; ei simteau viata de aici dar si pe cea de “acolo” in acelasi timp ca si cand se deschisese o usa misterioasa. “Nu pot sa explic aceste senzatii neobisnuite pe care le-am simtit in astfel de momente”, spune Cernobrov.

Evident, nici televiziunile si nici radioul nu au facut publice aceste experimente. Si totusi, inca de pe vremea lui Stalin se desfasurau experimente cu timpul, in cadrul unui institut de cercetari a lumilor paralele. Rezultatele experimentelor conduse atunci de academicienii Kurceatov si Ioffe se pot gasi astazi in arhive. In 1952, seful politiei secrete ruse, Beria, a declansat o ancheta impotriva cercetatorilor care participau la experimente care a avut ca rezultat executarea a 18 profesori si trimiterea in lagare a altor 59 de cercetatori. Institutul si-a reluat activitatea mai tarziu, sub Hrusciov. O noua tragedie a avut loc in 1961 cand un intreg stand de experimentare a disparut cu tot cu cei 8 cercetatori care activau in cladire. Cladirile apropiate de acesta au fost distruse, devenind ruine. Partidul Comunist a decis suspendarea cercetarilor pana la noi ordine.

Programul a fost re-activat in 1987, insa pe 30 august 1989 a fost lovit de o noua tragedie: o extrem de puternica explozie a distrus stabilimentul institutului din insulele Anjou. Explozia a distrus modulul experimental de 780 de tone, dar si intreaga zona pe o suprafata de 2 km patrati. Se spune ca modulul experimental in care se aflau 3 cercetatori s-ar fi ciocnit cu un asteroid in lumea paralela. Ultima insemnare din jurnalul experimentului, aflat in arhiva institutului, spune: “Suntem pe moarte dar continuam experimentul. Aici este foarte intuneric; vedem cum obiectele devin duble , mainile si picioarele noastre sunt transparente, ne vedem venele si oasele prin piele. Rezerva de oxigen ajunge pentru 43 de ore dar sistemul de mentinere a vietii este puternic distrus. Transmiteti cele mai bune urari familiilor si prietenilor nostri!”.

Apoi transmisia s-a oprit brusc.
Sursa: piatza.net

Din nou despre ... Experimentul Philadelphia

În 13 ianuarie 1955, un cunoscut cercetător al fenomenelor misterioase, în special a fenomenului OZN, Morris K. Jessup, a primit o scrisoare ciudată de la un oarecare Carlos Allende. Scrisoarea conţinea date dezvăluite de acest Carlos despre implicarea lui în ceea ce el a numit “Experimentele din Philadelphia”. Pe scurt, Carlos Allende spunea că a fost membru al echipajului distrugătorului USS Eldridge, vas american de luptă implicat, pe tot parcursul anului 1943, într-o serie de experimente legate de capacitatea de a ascunde radarului vasele de luptă. Experimentele au început la începutul anului 1943, pe şantierul naval militar din portul Philadelphia, seria de experimente strict secrete au primit indicativul Rainbow. Experienţele au fost conduse de fizicianul dr. Franklin Reno, dar anumiţi martori intervievaţi mai târziu de Jessup au declarat că l-au observat pe fizicianul Albert Einstein, iar cu un an înainte, pe Nikolai Tesla. În vara lui 1943, mai precis în iulie, experimentele erau aproape de succes. Aparatura instalată la bordul lui USS Eldridge a funcţionat perfect, astfel încât vasul a devenit invizibil pe radare. Problema care a apărut a fost că uriaşul vapor era învăluit, în timpul experimentelor, într-un nor cenuşiu, puternic încărcat electrostatic. Martorii de pe vas spuneau că echipamentele metalice scoteau scântei ciudate, albastru-verzui.

Apoi, la 28 octombrie 1943, s-a reluat experimentul, se pare pentru a face vasul invizibil pentru ochi, la fel cum dispare o mărgea de sticlă într-un pahar cu apă. Dimineaţa a pornit experimentul, vaporul a fost înconjurat de faimosul nor cenuşiu, apoi energia pulsată în echipamente a fost intensificată treptat. Marinarii au auzit zbârnâitul echipamentului iar martorii au văzut, de pe chei, cum vasul dispare, împreună cu ceaţa cenuşie. Interesant a fost că urma vasului era vizibilă în apă, ca o impresiune de pantof gigantic. Apoi şi această urmă a dispărut. Vasul se volatilizase. Imediat au sunat telefoanele în baza navală din Philadelphia şi cei din portul Norfolk, situat la 600 km, au anunţat speriaţi că vasul USS Eldridge se află la intrarea în portul lor. N-au apucat să se dumirească ce şi cum, pentru că cei din Norfolk au sunat nervoşi să spună că nu mai văd distrugătorul, iar vasul a reapărut la locul lui. Marinarii au povestit scene de coşmar, unii dispăruseră, alţii pur şi simplu arseseră prin combustie spontană, oricum, cei care mai erau pe vas sufereau cumplit.

Marina militară americană a ordonat imediat încetarea oricăror experimente, iar vasul USS Eldridge a fost vândut, după război, flotei militare a Greciei.

Jessup a cercetat mai îndeaproape cele declarate de Allende, care între timp dispăruse, şi a întrebat Marina SUA despre evenimentele din portul Philadelphia pe parcursul anului 1943. Deşi iniţial a negat vehement, Marina SUA a admis în cele din urmă că au avut loc nişte cercetări legate de “aplicarea forţei electromagnetice” pentru a ascunde navele de radar. Jessup strânsese deja destule dovezi, dar nu a mai apucat să le facă publice, deoarece s-a sinucis într-o seară ploioasă, aruncându-se de la etajul unui hotel. Aparent, omul nu avea nici un motiv să moară, era în culmea gloriei publicistice, dar ancheta poliţiei a stabilit că s-a aruncat singur de la fereastră… Dosarul care conţinea dovezile legate de “primul experiment reuşit de teleportare” a dispărut, iar opinia publică a rămas cu o legendă care probabil nu va fi elucidată niciodată: Ce a fost în dimineaţa aceea de octombrie 1943 în portul Philadelphia?

Dupa 40 de ani de tacere, ziaristii americani au avut acces la arhivele secrete ale marinei americane si au gasit aici relatari extraordinare! Pentru prima oara publicul avea sa cunoasca relatarea concreta si reala a unei calatorii in spatiu si timp, deoarece s-a presupus ca nava nu a calatorit numai 500 de km aproape instantaneu (marinarii de pe nava au constatat ca ajunsesera in porul orasului New York, revenind apoi in portul de unde plecasera), ci si aproximativ 40 de ani in viitor! Era primul act oficial care demonstra posibilitatea invingerii timpului!

Efecte secundare necontrolate

Membrii familiilor marinarilor de pe USS Eldrige au raportat sistematic disparitii si aparitii ale acestora; practic dupa numai doua zile ei parca erau inconjurati de o ceata alba. In unele cazuri ei dispareau pur si simplu de la masa sau din fata prietenilor. Intr-un unul din rapoarte s-a constatat un fapt incredibil. Unul dintre participantii la experiment si-a luat haina si caciula si, ca si cum totul ar fi fost normal, a iesit pur si simplu prin perete si a disparut fara urma, pentru totdeauna! Aceleasi peripetii sau relatat si despre nava experiment. Disparea pur si simplu din port si aparea dupa doua zile in acelasi loc.

In alte cazuri, in plina misiune pe mare, nava disparea si aparea (ca un caine dresat care se intoarce mereu la locul lui) in portul unde se facuse experienta. Dupa lungi framantari si incredibile aventuri, guvernul a hotarat ca nava sa fie dezmembrata, legand straniile fenomene de aparitii si disparitii de o anumita impregnare pe care ar fi capatat-o aceasta in timpul experientei, insa uimitor, in acel moment USS Eldrige a disparut din port fara sa se mai intoarca vreodata, ca si cand ea ar fi considerat ca nu este demna sa-si gaseasca astfel sfarsitul.

Similitudine cu furtunile magnetice

Toata aceasta “joaca” a timpului a durat aproape doi ani, dupa care nu s-a mai relatat nimic. Multi contesta inca aceste informatii, dar putem semnala deosebitele asemanari intre fenomenele descrise pe nava cu multe observatii facute in decursul timpului in apropierea unor furtuni magnetice, in Marea Diavolului (in apropierea Japoniei) sau in Triunghiul Bermudelor, observatii facute la cei doi poli terestri si in alte asemenea zone care prezinta anomalii magnetice.

Tesla si Edison, implicati in acest experiment?

Pe de alta parte, se stie faptul ca aparatele care au realizat “experimentul Philadelphia” au fost construite dupa inventiile lui Nikola Testa, imbunatatite si de Edison. Tesla a brevetat un aparat “rezonator” care era capabil sa urce tensiunea unui camp electromagnetic pana la milioane de volti si la frecvente incredibile. Observatii facute de martori credibili (ofiteri de rang superior, ingineri din camera motoarelor de pe nava etc.) arata existenta unei constructii ciudate la bordul vasului, care semana cu aparatul construit de acest savant. Din descriere reiese faptul ca o bobina uriasa sub forma ovoidala se afla intr-o constructie asemanatoare cu o piramida. Un mecanism rotitor producea un camp magnetic stabil. Aceste doua campuri magnetice generau, dupa cum sustin multi savanti care au preluat ideea, o distorsiune de camp suficienta pentru a produce un salt in timp. Aceasta idee este confirmata chiar de calculele lui Einstein despre “marea unificare a fortelor”.

Sursa: piatza.net

Proiectului Montauk

După cel de-al doilea război mondial, a inceput un proiect de cercetare majoră, cu scopul de a intelege ce s-a intamplat cu exactitate in timpul experimentului Philadelphia și de a descoperi secretele funcționale ale Teoriei Campului Unificat.Această teorie susține că gravitația și magnetismul sunt corelate, așa cum și masa și energia sunt corelate prin formula E=mc2. Pornind de la această teorie se pot realiza multe, poate chiar și călătoria in spațiu fără ajutorul rachetelor, dar și visul călătoriei în timp. Cercetările au continuat fiind conduse de dr. von Neumann care s-a ocupat de aspectele tehnice ale Experimentului Philadelphia. Erau vizate motivele pentru care mentalul uman nu rezistase experimentului si de ce oamenii nu puteau fi folositi în experimente interdimensionale fără a cauza dezastre. Von Neumann, inventatorul computerului modern și un matematician de geniu, a avut acces la enorma baza de informații a armatei americane, inclusiv la rezultatele cercetarilor psihologice naziste pe care SUA le-au confiscat dupa cel de-al doilea razboi mondial. După ani de experimente, gândurile umane au putut fi recepționate cu ajutorul unor radio receptoare bazate pe cristale si apoi transmise într-un computer pentru stocare. În acelasi timp, s-a dezvoltat o tehnologie ce permitea ca un gând ce era transmis de o persoană putea fi captat de calculator și apoi retransmis unei alte persoane, afectându-i mentalul. S-a obținut o înțelegere superioară a modului de funcționare a minții umane și a permis dezvoltarea ulterioară a tehnicilor de control mental. Congresul american a decis abandonarea lucrarilor de cercetare în aceasta directie.
Un grup secret cu uriaşe resurse financiare şi legături în rândul militarilor,seduşi de ideea de a controla mentalul inamicilor într-un război, a decis continuarea cercetărilor și construirea unei noi tabere de cercetare la Camp Hero, o staţie abandonată a Forţelor Aeriene SUA, localizată la capul Montauk, New York.
Prin forța gândului subiecții au reușit să materializeze obiectul la care se concentrau. Etapa superioară a fost crearea unui obiect folosind puterea gândului, dar nu în przent ci în altă perioadă de timp. Au fost deschise astfel porţi ale timpului în care se realizau experimente de neconceput. Proiectul Montauk a ajuns astfel să re-deschidă un vortex temporal înapoi, în 1943, când se realizase Experimentul Philadelphia.
Se pare că s-au realizat călătorii și în viitor. Din anumite motive, nu se poate trece dincolo de anii 2011 - 2013. Tehnologia este atât de perfecţionata încât te poate scoate din prezent, te trimite în alt timp şi te aduc înapoi atât de repede încât nu se observă nici-o diferenţă de o secundă, însă are loc o îmbătrânire a corpului egală cu perioada de timp petrecută dinco.De ce nu au putut trece de 2011-2013?
Explicaţia este una singură: din moment ce pentru a călători în timp este necesar ca atât plecarea cât şi destinaţia să fie în rezonanţă, cu alte cuvinte, în aceeaşi dimensiune vibratorie, atunci este clar că în perioada 2011 - 2013 Pământul va face un salt de frecvenţă, un salt într-o altă dimensiune! De accea, noul timp nu poate fi sincronizat cu acesta din prezent! Călătoriile temporale se opresc atunci!

Proiectul Philadelphia

In anii 1930 fizicianul Nikola Tesla, impreună cu un grup de cercetători s-a ocupat de studiul posibilității călătoriei în timp. Tot in aceeași perioadă, la Universitatea din Chicago se investiga posibilitatea realizării invizibilității obiectelor utilizând efectele câmpurilor electrice si magnetice. Specialiștii de aici au fost capabili să facă invizibile obiecte de mici dimensiuni. Au prezentat această tehnologie guvernului. Având in vedere faptul că toate se intâmplau in timpul războiului, armata vroia sa se continue cercetările in acest sens. Tesla a ajuns la aceeași concluzie ca si Einstein și anume că aceasta tehnologie dacă va fi dezvoltată nu va fi folosită in beneficiul omenirii. In 1943 guvernul a făcut experimente folosind animale domestice pe o navă. Animalele au fost puse in cuști de metal pe USS Eldridge. Nava a devenit invizibilă dar când s-a materializat multe dintre animale lipseau sau sufereau de radiații sau aveau semne de arsuri. Nu s-au realizat teste pe oameni.

Totuși pe 12 august 1943 USS Eldridge cu intreg echipajul la bord au trăit experimentul Philadelphia. Nimeni nu știa ce avea să se intâmple. Nava a dispărut din port timp de 4 ore, nu doar câteva minute. Legenda spune că nava a fost transportată in spațiu si timp. Patru ore mai târziu s-a intors la locul original. Pe punte era o ceață verzuie. Unii dintre marinari luaseră foc. Unii păreau nebuni. Toți erau bolnavi. Unii erau morti. Alții erau integrați in structura navei, ingropați in puntea sau in pereții navei. Unele rapoarte susțin că oamenii au dispărut și nu au fost văzuți niciodată. Dar unde fusese nava timp de 4 ore? Unii martori spun că ar fi fost in portul Norfolk. Alții susțin ca a călătorit 40 de ani in viitor și a ajuns la Montauk, New York. Marina a negat totul și a spus că oamenii au fost pierduți pe mare.