"Ceea ce nu imbratisezi nu poti vindeca"
Sfantul Grigorie Teologul

duminică, 31 iulie 2011

Americanii renunta la scrisul de mana

Indiana este ultimul tinut american care s-a alaturat statelor in care scrisul de mana nu va mai fi obligatoriu, acesta fiind inlocuit de tastarea la computer. Masura face parte din Initiativa Common Score State Standards, care isi propune sa asigure un invatamant adaptat tehnologiei actuale. Si cum era de asteptat, criticile n-au incetat sa apara, scrisul de mana fiind o abilitate vitala pentru formarea si dezvoltatea caracterului uman. Insa, in conformitate cu standardele de baza- care s-au eliberat in iunie 2010 si au fost adoptate de catre aproape toate statele din SUA, nu mai exista nicio cerinta pentru ca invataceii sa invete tainele scrisului, scrie bbc.co.uk. In schimb, copiilor mai mari de 11 ani li se cere “sa demonstreze o stapanire suficienta a tastelor, pentru a tasta cel putin trei pagini intr-o singura sesiune.” Un psiholog din Indiana considera ca timpul alocat scrisului de mana ar putea fi folosit in mod mai productiv. Chiar daca scrisul de mana nu mai este cerut de programe, profesorii au libertatea de a-i mai invata pe copii cum se scriu “batranele” litere fara ajutorul computerului.

Unii dintre parinti au reactionat violent la decizia scolilor: “Cred ca intre scrisul de mana si procesele cerebrale de invatare exista o puternica legatura,” sustine unul dintre critici.

“Nu sunt deacord cu aceasta masura. Cum vor mai invata sa-si scrie numele sau sa se semneze?”

Sursa: piatza.net

miercuri, 27 iulie 2011

Armele secrete ale agenţilor nazişti, dezvăluite de un raport MI5

Naziştii au planificat să ucidă trupele aliate cu cafea otrăvită, ciocolată şi ţigări, a dezvăluit recent agenţia britanică MI5. Femeile naziste erau trimise să ucidă comandanţii aliaţi cu ajutorul microbilor ascunşi în oglinda de buzunar. Documentele realizate în urma interogării agenţilor germani capturaţi dezvăluie că Serviciul nazist de securitate a a avut o unitate unde erau planificate operaţiunile de subversiune din ţările aliate, printre instrumentele de lucru numărându-se asasinatele şi otrăvurile. Informaţiile au venit de la o unitate de agenţi germani ce au fost paraşutaţi în Ayon, lângă St Quentin, Franţă, în martie 1945, cu două luni înainte de sfârşitul războiului. Unii dintre agenţi erau echipaţi cu diferite otrăvuri ce difereau de fiolele cu acid cianhidric ce erau folosite de agenţii nazişti pentru a se sinucide în cazul în care erau capturaţi. Naziştii purtau la ei şi un tub de sticlă cu aspirină Bayer care conţinea otravă ce ucidea victimele în maxim 10 minute. Ţintele agenţilor ar fi fumat ţigări speciale ce provocau dureri de cap, oferite de agenţii nazişti. Apoi, aceştia le-ar fi oferit victimelor o aspirină cu otravă pentru durerea de cap. Metoda a fost concepută pentru a fi folosită în călătoriile cu trenul. Exista şi o pulbere făcută din sticlă şi otravă, care trebuia aplicată pe clanţe, pe biblioteci şi pe birouri. Altă pulbere era folosită de către chelneri. Acesta cauza moartea doar dacă era înghiţită, nu şi dacă era inhalată. O altă armă secretă a agenţilor consta din granule de 1 mm în diametru, ce urmau să fie plasate în scrumiere. Căldura emanată de ţigări, sau de cenuşa trabucurilor, ar fi dus la explozia granulelor şi la moartea tuturor celor care se aflau în cameră. Produse precum nescafeul, zahărul şi ciocolata germană "Sarotti" au fost fabricate având în compoziţie otravă, mai susţine raportul MI5. Doi experţi nazişti au discutat despre furnizarea de bacterii pe care agenţii să-i folosească împotriva ţintelor de rang înalt, au mărturisit spionii capturaţi. Microbii ar fi fost utilizaţi de către agenţii de sex feminin, deoarece ar fi putut să îi ascundă în spatele oglinzilor transportate în poşete. Agentul capturat, Henri Morael, a spus că a văzut cu ochii săi tuburi ce conţineau otrăvuri şi microbi în lichide diferit colorate, cât şi în pulberi. Acestea se regăseau şi într-un manual nazist de sabotaj. Un document al armatei germane, interceptat în octombrie 1944 şi care era marcat cu însemnul "secret de stat", discuta despre adăugarea de otrăvuri în sticlele de whisky, schnapps, lichior şi vin. Totodată se găsea cererea unui agent SS pentru o metodă simplă prin care acest plan să poată fi pus în aplicare în orice condiţie. Documentul menţiona, de asemenea, acumularea de otrăvuri puternice care pot fi injectate în produsele alimentare, precum cârnaţii, prin intermediul unei seringi hipodermice. Oficialul nazist cerea ca efectul otrăvurilor injectate în mâncare să se producă la câteva ore distanţă, sau chiar la o distanţă de zile. Deşi germanii au avut un arsenal de dispozitive menit să ucidă trupele aliate, rezistenţa poloneză nu s-a lăsat mai prejos. Aceştia au folosit împotriva naziştilor cutii de cremă Nivea pentru a pune o pastă impregnată cu iperită, un agent chimic puternic.
Sursa: descopera.ro

luni, 25 iulie 2011

Timpul nu curge doar inainte 1 !

Datorita teoriei relativitatii elaborate de Albert Einstein, a fost ridicat un mare semn de intrebare legat de curgerea uniforma a timpului, asa cum e masurata ea de ticaitul unui ceasornic. De aici si pana la problema calatoriilor in trecut si in viitor n-a mai fost decat un pas. Iar dupa cat se pare, asemenea salturi in timp au existat si exista si in prezent .

Calugarii-fantomaMai exista in lume si alte locuri speciale, unde timpul pare suspendat. Unul din ele este pe insula Iona, in largul Irlandei. Aceasta insula, considerata drept sacra, ascunde mormintele mai multor suverani scotieni, irlandezi si norvegieni, cat si faimoasa manastire fondata in anul 563 de catre Sfantul Columba. Seara, se pot auzi muzici misterioase, venind de nu se stie unde, precum si bataia unor clopote-fantoma. Niste lumini inexplicabile scapara in noapte si au fost vazute chiar barci vikinge plutind de-a lungul coastei. Dar in Scotia, tara vecina, nimeni nu pare sa se mire de aceste lucruri. Peter Underwood, un specialist in materie, relateaza numeroase povesti ale unor calugari-fantoma, localizati mai ales acolo unde oamenii nu se aventureaza niciodata in timpul noptii. Sunt aceiasi calugari din perioada Sfantului Columba, purtand vesminte inchise la culoare si stranse in jurul taliei cu o franghie. Raman tacuti, ignorand prezenta oamenilor. Primele lor aparitii au avut loc in epoca Reformei, cand mormintele lor au fost profanate si crucile aruncate in mare. John MacMillan, care pe atunci restaura un vechi monument aflat pe insula, mergea intr-o seara pe un drum ce ducea la fosta abatie din nordul insulei. Trecuse de nenumarate ori pe acolo si cunostea perfect peisajul. Or, in seara aceea, a constatat uluit ca nu mai gasea unele dintre locurile cu care era obisnuit. Ferma domnisoarei Ferguson disparuse, la fel ca si aceea a prietenului sau, John Campbell. In ciuda surprizei, a mers insa mai departe. Orice urma de viata disparuse. A ajuns, in sfarsit, in nordul insulei. “Apropiindu-ma de plaja, am putut sa vad, scanteind sub lumina lunii, o flota de barci vikinge ce se indrepta spre nord. Erau paisprezece cu totul si vaslele lor despicau apa. Insemnele vikinge erau pictate pe panzele mari, de forma patrata. Cum vasele se apropiau de tarm, am putut sa disting fetele marinarilor, ce pareau sa strige, dar nu am auzit nici un sunet. Pe tarm, un grup de calugari ii privea cu teama si, mai apoi, cu teroare. I-am vazut mai apoi pe vikingi repezindu-se spre calugari, masacrandu-i si indreptandu-se mai apoi spre abatie. Nu pot sa spun daca au trecut cateva minute sau ore pana ce i-am vazut intorcandu-se, incarcati cu prada si manand vitele calugarilor. Cerul s-a luminat atunci in rosu si abatia a cazut prada flacarilor. Vikingii s-au urcat in barci si au pornit pe mare. Apoi, plaja si-a recapatat linistea ei obisnuita”. In aceeasi seara, John MacMillan a desenat din memorie emblemele colorate ce apareau pe vele, pentru a nu uita nici un detaliu, si a notat ceea ce isi amintea despre culori. Mai tarziu, specialistii de la British Museum au confirmat ca acele embleme datau de la sfarsitul secolului al X-lea. Or, in anul 986, un grup de vikingi pradalnici a debarcat pe plaja din Iona, i-au masacrat pe calugari, iar mai apoi au dat foc manastirii. In timp ce a avut acea viziune, John MacMillan nu stia despre acel fapt istoric si, la fel, nici alti martori care, de-a lungul anilor, au vazut desfasurandu-se aceeasi drama. Mai recent, unii au crezut ca este vorba despre realizarea unui film, atat de puternic a fost dramatismul celor vazute.

Sursa: 2012en.ro

duminică, 24 iulie 2011

Timpul nu curge doar inainte 2!

O aventura la Versailles -Anne Moberly si Eleanor Jourdain
Una dintre cele mai celebre intoarceri in timp pare sa se fi petrecut in vara anului 1902, cand doua englezoaice, Anne Moberly, profesoara la Universitatea din Oxford, si Eleanor Jourdain, asistenta ei, plimbandu-se, in vacanta, pe aleile palatului din Versailles, au trait o intamplare uluitoare. Dupa ce au vizitat galeriile palatului regilor Frantei, cele doua femei si-au continuat plimbarea in aer liber, printr-o padurice aflata in apropiere. Brusc, au intrat intr-un luminis unde se afla o cladire scunda. O femeie imbracata cam demodat scutura un cearceaf pe fereastra. Alti turisti nu se aflau prin preajma, in schimb, in intampinarea vizitatoarelor au venit doi barbati cu priviri amenintatoare. Purtau uniforme cu vestoane infiretate, ca in urma cu sute de ani, si cate un tricorn pe cap. Domnisoara Jourdain li s-a adresat celor doi intr-o franceza perfecta, intrebandu-i care e drumul ce duce catre “Micul Trianon”, resedinta de vara a regilor. Raspunsul a fost sec si neprietenos, dar cei doi oameni imbracati asa de ciudat le-au spus pe unde s-o ia. Putin mai departe, cele doua englezoaice au dat peste o casa mica si foarte joasa. In prag, stand in picioare pe scarile de piatra, se aflau o fetita si o doamna ce avea o broboada de lana. Amandoua erau imbracate foarte ciudat. Rochia lunga a fetitei ii ajungea pana la glezne, iar parul buclat era prins sub o boneta cu dantele si flori. Tot mai surprinse de peisajul care li se infatisa, Miss Moberly si tovarasa ei au mers mai departe, desi amandoua traiau de catava vreme un sentiment neplacut de singuratate si tristete, mai ales ca si copacii din jur pareau a fi lipsiti de viata, stand nemiscati, de parca erau pictati. Mai tarziu, au ajuns la o alta rascruce de drumuri. In fata lor, la marginea unei mici paduri, se gasea un chiosc de lemn, iar putin mai departe, statea asezat un om, imbracat cu o manta si cu o palarie mare. Fata ii era marcata de varicela, iar tenul, inchis la culoare, nu era deloc placut vederii. In clipa aceea, cele doua englezoaice au auzit zgomotul unor pasi grabiti in spatele lor si, intorcandu-se, s-au trezit fata in fata cu un om “vizibil rafinat, dar care parea a fi din epoca lui Ludovic al XVI-lea”. El era foarte agitat si le-a spus: “Doamnelor, doamnelor! Nu trebuie sa treceti pe acolo! E un drum fara intoarcere”. Cu un gest, le-a aratat apoi directia ce trebuia evitata, si cu un altul, cea pe care trebuiau sa o urmeze. L-au ascultat, si dupa ce au trecut peste un mic pod rustic, au descoperit, in sfarsit, Micul Trianon. Ajunse in fata intrarii principale a palatului, au simtit in sfarsit ca se reintorc in realitate. Pe terasa larga se celebra o nunta “contemporana”, iar nuntasii erau imbracati ca si ele. S-au privit bucuroase, spunandu-si ca s-au reintors in prezent.

Povestea se repeta

Pe 2 ianuarie 1902, petrecand sarbatorile de Craciun la Paris, Miss Jourdain s-a dus, ca atrasa de un magnet, din nou la Versailles. Era singura de data aceasta si nu a mai luat-o pe acelasi drum ca la prima calatorie. Dar in timp ce trecea peste un mic pod, a simtit din nou acea senzatie ciudata de singuratate, dublata de un sentiment de melancolie. Mai tarziu a povestit ca era “ca si cum ar fi trecut peste un prag si se afla intr-o zona de influenta”. Sa fi fost acel “prag” o bariera a timpului si acea “zona de influenta”, o alta dimensiune temporala?, s-a intrebat. Miss Jourdain a vazut atunci doi oameni care umpleau o caruta cu crengi cazute pe jos. Aveau niste pelerine cu capison ascutit. Unul era rosu, celalalt albastru. Mai apoi, s-a pierdut si a ajuns intr-o padure deasa, de unde a auzit o muzica indepartata. Cand a ajuns inapoi la Versailles, a aflat ca in ziua aceea nici o orchestra nu cantase in parc. Dornica sa elucideze “misterul francez”, Miss Jourdain a revenit la Versailles pentru a treia oara, acum insotita din nou de profesoara ei, Miss Moberly, si de o prietena frantuzoaica. Au mers pe acelasi drum, dar nimic nu mai semana cu imaginile pe care le intalnisera in trecut. Chioscul disparuse, la fel si toate cararile pe care o apucasera. Peluza care se intindea pana la terasa fusese inlocuita cu pietris, iar padurea deasa disparuse si ea. Marcata, in continuare, de ciudatenia acelei experiente, si pentru ca nici o explicatie nu o putea satisface, Miss Jourdain s-a intors inca o data in parcul Micului Trianon, in 1908. In timp ce se indrepta spre vechiul adapost al garzilor, ea a vazut la un moment dat doua femei care se certau. Inca o data, a avut senzatia ca este atrasa “intr-o stare diferita a lucrurilor, dar la fel de reala”. Traia aceleasi sentimente ca in trecut, dar aspectul lucrurilor se schimbase, iar vocile pareau mai vagi. Intreaga scena, cerul, copacii, cladirile pareau desprinse dintr-un decor de teatru. In timpul acestei ultime intamplari, Miss Jourdain s-a simtit ca paralizata. A trebuit sa faca un efort imens, pentru a-si continua drumul, indepartandu-se. “Imediat ce am iesit de acolo, lucrurile au redevenit normale”.

Realitate sau fictiune?

Obsedate de aventura lor, Anne Moberly si Eleanor Jourdain au intreprins cercetari sistematice asupra imprejurimilor din Versailles, au studiat planurile vechi ale palatului si gradinilor, au citit multe documente vechi si, dupa mai multe luni de studii temeinice, intreprinse cu metoda si rigoare englezeasca, au ajuns la concluzia ca traisera o halucinatie care le purtase inapoi in timp, pana in secolul al XVIII-lea. In arhivele cercetate, cladirile ciudate din paduricea de la Versailles, pe care le vazusera in anul 1902, nu existau, fiind prezente, insa, in planurile palatului din anul 1780. In ce-l priveste pe barbatul cu palarie din fata pavilionului, el semana incredibil de bine cu contele de Vandreuil, prezent, si el, in albumele din anul 1780… Sa fi nimerit cele doua vizitatoare intr-o inscenare teatrala? Sau privisera, printr-o ruptura a timpului, in trecut? Poate ca omul n-are nevoie de o masina a timpului ca sa deschida o fereastra in timp. Poate ca timpul se deschide el insusi, lasandu-ne sa arucam o privire in trecut sau viitor.

Aventura franceza a avut, totusi, un final fericit. Marcate profund de experienta traita, cele doua englezoaice au hotarat sa scrie o carte despre incursiunile lor in trecut, semnata cu pseudonimele “Miss Morrison si Miss Lamont”. Intitulata “O Aventura”, cartea a aparut in 1911 la Londra, cunoscand un succes imens. Intrebat ce parere are despre aventura celor doua distinse profesoare din Anglia, Albert Einstein nu a fost deloc surprins. I s-a parut cat se poate de normal ca englezoaicele sa “cada in timp, la fel cum altii cad pe scari”.

Sursa: 2012en.ro

sâmbătă, 23 iulie 2011

Timpul nu curge doar inainte 3!

Satul disparut

In 1985, o moderatoare de la televiziunea belgiana, Helga Guitton, a relatat public despre o ciudata regresiune in timp, petrecuta in Bretania, in apropierea orasului Josselin. Impreuna cu niste prieteni, inchiriase acolo o casa, pe care o frecventa foarte des la sfarsiturile de saptamana. Intr-o zi, printre pajistile si ogoarele intinse deoparte si de alta a drumului, a observat o mica biserica, inaltata pe o colina, in jurul careia erau stranse un grup de case, scunde si albe. In mica piateta din fata lor se afla o fantana cu roata, cateva rate si gaste, ce pasteau linistite. O priveliste idilica, desprinsa, parca, dintr-un alt timp. Din pacate, in ciuda insistentelor sale, n-a gasit pe nimeni care sa ii dea explicatii, si atunci a hotarat sa revina a doua zi, cu un aparat de fotografiat, ca sa imortalizeze imaginile acelea ca din povesti. Dar a doua zi dimineata, locul cu pricina era gol. Biserica, fantana si gastele disparusera. Surprinsa, Helga Guitton s-a suit in masina si s-a intors in Josselin. Intrand intr-o pravalie pentru niste cumparaturi, intr-un colt al ei amenajat pentru vanzarea de vechituri, a observat o statueta deosebit de frumoasa a Fecioarei Maria. Proprietarul magazinului i-a povestit ca multe din antichitatile lui proveneau dintr-un sat parasit, care fusese distrus de un incendiu in urma cu doua sute de ani. Apoi Helga Guitton a observat pe o masa un tablou plin de praf. “L-am sters cu degetele si am ramas cu gura cascata: pe pictura inramata se afla exact privelistea pe care o vazusem cu o zi inainte: biserica, fantana cu roata si casutele albe, in fata carora pastea cardul acela de gaste si rate”, a declarat ulterior reportera belgiana intr-un interviu. “Oare ma confruntasem cu o intoarcere in timp? Traisem o halucinatie vizuala? Calatorisem eu in trecut sau imi iesise trecutul in drum? Sa fie, oare, posibile calatoriile in timp?”.

Teoretic, raspunsul este afirmativ, si el apartine unor fizicieni de vaza. Profesorul Stephen W. Hawking, de la Universitatea Cambridge, si specialistul in fizica cuantica, John Gribbin, din Marea Britanie, au ajuns la concluzia ca timpul nu curge doar inainte, si putem fi martorii unor intamplari din trecut si viitor.

Sursa: 2012en.ro

vineri, 22 iulie 2011

Pământul se pregăteşte de a 6-a extincţie în masă

O echipă de cercetători de la UC Berkley a anunţat că, dacă rata actuală a extincţiilor se menţine, în 300 de ani peste 75% din speciile existente ar putea dispărea. Extincţia ar fi una similară cu cea petrecută în urmă cu 65 de milioane de ani, când impactul asteroidului Chicxulub a condus la dispariţia dinozaurilor. "Odată pierdute, speciile nu mai reapar. Durează milioane de ani ca planetă să îşi revină după o extincţie în masă", a explicat Nicholas Matzke, autorul studiului. Miercuri, autorităţile americane au anunţat extincţia unei subspecii americane de puma, Puma concolor couguar. În istoria recentă, au dispărut specii precum tigrul de Java, pasărea dodo, porumbelul migrator sau leul de mare japonez. În timpul extincţiilor în masă, 75% din speciile de pe Pământ au dispărut într-o perioadă geologică scurtă, adică între sute de mii de ani şi milioane de ani. De-a lungul istoriei de 540 de milioane de ani a organismelor multicelulare de pe Terra, s-au înregistrat 5 mari astfel de evenimente. Noul studiu arată că, dacă ritmul actual al extincţiilor se menţine, Pământul va trece prin cea de-a şasea extincţie în masă în următorii 300 până la 2000 de ani. Cercetătorii spun că raportul lor ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru omenire: "Avem timp să rezolvăm această criză. Însă studiul fosilelor ne arată că odată intraţi într-un ritm al dispariţiilor tipic extincţiilor în masă, rezultatele sunt extreme, ireversibile şi impredictibile". Vestea bună este că rata actuală a dispariţiilor nu este devastatoare. În ultimii 200 de ani, aproximativ 2% din speciile existente au devenit extincte. Însă activitatea umană influenţează din ce în ce mai tare ritmul în care speciile dispar. Poluarea, suprapescuirea, reducerea habitatului şi schimbările climatice sunt câţiva dintre factorii care duc la dispariţia speciilor. Printre soluţiile oferite de cercetători se numără reducerea dependenţei de combustibilii fosili, semnarea de acorduri ce garantează protejarea habitatelor naturale şi măsuri de atenuare a schimbărilor climatice. Oamenii de ştiinţă spun că omenirea va acţiona odată ce oamenii vor conştientiza gravitatea problemei, însă avertizează: "majoritatea obstacolelor ce stau în calea rezolvării problemelor nu au legătură cu ştiinţa, cât cu politica".
Sursa: descopera.ro

joi, 21 iulie 2011

Nu uita!

Da-i un telefon mamei tale!
Nu cheltui toti banii pe care ii ai!
Nu dormi cat ai chef!
Zambeste atunci cand raspunzi la telefon. Celalalt o va simti in vocea ta!
Casatoreste-te cu cineva cu care-ti place sa vorbesti! Atunci cand imbatranesti conversatia va fi cea mai importanta.
Mananca mai putin si o sa traiesti mai mult!
Ai incredere in Dumnezeu dar incuie-ti masina!
O data pe an du-te intr-un loc in care nu ai mai fost!
Cand te trezesti dimineata saluta cerul, nu are importanta de e gri sau bleu!

marți, 19 iulie 2011

O frumoasa povestire

Odată într-un regat de pe o insulă, trăia un om foarte bătrân. Ochii îi arătau înţelepciunea anilor care au trecut peste el, iar fiinţa degaja un fel de blândeţe. Într-o zi mergea printr-o pădure, când a fost atacat de o bandă de tâlhari. L-au bătut, i-au luat puţini bani pe care îi avea şi l-au lăsat să moară la marginea drumului. Bătrânul a rămas pe marginea drumului plin de vânătăi şi durere timp de câteva ore până ce trei soldaţi s-au nimerit să treacă pe acolo. L-au ajutat pe bătrân să se ridice, i-au îngrijit rănile, şi l-au condus acasă. Câteva zile mai târziu s-au întors să vadă cum se mai simte. Era aproape refăcut şi era atât de bucuros să-i reîntâlnească încât le-a spus: “Domnilor, vă datorez viaţa. În schimb sunt gata să vă îndeplinesc orice dorinţă. Dar fiţi foarte atenţi”, a continuat el, “vă voi îndeplini o singură dorinţă la fiecare”. Soldaţii s-au gândit că bătrânul era probabil… prea bătrân. Cine ar putea îndeplini dorinţa cuiva? Dar nu aveau nimic de pierdut, aşa că i-a îndeplinit capriciul. Primul soldat care era mai degrabă sărac, a spus: “Bătrâne m-am gândit cu grijă, şi aş vrea să fiu bogat”. Cât de curând dorinţa i s-a îndeplinit, un cufăr plin de comori i-a apărut lângă el. Dorinţa i-a devenit realitate! Au rămas fără grai. Soldatul i-a mulţumit bătrânului din suflet şi a plecat acasă cu bogăţiile sale. Îndată ce a plecat, bătrânul şi-a închis ochii şi a putut să vadă că acesta trăia în belşug cu bogăţiile sale. Parea să aibă mulţi prieteni şi ii cinstea cu multă mâncare şi băutură. Dar bătrânul vedea cum şi bogăţia se topea în cele din urmă şi prietenii urmau să dispară. El va deveni sărac din nou. Acum al doilea soldat care era mai degrabă urât, a venit la bătrân şi i-a spus: “Bătrâne, m-am gândit cu grijă şi dorinţa mea este să fiu chipeş”. Imediat dorinţa a devenit realitate. A simţit cum faţa i se schimbă şi a devenit neasemuit de arătos. I-a mulţumit bătrânului din inimă şi a plecat acasă cu noul său chip. Cum a plecat, bătrânul şi-a închis ochii şi a putut să-l vadă pe soldat fericit de noua sa înfăţişare. Acesta avea prieteni şi mult succes la femei. Dar bătrânul putea să vadă de asemenea că soldatul pe măsură ce îmbătrânea, îşi pierdea frumuseţea şi prietenii. Urma să devină din nou urât. Cel de-al treilea era mai degrabă sărac şi urât. Şi-a spus de asemenea și el dorința, a mulţumit din inimă şi a plecat acasă. Cum a plecat, bătrânul a închis şi a putut să vadă că acest soldat va rămâne sărac şi urât toată viaţa. Dar avea să trăiască în pace, pentru că dorinţa sa era numai să fie fericit cu ceea ce avea.
Sursa: Piatza.net

vineri, 15 iulie 2011

Mierea revine in practica medicala

Nu este vorba de o revenire la medicina traditionala ci, pur si simplu, mierea se dovedeste, inca odata, a fi cel mai sigur si mai eficient antibiotic pe care omenirea l-a cunoscut vreodata. In fond, este singurul aliment care, in stare naturala, nu se strica niciodata. Au dovedit-o recipientele cu miere descoperite in mormantul faraonului Tutankhamon unde, substanta veche de peste 3300 de ani inca era comestibila.

Mierea – primul medicament din istorie

Dovezi ale folosirii mierii in alimentatie dateaza de acum 10.000 de ani desi, este mai mult ca sigur faptul ca proprietatile acesteia erau cunoscute de oameni cu mult timp inainte. Cel mai probabil, mierea salbatica,alaturi de fructe si carne a constituit unul dintre primele alimente folosite de oameni.
Utilizarea acesteia in medicina este inregistrata pentru prima data in Egiptul antic, acum aproape 5000 de ani, intr-un tratat atribuit celui pe care tot mai multi istorici il considera adevaratul parinte al medicinei, Imhotep. Acesta descrie amanuntit tratamentele cu miere aplicate pe rani deschise muncitorilor egipteni, pe care ii coordona in constructia primelor piramide. Retetele sale, preluate de medici de-a lungul timpului, aveau sa ramana general valabile pana aproape de zilele noastre.

Nici Hippocrate, cel mai vestit medic al Greciei antice, cel al carui principal merit este de a fi pus bazele medicinei ca stiinta in lumea occidentala, nu a trecut cu vederea efectele curative ale mierii. In cele nu mai putin de 70 de lucrari care i se atribuie, Hippocrate mentioneaza calitatile antiinflamatorii ale acesteia si o recomanda in ceea ce avea sa fie primul tratat de medicina preventiva.

De fapt, mierea devenise atat de apreciata incat, in Roma antica, era folosita ca moneda de schimb, in locul aurului; obicei pastrat in unele tari, inclusiv Tarile Romane, pana spre sfarsitul Evului Mediu.

Proprietatile sale antimicrobiene aveau sa transforme mierea, printre altele, in cel mai cunoscut ingredient folosit in imbalsamarea cadavrelor. Unul dintre cele mai cunoscute exemple fiind cel al domnitorului Vlad Tepes, al carui cap va fi inchis intr-un vas cu miere si pastrat ca trofeu de catre sultanul Murad al II-lea.

Mierea in medicina moderna

Desi rolul sau fusese preluat de catre antibioticele obtinute pe cale artificiala, mierea are parte de o revenire puternica in medicina moderna, in mare parte datorita cresterii rezistentei agentilor patogeni la tratamentele cunoscute, se arata intr-un studiu efectuat de British Journal of Surgery.
Proprietatile terapeutice ale mierii au revenit in ultimii ani in atentia medicilor odata cu esecurile in vindecarea ranilor, inregistrate de antibioticele artificiale, anunta medicii britanici. Acestia recomanda folosirea mierii ca agent antimicrobian inclusiv in cazul interventiilor chirurgicale:
Mierea prezinta un numar mare de proprietati care fac din aceasta cel mai eficient remediu in combaterea infectiilor provocate de bacterii: concentratia mare de zahar, umiditatea redusa, acidul gluconic – cel care creaza un mediu acid – si peroxidul de hidrogen. S-a dovedit ca mierea are un efect extrem de puternic si asupra inflamatiilor si umflaturilor”.

Chirurgii britanici au descoperit ca mierea este extrem de eficienta si in tratamentele aplicate bolnavilor de diabet, studiile acestora aratand o scadere substantiala a cazurilor de amputare. Cercetatorii au demostrat si ca rata de vindecare a plagilor prin tratamente cu miere este mult mai mare decat in cazul antibioticelor folosite pana acum, durata de sterilizare a unei rani deschise putand dura numai cateva zile.

Cercetarile noastre arata clar ca toti chirurgii ar trebui sa ia in serios folosirea mierii in situatiile post-operatori, in special in cazurile in care tratamentele cunoscute nu dau rezultate”, conluzioneaza Fasal Rauf Khan, coordonatorul studiului.

Pe langa proprietatile antiseptice, mierea s-a dovedit un remediu extrem de eficient in tratarea cancerului, bolilor cardiovasculare si neurodegenerative, precum si in cazul tratamentelor antiimbatranire
Cea mai veche imagine a unor culegatori de miere, dateaza de acum 10.000 de ani, si a fost descoperita intr-o pestera din Spania, in apropierea orasului Valencia
  • Cele mai mari tari producatoare de miere sunt China, Turcia si Statele Unite ale Americii
  • In Grecia Antica, orice tanara mireasa trebuia sa isi inmoaie degetele in miere si sa unga pragul casei cu aceasta. Se spunea ca acest ritual ajuta la buna intelegere dintre soti si ducea la relatii bune cu soacra.
  • In Egiptul antic, 100 de vase cu miere erau echivalentul unui taur matur.
  • S-a dovedit faptul ca mierea este singurul aliment care nu se strica niciodata. Cu toate acestea, mierea trebuie tinuta in vase inchise ermetic, de culoare inchisa, si la temperaturi intre +4 si –10 grade. Lumina zilei distruge ezimele albuminoase antibacteriene din miere.
  • Mierea este printre singurele alimente care contin majoritatea vitaminelor cunoscute.
  • Din miere se fabrica inclusiv bauturi alcoolice. Daca in trecut, din miere se obtinea miedul; in prezent, mai multe soiuri de bere au ca ingredient principal mierea.
  • joi, 14 iulie 2011

    Enigmele marilor - vasele fantoma

    Relatari privind existenta unor vase fantoma care ar bantui marile si oceanele lumii exista de secole. In fapt, o intreaga literatura a luat nastere in urma unor astfel de povestiri, iar granita dintre realitate si fictiune a devenit atat de neclara incat astazi, nimeni nu mai poate face diferenta dintre ele. Si totusi, povestile din vechime par sa se bazeze pe fapte reale. O demonstreaza experientele stranii traite de marinari de-a lungul ultimelor trei veacuri. Daca pana atunci, intamplarile in care erau implicate ambarcatiuni fantoma parea sa tina de domeniul fantasticului, aparitia presei si a fotografiei avea sa inlature orice urma de indoiala. Astfel de vase exista ! Nimeni nu poate explica aparitia lor, dar ele au continuat sa fie descoperite pana in prezent.
    Olandezul zburator
    Cu siguranta, cea mai cunoscuta legenda a unui vas fantoma este cea a Olandezului Zburator. Curios este faptul ca, desi celebra in intreaga lume, povestea vasului ramane invaluita in mister. Nu se stie nici macar daca ambarcatiunea era una olandeza sau daca apartinea unei alte puteri maritime a vremii, nici anul in care a fost construita. Primele mentiuni scrise apar in secolul XVIII dar, fara indoiala, mitul corabiei damnate era cu mult mai vechi. Cea mai cunoscuta varianta a povestirii este si cea mai veche, datand probabil din secolele XVI-XVII, si face referire la capitanul Falkenburg, cel care si-ar fi jucat sufletul la zaruri cu diavolul pentru a scapa echipajul dintr-o furtuna devastatoare si pentru a ajunge cu bine la tarm. Pedeapsa cereasca avea sa fie insa, una pe masura. Corabia, impreuna cu toti membrii echipajului era blestemata sa colinde marile pana in ziua judecatii de apoi fara a putea acosta vreodata. Se spune ca de atunci, sufletele bietilor marinari, captive pe vasul damnat, bantuie apele in speranta gasirii unui alte ambarcatiuni care sa le poarte mesajele catre cei dragi.

    Desi romantioasa, legenda pare sa aibe un sambure de adevar, spun istoricii. Este posibil ca in realitate, corabiei sa ii fi fost interzis accesul in orice port din cauza unei molime care atinsese echipajul, fapt destul de des intalnit in Evul Mediu. La urma urmei, Marea Ciuma care lovise Europa in secolul al XIV-lea, ucigand peste 30% din populatia continentului, fusese adusa din Asia tot pe o corabie. Astfel, Olandezul Zburator ar fi ajuns sa pluteasca in deriva, plin cu cadavrele marinarilor, starnind groaza celorlalte echipaje care l-ar fi intalnit. Misterul se adanceste in momentul in care incep sa apara relatarile martorilor. Desi trecusera mai bine de doua sute de ani de la incident, acestia continuau sa afirme ca intalnisera misterioasa ambarcatiune, plutind in deriva in diferite colturi ale lumii. Ba mai mult, astfel de experiente aveau sa se repete pana in zilele noastre. Numai in timpul celui de al doilea razboi mondial, atat trupele aliate cat si cele germane aveau sa descrie, in repetate randuri, intalnirea cu un vas medieval parasit, care nu putea fi altul decat Olandezul.
    Bel Amica
    Nu mai devreme de 24 august 2006, pe coasta Sardiniei, autoritatile italiene semnalau prezenta unui vas esuat, fara nicio urma de echipaj la bord. Misterul era cu atat mai mare cu cat ambarcatiunea era de tip medieval, dupa un model care nu a fost construit niciodata in Italia. Corabia nu avea pavilion, iar in interiorul sau, carabienierii nu au descoperit decat cateva harti de origine franceza infatisand nordul Africii, resturi de alimente de provenienta egipteana si un steag al Luxemburgului. Desi Franc Rouayrux, un cetatean luxemburghez, a pretins ulterior ca este proprietarul vasului, acesta nu a putut prezenta nicio explicatie a modului in care ambarcatiunea a ajuns sa pluteasca in deriva pana in Sardinia. Carroll A. Deering
    Alaturi de cazul Mary Celeste, Carroll A. Deering este unul dintre cele mai misterioase si mai notorii fenomene de disparitie a echipajului unei nave. Urmand ruta comerciala Norfolk – Rio de Janeiro, vasul comercial Deering avea sa intre in folclorul marinaresc printr-o intamplare cel putin ciudata. La scurt timp dupa ce isi indeplinise misiunea, aceea de a transporta o incarcatura de carbune in Brazilia, ambarcatiunea avea sa dispara pe drumul de intoarcere. Impropriu spus „sa dispara”, pentru ca la mai bine de un an de la ultima sa aparitie, 31 ianuarie 1921, Carroll A. Deering este gasit plutind in deriva in apropierea coastei americane, in zona statului Carolina de Nord. Desi nu poate fi abordat decat in februarie, din cauza vremii potrivnice, vasul se dovedeste a fi parasit. Cu atat mai misterios este cazul de disparitie a echipajului, cu cat vesela descoperita in bucatarie arata clar ca marinarii urmau sa ia masa, nicio o urma a unei eventuale revolte sau altercatii nefiind descoperite. In ciuda numeroaselor teorii emise de specialisti, unele de-a dreptul fanteziste, nicio urma a echipajului nu a mai fost vreodata semnalata. Carroll A. Deering a fost dinamitat la 4 martie 1921 pentru a nu deveni un pericol pentru celelalte ambarcatiuni.
    Baychimo
    Supranumit si „Vasul fantoma al marilor arctice”, Baychimo reprezinta unul dintre cele mai notorii cazuri de disparitie din istoria cunoscuta. Cargoul suedez de 70 de metri lungime si 1322 tone greutate, era folosit in general pentru comertul cu alimente si blanuri, intreprins de armatorii suedezi cu populatia inuita din nordul Canadei. Misterul vasului incepe in octombrie 1931, atunci cand echipajul este surprins in aproprierea coastelor canadiene de o furtuna caracterizata drept „bizara”. Prinsi intre gheturi de urganul pornit din senin, marinarii abandoneaza temporar nava pentru a cauta adapost in prima asezare inuita. Nu mica avea sa le fie mirarea atunci cand, la intoarcere, acestia nu aveau sa mai gaseasca nicio urma din ambarcatiune. Desi a fost considerat scufundat, Baychimo avea sa fie regasit un mai tarziu, de catre un grup de inuiti din Alaska. Vasul parea sa pluteasca in deriva si, dupa spusele martorilor, era puternic avariat. Prezenta sa avea sa devina legendara, mai ales ca numeroase rapoarte semnalau ambarcatiunea in nordul continentului american. Aceasta parea fie sa pluteasca necontrolat, fie sa fie prinsa intre gheturi. Baychimo avea sa fie vazut timp de 38 de ani, pana in 1968, moment din care avea sa dispara in totalitate. Cu toate acestea, autoritatile din Alaska au pornit in anul 2006 un amplu program de identificare a epavei, indiferent daca aceasta era scufundata sau daca inca isi croia drum printre gheturile vesnice ale nordului. Pana in prezent, misterul navei fantoma nu a fost dezlegat, nicio urma a acesteia nefiind localizata.
    Fantomele Marilor Lacuri
    Nu sunt la fel intinse ca un ocean, dar sunt cel putin la fel de periculoase. Este vorba de Marile Lacuri, aflate in nordul Statelor Unite ale Americii. Zeci de nave au disparut in apele intunecate ale acestor lacuri fara ca vreuna dintre ele sa mai fie descoperite vreodata. In fapt, disparitia lor este relativa, atata vreme cat numerosi marinari le-au semnalat in numeroase randuri prezenta in chip de vase fantoma.

    Erie Board of Trade este doar una dintre ambarcatiunile a caror istorie este cuprinsa de mister. Ultimele date privind existenta sa sunt legate de povestile echipajului care povestea ingrozit ca vasul este bantuit de fantoma unui marinar. Urmatorul voiaj avea sa fie si ultimul pentru Erie Board of Trade, cel care avea sa dispara pentru totdeauna in 1883. Se spune ca de atunci, silueta navei a fost zarita de multe ori plutind printre ceturile dese care acopera zona.

    Edmund Fitzgerald si Western Reserve sunt doua nave disparute in 1892 si despre care se spune ca inca isi cauta salvarea prin imensitatea Marilor Lacuri, prezenta lor fiind semnalata pana in zilele noastre.
    Mary Celeste
    Odata cu descoperirea in 1872 a brigantinei Mary Celeste, plutind la intamplare in largul coastei portugheze, istoria navelor fantoma intra pe un alt taram, cel al certitudinilor. Daca pana atunci, cazul Olandezului Zburator nu oferea decat o perspectiva fantastica, experienta Celeste avea sa devina exponentiala in clasificarea unor astfel in de intamplari. In ziua de 5 decembrie 1872, echipajul navei americane Dei Gratia, aflat sub comanda capitanului David Morehouse semnaleaza in largul coastelor portugheze prezenta unui vas care parea sa se indrepte cu toate panzele sus spre Stramtoarea Gibraltar. Dupa ce il urmarisera timp de peste doua ore, marinarilor li se pare suspect faptul ca ambarcatiunea straina nu raspunsese nici unui semnal de salut. Morehouse avea sa recunoasca brigantina Mary Celeste, care plecase din acelasi port ca si Dei Gratia la o diferenta de numai sapte zile. Ingrijorat de soarta echipajului care nu dadea niciun semn de viata, el va aborda nava in cauza, cu atat mai mult cu cat capitanul acesteia, Benjamin Briggs, ii era prieten si ar fi trebuit sa se afle la bord alaturi de sotia si fiica sa. Descoperirea va fi una socanta si misterioasa, iar ecourile ei vor da nastere multor interpetari fantastice. Se pare ca Mary Celeste nu avea nici urma de echipaj, iar lucrurile de pe nava erau in dezordine, ca si cum ar fi fost parasita cu mult timp in urma. In mod cu totul curios, nu lipsea absolut nimic din incarcatura acesteia, ceea ce a eliminat din start ipoteza unui act de piraterie sau de revolta a marinarilor. Singurele lucruri pe care oamenii lui Morehouse nu au reusit sa le descopere au fost sextantul si cronometrul marin alaturi de singura barca de salvare. De asemenea lipsea si jurnalul capitanului Briggs, cel care ar fi putut face lumina asupra cazului. Toate indiciile aratau ca nava fusese parasita in graba, dar motivele acestei actiuni precum si orice urma a echipajului nu aveau sa fie aflate niciodata.

    In ciuda numeroaselor teorii propuse de-a lungul timpului, care mergeau de la revolta si pana la furtuni misterioase, niciuna nu a putut explica disparita membrilor echipajului de pe Mary Celeste, cu atat mai mult cu cat pentru un capitan experimentat precum Benjamin Briggs, abandonul navei nu ar fi fost posibil decat in situatii extreme.

    Sursa: descopera.ro

    miercuri, 13 iulie 2011

    Scurta istorie a vederii clare

    Ochelarii nu se bucura de popularitatea rotii, masinii cu aburi, automobilului sau Internetului, dar au schimbat, cu siguranta, felul in care... privim lumea si merita un loc de cinste in galeria descoperirilor revolutionare. In tarile dezvoltate, peste 50% din locuitori citesc ziarul, cu ochelarii pe nas. Sa dam ceasurile inapoi si sa aflam cum a reusit, omenirea, sa transforme grauntele de nisip in lentile.
    Primele incercari
    Se spune ca filozoful Seneca (4 i.Hr. – 65 d.Hr.) ar fi citit „toate cartile din Roma” folosind un bol plin cu apa, pentru a mari scrisul. Un alt latin, imparatul Nero (15 decembrie 37 – 9 iunie 68), pare a fi cel dintai utilizator al unei forme primitive de ochelari de soare. Lui ii placea sa priveasca luptele dintre gladiatori printr-un smarald, o piatra pretioasa foarte transparenta, de culoare verde. Totusi, primul care a reusit sa-si dea seama cum functioneaza o lentila a fost matematicianul si astronomul egiptean Claudius Ptolemeu, dar, la vremea respectiva, metodele de prelucrare a sticlei erau rudimentare, iar ideile lui nu au putut fi puse in practica. Cele mai vechi lentile, datand din anul 640 d. Hr., au fost gasite in ruinele anticului Niniveh, situat in apropiere de orasul Mosul (Irak) de astazi. Acestea erau realizate prin slefuirea pietrelor pretioase si aveau un diametru de aproximativ 4 cm.
    De la lupa la ochelari
    Un pas important s-a facut in jurul anului 1.000, cand sticlarii venetieni au inceput sa produca asa-numitele „pietre de citit”, practic niste sfere de sticla care functionau pe principiul lupelor de astazi. Dispozitivele erau folosite in special de calugarii batrani, care sufereau de prezbitism, afectiune care ii impiedica sa vada obiectele aflate in apropiere. Primii ochelari pentru corectarea vederii au aparut undeva la sfarsitul secolului al XIII-lea, cel mai probabil in 1285, cand sticlarii venetieni s-au gandit sa inlocuiasca „pietrele de citit” cu lentile asezate direct in fata ochilor. Desi revolutionara, inventia era destul de greu de purtat. Ochelarii se sprijineau doar pe nas, ei fiind formati prin unirea, a doua dispozitive asemanatoare lupei. Meritul de a-i fi creat ii revine fizicianului italian Salvino D’Armate, desi britanicii ii atribuie inventia unui conational, filozoful si omul de stiinta Roger Bacon. Sustinatorii acestuia se bazeaza pe un text scris de savant in 1268. Totusi, documentul nu precizeaza daca Bacon vorbea despre ochelarii asezati pe nas sau despre „pietrele de citit”. Unii atribuie inventia chinezilor, care foloseau, la randul lor, astfel de obiecte, insa nu pentru a corecta vederea, ci pentru a se proteja de fortele raului. Multa vreme ochelarii erau construiti doar folosind lentile convexe, care corecteaza prezbitismul, o afectiune ce apare odata cu varsta si e caracterizata prin imposibilitatea de a vedea clar in apropiere. Desi se crede ca Nicholas de Cusa ar fi descoperit beneficiile lentilelor concave pentru corectarea miopiei (incapacitatea de a vedea obiectele aflate la departare), abia in 1604 Johannes Kepler reuseste sa explice de ce lentilele convexe le sunt utile celor care sufera de prezbitism, iar cele concave miopilor.
    Aparitia lentilelor bifocale
    Si totusi, in ciuda progreselor remarcabile care s-au facut in domeniu, ochelarii erau inca greu de purtat, ei fiind sprijiniti doar pe nas. Problema se rezolva doar in 1725, cand creatorului englez de instrumente optice, James Ayscough, ii vine ideea atasarii bratelor laterale, prin care ochelarii se fixeaza de urechi. De-a lungul timpului, fizicieni, matematicieni, chimisti, calugari si filozofi si-au adus contributia la perfectionarea acestor dispozitive, in special datorita propriilor defecte de vedere. Cunoscutul om de stiinta Benjamin Franklin nu putea distinge nici obiectele aflate la distanta, nici cele apropiate, iar, obosit sa tot schimbe intre ele doua perechi de ochelari, a inventat, in 1784, lentilele bifocale. Daca privea prin partea de sus a acestora, vedea perfect la departare, iar daca sa uita prin cea de jos putea sa citeasca. Patru decenii mai tarziu, in 1825, apar si lentilele cilindrice, pentru corectarea astigmatismului, afectiune caracterizata prin vederea deformata a obiectelor. Meritul de a le fi creat ii revine astronomului britanic George Airy.
    Ochelarii si moda
    Pentru ca accesoriile, cum sunt diversele tipuri de ochelari, sa poata fi folosite la scara larga, acestea trebuie sa treaca „testul” modei. De o mare popularitate s-a bucurat monoclul. Primul care l-a purtat a fost colectionarul german de antichitati Philip Von Stosch. In anii 1720, el folosea aceasta lentila pentru a examina gravurile si medalioanele antice. Epoca de aur a monoclului debuteaza insa in 1880, cand aristocratii incep sa il considere simbol al modei si al statutului social. In secolul al XVIII-lea erau in voga si ochelarii-foarfeca, ce se fixau doar de nas si erau purtati cu mandrie, de pilda, de generalul francez Lafayette si de imparatul Napoleon Bonaparte. Doamnele au adaptat modelul si au creat asa-numitii Lorgnettes, care aveau un fel de maner in zona tamplei drepte si aveau decoratiuni victoriene. Pince-nez este un alt tip de ochelari care stau pe nas. Desi primele modele au fost create in secolul al XV-lea, acestia s-au bucurat de popularitate dupa 1930. Fostul presedinte american Theodore Roosevelt ii purta cu placere, iar pentru Morpheus (Laurence Fishburne) din trilogia Matrix erau un accesoriu definitoriu.
    Leonardo da Vinci si lentilele de contact
    Marele vizionar Leonardo da Vinci a semnat o pagina si in istoria vazului. In 1508, inventatorul italian a fost primul care a sugerat faptul ca globul ocular ar putea fi acoperit de o lentila. Abia in 1887 insa, sticlarul german F.E. Muller reuseste sa produca primul „invelis” de ochi ce putea fi tolerat de organism si prin care se putea vedea. Un an mai tarziu, un alt german, psihologul Adolf Eugen Fick, construieste, din sticla groasa, o lentila-cochilie pentru corectarea vederii, pe care o testeaza la inceput pe iepuri, si apoi pe el insusi si pe cativa voluntari. Toate acestea acopereau integral globul ocular. Mult mai tarziu, in 1949, apareau primele modele in forma de calota sferica, ce acoperau doar partea din fata a ochiului si puteau fi purtate pana la 16 ore / zi. O contributie deosebita aduce chimistul ceh Otto Wichterle, care, in 1959, pune bazele lentilelor moi, mult mai confortabile, fabricate din polimeri. Progrese importante s-au facut si in ultimii ani. In 1999 au fost introduse lentilele din silicon, care permit o oxigenare mult mai buna a corneei.
    Chirurgia laser, solutia optima
    Istoria chirugiei laser a inceput acum mai bine de o suta de ani, cand principiile de baza ale acesteia au fost descrise de oftalmologul olandez Lendeer Jans Lans. In anii `70, doctorul sovietic Fyodorov a folosit tehnica pentru a trata un baiat care a cazut, si-a spart ochelarii si cioburile i-au strapuns ochiul. Medicul i-a indepartat pacientului un strat de celule de pe cornee si a observat ca miopia acestuia a scazut mult. Folosirea laserului la scara industriala le-a permis oamenilor de stiinta sa faca experimente privind modul in care acesta ar putea imbunatati vederea. Asa a aparut procedura chirurgicala LASIK, ce le permite chirurgilor sa trateze cu succes miopia, hipermetropia si astigmatismul. Pretul unei operatii laser de corectare a acestor defecte de vedere este de 2.000 - 3.000 RON / ochi.
    Ochelarii de soare
    Imparatul roman Nero s-a gandit pentru prima data la lentilele colorate care sa ne protejeze de soare, iar designerul englez James Ayscough, cel care a venit si cu conceptul atasarii de brate laterale ochelarilor, a reluat ideea 1700 de ani mai tarziu. Inventia a inceput sa fie folosita la scara larga abia de prin 1930. Perioada a coincis cu aparitia primelor modele cu filtru polarizant (Polaroid), fara reflectie solara, de care se leaga numele lui Edwin H. Land.
    Sursa: descopera.ro

    marți, 12 iulie 2011

    Top 10 - Disparitii misterioase

    Istoria conventionala si larg acceptata a omenirii este presarata aproape periodic, am putea spune, de povestiri si relatari despre disparitii inexplicabile. Unele dintre acestea au avut ca subiect disparitia unei singure persoane, dar in alte cazuri documentate si cercetate este vorba de disparitia unor intregi comunitati umane. Acest top isi propune sa arunce o lumina asupra momentelor unde povestile si legendele se termina si avem de a face direct cu fenomenul inexplicabil al disparitiei fara urma…
    10. Disparitia lui Oliver Larch
    Povestea lui Oliver Larch (cunoscut si sub numele de Lerch sau Thomas) este intrucatva asemanatoare cu cea a lui David Lang (de pe locul 3). Conform relatarilor vremii, Oliver Larch a iesit din casa intr-o iarna pentru a aduce apa de la propria fantana, cand a disparut brusc. Singurele indicii raman o serie de tipete omenesti care s-au auzit din vazduh si s-au estompat in scurt timp. In unele relatari povestea lui Larch ar fi avut loc in statul Indiana, in altele s-ar fi petrecut in nordul Tarii Galilor. Cel mai veridic loc ramane cel in care Oliver Thomas din Rhayader, Radnoshire din Tara Galilor a disparut fara urma in iarna anului 1909.
    9.Paznicii farului de pe insulele Flannan
    In luna decembrie a anului 1900, trei oameni din cadrul personalului insarcinat sa aiba grija de farul maritim din insulele Flannan au disparut brusc de la posturile lor. Cei trei paznici disparuti au lasat la fata locului echipamentele si hainele fara de care nu ar fi putut suprevietui in conditiile vitrege de afara. In ciuda eforturilor si cautarilor intreprinse deopotriva de rude si autoritati, nu s-a descoperit nicio urma a celor trei paznici. In mod logic, acestia ar fi disparut direct din camerele farului unde, conform cercetarilor, ar fi zabovit inainte de momentul diparitiei. Versiunea politiei si oficialitatilor in acest caz este ca cei trei paznici au fost maturati de un val gigantic si ar fi fost inghititi de apele Oceanului Atlantic.
    8.Triunghiul Bennington
    Intre anii 1920-1950, oraselul Bennington din statul american Vermont a fost locul unde s-au petrecut o serie de disparitii neelucidate. Pe data de 1 decembrie 1949, John Tetford a disparut brusc dintr-un autobuz aglomerat sub privirile perplexe ale celorlalti calatori. Tetford era un vetereran de razboi care se intorcea acasa. Conform declaratiilor calatorilor, acesta dormea pe scaunul sau cand brusc nimeni nu l-a mai vazut. Actele , valizele si arma sa au ramas neatinse in compartimentul de bagaje. Pe data de 1 Decembrie 1946, Paula Welden, o studenta in varsta de 18 ani a disparut de sub ochii stupefiati ai trecatorilor in timp ce traversa strada. Nu s-a descoperit pana in prezent vreo urma legata de disparitia sa brusca. In mijlocul lui Octombrie 1950, Paul Jepson, un baietel de opt ani, a disparut din fata parintilor sai in timp ce acestia lucrau la o ferma din Bennington. Cautarile indelungate nu au dus la nici un rezultat.
    7. Disparitia lui Owen Parffit
    Owen Parffit a fost un batran englez care a ramas paralizat in urma unui infarct. In luna iunie a anului 1763, in localitatea Shepton Mallet din Anglia, Owen Parffit se odihnea la soare in gradina din jurul casei surorii sale. Desi era incapabil sa se deplaseze fara ajutor, batranul in varsta de 60 de ani a diparut la caderea serii. Atunci, sora sa Susannah a iesit sa-i aduca o haina, dar acesta nu mai era in sezlongul sau. Iarba din gradina era necalcata de pasi omenesti, conform autoritatilor vremii. Numai vechea sa haina gri ramasese in sezlong. Investigatiile disparitiei sale au durat pana in anul 1933, dar nicio urma sau indiciu referitoare la soarta lui Parffit nu au fost descoperite.
    6. Diplomatul disparut
    Diplomatul britanic Benjamin Bathurst se pare ca a disparut pur si simplu in aerul rarefiat al unei dimineti din anul 1809… Bathurst se intorcea la Hamburg cu un companion pentru a-si duce la capat misiunea incredintata de Parlamentul englez. Pe drum acestia au oprit la un han din oraselul Perelberg. Dupa ce au terminat masa, Bathurst si companionul sau s-au indreptat spre fierarie unde isi lasasera caii la potcovit. In timp ce Bathurst trecea pragul acesteia, a disparut brusc in aer, imaginea sa estompandu-se treptat sub privirile stupefiate ale companionului sau, ale fierarului sef si ale calfelor de fierari…
    5.Tunelul Timpului
    In anul 1975 un cetatean american pe nume Jackson Wright isi conducea masina impreuna cu sotia sa pe drumul care lega orasul New Jersey de New York. Pentru a ajunge la destinatie cei doi pasageri ai masinii trebuiau sa traverseze tunelul Lincoln. Conform declaratiilor lui Wright odata ce au intrat in tunel cei doi au decis sa traga pe dreapta pentru a sterge parbrizul masinii. Sotia sa Martha a hotarat ca ea va sterge geamurile din spate ale masinii. In momentul in care Wright a terminat de curatat parbrizul si s-a intors spre sotia sa, aceasta disparuse fara urma. Wright nu a auzit si nu a vazut nimic, anchetele si cercetarile amanuntite nu au descoperit nicio urma referitoare la doamna Martha Wright.
    4.Regimentul Norfolk
    Trei soldati ai trupelor britanice au afirmat ca au fost martorii disparitiei bizare si inexplicabile a unui intreg batalion de soldati in anul 1915 in decursul Primului Razboi Mondial. Declaratiile lor au survenit la 50 de ani de la ceea ce se cunoaste ca fiind misterioasa disparitie de la Gallipoli din Turcia. Cei trei soldati din cadrul unei companii neozeenlandeze au declarat ca au vazut de la adapostul unui observator militar, cum intregul Batalion al Royal Norfolk Regiment marsaluia spre dealurile din Golful Suvla. Acestia se indreptau spre ceea ce parea a fi un nor de praf care i-a invaluit incet pe toti soldatii care au disparut fara urma. Practic norul misterios s-a ridicat la cer, iar soldatii si armele lor au fost de negasit. La sfarsitul razboiului, Imperiul Britanic a cerut in mod oficial Turciei returnarea regimentului Norfolk pe care oficialii britanici il credeau cazut in prizonierat. Turcia a afirmat ca nu detine nici un fel de informatii despre acest regiment cu atat mai mult sa retina vreun prizonier. O comisie mixta turco-engleza a facut cercetari si anchete timp de zeci de ani fara sa gaseasca vreun indiciu referitor la acesta disparitie de proportii.
    3.Legenda lui David Lang
    Acest caz faimos s-a petrecut in septembrie 1880 langa o ferma din Gallatin Tennese, sub ochii mai multor martori. Cei doi copii ai familiei Lang, George si Sarah se jucau in fata casei familiei, in timp ce parintii lor, David si Emma, isi pregateau caii pentru a-i duce la pasunat . In acest timp, judecatorul August Peck se apropia de casa familiei Lang. David Lang a disparut brusc impreuna cu caii sai in timp ce se indrepta spre pasune sub ochii stupefiati ai sotiei sale, copiilor, judecatorului Peck si ai angajatilor de la ferma. Cercetarile nu au dus la niciun rezultat, cu toate acestea la cateva luni de la disparitie copii lui David au descoperit ca iarba din preajma locului unde a disparut tatal lor si-a schimbat culoarea in galben dechis pe un diametru de 5 metri.
    2.Disparitia de la Stonehenge
    Faimosul ansamblu architectonic de la Stonehenge a fost locul unei uluitoare disparitii in august 1971. La acea data Stonehenge nu era protejat de activitatile turistilor. Intr-o noapte de august, un grup de tineri hippy s-a hotarat sa-si puna corturile exact in mijlocul ansamblului de pietre. Acolo au aprins un foc, s-au drogat, au baut si au inceput sa cante. Distractia le-a fost intrerupta in jurul orei 2 noaptea cand mai multe tunete puternice s-au auzit peste intreaga campie Salisbury, dupa care s-a asternut o liniste adanca. Doi martori, un fermier si un politist, au declarat ca au vazut fulgere care au lovit incinta de la Stonehenge si au aprins chiar un copac din apropiere. Alertati de tipetele tinerilor cei doi martori au alergat spre ansamblul de megaliti pentru a le acorda acestora ajutor. Spre surpriza lor, inauntrul incintei nu au descoperit decat ramasitele corturilor si un foc care ardea mocnit. Cele cateva anchete demarate nu au reusit sa gaseasca nicio urma din petrecaretii hippy.
    1.Satul care a disparut
    Disparitia unei persoane poate fi pusa pe seama a diferite cauze explicabile. Insa disparitia fara urma a unui sat cu peste 2 000 de persoane este un incident misterios din toate punctele de vedere. In noiembrie 1930, Joe Labelle, un negustor de blanuri, se indrepta spre o asezare a eschimosilor de pe tarmul Lacului Anjikuni din nordul Canadei. Labelle era un obisnuit al satului compus din 2 000 de indivizi care se ocupau cu pescuitul, avand multi prieteni printre acesti eschimosi. Cand a sosit in sat a observat cu stupoare ca acesta era pustiu, toate cabanele erau lipsite de oameni, in rest acolo erau haine, unelte, arme, blanuri si chiar hrana si provizii neatinse. A descoperit astfel un foc aprins deasupra caruia se rumenea o bucata de carne. Labelle a anuntat pe loc autoritatile care au inteprins o ancheta fara rezultat…Autoritatile au descoperit totusi unele aspecte socante. Toti cainii de sanie ai eschimosilor murisera de foame si zaceau ingropati sub un strat gros de zapada, in timp ce cadavrele din cimitirul eschimos au fost dezgropate si orice ramasita umana disparuse.
    Sursa: descopera.ro

    luni, 11 iulie 2011

    Genialul Tesla, inventatorul mileniului II

    Nikola Tesla s-a nascut in data de 9 iulie 1856 pe tarmul Marii Adriatice, in satul Similian, comuna Gospici, din provincia germana Lica (actuala Croatie), intr-o localitate populata de istro-romani. Tatal sau a fost preotul ortodox Milutin Tesla, numele acestuia provenind de la unealta de baza a dulgheritului, meserie de baza in familia istro-romana. Mama sa se numea Gica Tesla (Mandici) si era de o inteligenta sclipitoare, desi nu avea niciun fel de studii. Se pare ca micul Nikola sau Nicolae a demonstrat inca din primii ani ai copilariei capacitati mentale exceptionale si perceptii extrasenzoriale, el fiind mai tarziu un deschizator de drumuri in domenii tehnice vaste, precum cel al electricitatii, radioului, curentilor de inalta frecventa, sistemului de curent alternativ, campului magnetic rotativ, structurii atomului si nucleului acestuia, motoarelor si diferitelor tehnologii fara de care lumea moderna ar fi de neinchipuit. Tot ceea ce astazi numim tehnologie avansata se bazeaza pe inventiile lui Nikola Tesla, unele dintre acestea datand de peste un secol.
    Un copil... altfel
    In copilarie, Tesla a avut un frate mai mare, inzestrat cu aptitudini paranormale, care a murit prematur. Parintii celor doi baieti au suferit enorm in urma evenimentului, amintirea realizarilor exceptionale ale fratelui lui Nikola facand ca eforturile fiului ramas sa para neinsemnate. Acest lucru i-a ingreunat simtitor baiatului “misiunea” de a-si impresiona parintii. Tatal lui Tesla, Milutin, insista sa il faca pe, de acum, unicul sau fiu, preot, spre nefericirea baiatului care visa sa devina inginer. Milutin nu era un individ perimat, dimpotriva chiar, era un erudit si un membru marcant al comunitatii, insa genele miraculoase de care Nikola avea sa dea putin mai tarziu dovada, par sa-i fi fost transmise pe linie materna. Provenind dintr-o familie de oameni sclipitori, mama sa Gica demonstra adesea un talent deosebit in improvizarea unor agregate necesare in gospodarie. Cu toate acestea, antrenamentele mentale la care micul Nikola a fost supus de tatal sau, i-au propulsat simtitor geniul pe care avea sa-l demonstreze ulterior intregii lumi.
    Inca de mic, Tesla a suferit din cauza unei afectiuni unice, care consta in aparitia unor imagini insotite de puternice strafulgerari luminoase. Era o reactie pe care medicii nu au reusit sa o explice si care izbucnea atunci cand baiatului ii era adresat un anumit cuvant sau cand ochii lui intalneau o anumita imagine. De asemenea, imprevizibilele strafulgerari luminoase se manifestau si atunci cand Nikola se afla in situatii periculoase, stresante, sau cand era foarte vesel. Uneori, devenea capabil sa vada tot aerul din jurul sau umplut cu “limbi de flacari vii”, manifestari subtile ale omniprezentei energiei eterice, a caror intensitate a crescut odata cu inaintarea in varsta si a atins punctul maxim la varsta de 25 de ani.
    “Computerul” Tesla
    Dupa varsta de 17 ani, Tesla putea sa vizualizeze, cu cea mai mare usurinta, un obiect, neavand nevoie de modele, desene sau alte experimente propriu-zise. Din acest motiv, baiatul avea capacitatea de a pune la lucru o piesa, mental, fara a fi necesara construirea ei efectiva, astfel incat sa isi dea seama daca va functiona sau nu, atunci cand va fi materializata. El putea dezvolta un intreg concept fara a se folosi de un singur instrument. Abia dupa ce adapta angrenajului imaginat toate imbunatatirile posibile si nu mai gasea nicio greseala, dadea forma respectivului produs al inteligentei sale. Fara exceptie, toate dispozitivele concepute de Tesla lucreaza exact asa cum le-a conceput el.
    Inca din primii ani de viata, Nicolae deprinde, fara vreo explicatie aparenta, o aversiune puternica fata de cerceii femeilor, facandu-i insa placere sa deseneze alte ornamente, precum bratarile. Observarea unei perle il ducea la extaz, fiind fascinat si de stralucirea cristalelor sau a obiectelor cu muchii ascutite si suprafete plane. Nu s-ar fi atins niciodata de parul altor oameni si ar fi facut febra doar privind o piersica, iar daca intalnea o bucata de camfor (substanta organica cristalizata, incolora, cu miros caracteristic si gust amar, folosita in medicina si in industria celuloidului), aceasta ii producea un puternic discomfort. Obisnuia sa numere pasii in timp ce se plimba si sa calculeze volumul vaselor de supa, al cestilor de cafea si al bucatilor de mancare. Toate actiunile si operatiunile pe care le realiza trebuiau sa fie divizibile cu trei si daca numaratoarea nu ii iesea, se simtea nevoit sa o ia de la capat, chiar daca calculele durau ore intregi.

    Pana la 8 ani, Tesla a fost un copil cu un caracter slab, temator, superstitios, prag pe care depasindu-l, a suferit o transformare extraordinara de personalitate. A gasit puterea autocontrolului si a depasirii de sine, citind pe ascuns sute de carti la care, pentru a-i proteja vederea, tatal sau ii restrictiona accesul. Tesla ajunge la un asemenea nivel de autodisciplina si vointa incat devine peste noapte adept inflacarat al unor activitati si pasiuni (precum jocurile de noroc), abandonandu-le apoi cu vehementa intr-un timp record. In aceasta directie il ajuta atat cultura vasta pe care si-o cladeste citind, cat mai ales intelepciunea mamei sale, care il intelege deplin si ii insufla pe calea cea mai potrivita un sistem de valori corect, caracteristic unei existente demne. Sanatatea si forma fizica ale lui Tesla s-au mentinut in limite de invidiat pana la o varsta foarte inaintata a curiosului personaj. La 60 de ani, isi mai putea inca angaja trupul in acrobatii accesibile numai marilor atleti, iar ochii ii erau la fel de vioi ca ai unui copil. Mai mult de atat, se pare ca, de la implinirea varstei de 18 ani pana la moarte, lui Nikola nu i-a variat nici macar cu un kilogram greutatea corpului si, daca in copilarie era stangaci, la maturitate devenise ambidextru, folosindu-si cu aceeasi indemanare ambele membre superioare.
    In timpul gimnaziului, Nikola era pasionat de studiul matematicii. Pana la un anumit grad de dificultate, ii era indiferent daca scria simbolurile pe tabla sau le invoca mental. Cu toate acestea, baiatul a fost departe de ceea ce s-ar fi putut numi un copil cuminte sau un elev exemplar. Daca la maturitate si-ar fi publicat un volum despre nazbatiile copilariei sale, “Amintirile” lui Creanga ar fi palit cu siguranta in fata intamplarilor nastrusnice si fanteziilor uluitoare ale lui Nicolae. Ca baiat, a fost de mai multe ori la un pas de moarte, de doua ori prin inec, iar o data din pricina holerei. Era capabil sa nimereasca cu pietre pestii in aer, atunci cand acestia sareau din apa, prindea cu cea mai mare usurinta, cu ajutorul mainilor, soareci si pasari si parea sa dezvolte cate o tehnica proprie, simpla dar extrem de eficienta, pentru a rezolva aproape orice problema.

    Avea o adevarata manie de a termina orice incepea, fapt care adesea l-a pus in situatii dintre cele mai dificile. Odata, incepuse sa citeasca opera lui Voltaire, cand a aflat ca existau aproximativ o suta de volume tiparite marunt ale celebrului scriitor. A trebuit sa termine ceea ce incepuse, dar dupa ce a lasat jos ultima carte si-a spus ca acest maraton al lecturilor nu se va repeta. Inca mai mult decat toate aceste lucruri, aspect deja paranormal al inventatorului, urechea lui Tesla era un instrument extraordinar de captare a semnalelor acustice. Acest simt era in cazul sau de 14 ori mai dezvoltat decat in cazul unui om obisnuit. Putea auzi ticaitul unui ceas aflat la trei camere distanta, iar asezarea unei muste pe masa din incaperea in care se afla putea provoca un sunet aproape insuportabil de puternic pentru urechea sa. O trasura ce trecea la o distanta de cativa kilometri, avea deseori efectul de a-i cutremura intregul corp. Uneori, i se parea ca pamantul de sub el tremura continuu, asa incat a trebuit sa-si puna patul pe tampoane de cauciuc pentru a amortiza socurile resimtite si a reusi sa doarma.
    “Savantul nebun” avea sa schimbe lumea
    Colonelul Philip J. Corso, ofiter de informatii american, membru al Consiliului Securitatii Nationale a SUA si sef al Directiei Tehnologii Straine a Armatei Terestre SUA, face unele precizari interesante cu privire la inventiile lui Tesla, dintre care, cele mai multe au fost intelese cu mult dupa moartea sa. Colonelul a fost primul care a sustinut ca inventiile lui Tesla erau atat de avansate si de greu de inteles incat ele au fost reconsiderate numai dupa ce, la Roswell, s-a constatat ca extraterestrii foloseau tehnici… Tesla. Bisturiul-laser gasit in OZN-ul prabusit acolo avea acelasi principiu – fascicolul de energie directionata – ca “Raza Mortii” a istro-romanului. “Chiar inainte ca dramaturgul ceh Karel Capek sa fi nascocit termenul “robot” in piesa “R.U.R.” si inainte ca scriitorul american de literatura SF Isac Asimov sa fi inventat “robotica” in culegerea de povesti “Eu, robotul”, Nikola Tesla crease un “automaton” (soldat mecanic) si un navomodel dirijat”, declara colonelul Corso.

    “Geniul Omenirii” cum este supranumit Tesla in anumite cercuri, pare sa fi avut o dorinta obsesiva de pace. Chiar si atunci cand inventa arme apocaliptice, o facea in speranta naiva ca va trimite razboiul in uitare, deoarece toate natiunile ar detine aceeasi putere de a-si distruge reciproc arsenalele. Ideile sale erau atat de radicale pentru vremea lor, atat de indepartate de ceea ce gandeau contemporanii sai, incat au fost ignorate, parand pentru cei mai multi oameni (si chiar cercetatori) fie niste aiureli ale unui savant nebun, fie niste lucruri total nepractice. Totusi, pana si ideile sale cele mai “lunatice” – asa cum au fost planurile de la sfarsitul secolului XIX vizand un bombardier cu decolare si aterizare verticala – par acum perfect functionale.
    Pentru ca gratie proiectiilor sale mentale, stia de dinainte faptul ca toate experimentele sale vor fi incununate de succes, Tesla nu era aproape niciodata atent in laborator, studiind sau incercand sa rezolve alte probleme, in vreme ce experimentele sale erau in plina desfasurare.
    Daca in anii ’30 ai secolului XX, inventiile lui Tesla erau publice, dupa moartea sa, in ianuarie 1943, au fost sechestrate si ascunse, sub autoritatea guvernului SUA. Oficial, dupa moartea sa, Nikola Tesla a fost trecut in uitare, dar in realitate inventiile sale au starnit interesul varfurilor Armatei SUA inca din 1945. Tesla oferise acesteia un navomodel telecomandat ce putea fi dirijat prin radio de la distanta si putea lansa torpile asupra flotei inamice. De asemenea, in 1915, Tesla oferise SUA proiectul unei rachete dirijate, mai perfectionata decat celebra V2 a lui Hitler. Cea mai importanta inventie a lui Nikola Tesla pentru apararea SUA si a Terrei ramane, insa, celebra “Raza a Mortii”, despre care credea ca va aduce pacea mondiala, tocmai pentru ca ea putea distruge intr-o clipa orase si armate intregi. Tesla insusi ar fi spus despre arma sa: “Aparatul meu imi permite sa trimit spre un punct foarte indepartat energii de trilioane de ori mai mari decat este posibil cu raze de orice alt fel. Astfel, mii de cai putere pot fi transmisi printr-un fascicul mai subtire decat firul de par si nimic nu-i poate rezista.” Tesla a fost coordonator al proiectului Philadelphia si tot el a pus bazele primului accelerator de particule din lume, bazandu-se nu pe teoria relativitatii, mai tarziu emisa de Einstein, ci pe principiul fulgerului globular. Nu ne-am hazarda foarte tare daca am spune ca toata tehnica de astazi, care ne face viata mai usoara, care ne permite comunicarea la distante de mii de kilometri si care anunta sa ne propulseze intr-o dimensiune a cunoasterii si a existentei cu totul nebanuita, a fost ridicata si se afla inca in plina constructie pe pilonii schitelor si inventiilor celui mai mare geniu al umanitatii, Nicolae Tesla. In jurul nationalitatii lui Tesla, din motive mai mult sau mai putin lesne de inteles, planeaza o controversa puternica. Colonelul Corso il considera sarb, Jan van Helsing il crede croat, iar omenirea intreaga il vede oricum dar numai cu origini romanesti nu. Chiar daca nu s-a nascut in spatiul carpato-danubianio-pontic, Tesla avea totusi sange romanesc, mostenint din genele parintilor sai istro-romani, membri ai comunitatilor romanesti din Croatia.
    Sursa: descopera.ro

    duminică, 10 iulie 2011

    Toate la timpul lor!

    În ajunul morţii înţeleptului Socrate, un prieten se duce la închisoare să-l viziteze şi dădu acolo peste un profesor de muzică, care îl învăţa pe filozof un cântec la liră.
    - Păi cum – exclamă prietenul – mâine vei muri şi astăzi mai înveţi un cântec nou?!
    Iar Socrate i-a răspuns:
    - Dar când să-l mai învăţ, dragul meu?

    luni, 4 iulie 2011

    Nisipurile de Aur

    Marea Neagra la Nisipurile de Aur in Bulgaria este la fel de albastra ca la noi, doar ca-i mult mai curata, nici gand de alge, nu am vazut cutii de bere aruncate ... Valurile-s la fel de frumoase ca la noi!Padurea de umbrele si sezlongurile puse la sfoara dau plajei un aspect deosebit.De la etajul cinci al hotelului Slavey am avut o priveliste splendida.
    Vacanta se arata bogata in turisti. Spun asta fiindca nici nu se daduse bine startul in sezonul estival si statiunea era plina. Majoritari eram noi, romanii. Urmau, ca numar, nemtii, polonezii si chiar rusi, dar nu foarte multi.
    Noptile, deloc linistite, vuiau de muzica si petreceri. In fiecare seara la orele 22.00 cerul era brazdat de artificii, fapt care accentua atmosfera sarbatoreasca. Ne-am tot intrebat de ce a fost nevoie sa strabatem litoralul romanesc de la nord la sud si sa venim in Bulgaria? De ce nu avem si la noi conditii civilizate la preturi rezonabile? Romanul din noi s-a revoltat. De ce ei pot si ai nostri nu!? Raspunsul il stim deja...
    Sa revenim la hotel. Conditiile de cazare, masa, dar mai ales atitudinea personalului au fost la inaltime. Piscina mare exterioara-mi era cea mai draga fiindca avea adancimea perfecta si barul alaturi. Sigur, nu am consumat decat bere dar, daca voiam, puteam ridica cifra octanica.
    In fiecare zi incepand cu orele zece dimineata si patru dupa amiaza o echipa de animatori se ocupa de antrenarea noastra in diferite jocuri. Doamnele faceau gimnastica...
    Domnii erau mai interesati de "cocktail games"...Gimnastica in apa era o adevarata desfatare...
    Domnii foarte priceputi la volei, ajutati si de doamne, dadeau adevarate spectacole. Intr-una din zile am asistat la un meci international! Polonia a provocat Romania! Chiar daca ai nostri au fost invinsi, lupta a fost stransa si frumoasa. Mai tarziu am aflat ca polonezii faceau parte din echipa de volei a unui club. Meciul a fost frumos!!!In toata aceasta harmalaie si veselie care ne-a cuprins am sesizat privirea trist-nostalgica a unui domn in varsta. Candva, cu siguranta, si el plonjase ca sa impresioneze fetele...
    Priviti pescarusul din fotografia de mai jos! Mare hotoman! Cu rabdare, statea la panda pe acoperis, pe umbrele, balcoane si privea terasa.
    Daca lasai farfuria cu mancare pe masa si mergeai sa mai iei ceva el, banditul, actiona. Instantaneu pornea in picaj si din cateva inghitituri te lasa flamand.Dupa care, spre veselia celor din jur, mergea sa bea si un pic de apa sa nu-l apuce sughitul ca prea infulecase in graba.

    In drumul spre casa am trecut prin statiunile romanesti cu speranta ca vom vedea aceeasi atmosfera dar nu a fost sa fie. Pustiu peste tot! In Eforie Nord erau ceva turisti dar putini, foarte putini fata de ce era la vecinii din sud. PACAT!
    Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...