Cupa lui Pitagora

      Legenda spune ca acesta a fost inventat chiar de Pitagora in timpul lucrarilor de alimentare cu apa a insulei Samos, in jurul anului 530 i.e.n. Scopul inventiei ar fi fost impartirea corecta a vinului catre constructorii acelor vremuri (de unde se vede ca obiceiul bautului pe santier este „milenar”). Mai exact, cei care erau mai iuti de mana si largi de gat … isi umpleau rapid paharele si le dadeau pe gat la fel de repede … spre deosebire de cei mai cumpatati.
    Rezultatul: cei care beau mult faceau paguba, se odihneau mai mult decat ceilalti, lucrand, evident, mai putin. Atunci, lui Pitagora i-a venit ideea unei cupe, care sa distribuie egal cantitatea de vin pe care s-o bea fiecare, marcand pe interior nivelul maxim pana la care se poate umple cupa. Nimic deosebit pana aici. Partea cu adevarat interesanta abia acum vine: cupa are in mijloc o coloana cu o gaura in partea inferioara, prin care nu curge continutul cupei daca aceasta e umpluta ... pana la nivelul marcat. In schimb, daca incerci sa mai torni fie si o picatura peste acel nivel, vei avea neplacuta surpriza sa vezi cum ti se goleste intreaga cupa.
     De aceea Cupa lui Pitagora a cunoscut diverse denumiri de-a lungul timpului: cupa echitatii, cupa egalitatii sau cupa lacomiei. Pentru curiosi iata o sectiune cu aceasta cupa pentru a putea observa principiul de functionare (bazat pe principiul vaselor comunicante):

             

      Pentru toti ceilalti, interesati mai degraba de utilitate si mai putin de principii de functionare, mesajul care il transmite cupa e urmatorul:

     Multumeste-te, bucura-te de ceea ce ai in prezent (sanatate, prieteni, familie, iubire) pentru ca daca incerci sa adaugi de la tine fie si o picatura in plus peste ceea ce ti-a dat Dumnezeu … vei strica echilibrul din viata ta si nu vei mai ramane cu nimic. 

Sursa: Primit pe mail         

5 greseli in educarea copiilor pe care orice parinte ar trebui sa le evite

Nimeni nu este perfect si cu totii mai gresim, mai ales cand este vorba despre educatia copiilor nostri. Chiar daca din cand in cand mai facem si erori in educarea copiilor este important sa constientizam acest lucru si sa facem tot posibilul sa nu le mai repetam.

Iata 5 greseli pe care orice parinte ar trebui sa le evite, recomandate de Bonnie Harris, creatoarea conceptului “parenting conectiv”. Acest stil de educare a copiilor presupune un parteneriat intre parinte si copil bazat pe respect reciproc, fara pedepse si acuze. Parintele este profesorul copiilor, dar si elevul acestora. Copiii invata de la parinti, iar parintii invata de la copii, crescand in acest fel conexiunea intre ei.

1. Nu sunt suficient de fermi

Multi parinti au tendinta de a pune nevoile si dorintele copiilor mai presus de ale lor – cateodata ca urmare a relatiilor pe care le-a avut cu propriii parinti in copilarie cateodata de teama unei crize emotionale din partea copilului. “Prea dragut” inseamna pierderea puterii. Nevoile si dorintele parintilor nu sunt mai putin importante decat ale copilului. Fiecare trebuie sa respecte nevoile si dorintele celuilalt. Cuvantul-cheie este echilibrul.

2. Presupun ca empatia va schimba comportamentul copilului

Sa spui “cuvintele potrivite” nu schimba comportamentul copilului, ci il manipuleaza, iar la un moment dat nu va mai functiona. Comportamentul il poti schimba raspunzand calm, ferm, cu respect, fara sa invinovatesti. In acest fel poti modela comportamentul copilului si ii arati cum se pastreaza controlul de sine. Copilul isi da seama ca este inteles si in siguranta.

3. Presupun ca sunt responsabili pentru comportamentul copilului

Comportamentul copilului nu este ceva pentru care parintii sunt responsabili si pentru care ei trebuie sa gaseasca solutii. Este de datoria copilului sa gaseasca solutii la problemele lui. Datoria parintelui este sa-l ghideze in a gasi modalitatea prin care sa-si rezolve problemele. In momentul in care parintele preia fraiele, intervin emotiile lui, iar cand incearca sa detina controlul asupra a ceva de nu poate, de fapt, stapani, isi pierde cumpatul si reactioneaza gresit. Acest lant al slabiciunilor duce la un comportament neadecvat al copilului.

4. Vor sa-i dea o lectie

In momentul in care copilul face ceva gresit, in haosul creat, parintii presupun ca daca nu tipa si nu pedepsesc exact atunci, copilul nu va intelege ca a gresit. De fapt, in valtoarea momentului, nimic nu este eficient. Asteapta pana cand atat emotiile si nervii copilului, cat si ai tai se linistesc. Abia atunci copilul va fi receptiv, te va asculta si va intelege de ai de spus. La fel si tu vei intelege mult mai usor ce-ti va transmite copilul.

5. Sunt prinsi in credinte vechi: critica, invinovatire, pedeapsa

Majoritatea celor din jur au aceste credinte vechi, de a critica, de a invinovati pe altii, de a pedepsi. Important este sa iesi din ele si sa te schimbi. Chiar daca mai cazi in capcana, nimeni nu este perfect. Si nu uita: Copilul are o problema, nu este o problema.

Cum sa fii un parinte conectiv

Fii atent la reactiile tale, nu intra pe pilot automat. Opreste-te, fa un pas inapoi, si intreaba-te:
- Cat de important este sa spun DA sau NU?
- Ma enervez? Daca DA, ia doua minute pauza si respira adanc.
- Este problema mea sau o pasez pe umerii copilului meu?
- Repeta mantra “E doar o chestiune de moment.Va trece!”.
- Repara conexiunile stricate. Fii deschis si cinstit, fara sa te invinovatesti, fa calea catre “impacare”.
- Repeta mantra “Bineinteles!” – Bineinteles ca vrea sa stea pana mai tarziu! Bineinteles ca nu vrea sa se opreasca din joaca! Etc.

Sursa: Sfatul parintilor.ro

Să nu mergi niciodată mai repede decât poate să zboare îngerul păzitor!

Am auzit o istorioară despre un grup de europeni care au plecat în expediţie prin Tibet împreună cu un şerpaş. Hotărâţi să ajungă într-o singură zi la tabăra unde erau aşteptaţi, au tot grăbit urcuşul, îndemnându-şi însoţitorul să meargă mai repede şi refuzând orice propunere de a face un popas. După multe ore de drum, tibetanul s-a oprit fără un cuvânt, s-a aşezat pe o piatră şi a închis ochii. Cercetătorii l-au întrebat ce face, i-au vorbit, l-au rugat, l-au ameninţat că nu-i mai dau nici o plată dacă nu se ridică imediat să-i conducă la locul dorit. Călăuza a rămas neclintită. După o oră şi ceva a deschis ochii, s-a ridicat scuturându-şi un pic veşmintele şi a pornit cu pas liniştit, chemându-i pe oameni să continue drumul. Aceştia au venit muţi de uimire. După o vreme, cineva a rupt tăcerea şi l-a întrebat ce l-a făcut să se oprească în felul în care o făcuse şi ce l-a înduplecat până la urmă să reia urcuşul. Şerpaşul a spus:

- Trupurile noastre s-au zorit prea mult. Trebuia să ne oprim şi să aşteptăm până ne ajung din urmă sufletele, altfel călătoria noastră n-ar fi avut sorţi de izbândă.

Povestea aceasta mi-a adus aminte o alta. Tot despre un tibetan. El nu însoţea pe nimeni, ci plecase de unul singur spre o mănăstire ridicată în vârf de munte. Pe drum l-a prins o ploaie cu fulgere şi tunete. Omul a găsit un han unde să se adăpostească abia după ce s-a lăsat întunericul. A schimbat câteva vorbe cu stăpânul locului, a mâncat ceva şi s-a dus la culcare. Dar nici nu s-a luminat bine de ziuă şi călătorul era gata de plecare. Hangiul s-a uitat pe fereastră, a văzut cum toarnă cu găleata şi a spus:

- Unde te duci, omule, pe vremea asta? E prăpăd, n-o să apuci să ajungi nici până la următorul han, darămite sus, la mănăstire!

Drumeţul a deschis uşa şi i-a răspuns din prag:

- Nu-ţi fă griji. Sufletul meu a ajuns demult acolo, aşa că picioarelor mele le este uşor să-l urmeze.

Foarte probabil că istorioarele nu au fost născute deodată, ca gemenii, de acelaşi povestitor. Dar dacă le afli pe amândouă nu ai cum să nu te întrebi ce înseamnă a fi cu adevărat în ritm cu propriul suflet. Să nu îngădui trupului să gonească orbeşte îndemnat de urgenţe care te rup de sensul adânc al vieţii şi îţi barează chiar drumul spre culmea la care aspiri? Dar să laşi sufletul să se desprindă de celelalte învelişuri mai încete ale fiinţei, să-şi ia avânt pentru a marca locul unde şi ele vor ajunge, puse în mişcare de energia lui colosală? Şi de ce tocmai sufletul să fie înainte-mergător şi nu raţiunea sau voinţa? De ce tocmai sufletul să fie călăuza noastră prin lume, ce îl face pe el să deţină cunoaşterea care îi trebuie pentru a ne conduce la capătul nopţii?

La întrebarea aceasta primim răspuns atunci când întâlnim oameni în care sufletul vibrează fără măsură. Ceea ce spun ei este adevărat. Au uşurinţa de a lăsa o amprentă în viaţa noastră şi atunci când nu-şi propun să transmită ceva. Totuşi, ceva se comunică chiar prin simpla lor prezenţă. Au o înţelegere caldă a lucrurilor, un fel natural de a fi care face ca tot ceea ce este unic în fiinţa lor să intersecteze ceva universal.

Cei care  sunt conştienţi de propriul suflet se bucură să-i aprecieze pe cei din jur, să participe viu la frumuseţea pe care o presimt în ceilalţi, chiar şi atunci când aceştia nu-şi cunosc şi nu-şi celebrează frumuseţea interioară.

De ce să-i acordăm credit sufletului în propria viaţă? Pentru că a avea suflet înseamnă a fi conectat la prezenţa Divină.

Nemtii au o vorba:”Să nu mergi niciodată mai repede decât poate să zboare îngerul păzitor!“

Sursa: Drumuri catre tine

Şoimul care nu voia să zboare

Un împărat a primit doi șoimi. Unul a fost antrenat, despre celalalt i s-a spus că refuză să se dezlipească de creanga pe care stătea. Unul dintre slujitori trebuia să se cațere în fiecare zi în copac să-i ducă de mâncare.

După ce a încercat în fel și chip să facă șoimul să zboare de pe creangă, împăratul și-a rugat supușii să-l ajute. Un bătrân înțelept s-a oferit să facă el asta și, a doua zi când s-a trezit, împăratul a văzut șoimul zburând de colo-colo.

 - Cum ai făcut? și-a întrebat supusul.

- A fost foarte simplu. Nu a trebuit decăt să îi tai craca de sub picioare.

Morala: uneori ni se taie craca de sub picioare ca să ne aducem aminte că putem zbura!

Sursa: Drumuri catre tine

Toiagul vorbitor…

La finele unei perioade de pregatire cu sefi indieni de trib, reprezentanti oficiali ai populatiilor indiene din Statele Unite si Canada, am primit un cadou minunat – un Toiag Vorbitor cu splendide incrustatii. Toiagul Vorbitor a jucat un rol fundamental in structurile de conducere ale indienilor americani timp de mai multe secole. De fapt, unii dintre parintii fondatori ai republicii americane (indeosebi Benjamin Franklin) au fost educati in spiritual ideilor evocate de Toiagul Vorbitor, de catre sefii indienilor Federatiei Irocheze. Este unul dintre cele mai puternice si eficiente mijloace de comunicare pe care le-am vazut vreodata, intruchipand un concept extreme de sinergic. Acesta arata modul in care oameni cu opinii diferite pot ajunge sa-si inteleaga aproapele prin respect reciproc, permitandu-le sa-si solutioneze problemele sau in cel mai rau caz, sa ajunga la un compromis.
Iata teoria care sta la baza folosirii Toiagului Vorbitor. De fiecare data cand oamenii se intalnesc, numai persoana care tine in mana Toiagul Vorbitor are voie sa vorbeasca si asta pana cand se asigura ca a fost pe deplin inteles. Ceilalti nu au voie sa ia cuvantul, sa argumenteze, sa-si exprime acordul sau dezacordul cu cele spuse. Tot ce au voie sa faca este sa incerce sa te inteleaga si apoi sa exprime, la randul lor,modul in care te-au inteles. De indata ce simti ca ai fost inteles, ai obligatia sa oferi Toiagul Vorbitor persoanei de langa tine si apoi trebuie sa te straduiesti sa-l faci pe acesta sa simta ca a fost inteles. In timp ce el isi prezinta punctele de vedere, tu trebuie sa asculti, sa intri intr-o relatie de empatie cu el, pana cand intr-adevar simte ca a fost inteles. Astfel toate partile implicate in discutie isi asuma 100% responsabilitatea pentru comunicare, vorbind si ascultand deopotriva. Cand fiecare participant se simte inteles, se petrece de obicei un lucru uluitor. Energia negativa dispare, spiritul de contradictie se evapora, respectul reciproc se accentueaza, iar oamenii devin creativi si vin cu idei noi.
Apare cea de a Treia Alternativa. Nu trebuie uitat ca a intelege un lucru nu inseamna si a fi de acord cu acel lucru. Nu inseamna decat a fi in stare sa vezi realitatea cu ochii, inima, mintea si spiritul altuia. Una dintre cele mai profunde nevoi ale sufletului uman este nevoia de a fi inteles. Odata ce aceasta nevoie este satisfacuta, concentrarea personala se poate deplasa spre rezolvarea independenta a problemelor. Daca insa nu este satisfacuta izbucnesc conflictele. Comunicarea defensiva si protectionista devine cuvantul de ordine. Nevoia de a fi inteles este precum nevoia plamanilor de aer. A te simti inteles este echivalentul aerului psihologic. In discutiile in care opiniile asupra unui subiect sunt antagonice, incercati sa folositi orice obiect care sa tina locul Toiagului Vorbitor. Atata timp cat obiectul se afla in posesia vorbitorului, ceilalti il vor primi numai dupa ce cel ce vorbeste se va simti pe deplin inteles. Este posibil ca multi sa ezite sa recurga la acest procedeu, deoarece poate parea putin cam primitiv, copilaresc si ineficient, dar va asigur ca nimic nu este mai departe de adevar. El impune atata control de sine si atrage atata maturitate in comunicare, incat chiar daca la inceput poate sa para lipsit de eficienta, el devine extrem de eficient – in sensul ca duce la obtinerea rezultatelor dorite, in ceea ce priveste deciziile sinergice si relatiile interpersonale sinergice, cultivarea atasamentului si a increderii. 

Sursa: Sfatuitoarea

Legenda vânătorului care şi-a ţinut cuvantul

Supuşii unui împărat hapsân au prins odată un tânăr care vâna pe domeniul lui. Împăratul l-a aruncat în temniţă dar i-a promis că-l va elibera dacă îi va da un răspuns satisfăcător la întrebarea: „Ce vrea de fapt femeia?” Tânărul a trimis vorbă de şi-a chemat mama, sora, verişoara, vecinele şi le-a împărtăşit ghicitoarea împăratului.

Fiecare din ele şi-a dat cu presupusul cum a ştiut mai bine, dar răspunsurile lor nu păreau să-l satisfacă pe suveran. Într-una din zile s-a nimerit prin partea locului şi o vrăjitoare; una din acele fiinţe bătrâne, gârbovite şi urâte ca limba rusă. Aceasta i-a promis prinsului că-i va dezvălui răspunsul corect la întrebare cu condiţia ca, după ce va fi eliberat, să o ia de nevastă.

Ce putea face sărmanul? Cum viaţa în libertate îi era mai scumpă decât orice pe lume, tânărul găsi că nu avea de ales aşa că acceptă târgul. Vrăjitoarea la rândul ei, bizuindu-se pe cuvântul lui, îl lămuri spunându-i că dorinţa cea mai aprigă a femeii este să fie stăpâna propriei sale vieţi! Tânărul s-a cerut degrabă la împărat şi i-a servit răspunsul aflat de la vrăjitoare. Împăratul se arătă mulţumit şi porunci ca braconierul să fie eliberat pe loc.

A urmat căsătoria cu zgripţuroaica cea bătrână. Se dovedi că tânărul cel chipeş era nu doar om de ipravă, ci şi de cuvânt. Oricât de silă i-ar fi fost gândul ca va trăi alături de o soaţă balcâză, el ştia că vorba era vorbă şi aceasta nu mai putea fi întoarsă. Judecaţi şi dumneavoastră însă mirarea mirelui când, în noaptea nunţii, găsi în pat o mândreţe de fată: delicată şi plăpândă ca lujerul de crin, nu alta! Înainte ca acesta să fi apucat să o atingă tânăra îi spuse cu glas drăgălaş:
– Pentru că te-ai ţinut de cuvânt îţi voi îndulci soarta în chipul acesta: jumătate de zi voi fi hîdă iar cealaltă jumătate voi fi întocmai aşa cum mă vezi acum. Urmează ca tu să alegi în care jumătate de zi să fiu tânără şi în care să fiu bătrână.

Tânărul se munci şi se frământă dar nu ştia cum ar fi fost mai bine: să râdă toţi de el, văzându-l ziua cu o babă slută, iar noaptea să petreacă alături de zâna lui nurlie, ori ziua să-şi arate soaţa frumoasă ca o cadră şi să urască de fiecare dată venirea nopţii? În cele din urmă tânărul i-a spus femeii să aleagă ea, cum crede că e mai bine.
– Voi fi tot timpul tânără şi frumoasă, răspunse mireasa, pentru că am găsit barbatul care mi-a dat libertatea de a fi stăpână pe propria mea viaţă.

Stând eu şi cugetând la o asemenea minunată istorioară, mă întreb, la rândul meu, dacă spiritul uman nu este şi el precum acea femeie frumoasă: ademeneşte toate sufletele, dar îşi dezvăluie splendoarea pe de-a întregul doar celui care îi respectă libertatea de a fi el însuşi. Ori poate că dumneavoastră veţi fi având alte chei măiestrite cu care să desfaceţi lăcata acestei poveşti. Veţi fi cunoscând chiar un răspuns şi mai potrivit la iscodirea împăratului. În acest caz spuneţi-ne-l şi nouă! 

Sursa: Piatza.net

Cum sa devii un vultur

Intr-o zi, plimbandu-se prin padure, un om gasi un pui de vultur de-abia iesit din gaoace. Dandu-si seama ca daca l-ar fi lasat acolo, singur si parasit, l-ar fi condamnat la moarte sigura, omul lua puiul acasa si-l puse intr-un cotet, impreuna cu niste pui de gaina.

Puiul de vultur crescu alaturi de acestia si, bineinteles, invata sa se poarte ca o gaina: scormonea pamantul pentru a gasi viermi si insecte, manca semintele pe care i le dadea stapanul, croncanea si cotcodacea, iar daca batea din aripi nu se ridica mai mult de cateva zeci de centimetri.

Au trecut astfel cateva luni, timp in care vulturul nu se indoi nicio clipa ca locul lui ar fi altundeva decat in curtea stapanului, printre celelalte gaini. Mai mult, era convins ca el insusi este o gaina.

Pana cand, intr-o zi, privind spre cerul albastru si fara nori, vazu un alt vultur planand maiestuos, aproape fara a-si misca aripile robuste.

Vulturul a inteles dintr-o data care este adevarata lui natura, si-a dat seama ca nu exista obstacole care sa-l impiedice sa zboare, in afara de cele din mintea lui, si, dupa cateva tentative, s-a ridicat in zbor spre infinit, intr-adevar liber.

Dupa ce-au vazut ca fostul lor tovaras de joaca si de seminte si-a luat zborul, pierzadu-se in imensitatea cerului, multe din gaini au devenit constiente de trista lor situatie si au inceput sa viseze sa devina vulturi.

Incepura sa circule, la inceput aproape clandestin, apoi mai deschis, niste filozofii ciudate care argumentau ca fiecare gaina avea inauntrul sau un vultur care astepta sa fie eliberat. “Conditia de gaina nu este decat rezultatul unor credinte limitante”, sustineau niste gaini-profete, “schimbati credintele, si cerul va fi al vostru”.

Aparusera tot felul de carti in domeniu, cu titluri gen “Cum sa devii un vultur in 30 de zile”, “Vulturocibernetica “, “Analiza vulturactionala” , “Minunile zborului”, “Declanseaza vulturul din tine” s.a.m.d.

Pentru cei care aveau bani de cheltuit, aparusera si seminarii (de Programare Gainolingvistica) si cursuri audio si video, unde se invata cum sa vizualizezi lumea vazuta de sus, cum sa recunosti sunetele celorlalte pasari (sa te pui in raport), cum sa percepi senzatia vantului in aripile tale (conditia de vultur nu poate fi atinsa fara concentrare asupra canalelor senzoriale potrivite).

Mai interesant, aparuse si o metoda de analiza (gainogramma) , care depista 9 feluri de a fi gaina, si in consecinta 9 drumuri diferite spre a deveni vultur.

Aparusera si niste tehnici, cum ar fi Echilibrul Gainoemotional si CFT (chicken freedom technique), care te invatau ce se intampla daca apesi pe niste puncte de pe cap si piept spunand “Iubesc si respect aripile mele”, si anume ca iti va trece frica de inaltime (principalul obstacol in drumul de dezvoltare spre conditia de vultur).

O gaina mai intreprinzatoare decat celelalte, puse la cale un sistem de multi-level marketing care consta intr-un complex sistem de puncte care se obtineau vanzand cursuri si seminarii celorlate gaini, argumentand ca ridicarea in ierarhia sistemului era metoda cea mai sigura pentru a se apropria de starea de vultur.

Cine frecventa un numar suficient de cursuri putea sa devina “gainocoach certificat”, si ii ajuta pe ceilalti sa mearga mai rapid pe drumul dezvoltarii.

Nu e nevoie sa spun ca atunci cand cineva, in lipsa totala a unor rezultate concrete, isi exprima indoielile asupra sensului pe care l-ar avea toata treaba asta, era imediat acuzat – din partea celor mai exaltati si convinsi – ca este stapanit de credinte limintante si blocat de gandul negativ.

Mai ales, i se repeta incontinuu: “Aminteste-ti de fostul nostru tovaras, care dupa o viata de gaina a putut sa zboare; pune angajament si credinta, si o sa reusesti si tu.”

Ultimele stiri din cotet imi confirma ca niste gaini s-au imbogatit, altele tot cauta tehnica potrivita pentru a se ridica in zbor, si altele asteapta venirea Marei Gaini care ii va scoate din conditia lor.

Din cate am aflat, nimeni dintre ei nu s-a mai ridicat de la pamant mai mult decat niste zeci de centrimetri.

N-are importanta ce sintem, gaini sau vulturi, nu vom putea fi altceva niciodata, cred ca important e sa ne simtim bine in pielea noastra, simplu, cu bun simt.

Fiti ceea ce sinteti !

Sursa: Piatza.net

Evrei intelepti

A fost odată un evreu înţelept.. Şi zicea el că totul se poate reduce la ce ai în cap. Îl chema Solomon.
După el, a venit un alt evreu înţelept. Şi zicea el că totul se poate reduce la ce ai în inimă. Îl chema Isus.
După el, a venit un al treilea evreu înţelept. Şi zicea el că totul se poate reduce la ce ai în stomac. Îl chema Marx.
A urmat un al patrulea evreu înţelept şi a zis că totul se poate reduce la ce ai între picioare. Îl chema Freud.
La sfârşit, a venit un alt evreu, pe nume Einstein şi a zis: “Totul e relativ”.

Sursa: de pe net

Calea spre Fericire

Cu multi ani in urma traia in sudul Indiei, intr-o pestera de pe muntele Arunasala, un mare intelept, a carui faima depasise cu mult hotarele tarii. El se numea Ramana, iar poporul ii daduse si numele de Maharishi (mare intelept). Acesta traia in mare simplitate si totusi, se considera cel mai fericit om din lume iar lumea credea cu tarie ca Ramana cunoaste marele secret – secretul caii care duce la fericire....

Multi regi invidiosi i-au oferit putere si bani si au incercat chiar sa-l ameninte cu moartea, pentru a-i smulge secretul caii spre fericire. Cu cat insistau mai mult, cu atat erau mai nefericiti, caci Ramana Maharishi tacea si fericirea lui era din zi in zi mai mare. Intr-o zi a venit la el un copil si i-a spus cu simplitate :

- Domnule, la fel ca Dumneavoastra, as vrea si eu sa fiu fericit. Va rog spuneti-mi si mie care este calea spre fericire.

Ramana Maharishi, vazand puritatea copilului, i-a zis :

- Tie iti voi arata calea ce duce la fericire, Vino cu mine si fii foarte atent. Calea aceasta nu este usoara. De cele mai multe ori, orice cale fara greutati nu duce nicaieri.

Calea fericirii e o cale ingusta si abrupta si de aceea trebuie, de la inceput, sa mergi pe ea pas cu pas, incet si cu mare atentie. Ea este aratata de Dumnezeu numai celor alesi. Copile, marele secret al caii spre fericire nu este altceva decat o serie de pasi pe care trebuie sa-i faci, cu mare concentrare si convingere, de-a lungul intregii tale vieti.

Primul pas

este sa stii ca Dumnezeu exista in toate lucrurile din viata ta si, pentru aceasta, trebuie sa-L iubesti si sa-I fii recunoscator pentru tot ce ai si pentru toate evenimentele care ti se intampla; sa fii multumit cu ceea ce ai si cu ceea ce nu ai ; acest pas se numeste DEVOTIUNE.

Al doilea pas

este sa te iubesti pe tine insuti, in fiecare zi. Cand te trezesti si inainte de a adormi, spune: „Sunt important, am valoare, sunt capabil, sunt inteligent, sunt iubitor, astept mult de la mine, nu exista obstacol pe care sa nu-l pot invinge.” Acest pas se numeste RESPECT DE SINE.

Al treilea pas

este sa pui in practica tot ceea ce spui ca esti si, daca tu gandesti ca esti in stare, fa ceea ce iti propui; daca tu gandesti ca esti inteligent, actioneaza inteligent; daca tu gandesti ca esti capabil de iubire si devotament, iubeste fara teama tot ceea ce a creat Dumnezeu in jurul tau ; daca tu gandesti ca nu exista obstacol pe care sa nu-l poti depasi, atunci propune-ti obiective in viata si lupta pentru realizarea lor, pana cand le vei obtine. Acest pas se numeste MOTIVARE.

Al patrulea pas

este sa nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este; ei vor obtine partea lor, tu o vei obtine pe a ta. Sa nu pastrezi in inima ta ranchiuna impotriva nimanui, caci acest sentiment nefast nu te va lasa sa fii fericit. Trebuie sa-L lasi pe Dumnezeu sa faca dreptate si tu iarta si uita. Acest pas se numeste ONESTITATE.

Al cincilea pas

este sa nu iei absolut nimic, de la nimeni, din ce nu iti apartine; aminteste-ti ca, potrivit legilor implacabile ale naturii, daca o faci, maine vei pierde ceva de mai mare valoare. Acest pas se numeste CINSTE.

Al saselea pas

este ca nu trebuie sa faci pe nimeni sa sufere fizic, mental sau spiritual; toate fiintele Pamantului au dreptul sa fie respectate si iubite. Acest pas se numeste NON – VIOLENTA.

Ultimul pas

este sa observi cu atentie ce este in jurul tau; sa descoperi mereu in fiecare lucru, eveniment, fiinta, partea lui buna si nu lipsurile. Ajuta-i pe cei care au nevoie, fara sa te gandesti ca nu vei primi nimic in schimb. Iubeste adevarul, chiar daca el te dezavantajeaza. Acest pas se numeste DISCERNAMANT.

Swami Venkatesananda

Sursa: Codul Omega

Povesti cu morala

O profesoara a cerut clasei sale de elevi sa isi intrebe fiecare parintii care este cea mai relevanta poveste a familiei sale si care are o morala la sfarsit, urmand ca a doua zi fiecare dintre ei sa spuna povestea in clasa.

A doua zi, in ora respectiva, Cristian a dat urmatorul exemplu:

- Tatal meu este fermier si crestem gaini. Intro zi am mers la piata cu o gramada de oua asezate intr-un cos de nuiele impletite, cos asezat pe scaunul din fata al camionului. La un moment dat camionul a intrat cu roata intro groapa iar cosul a cazut de pe scaun si toate ouale s-au spart. Morala povestirii este sa nu iti pui niciodata toate ouale intr-un singur cos.

- Foarte bine, spuse profesoara.
Urmatoarea a fost Maria care a spus:

- Si noi suntem fermieri. Aveam 20 de oua care trebuiau sa fie clocite dar numai 10 puisori au iesit. Morala este sa nu iti numeri gainile inainte de a fi clocite ouale

- Foarte bine, replica din nou profesoara, multumita de ce auzise pana aici..

Urmatorul a fost Horia care a inceput si el povestea sa:

- Tatal meu mi-a povestit despre matusa Catrina... Matusa Catrina era pilot de vanatoare in razboi iar avionul ei a fost lovit. A trebuit sa aterizeze fortat pe teritoriul inamic si tot ce avea la ea era o sticla de palinca, o pusca si o sabie.

- Continua, spune profesoara intrigata.

- Matusa Catrina a baut toata palinca pentru a se pregati ... apoi a aterizat in mijlocul a 100 de soldati inamici. Ea a omorat 70 dintre ei cu mitraliera pana a terminat cartusele. Apoi a mai omorat 20 cu sabia pana lama s-a tocit. Pe ultimii 10 i-a omorat cu mainile goale.

- Dumnezeule mare, spune profesoara ingrozita, si care ti-a zis tatal tau ca este morala?

- Stai departe de matusa Catrina cand e beata!

Sursa: primit pe mail

Un orăşean primeşte vizita unui prieten al său dintr-un sat îndepărtat şi merg în centrul oraşului. Era ora amiezii, iar străzile erau pline de oameni. Maşini claxonând, taximetre ce luau curbele cu viteză, sirene ce se apropiau sau se depărtau, sunete ale oraşului care parcă te asurzeau. Dintr-o dată săteanul îi spune:

- Am auzit un greiere.

- N-ai cum să auzi un greiere în tot vacarmul ăsta! i-a spus orăşanul.

- Sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat săteanul.
- Asta-i o nebunie! a răspuns prietenul.

Săteanul a ascultat cu atenţie un moment, după care a trecut strada spre o zonă unde se aflau câţiva copaci. A căutat împrejur, prin iarba şi a găsit micul greiere. Prietenul său a rămas uimit.

- E incredibil! Trebuie să ai un auz supraomenesc!
- Nu! a spus săteanul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculţi cu ele.
- Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot!
- Depinde. Dă-mi voie să-ţi arăt.

A băgat mâna în buzunar şi a scos câteva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, au remarcat că toţi oamenii de pe o rază de 5 metri au întors capul privind în jur, dacă nu cumva banii căzuţi erau ai lor.

- Înţelegi ce am vrut să spun? a continuat săteanul. Totul depinde de ceea ce este important pentru tine.

Sursa: primit pe mail

Bill Cosby: „Am 74 de ani şi sunt sătul”

Am 74 de ani. Am lucrat din greu de la 17 ani, în afară de o scurtă perioadă de timp, în anii ’50, când am fost în armată. În afară de perioadele când am fost bolnav, am lucrat 50 de ore pe săptămână şi nu mi-am luat concedii de boală timp de 40 de ani. Am reuşit să câştig salarii rezonabile, dar n-am avut moşteniri şi prin urmare a trebuit să lucrez ca să ajung la ceea ce am acum. Având în vedere ce se întâmplă în economie, pensionarea mea se pare că a fost o idee proastă şi sunt sătul. Foarte sătul.

Sunt sătul să mi se tot spună că trebuie să „ajut financiar” persoanele care nu au etica muncii pe care o urmez eu. Sunt sătul să mi se tot spună că Guvernul va lua din banii pe care îi câştig - prin forţă, dacă e necesar - şi îi va da oamenilor prea leneşi ca să câştige bani.

Sunt sătul să mi se tot spună că Islamul e „Religia Păcii” când în fiecare zi pot citi zeci de relatări cu musulmani care îşi omoară surorile, soţiile şi fiicele pentru „onoarea” familiei; sau despre musulmani care manifestează violent pentru cea mai mică ofensă; sau despre musulmani care omoară creştini şi evrei fiindcă nu-s „credincioşi adevăraţi”; sau despre musulmani care ard şcolile de fete; sau despre musulmani care omoară cu pietre victimele violurilor, pe care le consideră „adultere”.

Sunt sătul să mi se tot spună că trebuie sa „fim toleranţi cu alte culturi” şi deci trebuie să lăsăm Arabia Saudită şi alte ţări arabe să îşi folosească banii din petrol ca să finanţeze moschei şi şcoli islamice care răspândesc ura contra ne-musulmanilor în Australia, Noua Zeelandă, Regatul Unit, SUA şi Canada. Şi asta în timp ce nimeni care trăieşte în Arabia Saudită sau alte ţări arabe nu are voie să construiască vreo biserică, vreo sinagogă sau vreo şcoală religioasă, care să înveţe lumea despre dragoste şi toleranţă....

Sunt sătul să mi se tot spună să îmi reduc standardul de viaţă, pentru ca astfel să lupt împotriva Încălzirii Globale, pe care nimeni n-are voie să o dezbată.

Sunt sătul să mi se tot spună că consumatorii de droguri sunt de fapt bolnavi şi că trebuie să îi ajut să se trateze şi să plătesc pentru stricăciunile pe care le fac. Oare cumva, vreun bau-bau uriaş i-a înghesuit pe o alee întunecoasă, le-a îndesat praf de cocaină pe nas şi le-a înfipt vreun ac în venă, în timp ce ei tot luptau să se opună?

Sunt sătul să tot aud de atleţi, artişti şi politicieni bogaţi din toate părţile, care vorbesc de greşelile lor inocente, de greşelile lor stupide, de greşelile lor din tinereţe, când de fapt toţi ştim că singura lor greşeală a fost că au fost prinşi asupra faptului. Sunt sătul de oamenii care cred că au drept la orice, fie ei bogaţi sau săraci.

Sunt într-adevăr sătul de oamenii care nu-şi asumă responsabilitatea pentru vieţile şi acţiunile lor. Sunt sătul să îi ascult cum învinovăţesc Guvenul sau discriminările sau orice altceva pentru problemele lor.

Sunt de asemena sătul să văd tineri şi tinere, adolescenţi sau abia trecuţi de 20 de ani, care se „împodobesc” cu tatuaje şi piercinguri, retezându-şi singuri şansele să fie angajaţi undeva şi apoi cerşind bani de la Guvern.

Da, sunt al dracului de sătul. Dar de asemenea sunt fericit că am 74 de ani. Fiindcă nu am să ajung să văd lumea pe care o fac oamenii ăştia. Îmi pare rău doar pentru nepoata mea şi pentru copiii ei. Mulţumesc Domnului că-s pe drumul către El şi nu invers.

(Bill Cosby - unul din cei mai mari actori americani în viaţă:http://en.wikipedia.org/wiki/Bill_Cosby)
Sursa: de pe net

Cele şapte minuni ale lumii

Unui grup de elevi i s-a cerut să recompună lista celor şapte minuni ale lumii, adaptată timpurilor pe care le trăim. Au existat multe diferenţe, dar iată lucrările care au obţinut calificative maxime:

1. Piramidele din Egipt
2. Taj Mahal
3. Marele Canion
4. Canalul Panama
5. Empire State Building
6. Basilica San Pietro din Roma
7. Marele zid chinezesc

În timp ce se citeau lucrările, profesorul a observat că o elevă încă mai scria. Profesorul a întrebat-o dacă are dificultăţi şi ea a răspuns:

- E atât de greu să decizi, sunt atâtea minuni pe lume! Profesorul a întrebat-o dacă o poate ajuta. Studenta a ezitat puţin şi apoi a răspuns:

- Cred că cele şapte minuni ale lumii sunt:

1. A vedea
2. A auzi
3. A mângâia
4. A savura
5. A simţi
6. A râde
7. A iubi

Colegii au rămas tăcuţi. Aceste lucruri sunt aşa de simple încât nu ne dăm seama cât sunt de minunate!

Nu uita: Lucrurile preţioase nu pot fi cumpărate sau construite de om.

Sursa: ozibuna.net

Orbii si elefantii

Se povesteste ca la un moment dat, la Buddha au venit un grup de discipoli.

- Maestre, aici în sat traiesc o multime de ermiti si intelectuali care se complac întro continua disputa, unii spunând ca lumea este infinita si eterna, ceilalti ca ea este finita si muritoare; unii spun ca sufletul moare împreuna cu corpul în timp ce ceilalti ca el traieste etern si asa mai departe. Ce poti sa spui Maestre în ceea ce îi priveste?

Privindu-i, Buddha le-a raspuns:

- Cânva demult traia un rege care chemându-si servitorii le-a spus:

- Adunati-va cu totii, servitori credinciosi, apoi mergeti de strângeti la un loc pe toti oamenii nascuti orbi din împaratie, pentru a le arata un elefant.

- Prea bine, marite rege, au spus servitorii, dupa care fiecare a plecat spre a îndeplini voia regelui lor.

Când toti cei nascuti orbi au fost adunati în locul desemnat de rege, acesta a venit în mijlocul lor si le-a spus:
- Acesta este un elefant.

Apoi unui orb i-a prezentat capul elefantului, altui orb i-a Aprezentat trompa, altuia urechea si asa mai departe, spunându-i fiecaruia ca ceea ce i-a aratat a fost un elefant.

De fiecare data când regele prezenta elefantul unui orb, îl întreba pe acesta:

- Asadar orbule, ai vazut cum arata un elefant? Spune-mi acum, ce fel de lucru este un elefant?

Cei carora li s-a prezentat capul elefantului au spus ca elefantul este ca o oala. Apoi cei carora li s-a aratat urechea au spus ca elefantul este ca un cos de fructe; cei carora li sa-u aratat coltii de fildes ai elefantului au spus ca elefantul este ca un plug; cei carora li sa-u aratat trunchiul elefantului au spus ca elefantul este ca un grânar; cei carora li sa-u aratat picioarele au spus ca elefantul este ca si coloana care sustine un templu; cei carora li sa-u aratat coada au spus ca elefantul este ca o perie.

Apoi toti orbii adunati în acea piata au început sa se îmbrânceasca si sa tipe:
- Asa arata elefantul!
- Ba nu, elefantul nu arata asa!
- Ba da!
- Ba nu!

În curând lucrurile au scapat de sub control si orbii s-au luat la bataie. Maestrul a încheiat, spunând:

- La fel sunt si acesti predicatori si intelectuali care vorbesc la nivel teoretic de lucruri pe care ei nu le-au vazut… Prin ignoranta lor sunt exact ca orbii din povestea cu împaratul: certareti si deformând realitatea într-un fel sau altul.

Sursa: http://www.unelte.rrvbium.ro

Cum să vă distrugeţi practic copilul

De mic, să nu-i refuzaţi nimic. Daţi-i tot ce doreşte, tot ce cere, mai cu seamă atunci când stăruie cu încăpăţânare şi plânge. Astfel va creşte şi va crede că ceilalţi îi sunt datori mereu şi întru toate, că are doar drepturi.
Când începe să înjure şi să spună nerozii, dumneavoastră să râdeţi. Astfel îi veţi da de înţeles că este foarte deştept.
Să nu-i spuneţi niciodată: „Asta-i rău!” Aşa spun doar cei de modă veche, cu mentalităţi depăşite şi înguşti la minte. Când, mai târziu, va întâmpina greutăţi în viaţa sa şi va suferi, atunci va fi convins cu desăvârşire că societatea îl nedreptăţeşte.
Strângeţi dumneavoastră în urma lui tot ce lasă aruncat ici şi colo: cărţi, haine, încălţăminte… Nu care cumva să-i spuneţi vreodată: „Strânge-ţi lucrurile. Pune-le la locul lor”. Astfel va avea certitudinea că mama este sclava lui şi că pentru toate sunt ceilalţi întotdeauna răspunzători.
Lăsaţi-l să vadă orice (mai ales la televizor) şi să citească orice, fără să-l îndrumaţi niciodată. Copilul dumneavoastră este supradotat şi ştie să discearnă! În acest fel, instruirea şi educaţia lui va avea o gamă mai largă şi mai variată.
Nu-i daţi vreo îndrumare duhovnicească. Luaţi în zeflemea şi în batjocură înaintea lui credinţa, Biserica, preoţii şi pe cei ce îi urmează. Când copilul va creşte, „va alege singur”.
Daţi-i bani de buzunar cu nemiluita, ca să nu se simtă inferior celorlalţi şi „să fie în lipsă, aşa cum aţi fost dumneavoastră”. Când va creşte, va fi convins că valoarea omului o dă banul, indiferent de cum a fost obţinut.
Nu-i spuneţi niciodată: „Fă asta!” sau „Nu face asta!”, căci aşa îl constrângeţi, nu-i respectaţi libertatea şi personalitatea. Ba chiar se poate să-i cauzaţi şi traume sufleteşti! Când va creşte, va crede că viaţa înseamnă doar să porunceşti, niciodată să asculţi.
Certaţi-vă, vorbiţi-vă urât unul cu celălalt, în faţa lui, fără pic de ruşine (nu vă neliniştiţi, astfel nu-i veţi provoca… traume sufleteşti!). Mai târziu, când se va căsători, îi va părea firesc să facă la fel.
Când începe să se încurce în mrejele plăcerilor trupeşti, dumneavoastră să închideţi ochii. Nu-i spuneţi nimic. Nu-l povăţuiţi. Nu-l sâcâiţi cu sfaturile dumneavoastră. Lăsaţi-l să se tăvălească în mocirla curviei, de vreme ce „asta-i ceva normal”.

Să-i ţineţi întotdeauna partea înaintea profesorilor şi vecinilor. Să nu credeţi niciodată că „îngeraşul” dumneavoastră poate să facă lucruri de ruşine şi probleme. Ocărâţi-i pe aceia care, prieteneşte şi bine-intenţionaţi, vă aduc la cunoştinţă ceva în legătură cu asta. Sunt… clevetitori şi invidioşi.

***

Când veţi merge la secţia de poliţie, unde l-au dus pentru că a furat sau a luat droguri, să strigaţi tare, de faţă cu toţi, că este un nemernic şi o lichea, un golan; că v-aţi jertfit pentru binele lui, dar n-aţi reuşit niciodată să-l cuminţiţi. Astfel veţi ieşi cu obrazul curat.

PREGĂTIŢI-VĂ PENTRU O VIAŢĂ PLINĂ DE SUFERINŢĂ ŞI DE REMUŞCĂRI. O VEŢI AVEA…

Episcopul Irineu al Ekaterinburgului – Mamă, ai grijă! (Editura Sfintei Mănăstiri Paraklitu, 2007)

Material apărut în nr. 27 din “Familia Ortodoxă”

Sursa: Saccsiv's Weblog

Fii deasupra destinului tau !

Povestea spune ca era odata o fata care, lovindu-se de greutatile vietii, a mers la tatal ei sa se planga ca nimic nu-i iesea asa cum isi doreste. Obosise sa lupte fara a obtine rezultatele pe care le astepta. Nu stia cum sa faca sa mearga mai departe in viata pentru ca se simtea epuizata. Avea impresia ca de cate ori rezolva o problema, aparea alta.
Tatal ei a ascultat-o atent si apoi a invitat-o sa pregateasca impreuna micul dejun. Ajunsi in bucatarie, el a luat trei oale si le-a pus cu apa la fiert. Cand au inceput sa fiarba a pus intr-una morcovi, intr-una oua si in cea de a treia cafea.

Le-a lasat sa fiarba fara sa spuna nici un cuvant. Doar ii suradea fetei lui. Ea astepta cu nerabdare, intrebandu-se ce voia sa faca tatal ei. Dupa 20 de minute tatal a stins focul, a pus ouale intr-un castron, morcovii intr-o farfurie si a turnat cafeaua intr-o ceasca.

Apoi a intrebat-o: “Draga mea, ce vezi aici?” “Oua, morcovi si cafea”, a raspuns ea.

Atunci a indemnat-o sa atinga morcovii. Ea ii atinse si observa ca erau moi. Apoi i-a cerut sa curete un ou de coaja si ea observa astfel ca oul era foarte tare. Apoi i-a spus sa guste din cafea. Curioasa, ea sorbi din lichidul parfumat apoi intreba: „Ce inseamna toate astea, tata?”

Atunci el i-a explicat ca toate cele trei elemente avusesera de infruntat aceeasi adversitate: apa fiarta. Doar ca au reactionat complet diferit: morcovii s-au inmuiat si au devenit usor de sfaramat, ouale au devenit foarte tari, in schimb cafeaua a schimbat cu aroma ei apa.
“Cu care dintre acestea trei crezi ca te asemeni tu?”, isi intreba el fata. “Cand adversitatea bate la usa ta, cum raspunzi? Esti ca un morcov aparent tare, dar cand durerea te atinge te inmoi si-ti pierzi puterea? Esti asemenea oului, care incepe cu o inima maleabila si un spirit fluid, dar dupa un eveniment nefericit devine dur si inflexibil? Pe dinafara ramai la fel, dar pe dinauntru ai inima amara? Sau esti ca un graunte de cafea? Cafeaua schimba apa fiarta, elementul care ii cauzeaza durerea. Cand apa ajunge la punctul maxim de fierbere cafeaua lasa cea mai buna aroma si savoare.”
Sursa: Codul Omega

Miracole

Omul a soptit:
- Doamne, vorbeste-mi!

Si o ciocarlie a inceput sa cante, dar omul nu a auzit.

Asa ca omul a strigat:
- Doamne, vorbeste-mi!

Si bubuitul tunetului a rasunat de la o margine a cerului la cealalta, dar omul nu a ascultat.

Omul a privit in jurul sau si a spus:
- Dumnezeule, da-mi voie sa Te vad!

Si o stea a stralucit scanteietoare, dar omul nu a observat-o.

Si omul a strigat:
- Doamne, arata-mi o minune!

Si o viata s-a nascut, dar omul nu i-a dat importanta.

Asa ca omul a strigat in disperare:
- Doamne, atinge-ma ca sa stiu ca esti aici!

La care Dumnezeu s-a aplecat si l-a atins pe om. Insa omul a dat cu mana, alungand fluturele, si si-a vazut mai departe de drum.

Nu lăsa să-ţi scape vreo binecuvântare, numai fiindcă nu o primeşti in felul in care o aştepţi!

Sursa: danielroxin.blogspot

Fluturele albastru

A fost odata un vaduv care locuia impreuna cu cele 2 fete ale sale care erau foarte curioase si inteligente. Fetele ii puneau mereu multe intrebari… la unele stia sa le raspunda, la altele nu…Cum isi dorea sa le ofere cea mai buna educatie, intr-o zi si-a trimis fetele in vacanta cu un intelept.

Inteleptul stia intotdeauna sa le raspunda la intebarile pe care ele le puneau. La un moment dat una dintre ele a a adus un fluture albastru pe care planuia sa il foloseasca pentru a insela inteleptul.

- Ce vei face? o intreba sora ei.

- O sa ascund fluturele in mainile mele si o sa intreb inteleptul daca e viu sau mort. Daca va zice ca e mort, imi voi deschide mainile si il voi lasa sa zboare. Daca va zice ca e viu il voi strange si il voi strivi. Si astfel orice raspuns va avea, se va insela.

Cele doua fete au mers la intelept si l-au gasit meditand.

- Am aici un fluture albastru. Spune-mi inteleptule, e viu sau mort?

Foarte calm, inteleptul surase si ii zise:

-Depinde de tine… fiindca e in mainile tale.

Morala:

Viata fiecaruia dintre noi este aidoma fluturelui albastru. Este in mainile noastre. De noi depinde daca e “vie” sau “moarta”. Noi suntem singurii responsabili de greselile dar si de victoriile noastre.

Sursa: Lenus

Nemurirea sufletului

Intr-o scoala, la ora de religie, profesorul le vorbea elevilor despre nemurirea sufletului. Vazand chipurile nedumerite ale micutilor, domnul profesor scoase un ceas mare de masa si il arata tuturor:

- Vedeti cum merge acest ceas ? Ca si un om care traieste, tot astfel ceasul ticaie si rotitele lui se invart.
Dupa aceea, a pus ceasul pe catedra, i-a demontat cu grija carcasa de metal si a scos mecanismul plin de rotite mici, ce continuau sa se invarta.
- Vedeti, chiar daca am scos motorasul din carcasa, el continua sa mearga. Tot asa si sufletul, cand paraseste trupul, dupa moarte, continua sa traiasca. Sufletul este nemuritor si, de aceea, trebuie sa ne ingrijim nu doar de trupul nostru, ci si de suflet. Asa cum aveti grija sa nu va murdariti hainele sau sa nu va raniti lovindu-va, tot asa trebuie sa fiti mereu atenti ca nici sufletul vostru sa nu se "murdareasca" de pacate sau sa fie doborat de ispite si neputinta. Sufletul trebuie sa fie mereu curat, fara rautate si fara pacat, fiindca doar asa el poate primi lumina binecuvantata a dragostei dumnezeiesti. Doar asa sufletele noastre pot iubi si pot fi iubite.

"Sufletul traieste vesnic si nu poate muri, caci este suflare din suflarea lui Dumnezeu, iar la Judecata de Apoi, sufletul iarasi se va uni cu trupul."

Sursa: crestinortodox.ro

Nu uita!

Da-i un telefon mamei tale!
Nu cheltui toti banii pe care ii ai!
Nu dormi cat ai chef!
Zambeste atunci cand raspunzi la telefon. Celalalt o va simti in vocea ta!
Casatoreste-te cu cineva cu care-ti place sa vorbesti! Atunci cand imbatranesti conversatia va fi cea mai importanta.
Mananca mai putin si o sa traiesti mai mult!
Ai incredere in Dumnezeu dar incuie-ti masina!
O data pe an du-te intr-un loc in care nu ai mai fost!
Cand te trezesti dimineata saluta cerul, nu are importanta de e gri sau bleu!