"Ceea ce nu imbratisezi nu poti vindeca"
Sfantul Grigorie Teologul

joi, 29 decembrie 2011

Au fost identificate alimentele care duc la micşorarea creierului şi cele care previn acest lucru!


Un studiu efectuat de o echipă de cercetători americani a identificat atât alimentele care provoacă micşorarea creierului, cât şi pe cele care previn acest lucru.
Astfel, vitaminele şi acizii graşi din uleiul de peşte previn micşorarea creierului, preîntâmpinând astfel dezvoltarea afecţiunii Alzheimer. În schimb, cercetătorii au descoperit că grăsimile trans (ce se găsesc în margarină şi în alte alimente procesate) stimulează micşorarea creierului.
Studiul a fost efectuat pe 104 voluntari cu vârsta medie de 87 de ani, ce nu prezentau factori de risc care să conducă la probleme de gândire şi de memorie. Aceştia au fost supuşi unor teste din sânge pentru a identifica nivelul a diferiţi nutrienţi. De asemenea, aceştia au fost supuşi unor teste de memorie şi de gândire. Apoi, volumul creierului a 42 dintre voluntari a fost măsurat cu ajutorul unui aparat MRI.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că persoanele cu o dietă bogată în acizii graşi omega 3 şi un nivel ridicat al vitaminelor B, C, D şi E prezentau un volum mai mare al creierului. De asemenea, acestea au obţinut rezultate mai bune în testele de memorie şi de gândire decât persoanele care aveau o dietă săracă în aceste elemente.
Acizii graşi omega 3 şi vitamina D se găsesc în peşte, iar vitaminele B, C şi E pot fi obţinute din carne, fructe şi legume.
Dr. Gene Bowman, de la Oregon Health & Science University, a comentat rezultatele cercetării: "Aceste rezultate trebuie confirmate şi de alte studii, dar, în mod evident, este foarte entuziasmant să descoperim că oamenii pot preveni micşorarea creierului şi menţinerea sa în formă prin ajustarea dietei".
Rezultatele studiului au fost publicate în jurnalul ştiinţific Neurology.

marți, 27 decembrie 2011

Codurile Torah



Potrivit Rabinului Matityahu Glazerson , expert in decodificarea Bibliei si Torah si autor a mai bine de 25 de carti in acest domeniu, tsunami-ul din Japonia este inceputul mai multor evenimente dramatice ce vor urma in viitorul apropiat, evenimente care prezic mult-anuntata sosire a lui Messiah in timpul sarbatorii de Pesach a anului 2012. Dealtfel, aceasta decodificare se regaseste si in comentariile facute de Rabi Mariz, comentariu facut acum 65 de ani si in care se spune: “ …apele vor matura pamantul, nenumarate furtuni si tsunami-uri vor lovi Pamantul chiar inainte de sosirea lui Hashem (Dumnezeu)…”

Codurile Torah indica fara nici un dubiu, spune Rabi Glazerson, ca tsunami-ul din Japonia este factorul decisiv si declansator al celei de-a Doua Veniri. “Daca acest lucru este adevarat , multe lucruri se vor intampla in viitorul apropiat si am putea afla chiar si adevarata identitate a Antichristului”, mai spune acesta.

Dincolo de spectaculosul creat prin aceste declaratii, in cartile si interviurile sale, Rabi Glazerson a spus de nenumarate ori, ca desi lumea se grabeste sa considere aceste previziuni ca fiind profetii indiscutabile, acestea nu sunt batute in cuie…viitorul omenirii depinzand de alegerile facute de noi toti, locuitorii acestui pamant.
Sursa: Codul Omega

vineri, 23 decembrie 2011

Cele şapte minuni ale lumii

Unui grup de elevi i s-a cerut să recompună lista celor şapte minuni ale lumii, adaptată timpurilor pe care le trăim. Au existat multe diferenţe, dar iată lucrările care au obţinut calificative maxime:

1. Piramidele din Egipt
2. Taj Mahal
3. Marele Canion
4. Canalul Panama
5. Empire State Building
6. Basilica San Pietro din Roma
7. Marele zid chinezesc

În timp ce se citeau lucrările, profesorul a observat că o elevă încă mai scria. Profesorul a întrebat-o dacă are dificultăţi şi ea a răspuns:

- E atât de greu să decizi, sunt atâtea minuni pe lume! Profesorul a întrebat-o dacă o poate ajuta. Studenta a ezitat puţin şi apoi a răspuns:

- Cred că cele şapte minuni ale lumii sunt:

1. A vedea
2. A auzi
3. A mângâia
4. A savura
5. A simţi
6. A râde
7. A iubi

Colegii au rămas tăcuţi. Aceste lucruri sunt aşa de simple încât nu ne dăm seama cât sunt de minunate!

Nu uita: Lucrurile preţioase nu pot fi cumpărate sau construite de om.

Sursa: ozibuna.net

joi, 22 decembrie 2011

Genocidul ucrainean

Unul dintre cele mai putin dezbatute si evitate subiecte din istoria europeana este cel al foametei din Ucraina, petrecuta intre anii 1932 si 1933, numita si Holodomor. Aceasta foamete artificiala, aparuta in urma impunerii unor masuri drastice ordonate de Stalin, a dus la moartea a intre 7 si 10 milioane de oameni.

Contextul

Dupa caderea Imperiului Tarist si luarea puterii de catre bolsevici, ucrainenii s-au bucurat de o noua retrezire nationala, datorata in special politicii relaxate a Moscovei fata de acestia, din pricina rolului pe care l-au jucat in revolutia comunista. Se crease o elita intelectuala si o noua constiinta a poporului ucrainean, care promova in anumite momente chiar independenta fata de Moscova. In 1924, Lenin moare, iar puterea ii revine lui Stalin. Acesta a inceput insa sa isi arate ingrijorarea fata de miscarea nationalista ucraineana si compromisurile facute de Uniunea Sovietica comunistilor din Ucraina.

Primele masuri

Anul 1928 semnaleaza sfarsitul decadei de autonomie a Ucrainei. Are loc distrugerea elitelor, in jur de 80% dintre intelectuali fiind ucisi. Concomitent cu aceste evenimente, Stalin incepe si politica de colectivizare, ca urmatoarea etapa in dezvoltarea URSS. Aceasta fusese indelung amanata, in speciala datorita opozitiei acerbe a taranilor pe timpul lui Lenin, care nu vroiau sa se instraineze de pamantul detinut de ei. Stalin ordona asadar stramutarea a peste un milion de ucraineni si deportarea in Siberia a 800.000, intre 1930 si 1931, in incercarea de a impiedica coagularea unei rezistente impotriva colectivizarii. In ciuda masurilor sovieticilor, populatia inca refuza sa cedeze septelurile si pamantul detinut si sa intre in fermele de stat. In 1932 Stalin i se confeseaza lui Kaganovici, membru al Politburo, ca exista riscul sa piarda Ucraina. Au loc mai multe intalniri intre liderii sovietici si se pun la cale masurile ce vor duce in final la exterminarea a milioane de oameni.

Inceputul genocidului

Mai intai are loc cresterea cotei de colectare a recoltei de la taranii ucraineni, lasandu-i fara o mare parte a alimentelor. Concomitent, teritoriul Ucrainei a fost apoi izolat de URSS, pentru a impiedica raspandirea vestilor despre ceea ce se petrecea si pentru a limita libertatea de miscare a oamenilor. NKVD ii impusca pe loc pe cei ce vroiau sa treaca granita in Romania sau Polonia. Se emit documente speciale care restrictioneaza calatoria cu trenul. Dupa aceea, brigazi speciale perchezitionau fiecare casa in parte, luand pana si cea mai mica farama de mancare. Pana si semintele erau luate. Sunt emise ordonante secrete care permiteau soldatilor si trupelor NKVD sa ii execute pe taranii care furau din avutul statului un cartof sau chiar si un spic de grau. Satele erau pazite de militari pentru a impiedica oamenii sa plece sau sa caute mancare. Din cauza lipsei de alimente, oamenii incepeau sa manance iarba sau scoarta de copac. Deseori s-a recurs si la acte de canibalism. Membrii NKVD curatau casele si strazile de cadavrele oamenilor morti, primind in schimb cate 200 de grame de paine pentru fiecare. Au fost cazuri in care au ingropat oameni inca in viata, dar slabiti de foame. Supravietuitorii povestesc cum pamantul gropilor comune se misca. In tot acest timp, excedentul de cereale rezultat, aproape doua milioane de tone, a fost vandut in Occident. Aceeasi cantitate putea sa hraneasca intreaga Ucraina timp de doi ani de zile. Tulburator este si faptul ca restul alimentelor colectate erau depozitate in hale uriase chiar in Ucraina, fiind sub paza armata. Numarul exact al victimelor nu se cunoaste, insa conform calculelor pe baza datelor recensamintelor intre 7 si 10 milioane de oameni au murit intre 1932 si 1933 din cauza foametei. Asta inseamna ca aproape 1.000 de oameni mureau in fiecare ora. In jur de 25% din ucrainieni au cazut victime infometarii ordonate de Stalin.

Memoria evenimentelor

Foametea din Ucraina a fost vehement negata de URSS si a initiat o intreaga campanie de dezinformare in Vest, folosindu-se chiar de jurnalisti occidentali proeminenti. Cel mai bun exemplu este cel al britanicului Walter Duranty, de la The New York Times, castigator al premiului Pulitzer in 1932, care critica zvonurile existentei unei foamete si chiar o nega. Unul dintre negationisti contemporani, Douglas Tottle, considera totul o fabricatie a Germaniei naziste. O problema delicata este in ce masura foametea a fost un genocid. Majoritatea simpatizantilor comunisti au ajuns in final sa recunoasca foametea ca facand milioane de victime, dar spun ca ea a luat nastere neintentionat, datorita deciziilor gresite, luate de guvernarea sovietica sau din cauza conditiilor climaterice nefavorabile si nu poate fi un genocid. Acest punct de vedere este impartasit si de Rusia. Dovezile aparute dupa desfiintarea Uniunii Sovietice insa resping in totalitate aceste teorii. Mai mult, SBU, serviciul secret ucrainean, a declasificat, in 2006, mii de pagini de documente care demonstreaza caracterul intentionat al actiunilor conducerii de la Moscova. Ca urmare, Parlamentul ucrainean a adoptat o lege ce declara foametea din 1932 si 1933 un act de genocid impotriva ucrainenilor. In prezent, 26 de state considera Holodomorul genocid. Datorita rolului pe care il joaca Rusia astazi in politica energetica a Europei, multe state occidentale inca ezita sa faca acelasi lucru.

Sursa: Ziare.com

miercuri, 21 decembrie 2011

Orbii si elefantii

Se povesteste ca la un moment dat, la Buddha au venit un grup de discipoli.
- Maestre, aici în sat traiesc o multime de ermiti si intelectuali care se complac întro continua disputa, unii spunând ca lumea este infinita si eterna, ceilalti ca ea este finita si muritoare; unii spun ca sufletul moare împreuna cu corpul în timp ce ceilalti ca el traieste etern si asa mai departe. Ce poti sa spui Maestre în ceea ce îi priveste?
Privindu-i, Buddha le-a raspuns:
- Cânva demult traia un rege care chemându-si servitorii le-a spus:
- Adunati-va cu totii, servitori credinciosi, apoi mergeti de strângeti la un loc pe toti oamenii nascuti orbi din împaratie, pentru a le arata un elefant.
- Prea bine, marite rege, au spus servitorii, dupa care fiecare a plecat spre a îndeplini voia regelui lor.
Când toti cei nascuti orbi au fost adunati în locul desemnat de rege, acesta a venit în mijlocul lor si le-a spus:
- Acesta este un elefant.
Apoi unui orb i-a prezentat capul elefantului, altui orb i-a Aprezentat trompa, altuia urechea si asa mai departe, spunându-i fiecaruia ca ceea ce i-a aratat a fost un elefant.
De fiecare data când regele prezenta elefantul unui orb, îl întreba pe acesta:
- Asadar orbule, ai vazut cum arata un elefant? Spune-mi acum, ce fel de lucru este un elefant?
Cei carora li s-a prezentat capul elefantului au spus ca elefantul este ca o oala. Apoi cei carora li s-a aratat urechea au spus ca elefantul este ca un cos de fructe; cei carora li sa-u aratat coltii de fildes ai elefantului au spus ca elefantul este ca un plug; cei carora li sa-u aratat trunchiul elefantului au spus ca elefantul este ca un grânar; cei carora li sa-u aratat picioarele au spus ca elefantul este ca si coloana care sustine un templu; cei carora li sa-u aratat coada au spus ca elefantul este ca o perie.
Apoi toti orbii adunati în acea piata au început sa se îmbrânceasca si sa tipe:
- Asa arata elefantul!
- Ba nu, elefantul nu arata asa!
- Ba da!
- Ba nu!
În curând lucrurile au scapat de sub control si orbii s-au luat la bataie. Maestrul a încheiat, spunând:
- La fel sunt si acesti predicatori si intelectuali care vorbesc la nivel teoretic de lucruri pe care ei nu le-au vazut… Prin ignoranta lor sunt exact ca orbii din povestea cu împaratul: certareti si deformând realitatea într-un fel sau altul.


Sursa: http://www.unelte.rrvbium.ro

marți, 20 decembrie 2011

Furtul istoriei

DESCOPERIRI CARE ÎI REDUC LA TĂCERE PE OCCIDENTALI

Şi astăzi se discută în contradictoriu despre originea şi civilizaţia dacoromânilor. Chiar de către istoricii şi cercetătorii români. Originea pură a strămoşilor noştri este contestată. Însă, descoperirile arhelogice vin în ajutorul nostru. Paleontologii au stabilit că omul de Neanderthal a trăit în urmă cu 100.000 de ani, iar cel de la Ceo-Magnon cu circa 35.000. Fratele nostru oltean de la Buciuleşti, comuna Tetoiu, jud. Vâlcea, pe Valea lui Grăuceanu are o vechime de 1.900.000-2.000.000 ani!!! Descoperirea îi aparţine savantului Dardu-Nicolăescu-Plopşor. Cum e posibil?!
Aşa cum marile popoare ale lumii s-au format în bazinele hidrografice ale marilor fluvii şi poporul nostru s-a format în bazinul hidrografic al Dunării. „Este uimitoare coincidenţa aproape perfectă între teritoriul fostului regat al Daciei, atestat documentar, de pe vremea lui Burebista şi conturul bazinului hidrografic al Dunării, de la Viena şi până la vărsarea în Marea Neagră. Această coincidenţă confirmă faptul că bazinul hidrografic al Dunării a fost leagănul de formare şi supravieţuire multimilenară a poporului pelasgo-traco-geto-daco-valaho-român”.
Săpăturile arheologice făcute sub auspiciile Academiei Române în zona defileului Dunării, cu ocazia deschiderii în 1964 a şantierului „Porţile de Fier”, au scos la iveală vestigii de o importanţă covârşitoare, care atestă existenţa vieţii în această zonă din cele mai vechi timpuri. Cercetătorul arheolog Vasile Boroneant (n.1930), membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, laureat al Academiei Române, a lucrat pe acest şantier împreuină cu cercetătorul arheolog Mihai Davidescu (n.1930), sub îndrumarea Profesorului Constantin Nicolaiescu Plopşor (1901-1968), membru corespondent al Academiei Române, director al Centrului Academiei Române de la Craiova.
Lucrările arheologice au acoperit o întindere de peste 180 de km din aval de Moldova Veche şi până la Ostrovul Mare. Cele mai vechi urme de viaţă din zonă au fost datate cu 35.000 ani î.e.n, descoperite în peşterile Chindiei şi Livadita de la Coronini, localitate situată la 7 km în aval de Moldova Nouă. Urmează vestigiile descoperite la Cuina Turcului, de la Dubova, în Cazanele Mari la 17 km în amonte de Orşova, pe malul românesc al Dunării, datate cu 11.000 ani î.e.n. La Schela Cladovei s-au descoperit şi una dintre cele mai vechi aşezări dacice de pe Dunăre din sec. IV î.e.n., cu vestigii ceramice specifice: ceaşca dacică.
Mi-ar trebui mult spaţiu tipografic pentru a prezenta toate descoperirile arheologice din această zonă, descoperiri care au făcut obiectul unor numeroase comunicări ştiinţifice Între 30 martie şi 2 aprilie 2000 în Scoţia, Universitatea din Edinburgh a organizat Conferinţa Internaţională „The Iron Gates in prehistory” (Preistoria Porţilor de Fier) ca semn de preţuire acordat importantelor vestigii scoase la lumină în defileul Dunării între Carpaţi şi Balcani.
„Nu sunt de neluat în seamă nici informaţiile pe care ni le transmite V. Flaccus (m.90 e.n.) care, referindu-se la drumul argonauţilor (din sec. XIII î.e.n.), spune că aceştia au văzut pe porţile templului Soarelui din cetatea lui Arietes: „reprezentarea înfrânderii egiptenilor, conduşi de Sesostris, de către geţi”. Dar Diodor din Sicilia (c.80-c.21 î.e.n.), în istoria lumii antice de la origini şi până la războiul lui Cezar în Galia din 58-51 î.e.n. intitulată „Biblioteca istorică”, prezintă campania egipteană din Tracia condusă de Sesostris, se pare din timpul domniei faraonului Ramses al II-lea (1290-1224 î.e.n.) (2).
Dacă la toate acestea se mai adaugă şi informaţiile recente, ale studiilor mineralogice de laborator, care au confirmat că aurul din sarcofagele egiptene provine din Transilvania, înseamnă că istoria ţării noastre are rădăcini adânci prin vestigiile şi documentele atestate din antichitate şi până în prezent, iar legenda se poate transforma în istorie veridică. În acest sens, o privire mai atentă asupra descrierii faptelor argonauţilor din secolul XIII î.e.n. îmbarcaţi pe nava „Argo” şi plecaţi în căutarea lânii de aur spre ţara denumită Colhida pare să ducă la concluzia că aceştia au trecut pe la „Porţile de Fier”. Scrierile din vechime ale lui Pindar (462 î.e.n.) şi ale lui Apollonios din Rhodos (295-230 î.e.n.) oferă un număr iompresionant de mare de coincidenţe între denumirile mitice ale unor personaje şi locuri din antichitate şi denumirile de azi ale unor localităţi situate pe teritoriul ţării noastre. Pe traseul de la vărsarea Dunării în Marea Neagră la punctul de confluenţă al Tisei cu Dunărea şi apoi al punctului de confluenţă al Someşului cu Tisa, mergând spre amonte, se ajunge în zona Mediaşului Aurit din nordul Munţilor Apuseni, pe cursul mijlociu al Someşului. Pe acest traseu se găsesc o seamă de localităţi ale căror denumiri de azi coincid în mod bizar cu titularurile mitice care ne-au fost transmise din antichitate. Această observaţie l-a făcut pe cercetătorul ştiinţific geolog Mircea Ticleanu să adopte ipoteza şi să finalizeze un studiu în care a demonstrat că drumul pe ape al argonauţilor a urmat traseul pe Dunăre. Apollonios, la vremea lui, a plasat destinaţia finală a expediţiei în Caucaz. Dar informaţiile de atunci se pare că situau Caucazul la vestul Mării Negre după cum ne-o confirmă atât scrierile lui Ammianus Marcellinus (330-c.400 e.n.), general roman şi istoric, care aminteşte în secolul IV e.n. de un ţinut „Caucaland” situat pe malul stâng al Dunării la marginea bazinului Panonic, a cărei descriere corespunde cu Munţii Apuseni de la vestul Mării Negre…
Cu toate acestea, pentru occidentali, România este ţara romilor, a hoţilor, cerşetorilor. Aceştia să fie cel mai vechi popor din Europa? Nu se pupă cu orgoliul britanicilor, francezilor, germanilor etc. România este la mâna unor „dizidenţi de catifea”, care, după decembriue 1989 nu au scris nimic. Dar se produc zilnic pe sticla televizoarelor, lucrând după „reţete” stabilite în altă parte. Privitul spre Vest a devenit sport naţional…
În ziua de azi se duce o politică perfidă pentru distrugerea acestui popor. Ce putem face? Noi, cei care mai cunoaştem câte ceva, să le popularizăm. Voi? Să nu uitaţi! Şi să cultivaţi aceste lucruri copiilor şi nepoţilor voştri. Şi nu mai căutaţi mistere în afara ţării. Pentru că există nenumărate dovezi ale civilizaţiei care ne-a precedat, dovezi care atestă că pe aceste meleaguri au trăit oamenii primordiali, care s-au răspândit în toată Europa şi pe toate continentele, dând naştere civilizaţiilor care acum ne ignoră. Acestea sunt adevăratele mistere uitate. „La Congresul Mondial de Istorie, care a avut loc la Montreal, în Canada, în septembrie 1995, la care istoricii români nu au fost admişi, s-au emis o serie de teze, cel puţin bizare, după care statul şi naţiunea etnică ar fi nişte aberaţii sângeroase, care au provocat în ultimele secole cele mai îngrozitoare tragedii, încât ele trebuie să dispară, cedând locul „naţiunii culturale”. Prin „naţiuni culturale” autorii tezelor respective înţeleg religiile occidentale. Ca atare, frontierele trebuie…modificate, pentru că ele numai corespund „criteriilor culturale”, după care ar urma „spiritualizarea” lor, cum le place unora să spună. Primele victime se cunosc: Jugoslavia şi Cehoslovacia”.
Din păcate, aceste jalnice teze sunt promovate în paginile aşa-ziselor manuale de istorie alternativă. De fapt o „România suverană şi independentă”, cum suna şi generosul crez politic al seniorului Coposu, nu cred că mai este posibilă. Am devenit un fatalist deoarece totul concură la recroirea geografiei politice europene. Subjugarea României a devenit totală. Acum se intenţionează ca din guvernul Boc să facă parte un ministru din C.E…
Dacă chinezii ori japonezii ar avea o cetate ca Sarmisegetusa Regia, ar transforma-o în lor de pelerinaj.

DIN NEGURA TIMPULUI
România este leagănul tuturor civilizaţiilor. Pământul Ardealului este „Grădina Maicii Domnului” şi locul de unde au plecat cele 12 trburi în lume. Dar noi, românii, rămânem aceiaşi ignoranţi, cărora nu le pasă de istoria neamului. În loc să fim mândri că suntem poporul primordial.
De ce ne este frică de ceea ce am fost?…
Descoperirile din perioada 1960-2000 în arhive şi biblioteci din ţară şi din străinătate a sute de cuvinte româneşti, provenite din fondul autohton geto-dac în vocabularul popoarelor italian, francez, spaniol, englez, irlandez, grec etc. reprezintă adevărate piese de aur pentru cunoaşterea istoriografiei româneşti. La neamurile celtice din regiunea Walace (Marea Britanie) a fost identificată rugăciunea Tatăl Nostru, aşa cum îl rosteau românii din Muntenia, Moldova şi Transilvania. Filologii români şi străini au mai descoperit:
- în cea mai veche cronică turcească, intitulată „Ogusnam”, adusă în actualitate de istoricul român de naţionalitate turcă Ali Ekrem, tipărită în germană, franceză şi rusă, se menţionează existenţa, în anul 839, a unei Ţări a Românilor la nord de Dunăre, până spre Nipru. Se mai menţionează că „Ţara Românilor” s-a confruntat cu cumanii, deci ţara avea o armată şi o administraţie bine pusă la punct. Despre această cronică istoricii şi specialiştii noştri nu au aflat că există! ;
- în Atlasul german din 1826, pe o hartă care ilustrează popoarele Europei din răsărit în anul 900, se specifică „Wahalen oder Rumumy”, pe teritoriul ce se întindea din Panonia până la Nipru. Totodată se menţionează şi existenţa a cinci voivodate româneşti, adică a unor ţărişoare locale
- „descoperirea scrisorii unui conducător chazar, referitoare la secolul al VII-lea e.n. din care rezultă existenţa în Transilvania a „ţării Ardil”, adică a ţării Ardealului, termen curat românesc, apărut cu două secole înainte de invazia triburilor migratoare războinice ungare în Bazinul mijlociu al Dunării, ceea ce dovedeşte că ungurii au fost aceia care au împrumutat termenul de Ardeal din limba română, după topica limbii maghiare, Erdely ”. Descoperirea în Biblioteca naţională din Budapesta a lucrării lui Lukacs Karoly, preot romano-catolic şi arheolog, care a păstorit peste zece ani în regiunea Balatonului, unde a făcut cercetări arheologice, identificând urme materiale ale unor castele, biserici şi cetăţi voivodale româneşti în sec. al X-lea. Chiar de pe timpul invaziei triburilor migratoare ungare. Lucrarea a apărut în anul 1937 la Tipografia Episcopatului romano-catolic din Oradea, unde, preotul a fost mutat. Cartea respectivă nu a fost găsită în nici o bibliotecă din România!
- a fost descoperită cronica împăratului german Friederic al II-lea Barbarossa. Pentru anul 1189 în ea se stipulează existenţa unei ţări româneşti numită „Walahia” între Dunăre şi Munţii Carpaţi, condusă de un principe. Sunt descrise cu lux de amănunte graniţele, iar principele ţării, într-un dialog cu împăratul, şi-a afirmat suveranitatea;
- au fost descoperite sursele documentare ale lucrării „Cosmographie”, scrisă în limba română cu alfabet geto-dac, de către Aeticus Dunăreanu, ilustru cărturar şi explorator român din sec. al IV-lea.

NE ESTE FURATĂ ISTORIA
La polul opus se situează evenimente pe care autorul le trece la capitolul „conspiraţii”: de-a lungul timpului, numeroase documente istorice cu privire la strămoşii noştri s-au pierdut într-un mod cu totul straniu. Astfel, „Dacia”, jurnalul împăratului Caius Ulpius Traianus, s-a pierdut; „Getica”, o lucrare scrisă de Criton, medicul personal al lui Traian, a avut aceeaşi soartă; „Istoria geţilor”, scrisă de prelatul-filozof Dios Chrysostamos, s-a pierdut într-un mod cu totul ilogic pentru un filozof de asemenea talie, numit şi Ioan Gură de Aur. „Getica”, o lucrare de sinteză a lui Dios Cassius Coceianus, nepotul filozofului menţionat mai sus, a avut aceeaşi soartă. Alexandrianul Appianus, istoric grec, a scris o impresionantă lucrare în 24 de volume, numită „Istoria Romanilor”. Un lucru foarte curios: s-a pierdut doar volumul al XIII-lea, în care se relata amănunţit chiar cuceririle romane în Dacia. Caninius a scris în versuri istoria expediţiei lui Traian. S-a pierdut! Plutarh a scris o biografie a lui Traian pierdută fără urmă. Ammianus Marcellinus a scris 31 de cărţi în care tratează istoria romană de la împăratul Nerva până la Valens. Şi din acestea au dispărut doar primele 13, cele care tratau istoria cuprinsă între anii 96 până la 350. Tocmai cele care vorbeau despre Dacia. Apollodor din Damasc, celebrul arhitect, a descris detaliat construcţia podului peste Dunăre într-o carte. A dispărut. Opera marelui Ovidiu, exilat la Tomis, a rămas aproape intactă, cu excepţia poeziilor scrise în limba geţilor. Care au dispărut!
Să mai spună cineva că toate acestea nu fac parte dintr-o „conspiraţie” împotriva contemporanilor autohtoni. Pentru a nu cunoaşte istoria strămoşilor noştri!
Lista nu se opreşte aici. Martin Opitz, reprezentant al literaturii germane, numit de către Mihai Ibaşcu „cel mai de seamă poet al veacului său”, a sosit în Transilvania la invitaţia principelui Gabriel Bethlen. Timp de 12 ani a adunat material pentru lucrarea „Dacia antiqua”, inclusiv colindând ţinuturile transilvane. În anul 1639 moare răpus de ciumă la Danzig, iar manuscrisul său a dispărut în condiţii suspecte! Iată câteva nemuritoare versuri scrise de acest poet, necunoscute publicului din ţara noastră:
„Călcând în goană goţii
Din depărtate Asii
Venind pe cai gonaci
Pe greci să îi răpună
Pe Misii şi pe Traci,
Cu biciul nici Atilla
Cu hoardele de sciţi
Nu pot frânge neamul
Nepieritoarei ginţi.
Cu alţii-n şir grăbit grăbit
Al Daciei şi-al Romei
Pământ de mult râvnit
Nu şterg a voastre nume
Cum nu v-au nici învins
De v-aţi păstrat lumina
Aşa cum e înscris.
Într-un năvalnic tropot
năvala lor zoreşte.
Iar slavii vă-nconjoară
Ca marea într-un cleşte”.
Despre limba strămoşilor noştri, cu excepţia „Codex Rahonczy” (îl voi prezenta în alt articol) şi a unor inscripţii, nu ne-au parvenit date concrete. După ce Bogdan Petriceicu Haşdeu a dovedit existenţa unui substrat dacic al limbii române, s-a s-a încercat discreditarea sa morală şi ştiinţifică. Chiar de către latiniştii români. Pentru ca lucrarea sa „Mitologia dacilor”, să dispară.
Nici siturile nu au fost cruţate. Munţii Orăştie au fost sistematic prădaţi şi jefuiţi de tezaurele lor istorice, mărturii ale unei civilizaţii şi culturi geto-dacice de nepreţuit. Începutul l-au făcut romanii. „În Evul Mediu, Regii Ungariei şi Austriei, Matei Corvin şi Carol al VI-lea, au organizat pe Mureş, şi pe Dunăre, interminabile convoaie de transport cu relicve arheologice destinate pierzării spre Budapesta şi Viena. În luna septembrie a nului 1832 arheologul J. Ackner a descoperit la Sarmisegetusa o foarte frumoasă, interesantă, dar şi extrem de reprezentativă piesă arheologică: „Victoria dacică” înconjurată de genii, un mozaic care, printre altele, avea ornamente vegetale încrustate cu misterioase simboluri, care înconjurau un înscris tainic, rămas nedescifrat. Această relicvă, atât de preţioasă pentru neamul nostru, a dispărut fără urmă. Întrebat în epocă, arheologul maghir E. Ballum a declarat că ştie unde se află acest mozaic, dar „nu poate divulga adevărul din motive politice”.
În anul 1882, la un congres ţinut în Sibiu, Gheorghe Bariţiu a izbucnit în lacrimi mărturisind public cele două vise pe care nu le-a putut îndeplini: salvarea Sarmisegetusei şi deschiderea ueni universităţi româneşti în Ardeal.
Nu multe persoane cunosc că pe Insula Şerpilor, în secolul al XIX-lea, se găseau ruinele unui imens templu antic închinat lui Apollo. Practic, au fost demolate complet şi transportate la Moscova, unde au dispărut.
Şi geografiile care descriau teritoriile dacice au dispărut. Marele Strabon a scris o carte despre Tracia şi Dacia, care a dispărut. „Marele geograf Marin din Tyr descrisese în amănunţime teritoriile locuite de geţi şi daci, dar lucrarea sa nu a ajuns până la noi, decât într-o palidă măsură, prin intermediul unei prezentări făcute de Ptolemeu”.
Din hărţile antice nu s-a păstrat nici una care să înfăţişeze Dacia veche. În schimb, lucru foarte curios, s-au păstrat cele care reprezintă Dacia de după cucerire.
Chiar în mediile academice se vorbeşte foarte puţin despre strămoşii noştri. De ce? Pentru că sunt „barbari”. Dacă vrem în Europa trebuie să susţinem că „de la Râm ne tragem”, trebuie să ne uităm trecutul şi tradiţiile. Toţi guvernanţii de după decembrie 1989 au lăsat în paragină vestigii inestimabile ale trecutului!
În aceaste articole caut să dovedesc originea nobilă a poporului nostru, să prezint personalităţi ale strămoşilor noştri care au făcut Istorie şi pentru alte naţii. Şi am tras o concluzie amară: CINEVA ne-a furat şi ne fură Istoria

TEODOR FILIP

Sursa: Piatza.net

luni, 19 decembrie 2011

Dovada uluitoare : Luna a fost candva locuita de fiinte inteligente

Intr-o roca selenara s-a descoperit statuia unui inger! Un savant de renume din Washington a facut de curand publica stirea ca echipajele de cosmonauti ale NASA au adus de pe Luna o roca in care era incastrata o statueta din metal de 30 de cm reprezentand un inger cu aripile deschise. Statueta a fost adusa pe Pamant acum 29 de ani de catre membrii echipajului Apollo 11, afirma dr. Morris Wedler, un reputat geolog din Washington, ce a lucrat el insusi la NASA vreme de doua decenii. Dupa parasirea agentiei, in 1987, savantul a pastrat insa legatura cu fostii sau colegi ajungand si in posesia uluitoarei informatii. "Implicatiile ce decurg din descoperirea acestei uluitoare statuete sunt absolut naucitoare”, declara el, inseamna ca odata, in vechime, pe Luna a existat o admosfera care a permis viata si ca acolo au locuit fiinte inteligente cu un pronuntat simt al frumosului. Ingerul - o reprezentare a unei femei cu aripi crescute din umeri si parul lung ondulat a fost confectionat dintr-un compus al fierului, care se gaseste numai pe solul lunar, ceea ce inlatura cu desavarsire posibilitatea ca statuia sa fi fost lasata acolo de membrii echipajelor spatiale terestre sau de fiinte extraterestre. In plus, metalul a fost indelung slefuit de reprezentantii civilizatiei misterioase care au facut statuia. Analizele chimice ale micii statui indica o vechime de aproximativ 200.000 de ani, ceea ce inseamna ca a fost realizata in urma cu circa 170.000 de ani inainte ca viata sa apara pe Terra. Acelasi dr. Welder afirma ca estetii carora li s-a prezentat ciudata descoperire au ajuns cu totii la concluzia ca oricine este responsabil de crearea acestei statui a fost foarte talentat si a avut un simt al frumosului iesit din comun. Cercetand la randul lor statueta, antrolopogii de la Washington au ajuns la concluzia ca fiintele care au creat-o aveau un fel de religie oarecum paralela cu crestinismul actual si probabil aveau un Dumnezeu al lor, ceea ce duce la concluzia ca princiiple spirituale cele mai importante au fost si sunt aceleasi peretutindeni, in lumea terestra sau extraterestra. Desi descoperirea este uluitoare si tinde sa revolutioneze toate cunostiintele despre Luna acumulate de oameni pana in prezent, cercetatorii de la NASA afirma ca au pastrat pana acum secrtetul de teama sa nu starneasca panica. "Eu am primit informatia de la persoane care au toate motivele sa nu vrea sa-si divulge identitatea", a declarat presei dr. Morris, dupa ce autoritatile au negat public existenta statuii cu pricina. "Daca nu ar fi existat, de ce s-ar mai fi ostenit cei de la NASA sa dea o dezmintire? E sigur ca le e teama ca nu cumva lumea intreaga sa nu se inspaimante la gandul ca nu suntem singuri in Univers", a mai aformat savantul. Asta si datorita faptului - releva revista Weekley World News - ca in 1993 pe Luna s-a mai gasit ceva, cel putin la fel de ciudat: un fetus uman conservat de asemenea in interiorul unei roci lunare, iar cand informatia a fost facuta publica, Congresului SUA a cerut sa reduca bugetul NASA.
Sursa: Enigme - Revista online, autor - Marian Deaconu

duminică, 18 decembrie 2011

Bradul de Craciun


In mijlocul padurii, un grup de brazi prieteni isi spuneau vrute si nevrute. Toata ziua crengile lor se intrepatrundeau in bataia vantului si isi impartaseau toate gandurile. Observasera ei ca atunci cand primii fulgi de zapada incepeau sa cada , an de an, apareau oameni care luau din padure pe cei mai mai frumosi dintre ei si se tot intrebau “oare ce se intampla?”.

Intr-un an insa, un brad nu atat de frumos a pierdut “sansa” sa plece. Pentru ca era urat sau asa parea in ochii oamenilor... Si ii era atat de ciuda! El a fost cel care le-a spus printre suspine, ca brazii “frumosi”ajung sa fie impodobiti cu globuri si cristale si stau la caldura in casele oamenilor bogati… Si ca Mos Craciun vine si aseaza cadouri sub ramurile lor si ca sunt tratati cu cinste... iar toata familia oamenilor se aduna in jurul lor si le canta!... Dar el, pentru ca e pipernicit si urat, nu poate avea parte de acesta cinste…

Hmm!, se gandi unul din brazii . “La loc de cinste ? Sa imi cante toata lumea? Sa stau la caldura? Vreau si eu! Cand mai vin oamenii, am sa-mi umflu pieptul si am sa le arat cat de voinic sunt!”

A doua zi , un grup de oameni care alegeau brazi pentru vandut la oras a ajuns in preajma brazilor nostri. Ca un facut, vantul a inceput sa sufle mai tare iar bradul nostru si-a umflat semet pieptul, si-a ridicat varful spre inaltul cerului si a inceput sa scuture zapada de pe el. Unul din oameni l-a observat si le-a facut semn celorlalti, spunand: “Va face bani buni!” In mai putin de un minut, semetul brad era la pamant. Prietenii lui se uitau la el si il plangeau, il intrebau de ce vrea el sa fie “impodobit” si “la loc de cinste”? dar in timp ce era tarat spre camion, el le striga :”Ar trebui sa uitati de padurea asta in care nimic nu se schimba! Ati fi putut fi la loc de cinste, ca si mine! Eu am sa stau la caldura, iar voi o sa dardaiti de frig!”

Bradul nostru a fost vandut repede, caci era frumos… A ajuns intr-o casa cu multi copii, langa soba. A fost impodobit si Mos Craciun a pus daruri sub poalele lui. Si toata lumea a cantat in jurul lui. Era exact cum a visat ! Visul i se implinise !

Dar… ceva nu era in regula. APA! Nu avea apa! Nu avea nici radacini! La nici o zi dupa ce Mos Craciun a pus cadouri la picioarele lui, primele ace au inceput sa-i cada. Peste alte doua zile, femeia din casa a luat hotararea ca este timpul sa scape de el pentru ca umplea casa cu ace uscate. L-au scos in curte, au inceput sa il taie… iar semetul brad cu o ultima privire aruncata spre grupul de prieteni, a inteles … Este adevarat ca infruntau frigul … dar erau verzi si semeti. Asa cum fusese si el odata…

In viata noastra sunt momente in care suntem literalmente orbiti de globuri (cariera), de cadourile lui Mos Craciun (banii), de cantecele oamenilor (faima), si de un loc cald. Poate ar fi bine ca atunci sa ne aducem aminte ca mai presus de orice avem nevoie de apa (iubire) si radacini (suflet). Cu radacini si apa putem infrunta frigul (viata)…

C. Alin Balasoiu

Sursa: Codul Omega

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Cercetătorii au aflat cum putem "fugi" de moarte

Un studiu efectuat de o echipă de oameni de ştiinţă australieni a reuşit să reliefeze legătura dintre viteza de mers şi mortalitate şi să descopere ce anume trebuie să facă bărbaţii pentru a-şi prelungi viaţa. Bărbaţii care au depăşit vârsta de 70 de ani pot scăpa mai multă vreme de "Doamna cu Coasa" dacă reuşesc să meargă cu o viteză de minimum 5 kilometri pe oră, susţine un studiu publicat în British Medical Journal. Specialiştii care au lucrat la acest studiu susţin că, pentru prima dată, au reuşit să afle viteza cu care "se deplasează" moartea (metaforic vorbind, desigur). Conform lor, Doamna cu Coasa nu depăşeşte viteza de 3 kilometri pe oră, motiv pentru care bărbaţii ar trebui să meargă cu aproximativ 5 km/h.
Pentru a evalua legătura între viteza de mers şi mortalitate, experţii au efectuat o cercetare pe un eşantion de 1.750 de bărbaţi cu vârste peste 70 de ani. Participanţii locuiau în Sydney şi au fost recrutaţi în perioada ianuarie 2005 - iunie 2007. Dintre aceştia, doar 50% erau născuţi în Australia, restul fiind imigranţi din Italia, Marea Britanie, Grecia şi China. Cercetătorii au monitorizat atât viteza cu care participanţii se plimbau la începutul studiului, cât şi rata de supravieţuire în cei 5 ani de studiu. La finalul studiului s-a constat că 266 de participanţi au decedat în cei 5 ani. Viteza lor medie de mers a fost de 0.88 metri pe secundă. În cazul bărbaţilor care au mers cu minimum 1,36m/s (5km/h), nu s-a înregistrat nicio "întâlnire cu Doamna cu Coasa."
Specialiştii au concluzionat că rezultatele studiului susţin teoria conform căreia mortalitatea este mai mică în rândul oamenilor foarte activi, dar arată şi că activitatea fizică nu presupune neapărat exerciţii speciale, ci poate fi ceva foarte simplu de practicat - precum mersul în pas vioi.

vineri, 16 decembrie 2011

Cum să vă distrugeţi practic copilul

De mic, să nu-i refuzaţi nimic. Daţi-i tot ce doreşte, tot ce cere, mai cu seamă atunci când stăruie cu încăpăţânare şi plânge. Astfel va creşte şi va crede că ceilalţi îi sunt datori mereu şi întru toate, că are doar drepturi.
Când începe să înjure şi să spună nerozii, dumneavoastră să râdeţi. Astfel îi veţi da de înţeles că este foarte deştept.
Să nu-i spuneţi niciodată: „Asta-i rău!” Aşa spun doar cei de modă veche, cu mentalităţi depăşite şi înguşti la minte. Când, mai târziu, va întâmpina greutăţi în viaţa sa şi va suferi, atunci va fi convins cu desăvârşire că societatea îl nedreptăţeşte.
Strângeţi dumneavoastră în urma lui tot ce lasă aruncat ici şi colo: cărţi, haine, încălţăminte… Nu care cumva să-i spuneţi vreodată: „Strânge-ţi lucrurile. Pune-le la locul lor”. Astfel va avea certitudinea că mama este sclava lui şi că pentru toate sunt ceilalţi întotdeauna răspunzători.
Lăsaţi-l să vadă orice (mai ales la televizor) şi să citească orice, fără să-l îndrumaţi niciodată. Copilul dumneavoastră este supradotat şi ştie să discearnă! În acest fel, instruirea şi educaţia lui va avea o gamă mai largă şi mai variată.
Nu-i daţi vreo îndrumare duhovnicească. Luaţi în zeflemea şi în batjocură înaintea lui credinţa, Biserica, preoţii şi pe cei ce îi urmează. Când copilul va creşte, „va alege singur”.
Daţi-i bani de buzunar cu nemiluita, ca să nu se simtă inferior celorlalţi şi „să fie în lipsă, aşa cum aţi fost dumneavoastră”. Când va creşte, va fi convins că valoarea omului o dă banul, indiferent de cum a fost obţinut.
Nu-i spuneţi niciodată: „Fă asta!” sau „Nu face asta!”, căci aşa îl constrângeţi, nu-i respectaţi libertatea şi personalitatea. Ba chiar se poate să-i cauzaţi şi traume sufleteşti! Când va creşte, va crede că viaţa înseamnă doar să porunceşti, niciodată să asculţi.
Certaţi-vă, vorbiţi-vă urât unul cu celălalt, în faţa lui, fără pic de ruşine (nu vă neliniştiţi, astfel nu-i veţi provoca… traume sufleteşti!). Mai târziu, când se va căsători, îi va părea firesc să facă la fel.
Când începe să se încurce în mrejele plăcerilor trupeşti, dumneavoastră să închideţi ochii. Nu-i spuneţi nimic. Nu-l povăţuiţi. Nu-l sâcâiţi cu sfaturile dumneavoastră. Lăsaţi-l să se tăvălească în mocirla curviei, de vreme ce „asta-i ceva normal”.
Să-i ţineţi întotdeauna partea înaintea profesorilor şi vecinilor. Să nu credeţi niciodată că „îngeraşul” dumneavoastră poate să facă lucruri de ruşine şi probleme. Ocărâţi-i pe aceia care, prieteneşte şi bine-intenţionaţi, vă aduc la cunoştinţă ceva în legătură cu asta. Sunt… clevetitori şi invidioşi.
***
Când veţi merge la secţia de poliţie, unde l-au dus pentru că a furat sau a luat droguri, să strigaţi tare, de faţă cu toţi, că este un nemernic şi o lichea, un golan; că v-aţi jertfit pentru binele lui, dar n-aţi reuşit niciodată să-l cuminţiţi. Astfel veţi ieşi cu obrazul curat.

PREGĂTIŢI-VĂ PENTRU O VIAŢĂ PLINĂ DE SUFERINŢĂ ŞI DE REMUŞCĂRI. O VEŢI AVEA…

Episcopul Irineu al EkaterinburguluiMamă, ai grijă! (Editura Sfintei Mănăstiri Paraklitu, 2007)

Material apărut în nr. 27 din “Familia Ortodoxă”

Sursa: Saccsiv's Weblog

joi, 15 decembrie 2011

Mult noroc, domnule Gorsky !!!

Pe data de 20 iulie 1969, comandantul misiunii Apollo 11, Neil Armstrong a fost prima persoana care a pus piciorul pe luna ... Primele lui cuvinte dupa ce a pasit pe luna au fost: "Un pas mic pentru om, un pas urias pentru omenire". Acest eveniment a fost televizat pe pamant. Inainte insa de a intra in naveta spatiala, Neil Armostrong a spus urmatoarele cuvinte: "Mult noroc, domnule Gorsky".

Multe persoane de la NASA au crezut ca este doar o remarca vis a vis de vreun cosmonaut rival sovietic si din curiozitate au cautat sa vada daca exista o asemena persoana, insa nu au gasit pe nimeni cu acest nume nici pe lista cosmonautilor rusi si nici pe cea a americanilor. De-a lungul anilor, multe persoane l-au intrebat pe Armstrong ce a vrut sa spuna cu "Mult noroc, domnule Gorsky", insa Armstrong a zambit de fiecare data fara sa raspunda.

Pe 5 iulie 1995, in Tampa Bay - Florida in decursul unui interviu, un reporter i-a pus iarasi misterioasa intrebare. In sfarsit, de data asta Armostrong a putut sa raspunda pentru ca domnul Gorsky murise..
In 1938, cand eram copil, ma jucam cu o minge de baseball cu un prieten si mingea a ajuns din greseala in curtea domnului Gorsky, vecinul meu de atunci. Furisandu-ma in curte dupa minge, am auzit-o pe doamna Gorsky care striga la domnul Gorsky: "Sex ? Vrei sex ? Vei avea parte de sex cu mine cand copilul vecinilor nostri va ajunge pe luna…!"
Sursa: primit pe mail

miercuri, 14 decembrie 2011

Apocalipsa vine de unde te aştepţi cel mai puţin !!!

Uitati despre criza apei şi a alimentelor, deşertificarea accelerată, riscurile unui război atomic, ciocnirea cu vreun asteroid, sau alte scenarii apocaliptice. Suntem mai aproape ca niciodată de sfârşitul vieţii pe Terra. Cercetătorii avertizează în privinţa înregistrării unui nivel extrem de crescut al metanului eliberat în Oceanul Arctic în urma topirii calotei glaciare, fenomen provocat de încălzirea globală.

Scala şi volumul pierderilor de metan (un gaz de 20 de ori mai toxic decât dioxidul de carbon) a îngrijorat peste măsură o echipă de cercetători ruşi care supraveghează de 20 ani, platforma oceanică din estul arctic al Siberiei. Într-un interviu exclusiv acordat cotidianului The Independent, Igor Semiletov, cercetător delegat în zonă de către prestigioasa Academie de Ştiinţe din Rusia, a declarat că nu a mai văzut niciodată o asemenea masă de metan eliberată continuu din permafrostul siberian şi de sub calota arctică. Cercetătorii estimează că sub calota glaciară arctică sunt blocate sute de milioane de tone de metan. Cea mai mare temere a specialiştilor se referă la dispariţia completă a calotei glaciare în decursul verilor următoare, precum şi la creşterea fără precedent a temperaturilor medii, fenomene care vor duce la topirea permafrostului siberian şi la eliberarea instantanee în atmosferă a milioanelor de tone de metan, situaţie care va provoca o schimbare rapidă şi severă a climei planetei. Dr. Semiletov a publicat în anul 2010 un raport conform căruia emisiile de metan din regiune atingeeau cifra de 8 milioane de tone anual, dar datele obţinute în ultima expediţie întreprisă de vasul de cercetări Academician Lavrentiev, sugerează cifre cu mult mai mari.

Sursa: The Independent

marți, 13 decembrie 2011

Antene ciudate in Romania !!!


Pe litoralul Mării Negre, langă plaja Corbu, a fost montat un sistem ciudat de antene care, conform unor teorii vehiculate pe Internet, ar reprezenta un tip de arma care modifica clima, poate genera seisme in scopuri militare sau poate bruia de la distanţă psihicul uman. Libertatea vă prezintă azi, în premieră, imaginea noului complex de antene, despre care se presupune că e o arma geofizica.
Ansamblul ciudat de antene militare de la Corbu, judeţul Constanţa, nu seamănă cu nimic din ceea ce a folosit armata română până acum. Terenul unde a fost amplasată, recent, instalaţia se află în vecinătatea poligonului militar Capul Midia. E un sistem format din aproximativ 40 de antene dispuse pe două rânduri. În apropiere sunt câteva containere militare - adică centrul de comandă al instalaţiei. Acest complex este amplasat în vecinătatea celebrei plaje sălbatice de la Corbu. Conform informaţiilor apărute pe internet sub titlul “Antenele din Dobrogea sunt capabile de atacuri psihotronice”, această instalaţie ar fi o armă geofizică. Din câte se ştie, în lume există patru ţări care dispun de asemenea arme: Statele Unite, Rusia, China şi Norvegia. România ar fi a cincea... Cea mai mediatizata arma geofizica este instalaţia americană denumită HAARP din Gakona, în Alaska, care a născut mai multe dispute internaţionale, majoritatea din partea Rusiei, dar nu numai.
Conform informaţiilor vehiculate pe internet în luna august, instalaţia românească are rostul de a le face, oarecum, în ciudă ruşilor. Din păcate, deşi Libertatea a solicitat încă de acum o lună un răspuns oficial despre această instalaţie, Ministerul Apărării nu a comentat în nici un fel existenţa acesteia.
Scandalul de la Moscova s-a declanşat după ce s-a aflat de antene
Contextul în care a apărut, în luna august, ştirea despre antenele de la Corbu e demn de remarcat:
  • 6 august 2010 - Pe internet a început să circule informaţia despre antenele de tip HAARP instalate în Dobrogea
  • 16 august 2010 - Diplomatul român Gabriel Grecu a fost arestat, cu mult tam-tam, la Moscova, sub acuzaţia de spionaj
  • 18 august 2010 - Un diplomat rus a fost expulzat din România, caz care a făcut şi el vâlvă în presă.
Poate produce şi uragane

HAARP este un sistem complex care poate provoca schimbarea vremii, poate produce catastrofe naturale, ploi torenţiale, cutremure, inundaţii şi uragane. Oamenii de ştiinţă au subliniat însă că, la nivel global, aceste intervenţii pot scăpa de sub control şi pot cauza nenorociri chiar împotriva celor care le folosesc. De exemplu, produci ploaie în Filipine şi te trezeşti cu uragan în Caucaz.

Se banuieste ca seismul din Haiti a fost artificial
În martie, politologul Claudia von Werlhof, de la Universitatea din Innsbruk, Austria, a avansat teza conform căreia seismul de 7,3 grade pe scara Richter din Haiti , din ianuarie, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 230.000 de oameni, iar alţi 300.000 au fost răniţi, ar fi fost provocat artificial de către americani, prin instalaţia HAARP. Afirmaţiile ei au creat un uriaş scandal internaţional, iar conducerea universităţii cu pricina a acuzat-o pe Werlhof că vorbeşte ce nu trebuie şi aduce prejudicii instituţiei.

«Nu seamănă cu nimic din ceea ce se ştie»
“Este greu de spus ce e acest sistem de antene de lângă plaja Corbu. Arată altfel decât celebrul HAARP. E ceva absolut nou, care nu seamănă cu nimic din ceea ce se ştie. Ar putea face parte din SCOMAR, sistemul inteligent de monitorizare a Mării Negre, pus în funcţiune recent, dar şi acela ar trebui să aibă altfel de antene”, ne-a spus general dr. Emil Străinu, doctor în domeniul armelor geofizice.

Sursa: primit pe mail

luni, 12 decembrie 2011

Criminal de război sau geniu: povestea românului care a înecat 12.000 de oameni

După ce site-ul listeverse.com a publicat o lista a celor mai demonici barbati din lume, unde apărea şi Vlad Ţepeş, un vizitator realitatea.net a propus un alt nume românesc pentru acest nefericit top: Alexandru Marinescu.

Comandantul Alexandru Marinescu, născut din tată român şi mama ucraineancă, este omul care a provocat cea mai mare tragedie navală din istorie. 9.000 de oameni au murit din ordinul lui, de şase ori mai mulţi decât în tragedia Titanicului. In timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Marinescu a fost comandantul submarinului S-13. La 30 ianuarie 1945, el a ordonat torpilarea navei de croazieră Wilhelm Gustloff, cu peste 10.000 de persoane la bord, majoritatea civili. 9.000 dintre pasageri au murit. Marinescu, socotit de mulţi drept cel mai de succes comandant de submarin din Armata Roşie (a scufundat sute de vase inamice), a ordonat - la numai câteva zile după scufundarea vasului Wilhelm Gustloff - torpilarea vasului-spital Steuben. Au murit 3.000 de oameni.

A trecut prin ororile Gulagului
Oficial, Alexandru Marinescu nu a fost învinuit niciodată. După război, cel pe care liderul nazist Adolf Hitler îl detesta a fost degradat şi dat afară din armată, pentru probleme comportamentale. A ajuns chiar în Gulagul Kolymo. A murit la trei săptămâni după ce a fost reabilitat şi decorat.
Totuşi, Marinescu este înconjurat încă de mister. Se spune chiar că el nu a vrut să ucidă acei oameni nevinovaţi. Wilhelm Gustloff, nava care transporta civilii nemţi prinşi în capcana Armatei Roşii, a fost atacată noaptea. Se pune aşadar întrebarea, formulată de un pasionat de istorie pe un forum: "Putea să-şi dea seama Marinescu noaptea ca era vorba despre un transport civil?".

Nu a raportat nimic superiorilor
Însă, în cazul navei Steuben, comandantul pare a nu avea nicio scuză. Navele spital sunt semnalizate cu o cruce pe toată suprafaţa navei, aşa că este greu de crezut că Marinescu nu a observat asta. Marinescu nici nu a raportat superiorilor unde va acţiona, o altă mare eroare. Dacă ar fi făcut-o, probabil că i s-ar fi comunicat că acţionează într-o zonă unde majoritatea navelor evacuau refugiaţi.

Voi ce credeţi? Alexandru Marinescu trebuie considerat un criminal de război?


Sursa: Realitatea.net

duminică, 11 decembrie 2011

Mituri despre alimente (1)

ADEVARAT SAU FALS DESPRE CARNE



Carnea fiarta nu ingrasa?
ADEVARAT. Prin fierbere, carnea devine usor de digerat, insa trebuie pusa la fiert in apa clocotita pentru ca porii sa se inchida imediat si toate substantele nutritive sa ramina in carne, nu in apa de fiert.

Oul fiert tare este indigest?
ADEVARAT. Albumina din albus este o proteina ce se digera doar daca este fiarta, in schimb, galbenusul devine indigest daca este tare. Ideal, oul se maninca fiert moale sau cleios.

Carnea de pui este mai sanatoasa decit cea de porc?
DEPINDE. Daca urmarim continutul in grasime trebuie evitata carnea de porc in cazul persoanelor cu colesterol si trigliceride crescute. In ceea ce priveste persoanele anemice este bine de stiut ca fierul exista doar in carnea rosie. In cazul puilor se pune si problema de citi hormoni a fost nevoie ca sa ajunga in timp record la greutatea unei gaini. Parerea mea: carnea rosie, categoric.

Mai bine peste decit carne de porc, vita sau pui?
ADEVARAT. Pestele contine proteine ca si celelalte tipuri de carne, dar este bogat in grasimi nesaturate ( cele sanatoase) si minerale si este mult mai usor digerabil fata de acestea. Pestele si fructele de mare sint mai putin calorice si de aceea este obligatoriu sa mincam peste ( de preferinta proaspat ) de minim 3 ori/saptamina. Insa nimeni nu va fi certat daca in fiecare zi va consuma peste. Va mai amintiti sloganul "nici o masa fara peste", ei bine nu era un slogan comunist.

In spanac gasim mai mult fier decit in carne?
FALS. Chiar daca continutul de fier in spanac si alte legume cu frunze verzi este foarte crescut, acesta nu poate fi absorbit in intestinul uman. Principala sursa de fier a omului este carnea, cit mai rosie si mai cruda, alaturi de organe precum ficatul si splina, depozite de fier atit la om, cit si la animale. Fierul din carne se absoarbe si mai bine in prezenta vitaminei C, deci o friptura in singe alaturi de o salata verde e reteta perfecta impotriva anemiei.

Carnea nu contine fibre?
ADEVARAT. Din metabolismul carnii nu rezulta nici un fel de reziduuri solide si, ca urmare, bolul alimentar trebuie completat cu legume proaspete si produse cereale, altfel exista riscul ca un regim bogat in carne sa fie urmat de constipatie.

Carnea e responsabila de guta?
ADEVARAT. Toate alimentele bogate in purina (carne rosie, vinat, carne de animal tinar - vitel, miel, dar si ciocolata, au ca rezultat depunerea acidului uric la nivelul articulatiilor mici si aparitia atacului de guta.

Regimul proteic duce la slabire rapida?
ADEVARAT. Se pot pierde in 2 saptamini 5-7 kg prin consumul exclusiv de proteine, pentru ca excesul de proteina se transforma foarte greu in grasime. Exista insa riscul de pierdere a masei musculare deoarece organismul este obligat sa-si arda proteinele constitutionale pentru a obtine putina glucoza, ca sursa de energie si pentru buna functionare a sistemului nervos.

Cei care vor "muschi" trebuie sa manince carne?
ADEVARAT. In conditiile unui efort fizic intens sau daca este urmarita cresterea masei musculare prin sport este indicat sa fie consumate in principal proteine de calitate superioara (carne, lapte, oua) ca materie prima pentru sinteza de aminoacizi. Aportul proteic trebuie sa fie cu 30% mai mare. Similar, la femeile gravide sau care alapteaza este nevoie de o crestere a ratei proteice cu 20-30% pentru a asigura dezvoltarea adecvata a embrionului si a fatului.

Regimul vegetarian este mai sanatos?
FALS. Legumele si cerealele nu contin toti aminoacizii esentiali, prin urmare, unele proteine ce au la baza acesti aminoacizi nu pot fi sintetizate. Regimul vegetarian duce si la o carenta de vitamine, mai ales cele din grupul B si vitaminele liposolubile A, D care se gasesc doar in produsele animale, ca sa nu mai vorbim de fier si zinc. Este recomandat, ca solutie de mijloc, regimul lacto-vegetarian pentru a putea asigura organismului toate principiile alimentare de baza.

Dr.Mihaela Bilic - Mituri despre alimente - primit pe net

sâmbătă, 10 decembrie 2011

Mituri despre alimente (2)

ADEVARAT SAU FALS DESPRE LIPIDIE


Exista colesterol "bun" si colesterol "rau"?
ADEVARAT. In sange exista LDL-colesterol asociat cu riscul crescut de boli cardiovasculare si se reflecta de obicei in valoarea colesterolemiei. Este un colesterol "rau" a carui valoare nu trebuie sa depaseasca 200 mg/ml si care reflecta de obicei cantitatea de trigliceride (grasimi) pe care le mincam. Fractiunea "buna" a colesterolului este HDL- colesterol cu rol de protectie cardiovasculara si cu valoare ideala de peste 50 mg/ml in singe.

Oul trebuie evitat pentru ca este bogat in colesterol?
FALS. Oul este un aliment complet ce contine proteine de inalta calitate (proteine etalon), numeroase vitamine (A, D, E, B) si fier alaturi de principala lui calitate - este colecistokinetic, adica duce la contractia vezicii biliare cu ..eliberarea de saruri biliare esentiale in digestie. Colesterolul din ou nu duce la cresterea colesterolului din singe, deci nu exista contraindicatie absoluta de a consuma oua in dislipidemii.

Anumite uleiuri nu au colesterol?
ADEVARAT. Colesterolul exista doar in produsele animale, ca urmare, nici unul din uleiurile vegetale nu contine colesterol. Sloganul "fara colesterol" afisat de anumite etichete este pur publicitar, uleiurile nu contin colesterol, dar cantitatea de calorii este la fel de mare cu a grasimilor animale (unt, slanina).

Uleiul de masline este mai sanatos?
ADEVARAT. Uleiul de masline contine acizi grasi nesaturati cu rol protector pentru inima, in timp ce uleiul de floarea soarelui este bogat in vitamina E. O alta mare calitate a uleiului de masline este stabilitatea termica, adica posibilitatea de a fi incalzit la temperaturi foarte mari fara a-si modifica structura. Este corect prin urmare ca prajelile sa fie facute in ulei de masline, uleiul de floarea soarelui se descompune in produsi toxici - acetilcolina.

Margarina este mai sanatoasa decit untul?
FALS. Margarina este un produs inferior (si, evident, mai ieftin) obtinut prin solidificarea fortata a uleiurilor vegetale care sint transformate din starea lor naturala lichida in stare solida cu ajutorul hidrogenizarii. In jurul acestui proces pot aparea accidente din care rezulta acizi grasi in forma "trans" care sint cancerigeni. Este de preferat sa consumam un unt de calitate superioara, bogat in vitamina A, D si E in cantitate mai mica decit sa apelam la margarina. Si nu uitati: caloriile sint aceleasi!

Uleiul de peste este sanatos?
ADEVARAT. Grasimea din peste este o grasime speciala ce contine acizi grasi nesaturati cu rol protector cardiovascular. Din pacate, la noi in tara nu se consuma suficient peste si de aceea este recomandat ca pestele si fructele de mare sa existe de cel putin 3-4 ori in meniul nostru saptaminal. De preferat pestele proaspat (nu conservele) si salbatic (nu de crescatorie), iar uleiul de peste trebuie folosit in cazuri de stricta necesitate, altfel poate duce la supraponderabilitate sau obezitate la adulti.

Alunele si nucile hranesc creierul?
ADEVARAT. 10 nuci sau alune consumate zilnic hranesc celula nervoasa si ne ajuta sa fim "mai destepti"

Exista alimente care cresc colesterolul?
FOARTE ADEVARAT. Acestea sunt zaharul rafinat, deci toate dulciurile, grasimile animale (slanina, unt, smintina), margarina, CAFEAUA si FUMATUL. Produsele care scad colesterolul sint: fructele, legumele, cerealele, soia, grasimea din peste, laptele si produsele lactate degresate, uleiul de porumb, masline, CEAPA, USTUROIUL SI ARDEIUL IUTE.

Branza nu ingrasa?
FALS. Brinza este cel mai mare pericol pentru silueta, ea contine pina la 80% grasime. O felie de cascaval este echivalenta cu 3 felii de paine, asa ca nu va amagiti mancand telemea cu rosii, nu o sa slabiti prea tare.

vineri, 9 decembrie 2011

Mituri despre alimente (3)

ADEVARAT SAU FALS DESPRE GLUCIDE

Este adevarat ca piinea ingrasa?
FALS. Nu piinea ingrasa, ci produsele care sint asociate cu ea. O felie de piine are 80 calorii, iar 1 felie de cascaval are 180 calorii. Bineinteles ca 1 piine intreaga ingrasa, dar 1-2 felii la masa sint obligatorii.

Piinea prajita e mai putin calorica?
FALS. O felie de piine prajita are exact acelasi numar de calorii ca una proaspata deoarece prin prajire se pierde numai apa, deci este mai usoara ca greutate.

Piinea proaspata "umfla" burta?
ADEVARAT. In procesul tehnologic de pregatire al piinii, se foloseste drojdia de bere a carei perioada completa de fermentatie este de 12 ore. De aceea este recomandat sa fie consumata piine "veche" de 1 zi.

Grahamul sau piinea cu tarite nu ingrasa?
FALS. Piinea neagra sau intermediara contine mai multe tarite (fibre) care ajuta digestia, insa continutul caloric este usor inferior piinii albe (230 calorii/100g fata de 280 calorii/100 g). Piinea neagra (1 felie = 35g) este mai grea decit piinea alba (1 felie = 25 g) si in final se ajunge la echilibru, adica 1 felie piine alba 25 g = 1 felie, piine neagra 35g = 80 calorii.

Nu trebuie sa asociem carnea cu piinea sau cartofii?
FALS. Alimentatia corecta si sanatoasa prevede ca fiecare masa sa contina toate principiile alimentare, deci este normal ca proteinele din carne sa fie asociate cu glucidele lente din garnitura pentru a se absorbi adecvat. Disocierea dintre proteine si carbohidrati se face pe perioade scurte, de maxim 2 saptamini si are ca scop slabirea rapida (dar incorecta) dictata de probleme stricte de sanatate.

Mierea este naturala, deci nu ingrasa?
FALS. Mierea este naturala si sanatoasa, dar contine fructoza si acelasi numar de calorii ca si zaharul (4 calorii / gram). Deoarece zaharul este cristalizat si ocupa volum mai mare se ajunge la ecuatia paradoxala : 1 lingurita zahar = 13 calorii, 1 lingurita miere = 22 calorii.
Mierea mai are si proprietatea de a stimula pofta de mincare, prin urmare este recomandata copiilor si persoanelor subnutrite sau care si-au pierdut apetitul. In cazul in care vreti sa folositi miere la indulcit, un virf de lingurita este suficient, pentru ca puterea de indulcire este de 4 ori mai mare decit a zaharului.

Zaharul brun este mai sanatos decit cel alb?
ADEVARAT. Zaharul brun este extras din trestia de zahar si este mai putin prelucrat si rafinat decit zaharul clasic obtinut din sfecla de zahar. Ca numar de calorii insa este identic.

Zaharina este cancerigena?
FALS. Nu a fost demonstrata stiintific aceasta teorie, insa principalul dezavantaj al zaharinei este acela de a schimba gustul preparatelor la temperatura inalta. Aparitia indulcitorilor sintetici pe baza de aspartam a rezolvat aceasta problema, acestia fiind stabili termic. Fructoza lichida este un alt indulcitor natural ce poate substitui cu succes zaharul.

Ciocolata pentru diabetici nu ingrasa? FALS. In diabet, pacientii prezinta un deficit de insulina si deci nu au voie sa consume zahar. Dulciurile pentru diabetici sint facute cu fructoza pentru ca ea este mai noninsulinogena (nu determina descarcare in singe de insulina). Prin urmare, obiectivul acestor produse este de a nu contine zahar rapid si nu calorii mai putine. Ciocolata pentru diabetici poate avea uneori mai multe calorii decit cea normala.

Laptele cald baut seara te ajuta sa adormi?
ADEVARAT. Senzatia de foame si glicemia scazuta din singe au ca efect o stare de anxietate, irascibilitate, nervozitate, slabiciune musculara. Glucidele lente din lapte reusesc sa rezolve aceasta situatie, cu un aport caloric minim (100 calorii/cana), iar starea de bine ce urmeaza ne permite sa adormim.

O dieta fara dulciuri duce la depresie?
ADEVARAT. Serotonina este o substanta care se secreta la nivelul creierului si da "starea de bine". Mesele bogate in carbohidrati cresc nivelul serotoninei, dar acelasi efect il putem avea si cu 1 portie de orez sau paste, nu este obligatorie felia de tort pentru a fi binedispusi. Si cealalta extrema este valabila, dietele proteice pe linga faptul ca duc la depresie, pofta de dulciuri creste extrem de mult si exista pericolul ca intr-un moment de slabiciune sa inghitim 2 ciocolate intregi.

Dr.Mihaela Bilic - Mituri despre alimente - primit pe net
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...