Genocidul ucrainean

Unul dintre cele mai putin dezbatute si evitate subiecte din istoria europeana este cel al foametei din Ucraina, petrecuta intre anii 1932 si 1933, numita si Holodomor. Aceasta foamete artificiala, aparuta in urma impunerii unor masuri drastice ordonate de Stalin, a dus la moartea a intre 7 si 10 milioane de oameni.

Contextul

Dupa caderea Imperiului Tarist si luarea puterii de catre bolsevici, ucrainenii s-au bucurat de o noua retrezire nationala, datorata in special politicii relaxate a Moscovei fata de acestia, din pricina rolului pe care l-au jucat in revolutia comunista. Se crease o elita intelectuala si o noua constiinta a poporului ucrainean, care promova in anumite momente chiar independenta fata de Moscova. In 1924, Lenin moare, iar puterea ii revine lui Stalin. Acesta a inceput insa sa isi arate ingrijorarea fata de miscarea nationalista ucraineana si compromisurile facute de Uniunea Sovietica comunistilor din Ucraina.

Primele masuri

Anul 1928 semnaleaza sfarsitul decadei de autonomie a Ucrainei. Are loc distrugerea elitelor, in jur de 80% dintre intelectuali fiind ucisi. Concomitent cu aceste evenimente, Stalin incepe si politica de colectivizare, ca urmatoarea etapa in dezvoltarea URSS. Aceasta fusese indelung amanata, in speciala datorita opozitiei acerbe a taranilor pe timpul lui Lenin, care nu vroiau sa se instraineze de pamantul detinut de ei. Stalin ordona asadar stramutarea a peste un milion de ucraineni si deportarea in Siberia a 800.000, intre 1930 si 1931, in incercarea de a impiedica coagularea unei rezistente impotriva colectivizarii. In ciuda masurilor sovieticilor, populatia inca refuza sa cedeze septelurile si pamantul detinut si sa intre in fermele de stat. In 1932 Stalin i se confeseaza lui Kaganovici, membru al Politburo, ca exista riscul sa piarda Ucraina. Au loc mai multe intalniri intre liderii sovietici si se pun la cale masurile ce vor duce in final la exterminarea a milioane de oameni.

Inceputul genocidului

Mai intai are loc cresterea cotei de colectare a recoltei de la taranii ucraineni, lasandu-i fara o mare parte a alimentelor. Concomitent, teritoriul Ucrainei a fost apoi izolat de URSS, pentru a impiedica raspandirea vestilor despre ceea ce se petrecea si pentru a limita libertatea de miscare a oamenilor. NKVD ii impusca pe loc pe cei ce vroiau sa treaca granita in Romania sau Polonia. Se emit documente speciale care restrictioneaza calatoria cu trenul. Dupa aceea, brigazi speciale perchezitionau fiecare casa in parte, luand pana si cea mai mica farama de mancare. Pana si semintele erau luate. Sunt emise ordonante secrete care permiteau soldatilor si trupelor NKVD sa ii execute pe taranii care furau din avutul statului un cartof sau chiar si un spic de grau. Satele erau pazite de militari pentru a impiedica oamenii sa plece sau sa caute mancare. Din cauza lipsei de alimente, oamenii incepeau sa manance iarba sau scoarta de copac. Deseori s-a recurs si la acte de canibalism. Membrii NKVD curatau casele si strazile de cadavrele oamenilor morti, primind in schimb cate 200 de grame de paine pentru fiecare. Au fost cazuri in care au ingropat oameni inca in viata, dar slabiti de foame. Supravietuitorii povestesc cum pamantul gropilor comune se misca. In tot acest timp, excedentul de cereale rezultat, aproape doua milioane de tone, a fost vandut in Occident. Aceeasi cantitate putea sa hraneasca intreaga Ucraina timp de doi ani de zile. Tulburator este si faptul ca restul alimentelor colectate erau depozitate in hale uriase chiar in Ucraina, fiind sub paza armata. Numarul exact al victimelor nu se cunoaste, insa conform calculelor pe baza datelor recensamintelor intre 7 si 10 milioane de oameni au murit intre 1932 si 1933 din cauza foametei. Asta inseamna ca aproape 1.000 de oameni mureau in fiecare ora. In jur de 25% din ucrainieni au cazut victime infometarii ordonate de Stalin.

Memoria evenimentelor

Foametea din Ucraina a fost vehement negata de URSS si a initiat o intreaga campanie de dezinformare in Vest, folosindu-se chiar de jurnalisti occidentali proeminenti. Cel mai bun exemplu este cel al britanicului Walter Duranty, de la The New York Times, castigator al premiului Pulitzer in 1932, care critica zvonurile existentei unei foamete si chiar o nega. Unul dintre negationisti contemporani, Douglas Tottle, considera totul o fabricatie a Germaniei naziste. O problema delicata este in ce masura foametea a fost un genocid. Majoritatea simpatizantilor comunisti au ajuns in final sa recunoasca foametea ca facand milioane de victime, dar spun ca ea a luat nastere neintentionat, datorita deciziilor gresite, luate de guvernarea sovietica sau din cauza conditiilor climaterice nefavorabile si nu poate fi un genocid. Acest punct de vedere este impartasit si de Rusia. Dovezile aparute dupa desfiintarea Uniunii Sovietice insa resping in totalitate aceste teorii. Mai mult, SBU, serviciul secret ucrainean, a declasificat, in 2006, mii de pagini de documente care demonstreaza caracterul intentionat al actiunilor conducerii de la Moscova. Ca urmare, Parlamentul ucrainean a adoptat o lege ce declara foametea din 1932 si 1933 un act de genocid impotriva ucrainenilor. In prezent, 26 de state considera Holodomorul genocid. Datorita rolului pe care il joaca Rusia astazi in politica energetica a Europei, multe state occidentale inca ezita sa faca acelasi lucru.

Sursa: Ziare.com