Insule misterioase III

Insula Saint Simon 

Pe tarmul Oceanului Atlantic, in estuarul Vigo, din nord-vestul Spaniei, exista un arhi­pelag, San Simon, care, in ciuda dimensiunilor sale foarte mici, a fost de-a lungul veacurilor un teritoriu insemnat. „Însemnat” de evenimente nefaste, de suferinte si nenorociri. Se spu­ne ca ostrovul ar fi fost blestemat, in urma cu se­cole, de catre un calugar care, inainte de a-si da ultima suflare, ar fi murmurat: "Voi, cei care puneti sta­panire pe aceasta insula, nu veti avea parte de liniste si pace! Tihna nu va reveni aici niciodata, pana cand oamenii nu se vor opri din a-si mai ucide semenii!”. 
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, insula a fost locas pentru cavalerii templieri, pentru calugarii fran­cis­cani, pentru pirati,leprosi si detinuti politic. În se­colul al XII-lea, cavalerii Ordinului Templierilor, orga­nizatie militar-mo­nahala ce avea ca misiune apararea peregrinilor crestini si a crestinismului in general, au ridicat in acest paradis plutitor o manastire fortificata. Insula, situata in mijlocul estuarului Vigo, reprezenta pentru "Ostasii lui Christos” un punct geostrategic bi­ne pla­sat. De-a lungul se­co­lelor, manastirea a fost luata in grija diferitelor or­dine religioase, pana in veacul al XVII-lea, cand viata tihnita a calugarilor a fost curma­ta de sabia ber­berilor, renumitii cor­sari arabi din Nor­dul Afri­cii. În 1617, corabiile ra­pi­de ale piratilor berberi din Al­ger invadau coas­te­le vestice ale Spaniei. Pes­te noap­te, insulele gol­fului Vigo si toate locali­ta­tile din impre­jurimi fu­se­sera trecute prin foc si sa­bie. De cumplitele ma­sa­cre ale corsarilor afri­cani nu au scapat nici ma­car calugarii de pe insula San Simon. Manasti­rea a fost jefuita si apoi incen­dia­ta, iar toti calugarii, macelariti cu salbaticie. Legenda spune ca abatele manastirii, Padre Antonio, in incercarea de a salva ma­car statuia Sfantului Francisc, ocrotitorul si pa­tronul manastirii, s-ar fi luptat pana la ultima su­flare cu piratii algerieni. Va­zandu-si toti fratii ucisi, biserica devastata si altarul batjocorit, cu ul­timele puteri, abatele An­tonio ar fi invocat ajutorul Cerului si ar fi cerut ca nelegiuitii sa fie pedepsiti pentru oro­rile lor. Se spune ca de atunci insula a devenit un taram al mortii, un lacas al du­hu­rilor, un teritoriu bles­temat sa nu mai fie locuit in tihna, pana ce oamenii nu vor in­ceta sa se mai omoa­re unul pe altul.
De­cenii la rand, un petic de pamant pe nesfarsita in­tindere a oceanului Atlan­tic a fost victima atacu­rilor piratilor si a talha­ri­lor, a fost pradat si jefuit de nenumarate ori, iar ma­nas­tirea fortificata, inal­tata de cavalerii tem­plieri, care parca refuza sa se prabuseasca, a fost arsa din te­melii si recladita de cateva ori. Astfel, la finele vea­­cului al XVII-lea, insu­la ramanea pustie. 

Pana in 1830 cand, printr-o ordonanta regala, teritoriul a fost de­sem­nat ca locatie pentru intemeierea unui lazaret pen­tru bolnavii de lepra. Datorita faptului ca dimensiunile insulei erau foarte mici, iar oamenii afectati de aceasta plaga cum­plita foarte multi, se hotaraste ca teritoriul sa fie extins. Astfel, intre San Simon si cea mai apropiata insulita, San Anton, se construieste un pod care sa unifice cele doua palme de pamant si, in acelasi timp, sa separe bol­navii. Daca in San Simon erau adusi cei atinsi de cum­plita boala in faza incipienta, pe San Anton erau izo­lati pacientii in stare grava. Abandonati in voia sor­tii, muribunzii de pe San Anton aveau ca unica spe­ran­ta doar proviziile dispuse la jumatatea podului. Le­pro­sii se tarau pana pe pod dupa hrana salvatoare la­sa­ta acolo. Arhipelagul ce odata fusese un paradis mo­na­hal, un teritoriu incantator al linistii si al armoniei de­ve­nea, astfel, scena unuia dintre cele mai dramatice si mai infioratoare locuri ale Spaniei. Bles­temul aruncat asu­pra insulei si a locuitorilor ei capata o forma cum­plita. Leprozeria San Simon Leprozeria funesta a fost inchisa in 1927 si, din anii '30, odata cu inceperea razboiului civil din Spania, insula a devenit inchisoare pentru detinutii politici ce se impotrivisera regimului lui Franco. Oficial, aici se ri­dicase o colonie peniten­cia­ra pentru cei mai peri­cu­­losi infractori, dar, de fapt, pe insula era un lagar de con­centrare si exter­mi­na­re. Sute de oameni ce lup­ta­sera impotriva gene­ra­lu­lui Francisco Franco, libe­rali, republicani, adepti ai so­cialismului, fusesera in­chisi pe insula si supusi unor conditii inumane. Di­rectorul in­chisorii, un fer­vent partizan al fran­chis­mului, denumit si "trafi­can­tul de carne vie”, fa­cuse din insula un ade­varat infern. Redusese ratiile pri­zonierilor atat de mult, incat acestia de abia se pu­teau tine pe picioare. Ma­rise numarul execu­tiilor si, ajutat de medicul inchi­so­rii si de seful gardienilor, santaja detinutii. Ajun­se­se­ra sa stoarca bani chiar si de la rudele prizonierilor ca­re sperau in eliberarea vre­unei rude, fara sa stie ca, de fapt, tatal fratele sau fiul fu­sesera deja exe­cu­tati. În anii '40, odata cu sfar­situl razboiului civil, insula de­venise atat de su­praaglomerata, incat fie­care detinut de abia dis­punea de o suprafata de 38 de centimetri, pentru a pu­tea dormi. Pe langa faptul ca aici vietuia o popu­latie neproductiva, sutele de pri­­zo­nieri cereau si anu­mi­te cheltuieli, pe care statul franc nu si le permi­tea. Sin­gura solutie ce se putea adopta era simpla: ex­ter­minarea. Plajele insulei, odata luxu­riante, deveni­sera o groapa comuna, in care zaceau sute de ca­davre. Insula devenise un adevarat loc al terorii. De abia in 1943 "Co­lo­nia Penitenciara San Si­mon” isi inchidea definitiv portile. Se sfarsise cu mor­tii aruncati pe plaja, se sfarsise cu contrabanda de carne umana, cu umilin­tele, abuzurile, teroarea... Dar cei care inca mai aveau pu­tere sa se intoarca la casele lor erau foarte putini. Insula ramanea in urma lor, lugubra si pustie, in mijlo­cul apelor oceanului.În ciuda incercarilor de a "umaniza” acel loc sum­bru, transformandu-l in camin pentru oamenii din gar­da generalului Franco, blestemul calugarului arun­cat candva capata din nou forta. 

În august 1950, o ne­no­ro­cire se lega iarasi de numele insulei. Vasul "Mon­chi?a”, care naviga in directia San Simon, la bor­dul caruia se aflau 43 de ofiteri de elita din armata fran­chista, nu si-a mai atins niciodata destinatia. Din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile si a cu­rentilor puternici, nava s-a scufundat si toti pasagerii au pierit. De parca spiritele detinutilor din "lagarul mor­tii” s-ar fi razbunat pe calaii lor. Acestea au fost insa ultimele su­flete pe care blestemata insula le inghi­tea. Printr-un or­din, teritoriul a fost evacuat. Ostrovul ra­manea din nou abandonat, din nou pustiu. 

Sursa: primit pe mail