Zilnic,
în jurul nostru mor striviţi de necruţătoarea boală canceroasă
prieteni, rude sau colegi. Cu toţii îşi leagă speranţele de
chimioterapie, metodă terapeutică folosită în lumea întreagă, crezând că
această metodă îi va ajuta să scape de cumplitul flagel. Este
cutremurătoare suferinţa bolnavilor de cancer întâlniţi în secţiile de
oncologie! Am cunoscut atâţia bolnavi de cancer care înfruntă efectele
secundare ale acestei terapii, adulată şi dispreţuită în egală măsură...
Uneori,
după multă suferinţă, rezultatele chimioterapiei au prelungit viaţa
unor bolnavi. Alteori, celula canceroasă hrăpăreaţă n-a mai dat nici o
şansă bolnavilor. O alternativă ... După ce ani de zile au spus
pacienţilor că această terapie (chimioterapia) este singura cale pentru a
încerca să se elimine cancerul, medicii de la Clinica John Hopkins din
Statele Unite s-au hotărât să prezinte şi calea alternativă de tratament
a cancerului. Într-un studiu, aceşti temerari
specialişti, au prezentat efectele negative ale chimioterapiei. Printre
altele, cercetătorii menţioneazăcă tratamentul prin chimioterapie care
presupune "otrăvirea" celulelor canceroase cu rată mare de creştere sunt
distruse şi alte celule cu creştere rapidă din măduva spinării, tractul
gastro-intestinal etc., iar organe importante cum ar fi ficatul, inima,
rinichii sau plămânii sunt iremediabil afectate.
Specialiştii
renumitei clinici au demostrat că o metodă modernă în lupta cu această
cumplită boală poate fi aceea a înfometării celulei canceroase. De aceea
medicii au prezentat alimentele care trebuie evitate, tocmai pentru a
împiedica celula canceroasă să se multiplice. Dar există un miracol
anticancer, păstrat în mare secret.
O
sursă de mare încredere, Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu
competenţe în fitoterapie şi nutriţie, ne-a transmis o informaţie care
ne-a tăiat respiraţia!
Două
ingrediente la îndemâna oricărui bolnav de cancer reprezintă o
alternativă sănătoasă la chimioterapie. Timp de trei ani, în America,
s-a experimentat un produs natural, foarte simplu şi foarte eficient, pe
un lot de 70.000 de subiecţi.
Rezultate remarcabile !
O
limonadă a fost administrată bolnavilor de cancer: celor care au făcut
chimioterapie, dar şi unui număr semnificativ din lotul martor, care n-a
început acest tratament. Rezultatele au fost uluitoare: starea de
sănătate a bolnavilor din fiecare grupă s-a îmbunătăţit în mod
remarcabil şi boala n-a mai recidivat. În cazul bolnavilor care se
temeau că zilele lor sunt numărate, boala n-a avansat şi nu s-au
observat metastaze. Tratamentul este benefic şi ca metodă de prevenţie.
Preparatul poate să ucidă celulele canceroase şi este de10.000 de ori
mai eficient decât chimioterapia. Lămâia are numeroase proprietăţi
terapeutice şi studiile au dovedit că modestul fruct este un remediu
împotriva cancerului, remediu verificat în diferite forme de cancer.
După mai bine de 20 de probe de laborator, realizate începând din anii
1970, frotiurile au arătat că extractul de lămâie distruge celulele
maligne în 12 tipuri de cancer, inclusiv cel de colon, de plămâni, de
sân, de prostată şi de pancreas. În comparaţie cu produsul Adryamicin,
un drog chimioterapeutic, folosit în mod uzual, extrasul din lămâie cu
bicarbonat acţionează de10.000 de ori mai bine, încetinind creşterea
celulelor canceroase, spun specialiştii. Şi mai uimitor este faptul că
limonada aceasta distruge doar celulele maligne, dar nu le afectează pe
cele sănătoase. În privinţa bicarbonatului de sodiu, acesta schimbă
PH-ul corpului şi se afirmă că este de mare folos în toate formele de
cancer.
Mod de preparare
Extrasul de lămâie cu bicarbonat, alternativa naturală la chimioterapie se prepară astfel:
- într-un litru de apă, se fierbe timp de un minut, coaja unei lămâi, apoi se lasă la macerat, de seara până dimineaţa.
- în dimineaţa zilei următoare, lichidul se filtrează.
În
acest macerat se stoarce sucul lămâii, se adaugă miere (după gust) şi o
linguriţă de bicarbonat. Bolnavii trebuie să consume zilnic un litru de
limonadă preparată în acest mod. De asemenea, leacul miraculos se poate
administra preventiv, fiind un tonic pentru întregul organism.
O
persoană puternică ştie cum să îşi ordoneze viaţa. Chiar şi cu lacrimi
în ochi, tot are puterea să spună zâmbind "e în ordine". Schimbarea e pe
drum. Domnul vede tristeţea noastra.. Iubeşte, râzi, trăieşte! "Viaţa
nu este despre cum supravieţuieşti în furtună, ci despre cum dansezi în
ploaie."
Alta licoare care te tine in putere: Usturoi cu lamaie
In
vremea faraonului Amenhotep al IV-lea, care si-a luat apoi numele de
Akhnaton, la porunca acestuia, a fost elaborata o reteta miraculoasa,
dupa care s-a preparat o bautura numita Antica. Oamenii de rind ii
spuneau humus, adica pamint, sol. De fapt, licoarea aparuse mai demult,
in vremea lui Amenhotep al II-lea. Ea era menita sa ii mentina mereu in
putere pe sclavii ce construiau maretele piramide. Bautura aceasta
curata bine vasele de singe si asigura o viata indelungata.
Licoarea
a fost preparata de preotii egipteni, care cunosteau tainele
organismului, plantele - salbatice si cultivate - si toate virtutile
acestora. Preotii
foloseau si ei, la rindul lor, aceasta bautura pe care o preparasera,
dar in doze mai mici, deoarece ei munceau mai putin decit sclavii de la
piramide si, totodata, nu stateau tot timpul in soarele arzator al
desertului.
Bautura cu usturoi si lamaie
Licoarea
egipteana, care avea si rolul de a mentine si regla echilibrul
vitaminelor din organism, a primit numele de Antica, de la cele doua
componente: An - usturoi si Tica - lamiie. Cele doua componente asigura
toata gama de efecte miraculoase ale acestei bauturi.
Vitamina
A sporeste densitatea si elasticitatea pielii, protejeaza limfa si
impiedica transpiratia in exces. Usturoiul, care este bogat in vitamina
A, mai contine siliciu, iar acesta are un rol important in reinnoirea
maduvei osoase si hematopoeza (fabricarea de globule rosii- tinere). Tot
in usturoi se gaseste un element foarte rar, dar extrem de necesar -
germaniul. Acesta favorizeaza formarea tesutului muscular.
Prepararea miraculosului remediu
Se
folosesc patru lamii maricele, bine coapte, cu coaja subtire si trei
capatini de usturoi. Lamiile se spala si se sterg, apoi se stoarce zeama
intr-un vas de sticla, foarte curat (borcan). Coaja si pulpa ramase se
dau prin masina de tocat si se pun intr-un alt vas (borcan).
Capatinile
de usturoi se curata, iar cateii se zdrobesc (ca pentru mujdei). Zeama
lamiilor, cojile si pulpa (date prin masina) si mujdeiul de usturoi se
pun toate intr-o oala emailata; dupa ce s-au amestecat bine se toarna in
oala doi litri apa fiarta si racita. Oala se leaga cu o bucata de tifon pus in doua si se pune in frigider, pentru 72 de ore.
Nu trebuie sa ne temem ca frigiderul va prinde miros de usturoi - lamiia il va face sa dispara.
Dupa
cele trei zile (72 de ore), continutul din vasul emailat se strecoara
prin patru straturi de tifon, se pune in doua sticle de cite un litru si
se inchid sticlele etans. Licoarea se va pastra la frigider.
Administrarea
acestui leac se va face timp de cinci zile, de cite patru ori pe zi
cite 50 ml, cu 30 minute inainte de masa. Apoi se face pauza timp de
zece zile, dupa care procedura se repeta. Cura dureaza cinci luni, dupa
care se face pauza timp de doua luni. Prin folosirea acestei licori se
previne orice raceala, organismul are la dispozitie un excelent tonic
(indeosebi primavara). Se recomanda sa fie folosit chiar si de catre
persoane perfect sanatoase.
Acest
preparat poate fi considerat un remediu universal, deoarece este
capabil sa vindece aproape toate afectiunile tractului gastro-intestinal
si disfunctiile hepato-biliare (mai putin calculoza biliara si
afectiunile de vezica biliara). Preparatul curata rinichii,
dezinfecteaza caile urinare, vindeca stenocardia, restabileste inima
dupa infarctul de miocard, grabeste resorbtia cicatricelor
postoperatorii.
Daca
se frictioneaza cu acest decoct radacina parului si se pun chiar
comprese, dispar senzatiile de mincarime si matreata. In cazul mirosului
neplacut al gurii, se clateste gura cu decoct si se si inghit, 1-2
guri. Preparatul curata intestinul subtire, inlatura avitaminozele si
constipatiile. De asemenea, este un remediu in scorbut si in
tuberculoze.
Sursa Evolutia Spirituala
biblioteca-secreta.blogspot.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu