Bicarbonatul de sodiu este un remediu natural extraordinar. Această pudră obişnuită
dispune de proprietăţi vindecătoare foarte eficiente în cazul unor boli precum acnee, cancer, răceli, gripă, reflux acid, şi lista poate continua. Nu trebuie
să uităm nici de utilizările sale minunate în preajma casei. La un preţ destul de mic, bicarbonatul de sodiu ar putea fi acel produs miraculos, uşor de obţinut, disponibil şi eficient, pe care toată lumea îl caută.
Conexiunea între ciupercă şi cancer
Munca revoluţionară a lui Mark Sircus, doctor medical oriental şi de acupunctură, şi doctorul Simonchini, un oncolog din Roma, Italia, a arătat potenţialul incredibil al bicarbonatului de sodiu. Iniţial, doctorul Simonchini a făcut conexiunea între infecţiile fungice şi extinderea cancerului. Acesta a realizat faptul că atunci când o tumoare a fost spălată cu bicarbonat de sodiu (care este anti-micotic) aceasta s-a micşorat, iar apoi, în decurs de câteva zile, a dispărut complet.
Mark Sircus duce această idee cu un pas mai departe, el subliniind faptul că dacă bicarbonatul de sodiu este înghiţit poate avea aceleaşi rezultate remarcabile. Sircus crede despre cancer că este o boală complexă şi că vindecarea depăşeşte cu mult simpla idee de “a direcţiona toate armele posibile împotriva tumorii”: “Corpul trebuie să fie în armonie perfectă, iar pentru aceasta, tehnicile de respiraţie, exerciţiile, expunerea la soare şi masajul pot lucra împreună cu terapia cu bicarbonat. Un exemplu de succes este Vernon Johnston care s-a vindecat de cancer la prostată de gradul IV urmând acest protocol”, arată doctorul Mark Sircus.
Protejează împotriva răcelilor şi a gripei
Cancerul nu este singura afecţiune care este vindecată de bicarbonatul de sodiu. Bolile contagioase, cum ar fi răcelile şi gripa, răspund de asemenea foarte bine la tratamentul cu bicarbonat de sodiu.
Edward R. Hays, doctor în medicină, povesteşte: “În 1918 şi 1919, în timp ce luptam cu gripa, împreună cu Serviciul Public de Sănătate din SUA, mi s-a adus la cunoştinţă că persoanele care au fost foarte bine alcalinizate cu bicarbonat de sodiu, au contractat foarte rar gripă, iar cei care se îmbolnăveau, dacă erau alcalinizaţi mai întâi, aveau atacuri uşoare. De atunci, am tratat toate cazurile de răceală şi gripă mai întâi cu acest remediu natural, bicarbonatul de sodiu, şi în multe situaţii, în decurs de 36 de ore, simptomele dispăreau complet.”
Dozajul recomandat pentru răceli şi gripe
-În prima zi, se consumă şase doze a câte jumătate de linguriţă de bicarbonat de sodiu într-o cană de apă. Cele şase doze se iau la interval de două ore.
-A doua zi, se continuă în acelaşi ritm, dar se reduce cantitatea la patru doze.
-În cea de-a treia zi, se consumă doar două doze, una dimineaţa şi o alta seara.
Se continuă cu o singură doză dimineaţa, până când boala dispare.
Beneficii suplimentare
Pe lângă faptul că este de foarte mare ajutor în cazul bolilor, bicarbonatul de sodiu are un spectru larg de utilizare. Bicarbonatul de sodiu este foarte bun şi pentru: vindecarea acneei, curăţarea părului şi îndepărtarea depunerilor, detoxifiant pentru intoxicaţia cu radiaţii, reflux acid, curăţarea dinţilor, îmbunătăţirea detergentului de rufe, îndepărtarea mizeriei şi a reziduurilor de pe fructele şi legumele proaspete, curăţarea casei şi dezodorizare, iar atunci când este combinat cu oţet, poate desfunda tevile instalatiei sanitare. Dacă ne raportăm la cât costă, ajungem la concluzia că bicarbonatul de sodiu este un campion natural foarte ieftin. Luând în considerare că tratamentul pentru cancer convenţional costă în medie mii de euro, merită măcar să aflăm mai multe despre această alternativă naturală, necostisitoare şi eficientă despre care tot mai mulţi doctori încep să vorbească.
Sursa : Sfatuitoarea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu