Fierul care nu rugineşte niciodată

Există artefacte străvechi, despre care nici astăzi nu se ştie cum au fost realizate, în condiţiile în care cunoştinţele tehnice ale vremii din care provin (stabilită cu mijloace moderne) nu permiteau asemenea performanţe.

Craniile sud-americane de cristal, computerul de la Antikytera sau piramidele egiptene sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute. Misterul adânc înconjoară însă şi două obiecte, de dimensiuni diferite, confecţionate din metal, a căror vechime şi conservare stârneşte uluire. E vorba despre coloana de fier din Delhi şi de ciocanul din Londra.

Coloana lui Vishnu, ridicată exact la Tropicul Racului
Ridicată cu aproape 1600 de ani în urmă, în onoarea zeului Vishnu, cel despre care se credea că ţine lumea închegată şi că, dacă ar aţipi doar o clipă, ar provoca prăbuşirea Universului- coloana de fier din Delhi (India) n-a ruginit niciodată, în ciuda climatului umed specific zonei.

Situată în curtea unui templu, în faţa unei porţi monumentale, măsoară aproximativ şapte metri înălţime (93 cm aflându-se îngropaţi în pământ), diametrul are 42 de centimetri la bază şi 32 la vârf, iar greutatea a fost calculată la şase tone. Supranumit „stâlpul lui Ashoka”, după numele unui suveran care îşi făcea cunoscute poruncile prin afişarea lor pe coloane puse în locuri publice, monumentul cu simbolul chakrei în vârf s-a dovedit a nu fi totuşi aşa de vechi, experţii estimând că datează din timpul domniei împăratului Vikramaditya, anii 375 şi 414 ai erei creştine.

Aceiaşi specialişti au avansat ca explicaţie a necorodării coloanei puritatea metalului din care a fost confecţionată: 98% fier! Analize chimice sofisticate efectuate în 1997 şi 2000 au arătat totuşi că există şi frânturi din alte elemente chimice în compoziţie: carbon, fosfor, siliciu, cupru, nichel, magneziu şi … oxizi de fier! Or, prezenţa acestora din urmă ar fi trebuit să ducă la deteriorarea stâlpului, nicidecum la conservarea sa perfectă.

O altă ipoteză luată în calcul e că, de-a lungul secolelor, cei veniţi să se închine acestui obiect de cult l-au tot uns cu grăsimi, care s-au impregnat în porii învelişului, asigurându-i protecţia în faţa ruginei. În fine, cea mai îndrăzneaţă pistă de cercetare – întâlnită şi în cartea “Amintiri despre viitor”, de Erich von Däniken- vorbeşte despre contribuţia extraterestră la făurirea coloanei.

Chiar şi tehnica de realizare lasă loc de speculaţii, metalurgiştii consultaţi declarând că stâlpul a fost făcut din plăci/discuri de fier bătute cu ciocanul „la roşu”, una din cele mai rezistente forme de sudură.

Dincolo însă de modul în care a fost ridicată, coloana din Delhi ne rezervă şi alte surprize. Iniţial, a fost amplasată în Vishnupadagiri, care în traducere înseamnă “Dealul pe care se vede urma piciorului lui Vishnu”, loc situat exact la Tropicul Racului!

Se presupune că stâlpul – a cărui umbră arăta, în dimineaţa solstiţiului de vară (pe 21 iunie), direcţia urmei divine întipărită pe o stâncă- făcea parte dintr-un străvechi observator astronomic indian. Cel care ar fi mutat monumentul la Delhi ar fi fost regele Vigraha Raja, care a stăpânit peste Rajput Tomar (una din inscripţiile din 1052 îl menţionează pe regele din Rajput, Anangpal al II-lea). De-a lungul timpului, construcţia a căpătat faima unui obiect înzestrat cu puteri magice, despre care se zice c-ar aduce noroc tinerilor însurăţei, dacă îl înconjoară de trei ori.

Alte legende spun că aceia care, stând cu spatele lipit de stâlp, reuşesc să-l înconjoare cu braţele prinse vor fi urmăriţi de şansă toată viaţa. Încercările repetate ale vizitatoilor de a respecta tradiţia populară au determinat însă autorităţile să împrejmuiască în 1997 coloana cu un gard, pentru a o feri de stricăciuni.

Ciocanul din London, de o puritate…imposibilă!
Metalul cel mai utilizat după bronz, fierul şi-ar fi făcu apariţia în viaţa omului cu circa patru milenii în urmă, după cum o demonstrează obiectele găsite în piramidele egiptene. Mormântul faraonului Tutankhamon adăpostea, între altele, o lamă de cuţit confecţionată din fierul meteoric (care conţine 90% fier, 8% nichel şi alte impurităţi, în special cobalt).

De altfel, denumirea sumeriană a metalului, an-bar, înseamnă “cer şi foc”, ceea ce indică originea sa nepământeană, aceeaşi ca şi-n cazul fierului folosit de azteci şi incaşi. O altă dovadă că fierul era destul de răspândit în antichitate e că, la construirea templului lui Solomon din Ierusalim, în anul 1000 î.Hr., s-au folosit peste 2000 de tone. Meşteri iscusiţi în prelucrarea acestui metal se găseau la Damasc (regele Nabucodonosor II luând în captivitate, în anul 604 î.Hr, circa o mie de potcovari din Siria cucerită), dar şi în Siberia, unde fierarii erau priviţi chiar cu teamă, fiind consideraţi magicieni.

În China şi India din vechime, metalul era topit cu ajutorul sângelui de găină, iar locuitorii Britaniei îl echivalau la preţ cu aurul! Aşadar, omul s-a slujit de fier de mii de ani. Dar poate fi această colaborare de o mie de ori mai veche?

Un ciocan de fier, scos la lumină în iunie 1934 într-o mină de lignit din apropierea localităţii London (din Kimble County, Texas, SUA), aşa ar indica. Aflat la lucru, minerul Max Hahn a observat un ciudat obiect răsărind dintr-un perete. Cum era încrustat într-o rocă, Hahn a tăiat bucata cu totul şi a transportat-o acasă.Spărgând-o, a scos la iveală un soi de ciocan de fier, lung de aproape 15 centimetri, nealterat de trecerea timpului. Familia Hahn decide să-l păstreze ca pe o curiozitate, dar după cinci decenii, îl vinde omului de ştiinţă Carl E. Baugh.

Analiza efectuată de acesta în 1983 provoacă stupoare: roca formată în jurul ciocanului data din perioada geologică numita Ordovician, acum circa 500 de milioane de ani! Cercetări ulterioare au contestat această estimare, oprind “acul ceasului” la 150-300 de milioane de ani în urmă, ceea ce depăşeşte totuşi cu mult vechimea de numai 6 milioane de ani a celor mai “bătrâne” fosile hominide cunoscute (cele de Sahelantrhopus Tchadensis). Asta fără a mai pune la socoteală că, potrivit antropologilor, Homo Sapiens şi-a făcut apariţia în Africa abia acum 200.000 de ani.

Aşadar, cine să fi folosit fierul cu secole bune înaintea lui? Nimeni nu poate da un răspuns, cum nu s-a putut explica nici de ce obiectul n-a oxidat de la descoperirea sa şi până astăzi. Geologul american Joe Cole a încercat să susţină că, de fapt, unealta a fost pierdută de un miner din sec. XIX, iar rocile, care s-au dizolvat în timp, s-au întărit din nou în jurul obiectului, dând aparenţa unei vechimi uluitoare.

Testele cu Carbon14 s-au dovedit neconcludente, întrucât lemnul ciocanului se transformase în cărbune. Însă analiza metalului, efectuată la Laboratoarele Batelle din Columbus, Ohio, a arătat o compoziţie nemaiîntâlnită: 96,6% fier, 2,6% clorină şi 0,74% sulf, combinaţie imposibil de realizat chiar şi cu ajutorul tehnologiei moderne. Să fie şi acesta un artefact realizat sub îndrumare extraterestră?

Sursa: Piatza.net