Din stradă se auzeau acordurile unei
melodii cunoscute. Richard Wagner ascultă câteva clipe cu atenţie. Nu
îşi dădea seama de unde cunoaşte atât de bine notele acestea. Erau,
desigur, sunetele unei flaşnete. Dar melodia…
Tulburat,
Wagner se ridică deodată de la masa de lucru, se repezi în stradă. Un
bătrân flaşnetar învârtea absent maneta instrumentului său de scos
sunete, aşteptând o cât de mică răsplată de la trecătorii grăbiţi.
- E fals, totul e fals! se repezi compozitorul. Pentru numele lui Dumnezeu, nu se cântă aşa! Dumneata n-ai înţeles nimic din cântecul ăsta!
- Ei, nici chiar asa, domnule, spuse liniştit flaşnetarul. Tocmai
mie să-mi spuneţi una ca asta?!… Păi eu ştiu cântecul foarte bine. Nu
vă daţi seama, îl ascult de câteva zeci de ori într-o zi.
- Omule, dumneata îl cânţi prea repede. Trebuie să învârteşti mai lent. Uite, cam aşa.
Şi Wagner începu să răsucească el maneta
cutiei. Se transpuse imediat în lumea cântecului spre uimirea
trecătorilor dintre care unii îl cunoşteau pe maestru.
Uimit de mulţimea care se adunase deodată, flaşnetarul spuse:
- Cred că aş putea încerca şi eu.
Muzicianul îl ascultă cu atenţie. Păru
mulţumit. Îi întinse bătrânului câteva monede, gest care îl făcură
imediat mai mulţi trecători.
- Să ştiţi, domnule, că numai aşa o să cânt de acum încolo. E o melodie trumoasă, dar spuneţi-mi: cu cine am avut onoarea?
- Îţi mulţumesc că îmi apreciezi compoziţiile. Sunt Richard Wagner, iar bucata e marşul nupţial din opera mea “Lohengrin“.
După câtăva vreme, Wagner îl auzi din nou
pe flaşnetar. Îşi dădu imediat seama că e chiar el după felul cum
păstra tempo-ul. Coborî în stradă spre a-i mai oferi bătrânului câţiva
bănuţi. De data aceasta mai mulţi trecători stăteau în jurul flaşnetei.
Cutia vechiului instrument era ornată cu o firmă strălucitoare. Pe ea se
putea citi: Hans Richter, fost elev al lui Richard Wagner!
Mihai Popescu, Almanah Luceafărul, 1985
Sursa: Istorii regasite
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu