Prof. dr. Gheorghe Marmureanu, directorul Institutului National de Fizica a Pamantului, a afirmat, intr-un interviu acordat Stirilor ProTv ca in Marea Neagra se pot produce valuri seismice, adica tsunami Zonele seismice care ne afecteaza pe noi sunt Vrancea, Banat, Maramures, Bucovina, nordul Dobrogei si sudul Dobrogei, cu partea de la Sabla, la sud de Mangalia, pe teritoriul bulgar, Campia Romana. Potrivit lui Gh. Marmureanu, Sabla este o zona tectonica ce a fost la noi, in Romania, dar acum este la bulgari. Aceasta placa este cea care ar putea provoca tsunami in Marea Neagra. Ea inainteaza in mare cu circa 20-30 kilometri si genereaza tsunami mai mici sau mai mari. “Foarte multa lume spune ca nu este posibil sa ai tsunami Marea Neagra care ar fi ca un fel de vas inchis. Eu le recomand dansilor, din punct de vedere fizic, sa ia un lighean si sa faca cu mana in apa, sa vada ce valuri apar“, a spus prof. dr. Gh. Marmureanu. El a mai adaugat ca: “De la aceasta falie Sabla, personal gandesc ca sunt mari probleme, pentru ca in Marea Neagra, la o adancime de 400 si ceva de metri si pana foarte adanc, exista depozite imense de hidrogen si de acid sulfuric. Va rog sa realizati ce inseamna aceasta scoatere afara, este un alt pericol…ceva mult mai periculos decat un val de tsunami insusi“. Ceea ce este si mai interesant este ca astfel de fenomene s-au intamplat de mai multe ori de-a lungul timpului, in zona Marii Negre. De pilda, potrivit prof. Marmureanu, in anul 105 inainte de Hristos, Calatisul, actuala Mangalie, a fost sters de pe fata pamantului de tsunami. La fel s-a intamplat si cu Cetatea Histria, pe timpul grecilor, care a disparut sub ape dupa ce a fost maturata de valuri. Se mai presupune ca la 1.500, Histria ar fi fost distrusa in acelasi mod. Tsunami au mai fost ingregistrate si dupa cutremurul de la 31 martie 1901, de 7,2, tot pe placa tectonica Sabla si care ar fi generat valuri de 3,5 metri. “Daca atunci, in 1901 era martie si nu era nimeni pe plaja, acum lucrurile astea legate de hidrogen sunt mult mai periculoase”, spune Marmureanu. Pe plan international, exista un sistem prin care se pot depista tsunami la 25 de minute si dupa doua ore si jumatate se pot avertiza. In Romania, la Institutul de Fizica a Pamantului exista un sistem care in patru secunde poate detecta magnitudinea unui cutremur. Gheorghe Marmureanu le propune specialistilor din strainatate sa foloseasca sistemul nostru, pentru ca daca e un cutremur mare, de 7,5 – 9, probabilitatea de tsunami este si ea la fel de mare. Intrebat daca exista vreun risc imediat de tsunami in Marea Neagra, Marmureanu a raspuns: “Nu. Avem tsunami cam o data la 500 de ani. Mai multe valuri din acestea seismice se inregistreaza pe partea cealalalta a Marii Negre, la turci si in Marea Azov, la ucraineni, de exemplu”.
Sursa: piatza.net
Cu mult timp in urma am scris si eu un articol pe acesta tema.Nu fac caz, dar geografii stiu sau au stiut intotdeauna care este pericolul din Marea Neagra.
RăspundețiȘtergereLa cursurile de tectonica asta este primul lucru care ti se spune, ca placa Marii Negre este cea mai activa si ca este raspunzatoare de cutremurele vrancene, ea fiind subdusa celorlalte trei( Moesica, Est Europeana si Transilvana).
Cu respect.
link-ul:http://www.plecatdeacasa.net/2010/02/marea-neagra-si-pericolul-din-adancuri.html
Plec la sursa curios sa citesc parerea unui om care chiar are cunostinte in domeniu! Cu prietenie.
RăspundețiȘtergere