Ipotezele apocaliptice legate de venirea anului 2012 sunt greşite, este de părere generalul Emil Străinu. „În zona anului 2012 se vor produce două schimbări majore: modificarea sistemului de organizare economico-socială la nivel planetar şi dezvăluirea existenţei extratereştrilor”, susţine el. „Va fi un salt al mijloacelor de producţie şi al tehnologiei, care va duce la un salt în domeniul intelectualului şi al conştiinţei. Schimbarea sistemului economic se va face peste noapte, însă această trecere este pregătită de mult timp. Acest nou sistem economic există în cel puţin două sau trei locuri de pe Pământ şi va exploda. În preajma anului 2012 vor exista maximum şase monede pe tot Globul. Printre acestea se vor număra amerul (n.r. – pentru statele din America de Nord şi o mare parte din cele sud-americane), euro, asianul (n.r. – în mai multe state din Asia) şi bricul (n.r. – pentru statele ce fac parte din acordul BRIC; Brazilia, Rusia, India şi China)”, explică Emil Străinu.
Extratereştrii ne vor asimila
Omenirea se află în contact cu civilizaţiile extraterestre de aproape 100 de ani, crede expertul militar. Totodată, el este de părere că 2012 este anul în care existenţa acestora va fi făcută publică. „NASA a ţinut recent două conferinţe de presă, cea despre gaura neagră şi cea despre bacteria extraterestră, descoperiri despre care s-ar fi spus că ar fi foarte importante. Rolul lor a fost să testeze gradul de interes şi reacţia opiniei publice. Umanitatea este supusă de zeci de ani unui program de pregătire pentru acest contact. Astfel, nimeni nu va mai fi surprins când extratereştrii vor ateriza la Paris sau Peking, sau vor cere să discute cu preşedintele ONU.
Problema legată de dezvăluirea existenţei extratereştrilor va fi reacţia cercurilor fundamentaliste, a celor religioase şi a celor economico-financiare. Acestea din urmă chiar se aşteaptă la un mare crah financiar din această cauză pentru că, atunci când o civilizaţie extraterestră contactează una inferioară, ca a noastră, o face din două motive: anihilare sau absorbţie. În cazul celei din urmă, pentru că de anihilare nu mai poate fi vorba, civilizaţia inferioară primeşte de obicei tehnologii. Dacă aceştia ne-ar da, de exemplu, un dispozitiv prin care fiecare persoană să aibă energie electrică pe gratis, industria energetică s-ar prăbuşi”, ne-a explicat generalul.
„Nu se va întâmpla nimic din ceea ce se spune acum. Va fi un an benefic pentru omenire. În 2012 se va trece la un stadiu superior al orânduirii mondiale.” , Gen. (r) Emil Străinu
6 zone economice, fiecare având propria ei monedă, vor exista pe Pământ după schimbările din 2012.
Apocalipsa – suspecţi de serviciu
1. Alinierea planetelor
Una dintre cele mai populare teorii apocaliptice este legată de alinierea tuturor planetelor în 2012, fenomen ce ar duce la cutremure devastatoare. „Niciodată nu se va realiza acest lucru. Nu se pot alinia atâtea elemente pentru că s-ar crea o asemenea perturbare la nivelul galaxiei încât întreg Universul va intra într-un alt tip de mişcare, care ar contrazice toate legile existente”, este de părere generalul.
2. Centura Fotonică
O altă explicaţie pentru ce s-ar putea întâmpla în 2012 se referă la Centura Fotonică, o nebuloasă în care Pământul va intra anul următor şi care, prin radiaţii, va distruge viaţa de pe Terra. „Nu există Centura Fotonică. Astronomii au recunoscut că există în Univers o zonă cu o anumită zonă de radiaţie care bombardează din ce în ce mai mult Pământul, însă nici originea şi nici efectul acestor radiaţii nu se cunosc”, crede Emil Străinu.
3.Planeta Nibiru
Pământul va fi lovit de o planetă misterioasă, numită Nibiru, spune o altă teorie apocaliptică. „Venirea acestui corp către noi nu este anormală. Ea trece pe lângă noi, o dată la şapte sau 30 sau 50.000 de ani. Nibiru străbate părţi diferite ale spaţiului care, de asemenea, se află în mişcare. Venirea ei către Pământ este legată strict de legile atracţiei universale”, explică el.
Sursa: piatza.net
Am 2 pareri despre anul acesta :
RăspundețiȘtergere"S-ar putea intampla in anul acesta,
doar aplicarea noii ordini mondiale cu un guvern in toata lumea."
"Ar mai fi posibil si un cutremur cum n-a mai existat sau mai multe "
dar totusi, ma intreb "ce-ar folosii unui om sa castige toata lumea de si-ar pierde sufletul pentru totdeauna ?"
Imi place articolul si parerea generalului.
Ma gandeam eu ca nu sunt singurul Calator!
RăspundețiȘtergereDa, Emil Strainu este un tip interesant si foarte informat. Nu stiu care este rolul sau in aceasta sarada cu privire la extraterestri si noua ordine mondiala dar, cu siguranta are o misiune. Sunt convins ca la noi ajunge doar informatia necesara pentru a avea reactii adecvate la momentul potrivit, iar el ne capteaza atentia cu usurinta si ne poate dirija, eventual, pe drumul stabilit de "cei fara suflet". Nu as vrea sa fie asa, dar stiu ca nimic din marile secrete nu "rasufla" fara scop...
...Celor care si-au pierdut sufletul nu le pasa de lume!