Un sunet straniu a strabatut camera dinspre fereastra spre pat. Am simtit un soc, ca o cadere usoara, si somnul, care ma furase pe nesimtite, a fugit pe loc.
- Ce-a fost asta, cutremur?
- Nu stiu, am raspuns eu, parca se aude ceva afara.
Cu pasi moi am mers spre usa balconului si am iesit tinandu-mi sotia, protector, mai in spate. Pe strada un suvoi de lume mergea spre biserica. Era exact ca in seara de Inviere cand foarte multa lume se indreapta spre biserica din cartier, doar ca acum lipsea linistea si aerul pios, in aer se simtea agitatie, chiar frica. Nedumerit, am privit spre dreapta, pe directia de mers a multimii si, peste blocuri, in departare, am vazut o lumina rosiatica si limbi de foc care se ridicau spre cer. Scantei galben-alburii se ridicau in roiuri si vederea lor mi-a incretit pielea
- Unde o fi arzand, a intrebat sotia, mai mult pentru sine.
- La Paine sau la Bere, am zis eu, dupa cum se vede focul. Hai sa iesim sa vedem despre ce-i vorba.
- La ce bun, oricum nu putem face nimic, mai mult incurcam.
Pe strada lumea curgea in continuare spre locul incendiului care se potolea usor pentru a izbucni din nou mai violent, parca. Au trecut mai multe masini de pompieri si m-am mirat ca au luat-o pe aleea noastra, printre oamenii care s-au ferit si s-au oprit din vorba pentru a continua dupa ce duduitul motoarelor s-a stins in noapte.
- Pe unde ies oare la Paine, am intrebat. Doar nu pot trece calea ferata!
- Stiu si eu, poate nu o fi acolo focul.
Incet, incet lumea care mergea la foc s-a rarit si flacarile s-au domolit, dar tot se mai vedeau peste blocuri. Totul parea ireal in linistea care s-a lasat. Nu se mai auzeau sirenele pompierilor, doar luminile girofarurilor intepau in continuare cerul. Nu erau de loc stele, probabil nu le vedeam din cauza luminii puternice. Si dintro data am vazut ca aleea noastra, golita de lume, era mai larga decat o stiam, parca si blocurile aratau mai bine. "Depinde cum cade lumina", mi-am zis si am intrat in casa scuturat de un fior. Am adormit cu privirea spre geamul in care se reflecta din cand in cand cate o valvataie si spre dimineata parca s-a auzit din nou sunetul straniu care ne trezise la miezul noptii.
- Dormi linistita, nu-i nimic am mormait eu cand sotia a tresarit.
La ora sase, cand a sunat ceasul, am sarit din pat si am iesit grabit in balcon. Nu stiu de ce ma asteptam ca toata zona sa fumege, dar spre Fabrica de paine nu se vedea nimic. Soarele diminetii scanteia, doi barbati treceau cu pasi mari spre statia de autobuz si, parca, aleea era mai ingusta decat o vazusem noaptea...
Ajuns la serviciu primul lucru a fost sa intreb daca mai vazuse cineva focul dar toti se uitau la mine nedumeriti.
- Ce foc? Nu stiu, am dormit butuc toata noaptea, a zis Micul Sam, desi el ar fi trebuit sa vada mai bine decat mine toata povestea asta, locuind mai aproape de zona Fabricii de paine.
Agitatia mea i-a contaminat pe moment, dar apoi fiecare au trecut la treburile lor si discutia s-a stins. Cand am ajuns acasa, sotia ma astepta cu aceeasi veste: nici la ea la serviciu nimeni nu vazuse si nu auzise nimic. La masa am sucit problema pe toate partile si, pana la urma am admis ca am visat, dar amandoi sa avem acelasi vis si, mai ales, aceeasi conversatie parea cu neputinta, era deja de domeniul SF-ului.
- Stai, am zis, merg sa iau "Desteptarea". Nu se poate sa nu fie scris despre incendiu.
Am coborat scarile din doua in trei trepte si in cateva minute eram la chioscul de ziare. Vanzatoarea m-a privit surprinsa de interesul care-l aratam ziarului local, dar nu a comentat. La prima vedere nu am gasit nici un titlu cu privire la incendiu nici pe prima pagina nici pe urmatoarele.
- Nimic, am raspuns acasa privirii intrebatoare.
Am luat ziarul de la capat impreuna si am cautat pe-ndelete. Nimic!
- Poate la ora cand a ars, ziarul era deja tiparit. Sa vedem maine, am zis eu cu un fir de speranta. Dar nici a doua zi nu a aparut nicio informatie, iar vecinii pe care i-am intrebat ridicau din umeri. Dupa catava vreme ne-am linistit si noi, riscam sa devenim ciudati cu insistentele noastre.
Ma intreb si azi ce s-o fi intamplat in noaptea aceea si nu am raspuns. Pe atunci nu indrazneam sa spun nimanui de gandul ca poate am calatorit in timp sau intrun univers paralel. Nici acum nu cred ca aceasta idee este acceptata de multi ...
Vespazian Ionesi, mai 2011, Bacau
- Ce-a fost asta, cutremur?
- Nu stiu, am raspuns eu, parca se aude ceva afara.
Cu pasi moi am mers spre usa balconului si am iesit tinandu-mi sotia, protector, mai in spate. Pe strada un suvoi de lume mergea spre biserica. Era exact ca in seara de Inviere cand foarte multa lume se indreapta spre biserica din cartier, doar ca acum lipsea linistea si aerul pios, in aer se simtea agitatie, chiar frica. Nedumerit, am privit spre dreapta, pe directia de mers a multimii si, peste blocuri, in departare, am vazut o lumina rosiatica si limbi de foc care se ridicau spre cer. Scantei galben-alburii se ridicau in roiuri si vederea lor mi-a incretit pielea
- Unde o fi arzand, a intrebat sotia, mai mult pentru sine.
- La Paine sau la Bere, am zis eu, dupa cum se vede focul. Hai sa iesim sa vedem despre ce-i vorba.
- La ce bun, oricum nu putem face nimic, mai mult incurcam.
Pe strada lumea curgea in continuare spre locul incendiului care se potolea usor pentru a izbucni din nou mai violent, parca. Au trecut mai multe masini de pompieri si m-am mirat ca au luat-o pe aleea noastra, printre oamenii care s-au ferit si s-au oprit din vorba pentru a continua dupa ce duduitul motoarelor s-a stins in noapte.
- Pe unde ies oare la Paine, am intrebat. Doar nu pot trece calea ferata!
- Stiu si eu, poate nu o fi acolo focul.
Incet, incet lumea care mergea la foc s-a rarit si flacarile s-au domolit, dar tot se mai vedeau peste blocuri. Totul parea ireal in linistea care s-a lasat. Nu se mai auzeau sirenele pompierilor, doar luminile girofarurilor intepau in continuare cerul. Nu erau de loc stele, probabil nu le vedeam din cauza luminii puternice. Si dintro data am vazut ca aleea noastra, golita de lume, era mai larga decat o stiam, parca si blocurile aratau mai bine. "Depinde cum cade lumina", mi-am zis si am intrat in casa scuturat de un fior. Am adormit cu privirea spre geamul in care se reflecta din cand in cand cate o valvataie si spre dimineata parca s-a auzit din nou sunetul straniu care ne trezise la miezul noptii.
- Dormi linistita, nu-i nimic am mormait eu cand sotia a tresarit.
La ora sase, cand a sunat ceasul, am sarit din pat si am iesit grabit in balcon. Nu stiu de ce ma asteptam ca toata zona sa fumege, dar spre Fabrica de paine nu se vedea nimic. Soarele diminetii scanteia, doi barbati treceau cu pasi mari spre statia de autobuz si, parca, aleea era mai ingusta decat o vazusem noaptea...
Ajuns la serviciu primul lucru a fost sa intreb daca mai vazuse cineva focul dar toti se uitau la mine nedumeriti.
- Ce foc? Nu stiu, am dormit butuc toata noaptea, a zis Micul Sam, desi el ar fi trebuit sa vada mai bine decat mine toata povestea asta, locuind mai aproape de zona Fabricii de paine.
Agitatia mea i-a contaminat pe moment, dar apoi fiecare au trecut la treburile lor si discutia s-a stins. Cand am ajuns acasa, sotia ma astepta cu aceeasi veste: nici la ea la serviciu nimeni nu vazuse si nu auzise nimic. La masa am sucit problema pe toate partile si, pana la urma am admis ca am visat, dar amandoi sa avem acelasi vis si, mai ales, aceeasi conversatie parea cu neputinta, era deja de domeniul SF-ului.
- Stai, am zis, merg sa iau "Desteptarea". Nu se poate sa nu fie scris despre incendiu.
Am coborat scarile din doua in trei trepte si in cateva minute eram la chioscul de ziare. Vanzatoarea m-a privit surprinsa de interesul care-l aratam ziarului local, dar nu a comentat. La prima vedere nu am gasit nici un titlu cu privire la incendiu nici pe prima pagina nici pe urmatoarele.
- Nimic, am raspuns acasa privirii intrebatoare.
Am luat ziarul de la capat impreuna si am cautat pe-ndelete. Nimic!
- Poate la ora cand a ars, ziarul era deja tiparit. Sa vedem maine, am zis eu cu un fir de speranta. Dar nici a doua zi nu a aparut nicio informatie, iar vecinii pe care i-am intrebat ridicau din umeri. Dupa catava vreme ne-am linistit si noi, riscam sa devenim ciudati cu insistentele noastre.
Ma intreb si azi ce s-o fi intamplat in noaptea aceea si nu am raspuns. Pe atunci nu indrazneam sa spun nimanui de gandul ca poate am calatorit in timp sau intrun univers paralel. Nici acum nu cred ca aceasta idee este acceptata de multi ...
Vespazian Ionesi, mai 2011, Bacau
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu