Bucegii au avut întotdeauna o aură de mister, mai ales din pricina Sfinxului şi a Babelor, structuri de piatră care par a fi rodul imaginaţiei omului şi nu o acţiune oarbă a naturii. Chiar dacă Bucegii au fost martorii naşterii multor legende, prea puţine au reuşit însă să ajungă până în vremurile noastre. Printre cei care au adus din nou la lumină frumuseţea şi misterul celui mai important simbol din Prahova, şi de ce nu, din România, Sfinxul, se numără, în mod surprinzător, Daniel Ruzo, un explorator peruvian care a pus în atenţia lumii posibilele legături dintre civilizaţia Markawasi şi cea geto-dacică. Acesta a remarcat o serie de asemănări între Sfinxul din Bucegi şi sculpturi monolitice din Anzi. Din nefericire, descoperirile acestuia nu sunt susţinute şi de o carieră ştiinţifică de încredere. Ruzo a lansat o ipoteză, considerată de comunitatea ştiinţifică aiuristică, în care explică faptul că civilizaţia umană este formată din ere, fiecare durând 8608 ani şi care la rândul lor sunt formate din patru cicluri solare de 2125 ani. Potivit acestuia acum suntem în a cincea eră. La fiecare 8608 ani, Pământul suferă o catastrofă. Monumentele din jurul lumii, printre care şi Sfinxul, marchează locurile unde oamenii se vor putea adăposti. Aici intervine una dintre legendele conteporane, bazată poate pe imaginaţie şi descoperorile peruvianului. Unul dintre zvonurile care circulă, mai ales pe internet, este că sub Sfinx şi muntele Omu s-ar afla o cavernă de circa 20 de kilometri lungime. Începând de aici, povestirea devine din ce în ce mai fantezistă. Pestera ar fi protejată de câmpuri energetice şi americanii chiar ar fi efectuat săpături, sub protecţia autorităţilor române şi cu ajutorul, binenţeles, a masoneriei mondiale, în anul 2003. Din nefericire nu au reuşit să pătrundă prin scutul indestructibil. Conspiraţiile nu sunt complete, dacă la mijloc nu intervine şi o organizaţie cvasi-guvernamentală. În cazul României este vorba de Departamentul Zero, o organizaţie care transcende democraţia recentă a României şi care îşi are rădăcinile în timpul comunismului. Departamentul Zero ar fi fost responsabil pentru deconspirarea acţiunii ilegale americane. România voia să facă publice descoperirile din Bucegi, dar a fost oprită printr-un şantaj mondial. Chiar dacă aceste relatări par aiuristice, din când în când se petrece ceva care să dea un pic de crezare faptului că este totuşi ceva deosebit în Bucegi. În 1993 au avut loc o serie de cutremure, doar în zona Sinaii şi Busteniului. Acestea au fost explicate oficial prin proximitatea cu zona Vrancea, dar există mai multe mărturii care spun că înainte de crutremure se auzeau bubuituri puternice, iar mulţi locuitori din zonă au spus că sufereau de insomnie. Cu sau fără mistere, masivul Bucegi rămâne una dintre cele mai importante monumente, naturale sau nu, ale României şi trebuie tratat cu mult mai mult respect decât o facem în prezent. Cine ştie, poate odată s-ar putea să fim nevoiţi să ne adăpostim în vreo pesteră.
Sursa: miscareazeitgeist.ro
Sursa: miscareazeitgeist.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu