Mitul peşterii

Dacã ar fi sã luãm lucrurile într-o anumitã perspectivã filozoficã şi am crede ce a spus Kant, atunci nimic din ce existã, nu existã decît ca plãsmuire a propriilor noastre simţuri. Aşadar nici timpul, nici spaţiul, nici sãrãcia, nici bogãţia nu sunt reale. Lumea nu e adevãratã ci doar o amãgire a propriilor noastre simţuri.
Platon vedea în materie de cunoaştere lucrurile dintr-un alt unghi. Concepţia lui o ilustreazã prin faimosul „mit al peşterii“. Sã presupunem, zicea Platon, cã ne-am afla într-o peşterã undeva la mijlocul ei. În faţa noastrã joacã flãcãrile unui foc. În spate s-ar situa domeniul cunoaşterii pe care nu îl putem vedea, iar în faţã dincolo de foc, pe un perete al peşterii se proiecteazã umbrele realitãţii dinapoia noastrã. Cam la fel s-a întîmplat în anii de dupã revoluţie în materie de cunoaştere. Tot ce ştim este cã nu ştim nimic. Cu trecerea timpului am ajuns sã ne îndoim de ce am vãzut în stradã cu proprii noştri ochi şi sã ne întrebãm nu dacã realitatea a existat cu adevãrat, ci dacã simţurile noastre nu ne-au jucat feste. Sã fi fost vorba de halucinaţie generalizatã?

România şi opinia publicului român au fost în aceşti ultimi ani plasate într-un fel de peşterã cu jocuri înşelãtoare de umbre şi lumini. Ochii au fost mereu atraşi întro singurã direcţie, cu scopul evident de a abate atenţia naţiunii de la manevrele de culise, fãcute tacit fãrã prea multã perdea. Vedetele scenii politice de la noi, mereu aceleaşi chiar dacã au chipuri şi mãşti diferite au acţionat cu un instinct de conservare infailibil de aşa naturã încît orice încercare de a scoate la ivealã cel mai mic fragment de realitate sã fie torpilate. Bilanţul la capitolul adevãr este egal cu zero. În schimb, în presã, în faţa camerelor de luat vederi s-au perindat sute de persoane care au minţit cu neruşinare şi dezinvolturã, spre a se acoperi sau ai acoperi pe alţii. Toate puterile de dupã ’89 au promis în termeni patetici marea cu sarea, dar nu numai cã nu s-au ţinut de cuvînt ci au continuat sã escamonteze lucrurile reuşind sã învãluiascã misterul într-o enigmã. Care ar fi perspectiva în materie de cunoaştere? Sumbrã! Din nefericire nimic nu ne îndreptãţeşte sã credem cã în viitorul apropiat ar putea interveni o schimbare în acest caz. Trecerea vremi este aliatul cel mai redutabil al celor cãrora nu le convine adevãrul şi care au luptat din rãsputeri sã îl îngroape sub un morman de ani. Este cît se poate de sigur cã avem de-a face cu o manipulare de proporţii îndreptatã împotriva majoritpãţii credule şi docile care poate fi dusã de nas de fiecare datã.

Sursa: Monitorul de Făgăraş, autor: Viorel Paltin