Roscosmos, agenţia spaţială rusă, se află în discuţii cu partenerii săi europeni şi americani pentru crearea unei staţii de cercetare pe lună ce urmează să fie locuită în mod permanent. Şeful agenţiei, Vladimir Popovkin, a făcut acest anunţ într-o declaraţie acordată postului de radio Vesti FM: "Astăzi nu ne mai dorim doar ca omul să păşească pe Lună. Deja cunoaştem multe date despre satelitul nostru natural, ştim că există apă la poli, astfel că discuţiile pe care le purtăm în această perioadă cu NASA şi cu ESA sunt despre explorarea Lunii". Popovkin a declarat că cercetătorii prevăd două variante: "fie stabilirea unei baze permanente pe Lună, fie lansarea unei staţii care să orbiteze satelitul nostru natural". Şeful Roscosmos a spus că oamenii de ştiinţă lucrează la conceperea unui sistem care să faciliteze transportul oamenilor pe Lună. Ultimii oameni care au păşit pe Lună au fost astronauţii americani Eugene Cernan şi Harrison Schmitt, care au fost pe satelitul natural al Terrei timp de trei zile în timpul misiunii Apollo 17 din 1972. Până la finalizarea acestui proiect grandios, ruşii plănuiesc să lanseze două misiuni robotice spre Lună până în 2020, Luna Glob şi Luna Resource, a adăugat Popovkin. Ideea lansată de Popovkin nu este prima propunere de acest tip: încă din anii '50 oamenii de ştiinţă sovietici şi americani au lansat ideea unei baze permanente pe Lună. Rămâne de văzut dacă, în sfârşit, aceasta se va concretiza.
Sursa: descopera.ro
Sursa: descopera.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu