Oameni care s-au vandut diavolului

Dintotdeauna au existat rumori privind persoanele care şi-au vândut sufletul diavolului şi asta mai ales în perioada ultra creştină, deşi pactul cu forţele malefice a existat în mai toate miturile şi culturile lumii. Succesul financiar, frumuseţea sau capacitatea de a face lucruri deosebite au fost etichetate ca puteri supranaturale obţinute printr-un pact secret cu o entitate, cum altfel decât răutăcioasă, în schimbul, evident, al sufletului. Muzicieni, scriitori, artişti de orice fel, au fost deseori acuzaţi că au încheiat un pact cu diavolul în schimbul virtuozităţii lor, a averii sau a faimei. În cele ce urmeaza vor fi prezentate poveştile a şase astfel de oameni, poate cei mai cunoscuţi din branşa celor cu suflete vândute, şi tulburatoarele lor experienţe ….

                                                Urbain Grandier (1590 – 1634) Urbain Grandier este numele de care se leagă, probabil, cel mai cunoscut caz de acuzaţie şi condamnare la moarte pentru pact cu diavolul şi acte de vrăjitorie. Grandier a fost, aşa cum puţini s-ar aştepta, un preot. Un preot catolic din biserica Sainte Croix, din Loudon, dioceza catolică de Poitiers, Franţa. Înainte, însă, de reputaţia sa ca om ce a îmbrăcat roba monahală, Grandier s-a făcut cunoscut prin aventurile sale amoroase şi pentru desele scandaluri sexuale în care a implicat femei din orice categorie socială, un veritabil Rasputin al Franţei. În plus, nărăvaşul preot a fost şi un duşman înfocat al celebrului cardinal Richelieu, cel împotriva căruia a scris mai multe pamflete acide şi căruia i-a adresat critici publice în repetate rânduri. Scandalul a început în anul 1632, an în care Maica Superioară a mănăstirii de maici ursuline din Loudun, sora Jeanne des Anges, l-a acuzat public pe Grandier că a trimis un demon puternic, pe Asmodai, pentru a comite acte impudice cu ea. La scurt timp, majoritatea măicuţelor depuseseră plângeri asemănătoare. Împotriva preotului se ridicase absolut toata lumea, inclusiv avocatul şi unul dintre consilierii personali ai regelui Franţei, ambii părinţi ai unor tinere seduse de Grandier, şi asta fără a-l numi aici pe principalul său inamic, cardinalul Richelieu. În faţa unui public format din peste 7000 de persoane, experţii exorcişti ai Bisericii Catolice ( părintele capucin, Tranquille, cel franciscan, Lactance şi cel iezuit, Jean-Joseph Surin) au efectuat cea mai mare exorcizare din istoria Franţei. Toate măicuţele ursuline au fost exorcizate public, preoţii susţinând că au reuşit să identifice nu mai puţin de 18 demoni puternici care le posedaseră. Atunci când Grandier a încercat să se apere cerând măicuţelor să răspundă unor întrebări simple în greacă (rostirea unor limbi necunoscute era în vremea aceea un semn al posedării demonice), acestea au refuzat, susţinând că au încheiat un pact prin care să nu vorbească niciodată limba greacă. În schimb, acasă la Urban Grandier, inchizitorii au scos la lumină un document despre care au suţinut că este dovada clară a pactului încheiat de acuzat cu diavolul însuşi şi cu demonii acestuia.

 Actul, scris cu sânge, în limba latină, de la coadă la cap, se păstrează şi astăzi în Biblioteca Naţionala a Franţei. Grandier a fost ars pe rug sub acuzaţia de vrăjitorie şi pact cu diavolul. Astăzi, scepticii înclină să dea dreptate celor care susţin că totul nu a fost decât un concurs nefericit de împrejurări pentru preotul acuzat de toate aceste nenorociri. Cardinalul Richelieu dorea cu ardoare înlăturarea sa, sora Jeanne des Anges fusese refuzată atunci când i-a făcut avansuri amoroase lui Grandier iar înalţi oficiali ai regelui se văzusera dintr-o dată bunici ai odraslelor acestui Don Juan francez. Sau poate nu a fost decât răzbunarea demonilor cu care Urban Grandier incheiase pactul?

 

 Dr. Johan Georg Faust (1480 - 1540)

 Datorită asocierii sale cu personajele literare sau legendare pe care le-a influenţat, este greu de stabilit astăzi cursul real al vieţii personajului care a existat în realitate sub numele de Faust. Cel mai probabil, Faust s-a născut în Germania, la Helmstadt, în jurul anilor 1480/1481. Până la vârsta de 30 de ani, Faust îşi completează studiile în ţara sa natală şi la Cracovia, acolo unde obţine un doctorat în teologie. Pe lângă acesta, misteriosul personaj se remarcă prin abilităţile sale ca medic, alchimist, filozof, magician, astrolog şi realizator de horoscoape. La Cracovia îi întălneşte pe Martin Luther şi Philip Melachton, personaje cu care Dr. Faust leagă o puternică prietenie. Legenda spune chiar că cei doi au fost martorii pactului pe care Faust l-a încheiat cu Diavolul însuşi. Zvonurile s-au lansat încă din timpul vieţii sale, astfel că doctorul a fost concediat de la Universitatea din Ehrfut, acolo unde preda filozofie antică. Se spune că acela a fost momentul în care a recunoscut înţelegerea tenebroasă pe care o făcuse. Într-o discuţie cu un preot franciscan, Dr. Klinge, Faust ar fi mărturisit că are mai multa încredere în demoni decât în Dumnezeu. În urma unei asemenea reputaţii, Faust este izgonit din mediile universitare şi bisericeşti şi ajunge să îşi câştige existenţa vânzînd horoscoape şi încercând să transforme metalele simple în aur prin procedee alchimice. În urma unui astfel de experiment, nefericitul doctor este sfârtecat de o explozie. Raportul medical al vremii susţine că trupul său a fost “mutilat îngrozitor”, semn interpretat ca o acţiune a diavolului care venise să îşi ia răsplata. Ceea ce a urmat ţine strict de talentul literar al scriitorilor Frank Baron, Marlowe, Ghoete sau Thomas Mann.

Pustnicul Herman (sec. XIII d.Hr.)
Pustnicul Herman este un personaj pe cât de controversat, pe atât de misterios. De numele său se leagă apariţia pe scena culturală a lumii a celui mai mare document medieval cunoscut până în prezent – celebra Biblie a Diavolului, Codex Gigas, şi totusi, nimic, în afară de o scurtă legendă, nu vorbeşte de viaţa celui care a creat, poate impropriu spus, gigantica lucrare. Legenda spune că, undeva în secolul al XIII-lea, în mănăstira benedictină din Podlazice (Cehia de astazi), un anume preot Herman ar fi comis un păcat atât de greu încât nici măcar nu putea fi rostit. Şocaţi de fapta confratelui lor, mai marii mănăstirii benedictine au decis, de comun acord, că singura pedeapsă pe care Herman ar fi meritat-o era zidirea acestuia de viu. Îngrozit de perspectiva pe care i-o rezervaseră ceilalţi călugari, Herman i-ar fi implorat cu lacrimi în ochi să îi cruţe viaţa. În schimb, el ar fi urmat să scrie, într-o singură seară o carte care să cuprindă toate învăţăturile lumii, cea mai mare şi mai cuprinzătoare carte scrisă vreodată. Uimiţi, preoţii ar fi acceptat să îi ofere păcătosului încă o seară în care să dovedească ceea ce poate. A fost seara în care pustnicul Herman a făcut, din câte se spune, un pact cu diavolul. În schimbul sufletului său, diavolul ar fi scris ceea ce a rămas în istorie drept Codex Gigas – Biblia Diavolului, şi l-ar fi salvat pe Herman de la o moarte chinuitoare. Misterele manuscrisului încep, însă, abia din acel moment. Cu o greutate de 75 de kilograme şi o lungime de aproape un metru, Codexul a necesitat pielea tăbăcită a 160 de măgari pentru a fi realizat în întregime. Este nevoie de cel putin 2 bărbaţi puternici pentru a-l putea transporta. Pe lângă o variantă a Bibliei în latina vulgară, Biblie presărată cu imagini demonice şi cu un uriaş portret al diavolului, Codex Gigas mai conţine şi Etimologia lui Isidor din Sevillia, Istoria Evreilor scrisă de istoricului Flavius Joseph, Cronica Boemiei a lui Cosmas de Praga, numeroase tratate de istorie, medicină şi etimologie, o listă a călugărilor din mănăstirea Podlazice, un calendar cu un necrolog, o mulţime de formule magice, vrăji şi însemnări locale. Întregul document este scris în latina vulgară iar ultimele însemnări se opresc în anul 1229. Experţii în grafologie susţin că autorul Codexului a fost un singur personaj şi nu mai mulţi, aşa cum se obişnuia în Evul Mediu. Curios este faptul că pentru realizarea unui asemenea document monumental, ar fi fost necesari cel puţin 30 de ani (asta însemnând că Herman ar fi scris un rând la fiecare 20 de secunde şi că ar fi petrecut câteva ore pentru fiecare ilustraţie). Şi cu toate acestea, datele grafologice indică faptul că nu există nici cea mai mică schimbare a scrisului sau vreun semn de oboseală, modificări inevitabile pentru un om în decursul atâtor ani. Un alt mister ce înconjoară Codexul este şi cel al dispariţiei a 7 pagini din cele 320 originale. Nimeni nu ştie unde şi când au dispărut paginile, dar zvonurile susţin că lipsa lor se datorează tocmai conţinutului care ar fi putut afecta grav ordinul benedictin. În plus, Biblia Diavolului şi-a câştigat o veritabilă reputaţie de piază rea, ea aducând dezastre asupra majorităţii posesorilor săi, de la boli mintale, la incendii şi distrugeri aparent fără explicaţie. În prezent, Codex Gigas este păstrat la Biblioteca Regală din Stockholm, Suedia.

 

 Niccolo Paganini (1782 – 1840) 

Cu siguranţă că puţini dintre cei care ascultă muzică clasică s-ar putea gândi la marele compozitor şi violonist italian ca la un individ ce şi-a căpătat talentul în urma unui pact cu diavolul. Dar, o privire mai atentă asupra surselor vremii ne arată ca Paganini nu a fost deloc ferit de zvonurile rele şi, mai mult, el a ales să nu le infirme niciodată. În fapt, chiar din momentul naşterii sale în familia săracă a unui negustor lipsit de noroc, mama sa ar fi avut un vis premonitor, în care i s-a spus că fiul ei va ajunge cel mai mare violonist pe care lumea l-a cunoscut vreodată. Urmând acest vis, părinţii săi au făcut totul pentru a împlini profeţia. Până la vârsta de 7 ani, Paganini învăţase la perfecţie tainele mandolinei şi ale vioarei, primele instrumente la care a cântat. Până la vârsta de 11 ani începuse să dea spectacole singur, pentru ca până la 13 ani să fie deja cunoscut ca un virtuoz al vioarei. Până la 19 ani începuse să îşi compună singur muzica, iar la 23 de ani crea deja opere de o valoare uriaţă. La 27 de ani avea deja un public imens şi un succes nebun… iar zvonurile despre pactul secret care să îi asigure o atare faimă circulau deja pe buzele tuturor. Curios este faptul că atunci când a fost întrebat dacă este adevărat un asemenea zvon, Paganini a răspuns nonşalant: “Cum altfel credeti ca as putea canta in modul in care o fac?”. Declinul lui Paganini a început la vârsta de 40 de ani, atunci când a fost diagnosticat cu sifilis. Tratamentele empirice ale vremii, tratamente ce includeau mercur şi opiu, i-au distrus practic sănătatea. Îmbrăcat veşnic în negru, palid, aproape fără niciun dinte în gură, Paganini era doar o umbră a tânărului frumos şi talentat care uimise Europa. Oamenii erau convinşi că Paganini plătea de acum preţul celui care îi dăduse talentul nefiresc.

 

 Robert Johnson (1911 – 1938)

Cu excepţia pasionaţilor muzicii blues, puţini sunt cei care să cunoască legenda acestui cântăreţ de culoare cu o ascensiune meteorică pe scena muzicii americane. Robert Johnson s-a născut pe o plantaţie în zona rurală din Mississippi, în anul 1911. Dorinţa sa cea mai mare, încă din copilărie, a fost aceea de a cânta la chitară şi de a deveni un blues-man faimos dar, din câte se pare, talentul său lăsa serios de dorit în această privinţă. Atunci, în anii adolescenţei, Johnson a fost sfătuit să îşi ia chitara cea veche şi dezacordată de încercări nereuşite de a compune muzică blues, şi să îşi caute norocul, la miezul nopţii, la o răscruce de drumuri. Chiar Robert susţine că a făcut acest lucru la întretăierea drumurilor de lângă plantaţia Dockery, acolo unde, la miezul nopţii, a întâlnit un bărbat masiv, de culoare (Diavolul). Acesta ar fi luat pentru câteva secunde chitara tânărului, ar fi acordat-o şi ar fi legat câteva acorduri blues, după care i-ar fi întins chitara înapoi. Pactul fusese făcut. Robert Johnson îşi vânduse sufletul în schimbul talentului.
În scurt timp, Johnson a devenit faimos, unul dintre cei mai mari cântăreţi de muzică blues din istoria Statelor Unite ale Americii. Piesele sale au ajuns să influenţeze muzicieni şi trupe celebre, de la Muddy Waters, Bob Dylan, Eric Clapton şi Jeff Beck, la Rolling Stones, Led Zeppelin şi Johnny Winter. Mai mult, Eric Clapton declara într-un interviu televizat că Robert Johnson a fost “cel mai important cântăreţ de muzică blues care a trăit vreodată”. Semnul diavolului? Pură coincidenţă? Nimeni nu va şti niciodată. Cert este că Johnson s-a stins din viaţă la numai 27 de ani, otrăvit, din câte se pare, de soţul gelos al unei femei pe care o invitase la dans… În urma sa au rămas şase (cifră predestinată?) albume de geniu. În majoritatea există melodii care să faca referire la întâlnirea cu diavolul din miez de noapte sau de temerile cântăreţului că va ajunge în iad.

 

 Jonathan Moulton (1726 – 1787)

Supranumit şi Faust yankeu, Jonathan Moulton a fost, în fapt, un individ care a dat naştere multor legende cu iz supranatural, asta dincolo de influenţa sa reală asupra evenimentelor istorice din New Hampshire, Statele Unite ale Americii. Confruntat cu lipsurile materiale încă din copilărie, Jonathan a lucrat ca ucenic al unui tâmplar până la vârsta de 19 ani, moment în care şi-a părăsit slujba pentru a se înrola în miliţia statului New Hampshire. În scurtă vreme este numit căpitan al unui regiment de vânători de munte şi, în această calitate, poartă numeroase bătălii cu indienii Ossippe, aliaţii Franţei în războiul Anglo-Francez, cunoscut şi sub numele de Războiul Regelui George (1744-1748). Aici s-a remarcat prin faptele sale de vitejie şi, drept răsplată, a primit un teren întins din fostul teritoriu al indienilor Ossippe. La sfârşitul războiului, Jonathan Moulton s-a căsătorit cu Abigail Smith, cea care avea să îi ofere nu mai puţin de 11 copii. Tot atunci, Moulton a deschis un mic magazin şi a încercat să pună pe picioare o afacere prin care să importe bunuri din Europa către America de Nord. Afacerea sa, însă, s-a dovedit una nerentabilă iar lipsurile materiale au început să îşi pună amprenta asupra numeroasei familii. A fost momentul în care au început să apară şi legendele despre pactul pe care Moulton l-ar fi încheiat cu diavolul. Cert este că, din motive necunoscute, soţii Moulton au început să se poarte ca şi cum nu ar fi ştiut niciodată ce înseamnă sărăcia. Banii nu mai constituiau o problemă iar totul părea să le meargă ca pe roate. Legenda spune că Jonathan şi-ar fi vândut sufletul diavolului pentru a scăpa de săracia cruntă care îl apăsa. În schimbul sufletului său, în fiecare primă zi a lunii, diavolul ar fi trebuit să îi umple ghetele cu monede de aur. Asta până când Moulton, avid de banii nemunciţi, ar fi venit cu o idee năstruşnică. El a tăiat o gaură în podea, deasupra căreia a aşezat nişte ghete uriaşe, fără talpă. Astfel, oricât aur ar fi turnat diavolul, monedele s-ar fi scurs direct în subsolul casei lăsând impresia că nu au ajuns niciodată în ghete. Diavolul a înteles însă şiretlicul căpitanului şi, drept răsplată, i-a ars casa din temelii şi a făcut ca tot aurul strâns în timp de familia Moulton să dispară fără urmă. Jonathan s-a stins în anul 1787. Se spune că atunci când rudele sale au vrut să îi deschidă sicriul, înăuntrul acestuia nu s-a găsit decât un sac cu aur cu semnul diavolului pe el. Scepticii susţin însă că Moulton a fost înmormântat într-un mormânt fără nume şi că nimeni nu ştie unde se află acest loc de veci.

Sursa: Magazin Cultural Stiintific - 2012en.ro