Anii şi graba

Acum douăzeci şi cinci de ani eram întruna grăbiţi. Seara puneam capul pe pernă şi, imediat, ceasul netrebnicul, suna. După câteva dimineţi pline de ură împotriva lui şi a tuturor ne-am obişnuit. Spălat, pacheţele copiilor, de cafea nici gând din două motive - nu beam şi nici nu am fi avut timp. Şi mai era unul - nici nu se găsea. Urma partea cea mai grea: trezitul şi îmbrăcatul copiilor şi start spre creşă, apoi la autobuz, că maşină ... de unde. Ajungeam la serviciu pe ultima sută de metri. După amiaza ... fuga la creşă, unde, copiii noştri bineânţeles că erau singurii din grupă care stăteau cuminţi împreună cu femeia de serviciu. Ceilalţi părinţi veneau mai degrabă. Seara venea cu pregătitul hăinuţelor pentru a doua zi, cu patru perechi de încălţări de făcut, că dimineaţa şi aşa erau prea multe pe cap. Mai erau întâmplările de la cămin sau creşă, bulinele de pus pe perdea, urma problema banilor care nu prea ajungeau ....

Pare greu? Nu era. Doamne ce dor ne este de zilele acelea! Ce frumoase erau!
Azi am ieşit în oraş fără un motiv anume şi fără graba de odinioară. Pe stadă foarte mulţi bărbaţi de vârsta mea, sau mai tineri. În egal număr, mai multe chiar, femei. De ce nu suntem la muncă m-am întrebat? Cum se poate „cât ţi-i oamenii” să hălăduie fără rost? Unde este graba şi preocuparea de altădată? Oare şi atunci erau pierdevară dar noi, fiind la muncă, nu-i vedeam ? Nu. Orbi nu am fost niciodată. Am văzut, şi atunci şi acum, tot ce trebuia. Am auzit tot ce trebuia să auzim şi am priceput tot ce era în jurul nostru. Atunci, dacă nu noi suntem vinovaţi, cine greşeşte?

Vespazian Ionesi, 30.04.2010, Bacău

Ce sunt efemeridele?

Credinţa populară spune că sunt băieţii şi fetele care au murit înainte de a-şi fi îndeplinit menirea de soţi şi părinţi şi cărora li se îngăduie, o dată pe an, la sărbătoarea numită Rusalii, să coboare pe pământ în chip de fiinţe înaripate şi să se înfrupte câteva ceasuri din bucuria netrăită a nunţii şi a dragostei, dispărând în clipa când au cunoscut-o.
Oamenii de ştiinţă spun că sunt insecte care trăiesc numai o zi. Interesant este cum trăiesc. Ziua care le este îngăduită să trăiască este o ardere continuă. Nu mănâncă, nu se odihnesc. Toată viaţa lor de o zi se înalţă spre soare intrun perpetuu joc al bucuriei, fericirii, iubirii. Revin spre pământ doar pentru a se înălţa din nou...Câţi dintre noi trăim aşa? Câte zile trec pe lângă noi mohorâte? De ce viaţa ni se pare scurtă?
Efemeridele ne dau o lecţie de viaţă grozavă. Putem învăţa. Putem fi buni fără să ne coste nimic. Putem fi luminoşi pentru noi şi pentru ceilalţi. Pornim în viaţă cu dragostea şi bucuria efemeridelor. Totul este să nu ne pierdem, zborul trebuie să fie doar spre lumină...

Vespazian Ionesi, 29.04.2010, Bacău

Despre copii şi câini

Catedrala ortodocsă din Bacău.Când, la doi-trei anişori, copilul nostru încearcă, nefiind marcat încă de societatea adultă, să facă ceva uman, cum ar fi să dea unui câine slab şi şchiop bucătica de pâine, pe care noi îl obligăm să o mănânce deşi nu-i este foame, mama sau tata ceartă copilul şi alungă câinele. Şi copilul şi câinele se despart cu ochii umezi. Nu înţeleg nimic. Totul este împotriva firii. În câţiva ani copilul, cu fond bun la naştere, se tansfomă prin, grija noastră, întrun monstru. La următoarea întâlnire va arunca în acesta cu pietre. Schelălăitul câinelui îl va distra. Şi noi şi copilul vom striga „marş potaie”.

Şi copilul creşte, creşte... sub ochii şi îndrumarea noastră. Cu fiecare zi devenim tot mai buni....
Vespazian Ionesi, 28.04.2010, Bacău

Mioriţe mioritice

Goblenul se intitulează „Apus la far” și are dimensiunile 36/22 cm.

Azi dimineaţă, uitandu-mă-n oglindă, am sesizat că am privirea paşnică. M-am încruntat, dar nu am obţinut un rezultat satisfăcător. Nu aş fi speriat pe nimeni. Sunt un tip pe placul celor care ne conduc. Moale, fără mofturi, educat să fiu supus, fără dorinţe de a accede pe plan social, fără alură de şef... Cred că-s un fel de mioriţă mioritică numai bună de crănţănit pentru Lupul de mare. Şi, la fel ca mine, sunt milioane. Chiar şi cei care se burică zgomotos, până la urmă, tot acolo ajung. Lupul are privirea rea-crucişă şi dinţii tari. Noi suntem o pradă uşoară. Ca orice oaie, atunci când cel de lângă noi păţeşte ceva, behăim un pic şi ne vedem mai departe de păscut. De aia suntem oi, să ne taie de Paşti, sau, când vrea el, ciobanul. Noi nu vom reacţiona. Cu privirea blândă (priveşte-te în oglindă!), resemnaţi, vom trăi cum şi cât va hotărî el. Nu avem puterea de a spune NU. Nu ne ajutăm semenul decât dacă cineva organizează colecte televizate lacrimogene şi nici atunci. Schimbăm repede canalul. Nu am văzut, nu ştim - nu trebuie să facem nimic.

Vespazian Ionesi, 27.04.2010, Bacău

Florile de cireș și măturoiul

Zilele trecute veneam spre casă cu bucuria primăverii în suflet. Motive de mulțumire aveam destule, dar vremea mă binedispunea în primul rând. Adia un vânticel subțire, fără a fi rece, și spulbera florile de cireș căzute. Era soare, era frumos...Undeva în fața mea o femeie de la întreținere mătura. Mătura mecanic. Se vedea că gândurile-i sunt aiurea. Vântul bătea din față și-i umpea pantalonii de trening cu praf. Nu conta. Oricum nu erau curați. Nici în urma ei nu era mai curat ca în față. ... mătura florile de cireș. Oare trebuiau măturate? Nu era mai frumos cu un covor alb pe stradă? Sigur nu-și pusese intrebarea asta. Ea trebuia să măture și mătura. În același mod muncesc și mai marii noștrii. Tot ce se întâmplă de doi ani în țară seamănă cu măturatul despre care vă spuneam. Fără noimă. Oameni de nimic fac ce li se ordonă fără să-i intereseze ce se întâmplă în urma lor. Dacă le este lor bine restul nu mai contează.

Vespazian Ionesi, 23.04.2010, Bacău

Ţara lu' sens giratoriu

Fotografia se intitulează „La coada calului” și este loc de intâlnire când îi de mers la o berușcă...

De vreo doi ani incoace, peste tot în ţară, se construiesc sensuri giratorii. Faptul mă bucură. Se simplifică regulile şi noi ne descurcăm bine în intersecţii în care altădată... Cine dădea examen pentru permis de conducere şi ajungea la R.M.B. era picat fără drept de apel. Numai gândul la încâlceala de acolo te răpunea.

Apoi a apărut şi bancul despre blonda căreia un puşti îi cere un leu ca să-i arate cum să iasă din giratoriu. Amintirea şi bancul mă duc cu gândul la ce ni se întâmplă acum. Cred că mintea ne este mai zăpăcită decât zulufii blondei şi, mai cred, că ne-ar prinde bine un puşti care să ne scoată din vârtejul în care, cu bucurie, am intrat în 1989. Zilnic, televizorul ne spune cât de rău ne era înainte. Copii se minunează când văd fotografii din tinerețea noastră, în care suntem frumoşi şi imbrăcaţi bine. Tot zilnic, analiştii ne explică ce ni se întâmpă şi de ce ni se întâmplă. Programele TV de nişă ne strecoară in creier, discret, faptul că in 2012 ar fi posibil să sărim din giratoriu direct in ceruri, fie catastrofal, înghiţiţi de pământul care a început deja să tresară în cutremure sau, evolutiv, trecând întrun nou nivel existenţial ca „oameni de lumină”. Nu mai avem tihnă. Întrebarea e când ne era mai bine? Când păşeam încolonaţi diciplinat intro siguranţă care ne dădea linişte sau azi cu capul ţăndări de întrbări care nasc alte întrebări? Răspunsul cred că l-am ştiut şi atunci şi acum. Întotdeauna cineva te dirijează pe marele drum. Dacă, din când în când, ne dăm seama, stăpânii schimbă forma giratoriului...

Vespazian Ionesi, 15.04.2010, Bacău

Trăiască babele şi automedicaţia!

Cât de naturale sunt ...medicamentele naturiste?

Goblenul se intitulează „Bisericuța inzăpezită” și are dimen siunile 20/28 cm.




La intrebarea mea, dacă farmacia cu produse naturiste pe care şi-a deschis-o „merge”, cunoştinţa mea a răspuns:„Trăiască babele şi automedicaţia”. Am zâmbit şi i-am urat afacere bună. Bine că nu-s babă mi-am zis şi mi-am văzut de ale mele. Ideea e că produsele naturiste au explodat pe piaţa românească. Comerciantul, chiar dacă are halat alb, farmacistul este tot un comerciant, stând la masă cu producătorul de medicamente au constatat că omul simplu (ce-mi place sintagma asta: „omul simplu”) a început să reducă consumul de pastile. Daaaa? Hai să-i oferim o alternativă! Nu-i mai vindem produse de sinteză. De azi îi oferim natura şi totodată sănătatea. Cu câtă bucurie băgăm in noi, mai ales doamnele, produse naturiste de slăbit şi nu numai. Nu mai avem nicio grijă. Ce dacă ne cresc mustăţi şi ne dor sânii, farmacista a spus că-s naturale şi că nu au efecte adverse. În plus nu ne trebuie nici reţetă. Câţi dintre noi avem puterea de a rezista reclamelor, care, de asta sunt reclame, să ne convingă, să ne prostească. De unde avem curajul să luăm medicamente, (naturiste?!) care în loc de prospect au o fiţuică scrisă mărunt fără nici un reper de responsabilitate în caz că ceva nu merge bine? Nu știu!
În concluzie: Trăiască babele şi automedicaţia!
Vespazian Ionesi, 14.04.2010, Bacău

Bacăul azi...13.04.2010

Primele zile cu adevărat frumoase din această primăvară. Deja simți nevoia de plecare. Gata cu statul lângă sobă!!!

Pe jos, cu mașina....

...pe apă, care cum poate...la drum!!!

În calea noastră nu vor fi stăvilare!

De-om osteni, putem poposi la casa de oaspeți a lui Ceaușescu.

Bacăul azi...10.04.2010

In partea de răsărit a Bacăului Bistrița s-a despărțit și intre brațele ei s-a format Insula, loc care ar putea fi un vis pentru bacăuani. Să nu fim răi, frumos este și acum, dar...
Clic pe poză pentru a o mări.

În depărtare podul, in prim plan nepăsarea proprietarului care nu face nimic pentru a curăța canalul ce, cândva, era navigabil pentru ambarcțiuni ușoare.

Peste Bistrița, in depărtare, se vede ieșirea din Bacău spre Roman. Drumul trece pe lângă biserică.
După o iarnă ca cea pe care tocmai am traversat-o(oare nu cumva se întoarce?) bacăuanii ies la o fripturică și o miuță. Lăudabilă ideea de a pune la dispoziție șirul de grătare, care, după cum se vede, este utilizat cu competență.
Natura îmbracă haine noi și se străduie să acopere frunzele de anul trecut.

Ana și Cristi vă salută!

Pe domnul Cristi il cunoașteți toți. Cei plecați din țară și care nu au mai trecut pe acasă de mai mulți ani, il au in memorie la capitolul „puști simpatic”. Vă anunț că intre timp a crescut și s-a maturizat. Vizibil!!! Clic pe poză pentru a o mări.Acum trei ani, când a inceput facultatea de calculatoare cu gând să devină programator, a cunoscut-o pe Ana ... care vă salută de pe soclul unde a instalat-o domnu' Cristi.Viitoarea doamnă Ionesi, pe numele de fată Martinov, a venit din Republica Moldova când avea 6 ani și s-a stabilit in Bacău. Părinții sunt: Lucia-profesor logoped și Constantin-inginer construcții specializat in instalații.Revenim la domnul Cristi...Nu este cazul să-i prezentăm familia, ne știți doar...
Cu siguranță, peste câțiva ani, dacă sunteți pasionați de jocuri pe calculator sau telefon o să vă petreceți ore bune gheimărind pe munca lui. Iși dorește foarte mult acest lucru și, dacă iți dorești cu adevărat ceva, tot universul se pune in mișcare ca să te ajute..
Ana este, așa cum se vede, veselă mereu și nu văd de ce nu ar fi. Studentă in anul trei la facultatea de construcții, specializarea instalații va fi cea mai serioasă concurentă a domnului Martinov. Deocamdată lucrează sub aripa protectoare a tatălui. In dreapta (cu ceașcă albă in fața) Olga-sora mai mare a Anei. La masa din spate habar nu am cine este! Ha, ha, ha!Ana și Cristi au fost nedespărțiți doi ani...
...și la inceputul lui aprilie 2009 s-au logodit. Faptul ne-a emoționat mult. Trăim intro lume care respectă tot mai puțin regulile și sfidează orice. Când copii ne-au anunțat hotărârea lor, noi părinții, cu o lacrimă meșteșugit ascunsă sau mai vizibilă, am fost mândri de ce fii am crescut.

A doua zi de Pasti la Hemeiuș

Ouă roșii peste tot...
Clic pe poză pentru a mări.

Mai frumoase sunt...cele adevărate.

Pregătim grătarul...

Pâinea și ceva udătură sunt deja pregătite...

Nu fura că te plesnesc!

Cel mai priceput la fripturi!

Ce poftă ne este!!!!

Să le sfârâim un pic!

Arată grozav!

Pregătim masa...

Cât timp tații gustă un pahar, copii supraveghează, cu seriozitate, grătarul.


Este nevoie de două fotografii ca să ne cuprindem pe toți...și, cu siguranță, numărul va crește...

De Paști la Costișa

Ouăle frumos inchistrite (incondeiate după limbajul modern) sunt simbolul acestor zile. Noi ne pregătim să-l vizităm pe bunicu' de la Costișa, Suceava - locul nașterii mele...
Clic pe poză pentru a mări.

In Frătăuții Noi, la deal la Capreni, cocostârcii s-au instalat deja și pregătesc o nouă generație.

Intrăm in Costișa pe o vreme cam mohorâtă...

Strada bunicului...

Bucuria revederii...

Cocoșul trâmbița ceva cuceriri sentimentale, dar in fața obiectivului și-a pierdut din aroganță.

Bunicul este harnic dar și artist in treburile sale...

In curând intrăm in brazdă...

In casă la bunicul, sub aripile ingerului.