Dieter Kersting, un agent de schimb, în vârstă de 44 ani, din Germania, a dispărut într-o zi printr-o uşă rotativă, petrecând doi ani într-o lume paralelă, unde timpul nu avea niciun înţeles şi totul părea straniu. A reapărut în noiembrie 1993, fiind găsit în toiul nopţii, plimbându-se de-a lungul unei artere foarte aglomerate. La început, poliţiştii au fost şocaţi de înfăţişarea sa şi de limba neînţeleasă pe care o vorbea. Convinşi că este un psihopat, doctorii i-au administrat un sedativ. Calmat, agentul de schimb din Frankfurt, Germania, a descris câteva etape ale călătoriei sale într-o altă lume. Helmut Stein, medicul care s-a ocupat de caz, spunea:„Există universuri paralele şi acest om aduce încă o dovadă asupra acestei realităţi. Nu putem încă explica fenomenul, dar lumi ciudate, necunoscute nouă, există alături de a noastră. Şi, uneori, din motive pe care nu le putem deocamdată înţelege, uşile se deschid, permiţând oamenilor să pătrundă.” Dieter Kiersting a dispărut la 27 februarie 1991, în timp ce mergea la slujbă, printr-o uşă rotativă. După câteva săptămâni de cercetare, poliţia a declarat că „nu există nicio explicaţie pentru dispariţia d-lui Kersting dar, cu siguranţă, nu este vorba despre o glumă proastă”. La începutul cercetărilor, dr. Stein era sceptic, dar după ce l-a ascultat, a început să se convingă că spune adevărul. Deşi erau lipsuri uriaşe în memoria sa, descrierea lumii în care trăise doi ani nu avea nicio legătură cu Pământul. Conform povestirii sale, totul era negru şi, la început, a avut o senzaţie de cădere. Apoi, Kersting nu-şi mai amintea ce s-a petrecut mai departe. Însă, brusc, a ajuns pe o stradă aglomerată, într-un oraş unde caii şi boii trăgeau căruţele în formă de ou şi zeci de mii de oameni se deplasau dintr-o parte în alta a străzii, răcnind ceva într-o limbă pe care el nu o înţelegea, fiind deosebit de violenţi: se atacau unii pe alţii cu cuţite şi arme şi chiar dacă existau victime, nimeni nu părea să sufere şi nimeni nu murea. Kersting a mai vorbit despre nişte sunete şi umbre care păreau a fi entităţi. Însă, când i s-au cerut alte explicaţii, deodată a intrat într-o stare de agitaţie şi tulburare, s-a speriat şi a început să ţipe… Deşi trecuseră doi ani, Dieter insista că timpul stătuse pe loc, iar Dr. Stein specula ideea că pacientul său ar fi intrat într-o lume în care trecutul, prezentul şi viitorul se petreceau simultan (se percepeau în simultaneitate), fără a exista o desfăşurare secvenţială, o progresie a timpului…„Experienţa acestui om ar putea să ne schimbe fundamental concepţia despre realitate şi existenţă pentru totdeauna”, declară el.
Fragment din lucrarea „Spaţiu, timp şi dincolo de ele prin yoga”
Sursa: Misterele lumii
Fragment din lucrarea „Spaţiu, timp şi dincolo de ele prin yoga”
Sursa: Misterele lumii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu