Bistriţa... Cândva, plutaşii îşi mânau plutele pe această apă, lină pe alocuri, viforoasă pe mai tot cursul ei...
Azi, apele sale sunt adunate la Izvorul Muntelui...
Le zăgăzuieşte un monstru, un baraj înalt de 127 metri, cu grosimea la bază de 119 metri şi lung în partea lui superioară de 435 metri.
De aici apa pleacă la Uzina electrică Dimitrie Leonida de la Stejaru şi, evident, produce curent electric.
„Pentru sistemul hidroenergetic românesc, Bicazul este piatra de temelie. Este Legenda. Este şantierul despre care toţi vechii hidrotehnicienii vorbesc cu pioşenie, cu admiraţie, cu mândrie. Pentru că istoria lucrărilor hidrotehnice şi energetice din România se împarte în două epoci: înainte şi după Bicaz.
Este suficient să ne gândim la miile de metri cubi de rocă dizlocată ce au trebuit transportate cu camioanele de mică capacitate existente la acea vreme
(primul camion românesc construit în 1954 la Braşov, SR 101, avea capacitate de doar 4 tone). Ca să nu mai vorbim de excavatoare...
Lucrările de construcţie la amenajarea hidro-energetică au început în luna noiembrie a anului 1950, an în care a fost aprobat Planul de electrificare al ţării. Costurile realizării proiectului au fost de aproximativ 1,7 miliarde de lei (bani socotiţi la valoarea de atunci) şi au însemnat pierderea a sute de vieţi omeneşti în timpul lucrărilor. Aici au muncit mii de deţinuţi (majoritatea lor, în primii ani de şantier, au fost deţinuţi politici cu înaltă pregătire de specialitate), militari în termen şi brigadieri.
Pentru realizarea construcţiei au trebuit strămutate aproape 20 de sate. Două dintre acestea, Răpciuniţa şi Cârnu, au dispărut în totalitate. Au fost strămutaţi peste 18.000 de locuitori din aproape 2.300 de gospodării.
Realizarea proiectului nu a fost lipsit de eveni-
mente: de la restricţia generalizată de introducere a băuturilor alcoolice în zonă vreme de doi ani sau groaznica explozie a unei pungi de gaze în tunel (soldată cu aproximativ 30 de morţi), până la inundarea centralei ce poartă numele lui Dimitrie Leonida (unicul necaz de amploare din istorie).
Lacul de acumulare de la Izvorul Muntelui s-a "născut" oficial la 1 iulie 1960 (în prezenţa lui Dimitrie Leonida), odată cu închiderea ultimei porţi a barajului.
În luna octombrie a aceluiaşi an (01.10.1960), primul hidroagregat de 27,5 MW începea să producă energie electrică.
Lucrarea finală avea să depăşească cu mult proiectul iniţial imaginat de Dimitrie Leonida cu mai bine de 50 de ani înainte, făcând posibilă electrificarea întregii zone Bicaz.
Barajul de la Izvorul Muntelui este prevăzut cu seismograf de mare precizie şi nu s-a confruntat niciodată cu probleme majore, nici măcar în timpul devastatorului cutremur din 4 martie 1977.
Tot ceea ce s-a realizat a fost în conformitate cu planurile de construcţie şi nu s-au făcut compromisuri la calitatea lucrărilor. Lucrările au fost finalizate în anul 1961.”
Informaţiile de mai sus sunt din „Biografie detaliată despre Dimitrie Leonida”.
Azi, apele sale sunt adunate la Izvorul Muntelui...
Le zăgăzuieşte un monstru, un baraj înalt de 127 metri, cu grosimea la bază de 119 metri şi lung în partea lui superioară de 435 metri.
De aici apa pleacă la Uzina electrică Dimitrie Leonida de la Stejaru şi, evident, produce curent electric.
„Pentru sistemul hidroenergetic românesc, Bicazul este piatra de temelie. Este Legenda. Este şantierul despre care toţi vechii hidrotehnicienii vorbesc cu pioşenie, cu admiraţie, cu mândrie. Pentru că istoria lucrărilor hidrotehnice şi energetice din România se împarte în două epoci: înainte şi după Bicaz.Este suficient să ne gândim la miile de metri cubi de rocă dizlocată ce au trebuit transportate cu camioanele de mică capacitate existente la acea vreme
(primul camion românesc construit în 1954 la Braşov, SR 101, avea capacitate de doar 4 tone). Ca să nu mai vorbim de excavatoare...Lucrările de construcţie la amenajarea hidro-energetică au început în luna noiembrie a anului 1950, an în care a fost aprobat Planul de electrificare al ţării. Costurile realizării proiectului au fost de aproximativ 1,7 miliarde de lei (bani socotiţi la valoarea de atunci) şi au însemnat pierderea a sute de vieţi omeneşti în timpul lucrărilor. Aici au muncit mii de deţinuţi (majoritatea lor, în primii ani de şantier, au fost deţinuţi politici cu înaltă pregătire de specialitate), militari în termen şi brigadieri.
Pentru realizarea construcţiei au trebuit strămutate aproape 20 de sate. Două dintre acestea, Răpciuniţa şi Cârnu, au dispărut în totalitate. Au fost strămutaţi peste 18.000 de locuitori din aproape 2.300 de gospodării.
Realizarea proiectului nu a fost lipsit de eveni-
mente: de la restricţia generalizată de introducere a băuturilor alcoolice în zonă vreme de doi ani sau groaznica explozie a unei pungi de gaze în tunel (soldată cu aproximativ 30 de morţi), până la inundarea centralei ce poartă numele lui Dimitrie Leonida (unicul necaz de amploare din istorie).
Lacul de acumulare de la Izvorul Muntelui s-a "născut" oficial la 1 iulie 1960 (în prezenţa lui Dimitrie Leonida), odată cu închiderea ultimei porţi a barajului.
În luna octombrie a aceluiaşi an (01.10.1960), primul hidroagregat de 27,5 MW începea să producă energie electrică.
Lucrarea finală avea să depăşească cu mult proiectul iniţial imaginat de Dimitrie Leonida cu mai bine de 50 de ani înainte, făcând posibilă electrificarea întregii zone Bicaz.Barajul de la Izvorul Muntelui este prevăzut cu seismograf de mare precizie şi nu s-a confruntat niciodată cu probleme majore, nici măcar în timpul devastatorului cutremur din 4 martie 1977.
Tot ceea ce s-a realizat a fost în conformitate cu planurile de construcţie şi nu s-au făcut compromisuri la calitatea lucrărilor. Lucrările au fost finalizate în anul 1961.”Informaţiile de mai sus sunt din „Biografie detaliată despre Dimitrie Leonida”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu