Preşedintele polonez, Lech Kaczynski, soţia acestuia, Maria, şi alţi înalţi oficiali polonezi au murit pe 09.04.2010 întrun accident de avion. Tragedia s-a petrecut în timp ce preşedintele Kaczynski mergea la Katin, în apropiere de Smolensk, pentru a se reculege la mormintele celor peste 22.000 de militari polonezi executaţi în urmă cu 70 de ani de poliţia stalinistă.
La 1 septembrie 1939, Germania nazistă a invadat Polonia, dând astfel semnalul de începere al celui de-al Doilea Război Mondial. Rusia stalinistă a participat la invazie începând cu 17 septembrie, atacând din est,în baza unui pact de neagresiune cu Germania nazistă. Prinşi între două armate duşmane, zeci de mii de polonezi au fost luaţi prizonieri. În jur de 120.000 de soldaţi polonezi s-au retras în ţările neutre România şi Ungaria. Pentru o parte din ei trecerea s-a făcut prin zona Fântâna Albă, Climăuți, Baineț, Vicșani din județul Suceava. Prin aceeaşi zonă s-au refugiat şi numeroşi civili şi tot pe aici a fost evacuat tezaurul Băncii Naţionale a Poloniei. După şapte luni, pe 5 martie 1940, Lavrenti Beria, şeful serviciilor secrete sovietice NKVD, a propus executarea tuturor ofiţerilor polonezi prizonieri de război, iar documentul său justificativ a fost semnat de întregul Comitet Central Sovietic, inclusiv de el însuşi şi de Iosif Stalin.
...În 1992, preşedintele Rusiei, Boris Elţîn, a scos din arhive documente ultrasecrete datate martie 1940, privind împuşcarea a 25.700 de polonezi din lagărele Kozelsk, Ostaşkov şi Starobielsk, precum şi din închisori din vestul Ucrainei şi Belarusului, toate având semnătura de aprobare a lui Stalin.
În ziua în care președintele Poloniei și soția sa erau înmormântați eram la tata, la Costișa. Bineânțeles discuția s-a îndreptat spre istoria acelor timpuri pe care tata, născut în 1926, le-a trăit. Cu un nod în gât, mi-a povestit că a asistat la refugierea polonezilor din calea războiului.Tata spunea că, în toamna anului 1939, pe la Vicșani prin gară, cu trenul, dar și pe jos de la Fântâna Albă până dincolo de Vicșani,treceau mii și mii de oameni. Ca să-l citez „pe tren erau ca roiul de albine care a părăsit stupul și-și caută alt loc unde să se așeze. Pe lângă șinele de tren venea puhoi de lume. Erau așa de mulți că nu-i puteam ajuta cu nimic, mâncarea din gospodăriile satului nu ar fi ajuns nici la a zecea parte. O cană de apa era cam tot ce le puteam da.”
La 1 septembrie 1939, Germania nazistă a invadat Polonia, dând astfel semnalul de începere al celui de-al Doilea Război Mondial. Rusia stalinistă a participat la invazie începând cu 17 septembrie, atacând din est,în baza unui pact de neagresiune cu Germania nazistă. Prinşi între două armate duşmane, zeci de mii de polonezi au fost luaţi prizonieri. În jur de 120.000 de soldaţi polonezi s-au retras în ţările neutre România şi Ungaria. Pentru o parte din ei trecerea s-a făcut prin zona Fântâna Albă, Climăuți, Baineț, Vicșani din județul Suceava. Prin aceeaşi zonă s-au refugiat şi numeroşi civili şi tot pe aici a fost evacuat tezaurul Băncii Naţionale a Poloniei. După şapte luni, pe 5 martie 1940, Lavrenti Beria, şeful serviciilor secrete sovietice NKVD, a propus executarea tuturor ofiţerilor polonezi prizonieri de război, iar documentul său justificativ a fost semnat de întregul Comitet Central Sovietic, inclusiv de el însuşi şi de Iosif Stalin.
...În 1992, preşedintele Rusiei, Boris Elţîn, a scos din arhive documente ultrasecrete datate martie 1940, privind împuşcarea a 25.700 de polonezi din lagărele Kozelsk, Ostaşkov şi Starobielsk, precum şi din închisori din vestul Ucrainei şi Belarusului, toate având semnătura de aprobare a lui Stalin.
În ziua în care președintele Poloniei și soția sa erau înmormântați eram la tata, la Costișa. Bineânțeles discuția s-a îndreptat spre istoria acelor timpuri pe care tata, născut în 1926, le-a trăit. Cu un nod în gât, mi-a povestit că a asistat la refugierea polonezilor din calea războiului.Tata spunea că, în toamna anului 1939, pe la Vicșani prin gară, cu trenul, dar și pe jos de la Fântâna Albă până dincolo de Vicșani,treceau mii și mii de oameni. Ca să-l citez „pe tren erau ca roiul de albine care a părăsit stupul și-și caută alt loc unde să se așeze. Pe lângă șinele de tren venea puhoi de lume. Erau așa de mulți că nu-i puteam ajuta cu nimic, mâncarea din gospodăriile satului nu ar fi ajuns nici la a zecea parte. O cană de apa era cam tot ce le puteam da.”
Hai să încercăm să înțelegem dimensiunea celor întâmplate la Katin. Doar să numeri până la douăzeci de mii și tot este greu, dar să omori om cu om...Cred că mintea noastră refuză asemenea informație.
Vespazian Ionesi, 30.05.2010, Bacău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu