Programul HAARP (High-frequency Active Auroral Research Program, în traducere Programul Activ Auroral de Cercetare folosind Frecvenţe Foarte-Înalte) reprezintă cea mai perfecţionată şi eficientă tehnologie contemporană în domeniul războiului. Este un program demarat în 1992 la Institutul de Geofizică al Universităţii Alaska din Fairbanks de către Departamentul Apărării al Statelor Unite. Acest program ştiinţific are un buget anual recunoscut oficial de 30 de milioane de dolari, deşi se pare că în realitate finanţarea este mult mai mare. HAARP este conectat la unul din cele mai mari computere din lume, iar sistemul propriu-zis se află într-o bază militară de lângă Gakona, Alaska. Acesta constă dintr-un sistem de antene speciale, de mare putere, care constituie o teribilă armă (geofizică, strategică şi cosmică) de energie dirijată.

Oamenii de ştiinţă trag semnalul de alarmă
Numeroşi savanţi şi experţi în armament, cât şi deputaţi ai Parlamentului European se arată deosebit de preocupaţi de dezvoltarea acestui proiect. Unul dintre aceştia, expertul în energie Gratan Healy, consilier al OSCE şi Magda Hallvoet, deputat, şeful grupului parlamentar al Verzilor din Parlamentul European, au dezvăluit că acest proiect este „arma finală” ce poate duce la sfârşitul civilizaţiei umane, a lumii însăşi. Cei doi au prezentat un raport în care afirmă că acest tip de armament considerat în stadiul actual neletal („non lethal weaponery”) are consecinţe dezastruoase asupra mediului înconjurător şi, mai mult decât atât, pune în pericol libertatea individuală şi democraţia. „Este evident că avem de-a face cu o armă strategică, dar nu este destul de clar dacă acesta are un scop defensiv sau ofensiv şi împotriva cărui inamic potenţial va fi folosită” – afirmau aceştia. Aceste aşa-zise baze de cercetări sunt extrem de periculoase prin amploarea efectelor pe care acţiunile lor le pot avea asupra întregii planete şi a umanităţii. După părerea unor oameni de ştiinţă efectele folosirii abuzive ale acestor niveluri de intensitate în scutul nostru natural – ionosfera – nu sunt cunoscute şi pot fi catastrofale. Dr. Rauscher explică faptul că ionosfera este predispusă la reacţii catalitice: dacă se modifică o mică parte, se poate produce o schimbare majoră în întregul ei. Tehnologia dezvoltată în secret de armată şi de guvernele secrete este mult mai avansată decât ne imaginăm. Există posibilitatea de a crea fenomene de rezonanţă identice „rezonanţei Schumann” şi de asemenea capacitatea de a anihila „Rezonanta Schumann” a Pământului. Experimentele făcute la scară planetară tulbură reţeaua geomagnetică a Pământului, „taie felii” din ionosferă, supraîncălzesc Pământul şi straturile care îl înconjoară, produc „precipitaţii” de electroni în magnetosferă, pot produce schimbări dăunătoare în câmpul electric al Pământului.
Sursa : yogaesoteric.net
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu