Enigmele marilor - vasele fantoma

Relatari privind existenta unor vase fantoma care ar bantui marile si oceanele lumii exista de secole. In fapt, o intreaga literatura a luat nastere in urma unor astfel de povestiri, iar granita dintre realitate si fictiune a devenit atat de neclara incat astazi, nimeni nu mai poate face diferenta dintre ele. Si totusi, povestile din vechime par sa se bazeze pe fapte reale. O demonstreaza experientele stranii traite de marinari de-a lungul ultimelor trei veacuri. Daca pana atunci, intamplarile in care erau implicate ambarcatiuni fantoma parea sa tina de domeniul fantasticului, aparitia presei si a fotografiei avea sa inlature orice urma de indoiala. Astfel de vase exista ! Nimeni nu poate explica aparitia lor, dar ele au continuat sa fie descoperite pana in prezent.

Olandezul zburator

Cu siguranta, cea mai cunoscuta legenda a unui vas fantoma este cea a Olandezului Zburator. Curios este faptul ca, desi celebra in intreaga lume, povestea vasului ramane invaluita in mister. Nu se stie nici macar daca ambarcatiunea era una olandeza sau daca apartinea unei alte puteri maritime a vremii, nici anul in care a fost construita. Primele mentiuni scrise apar in secolul XVIII dar, fara indoiala, mitul corabiei damnate era cu mult mai vechi. Cea mai cunoscuta varianta a povestirii este si cea mai veche, datand probabil din secolele XVI-XVII, si face referire la capitanul Falkenburg, cel care si-ar fi jucat sufletul la zaruri cu diavolul pentru a scapa echipajul dintr-o furtuna devastatoare si pentru a ajunge cu bine la tarm. Pedeapsa cereasca avea sa fie insa, una pe masura. Corabia, impreuna cu toti membrii echipajului era blestemata sa colinde marile pana in ziua judecatii de apoi fara a putea acosta vreodata. Se spune ca de atunci, sufletele bietilor marinari, captive pe vasul damnat, bantuie apele in speranta gasirii unui alte ambarcatiuni care sa le poarte mesajele catre cei dragi.

Desi romantioasa, legenda pare sa aibe un sambure de adevar, spun istoricii. Este posibil ca in realitate, corabiei sa ii fi fost interzis accesul in orice port din cauza unei molime care atinsese echipajul, fapt destul de des intalnit in Evul Mediu. La urma urmei, Marea Ciuma care lovise Europa in secolul al XIV-lea, ucigand peste 30% din populatia continentului, fusese adusa din Asia tot pe o corabie. Astfel, Olandezul Zburator ar fi ajuns sa pluteasca in deriva, plin cu cadavrele marinarilor, starnind groaza celorlalte echipaje care l-ar fi intalnit. Misterul se adanceste in momentul in care incep sa apara relatarile martorilor. Desi trecusera mai bine de doua sute de ani de la incident, acestia continuau sa afirme ca intalnisera misterioasa ambarcatiune, plutind in deriva in diferite colturi ale lumii. Ba mai mult, astfel de experiente aveau sa se repete pana in zilele noastre. Numai in timpul celui de al doilea razboi mondial, atat trupele aliate cat si cele germane aveau sa descrie, in repetate randuri, intalnirea cu un vas medieval parasit, care nu putea fi altul decat Olandezul.

Bel Amica

Nu mai devreme de 24 august 2006, pe coasta Sardiniei, autoritatile italiene semnalau prezenta unui vas esuat, fara nicio urma de echipaj la bord. Misterul era cu atat mai mare cu cat ambarcatiunea era de tip medieval, dupa un model care nu a fost construit niciodata in Italia. Corabia nu avea pavilion, iar in interiorul sau, carabienierii nu au descoperit decat cateva harti de origine franceza infatisand nordul Africii, resturi de alimente de provenienta egipteana si un steag al Luxemburgului. Desi Franc Rouayrux, un cetatean luxemburghez, a pretins ulterior ca este proprietarul vasului, acesta nu a putut prezenta nicio explicatie a modului in care ambarcatiunea a ajuns sa pluteasca in deriva pana in Sardinia. Carroll A. Deering

Alaturi de cazul Mary Celeste, Carroll A. Deering este unul dintre cele mai misterioase si mai notorii fenomene de disparitie a echipajului unei nave. Urmand ruta comerciala Norfolk – Rio de Janeiro, vasul comercial Deering avea sa intre in folclorul marinaresc printr-o intamplare cel putin ciudata. La scurt timp dupa ce isi indeplinise misiunea, aceea de a transporta o incarcatura de carbune in Brazilia, ambarcatiunea avea sa dispara pe drumul de intoarcere. Impropriu spus „sa dispara”, pentru ca la mai bine de un an de la ultima sa aparitie, 31 ianuarie 1921, Carroll A. Deering este gasit plutind in deriva in apropierea coastei americane, in zona statului Carolina de Nord. Desi nu poate fi abordat decat in februarie, din cauza vremii potrivnice, vasul se dovedeste a fi parasit. Cu atat mai misterios este cazul de disparitie a echipajului, cu cat vesela descoperita in bucatarie arata clar ca marinarii urmau sa ia masa, nicio o urma a unei eventuale revolte sau altercatii nefiind descoperite. In ciuda numeroaselor teorii emise de specialisti, unele de-a dreptul fanteziste, nicio urma a echipajului nu a mai fost vreodata semnalata. Carroll A. Deering a fost dinamitat la 4 martie 1921 pentru a nu deveni un pericol pentru celelalte ambarcatiuni.

Baychimo

Supranumit si „Vasul fantoma al marilor arctice”, Baychimo reprezinta unul dintre cele mai notorii cazuri de disparitie din istoria cunoscuta. Cargoul suedez de 70 de metri lungime si 1322 tone greutate, era folosit in general pentru comertul cu alimente si blanuri, intreprins de armatorii suedezi cu populatia inuita din nordul Canadei. Misterul vasului incepe in octombrie 1931, atunci cand echipajul este surprins in aproprierea coastelor canadiene de o furtuna caracterizata drept „bizara”. Prinsi intre gheturi de urganul pornit din senin, marinarii abandoneaza temporar nava pentru a cauta adapost in prima asezare inuita. Nu mica avea sa le fie mirarea atunci cand, la intoarcere, acestia nu aveau sa mai gaseasca nicio urma din ambarcatiune. Desi a fost considerat scufundat, Baychimo avea sa fie regasit un mai tarziu, de catre un grup de inuiti din Alaska. Vasul parea sa pluteasca in deriva si, dupa spusele martorilor, era puternic avariat. Prezenta sa avea sa devina legendara, mai ales ca numeroase rapoarte semnalau ambarcatiunea in nordul continentului american. Aceasta parea fie sa pluteasca necontrolat, fie sa fie prinsa intre gheturi. Baychimo avea sa fie vazut timp de 38 de ani, pana in 1968, moment din care avea sa dispara in totalitate. Cu toate acestea, autoritatile din Alaska au pornit in anul 2006 un amplu program de identificare a epavei, indiferent daca aceasta era scufundata sau daca inca isi croia drum printre gheturile vesnice ale nordului. Pana in prezent, misterul navei fantoma nu a fost dezlegat, nicio urma a acesteia nefiind localizata.
Fantomele Marilor Lacuri

Nu sunt la fel intinse ca un ocean, dar sunt cel putin la fel de periculoase. Este vorba de Marile Lacuri, aflate in nordul Statelor Unite ale Americii. Zeci de nave au disparut in apele intunecate ale acestor lacuri fara ca vreuna dintre ele sa mai fie descoperite vreodata. In fapt, disparitia lor este relativa, atata vreme cat numerosi marinari le-au semnalat in numeroase randuri prezenta in chip de vase fantoma.

Erie Board of Trade este doar una dintre ambarcatiunile a caror istorie este cuprinsa de mister. Ultimele date privind existenta sa sunt legate de povestile echipajului care povestea ingrozit ca vasul este bantuit de fantoma unui marinar. Urmatorul voiaj avea sa fie si ultimul pentru Erie Board of Trade, cel care avea sa dispara pentru totdeauna in 1883. Se spune ca de atunci, silueta navei a fost zarita de multe ori plutind printre ceturile dese care acopera zona.

Edmund Fitzgerald si Western Reserve sunt doua nave disparute in 1892 si despre care se spune ca inca isi cauta salvarea prin imensitatea Marilor Lacuri, prezenta lor fiind semnalata pana in zilele noastre.

Mary Celeste

Odata cu descoperirea in 1872 a brigantinei Mary Celeste, plutind la intamplare in largul coastei portugheze, istoria navelor fantoma intra pe un alt taram, cel al certitudinilor. Daca pana atunci, cazul Olandezului Zburator nu oferea decat o perspectiva fantastica, experienta Celeste avea sa devina exponentiala in clasificarea unor astfel in de intamplari. In ziua de 5 decembrie 1872, echipajul navei americane Dei Gratia, aflat sub comanda capitanului David Morehouse semnaleaza in largul coastelor portugheze prezenta unui vas care parea sa se indrepte cu toate panzele sus spre Stramtoarea Gibraltar. Dupa ce il urmarisera timp de peste doua ore, marinarilor li se pare suspect faptul ca ambarcatiunea straina nu raspunsese nici unui semnal de salut. Morehouse avea sa recunoasca brigantina Mary Celeste, care plecase din acelasi port ca si Dei Gratia la o diferenta de numai sapte zile. Ingrijorat de soarta echipajului care nu dadea niciun semn de viata, el va aborda nava in cauza, cu atat mai mult cu cat capitanul acesteia, Benjamin Briggs, ii era prieten si ar fi trebuit sa se afle la bord alaturi de sotia si fiica sa. Descoperirea va fi una socanta si misterioasa, iar ecourile ei vor da nastere multor interpetari fantastice. Se pare ca Mary Celeste nu avea nici urma de echipaj, iar lucrurile de pe nava erau in dezordine, ca si cum ar fi fost parasita cu mult timp in urma. In mod cu totul curios, nu lipsea absolut nimic din incarcatura acesteia, ceea ce a eliminat din start ipoteza unui act de piraterie sau de revolta a marinarilor. Singurele lucruri pe care oamenii lui Morehouse nu au reusit sa le descopere au fost sextantul si cronometrul marin alaturi de singura barca de salvare. De asemenea lipsea si jurnalul capitanului Briggs, cel care ar fi putut face lumina asupra cazului. Toate indiciile aratau ca nava fusese parasita in graba, dar motivele acestei actiuni precum si orice urma a echipajului nu aveau sa fie aflate niciodata.

In ciuda numeroaselor teorii propuse de-a lungul timpului, care mergeau de la revolta si pana la furtuni misterioase, niciuna nu a putut explica disparita membrilor echipajului de pe Mary Celeste, cu atat mai mult cu cat pentru un capitan experimentat precum Benjamin Briggs, abandonul navei nu ar fi fost posibil decat in situatii extreme.

Sursa: descopera.ro

Scurta istorie a vederii clare

Ochelarii nu se bucura de popularitatea rotii, masinii cu aburi, automobilului sau Internetului, dar au schimbat, cu siguranta, felul in care... privim lumea si merita un loc de cinste in galeria descoperirilor revolutionare. In tarile dezvoltate, peste 50% din locuitori citesc ziarul, cu ochelarii pe nas. Sa dam ceasurile inapoi si sa aflam cum a reusit, omenirea, sa transforme grauntele de nisip in lentile.

Primele incercari

Se spune ca filozoful Seneca (4 i.Hr. – 65 d.Hr.) ar fi citit „toate cartile din Roma” folosind un bol plin cu apa, pentru a mari scrisul. Un alt latin, imparatul Nero (15 decembrie 37 – 9 iunie 68), pare a fi cel dintai utilizator al unei forme primitive de ochelari de soare. Lui ii placea sa priveasca luptele dintre gladiatori printr-un smarald, o piatra pretioasa foarte transparenta, de culoare verde. Totusi, primul care a reusit sa-si dea seama cum functioneaza o lentila a fost matematicianul si astronomul egiptean Claudius Ptolemeu, dar, la vremea respectiva, metodele de prelucrare a sticlei erau rudimentare, iar ideile lui nu au putut fi puse in practica. Cele mai vechi lentile, datand din anul 640 d. Hr., au fost gasite in ruinele anticului Niniveh, situat in apropiere de orasul Mosul (Irak) de astazi. Acestea erau realizate prin slefuirea pietrelor pretioase si aveau un diametru de aproximativ 4 cm.

De la lupa la ochelari

Un pas important s-a facut in jurul anului 1.000, cand sticlarii venetieni au inceput sa produca asa-numitele „pietre de citit”, practic niste sfere de sticla care functionau pe principiul lupelor de astazi. Dispozitivele erau folosite in special de calugarii batrani, care sufereau de prezbitism, afectiune care ii impiedica sa vada obiectele aflate in apropiere. Primii ochelari pentru corectarea vederii au aparut undeva la sfarsitul secolului al XIII-lea, cel mai probabil in 1285, cand sticlarii venetieni s-au gandit sa inlocuiasca „pietrele de citit” cu lentile asezate direct in fata ochilor. Desi revolutionara, inventia era destul de greu de purtat. Ochelarii se sprijineau doar pe nas, ei fiind formati prin unirea, a doua dispozitive asemanatoare lupei. Meritul de a-i fi creat ii revine fizicianului italian Salvino D’Armate, desi britanicii ii atribuie inventia unui conational, filozoful si omul de stiinta Roger Bacon. Sustinatorii acestuia se bazeaza pe un text scris de savant in 1268. Totusi, documentul nu precizeaza daca Bacon vorbea despre ochelarii asezati pe nas sau despre „pietrele de citit”. Unii atribuie inventia chinezilor, care foloseau, la randul lor, astfel de obiecte, insa nu pentru a corecta vederea, ci pentru a se proteja de fortele raului. Multa vreme ochelarii erau construiti doar folosind lentile convexe, care corecteaza prezbitismul, o afectiune ce apare odata cu varsta si e caracterizata prin imposibilitatea de a vedea clar in apropiere. Desi se crede ca Nicholas de Cusa ar fi descoperit beneficiile lentilelor concave pentru corectarea miopiei (incapacitatea de a vedea obiectele aflate la departare), abia in 1604 Johannes Kepler reuseste sa explice de ce lentilele convexe le sunt utile celor care sufera de prezbitism, iar cele concave miopilor.

Aparitia lentilelor bifocale

Si totusi, in ciuda progreselor remarcabile care s-au facut in domeniu, ochelarii erau inca greu de purtat, ei fiind sprijiniti doar pe nas. Problema se rezolva doar in 1725, cand creatorului englez de instrumente optice, James Ayscough, ii vine ideea atasarii bratelor laterale, prin care ochelarii se fixeaza de urechi. De-a lungul timpului, fizicieni, matematicieni, chimisti, calugari si filozofi si-au adus contributia la perfectionarea acestor dispozitive, in special datorita propriilor defecte de vedere. Cunoscutul om de stiinta Benjamin Franklin nu putea distinge nici obiectele aflate la distanta, nici cele apropiate, iar, obosit sa tot schimbe intre ele doua perechi de ochelari, a inventat, in 1784, lentilele bifocale. Daca privea prin partea de sus a acestora, vedea perfect la departare, iar daca sa uita prin cea de jos putea sa citeasca. Patru decenii mai tarziu, in 1825, apar si lentilele cilindrice, pentru corectarea astigmatismului, afectiune caracterizata prin vederea deformata a obiectelor. Meritul de a le fi creat ii revine astronomului britanic George Airy.

Ochelarii si moda

Pentru ca accesoriile, cum sunt diversele tipuri de ochelari, sa poata fi folosite la scara larga, acestea trebuie sa treaca „testul” modei. De o mare popularitate s-a bucurat monoclul. Primul care l-a purtat a fost colectionarul german de antichitati Philip Von Stosch. In anii 1720, el folosea aceasta lentila pentru a examina gravurile si medalioanele antice. Epoca de aur a monoclului debuteaza insa in 1880, cand aristocratii incep sa il considere simbol al modei si al statutului social. In secolul al XVIII-lea erau in voga si ochelarii-foarfeca, ce se fixau doar de nas si erau purtati cu mandrie, de pilda, de generalul francez Lafayette si de imparatul Napoleon Bonaparte. Doamnele au adaptat modelul si au creat asa-numitii Lorgnettes, care aveau un fel de maner in zona tamplei drepte si aveau decoratiuni victoriene. Pince-nez este un alt tip de ochelari care stau pe nas. Desi primele modele au fost create in secolul al XV-lea, acestia s-au bucurat de popularitate dupa 1930. Fostul presedinte american Theodore Roosevelt ii purta cu placere, iar pentru Morpheus (Laurence Fishburne) din trilogia Matrix erau un accesoriu definitoriu.

Leonardo da Vinci si lentilele de contact

Marele vizionar Leonardo da Vinci a semnat o pagina si in istoria vazului. In 1508, inventatorul italian a fost primul care a sugerat faptul ca globul ocular ar putea fi acoperit de o lentila. Abia in 1887 insa, sticlarul german F.E. Muller reuseste sa produca primul „invelis” de ochi ce putea fi tolerat de organism si prin care se putea vedea. Un an mai tarziu, un alt german, psihologul Adolf Eugen Fick, construieste, din sticla groasa, o lentila-cochilie pentru corectarea vederii, pe care o testeaza la inceput pe iepuri, si apoi pe el insusi si pe cativa voluntari. Toate acestea acopereau integral globul ocular. Mult mai tarziu, in 1949, apareau primele modele in forma de calota sferica, ce acoperau doar partea din fata a ochiului si puteau fi purtate pana la 16 ore / zi. O contributie deosebita aduce chimistul ceh Otto Wichterle, care, in 1959, pune bazele lentilelor moi, mult mai confortabile, fabricate din polimeri. Progrese importante s-au facut si in ultimii ani. In 1999 au fost introduse lentilele din silicon, care permit o oxigenare mult mai buna a corneei.

Chirurgia laser, solutia optima

Istoria chirugiei laser a inceput acum mai bine de o suta de ani, cand principiile de baza ale acesteia au fost descrise de oftalmologul olandez Lendeer Jans Lans. In anii `70, doctorul sovietic Fyodorov a folosit tehnica pentru a trata un baiat care a cazut, si-a spart ochelarii si cioburile i-au strapuns ochiul. Medicul i-a indepartat pacientului un strat de celule de pe cornee si a observat ca miopia acestuia a scazut mult. Folosirea laserului la scara industriala le-a permis oamenilor de stiinta sa faca experimente privind modul in care acesta ar putea imbunatati vederea. Asa a aparut procedura chirurgicala LASIK, ce le permite chirurgilor sa trateze cu succes miopia, hipermetropia si astigmatismul. Pretul unei operatii laser de corectare a acestor defecte de vedere este de 2.000 - 3.000 RON / ochi.

Ochelarii de soare

Imparatul roman Nero s-a gandit pentru prima data la lentilele colorate care sa ne protejeze de soare, iar designerul englez James Ayscough, cel care a venit si cu conceptul atasarii de brate laterale ochelarilor, a reluat ideea 1700 de ani mai tarziu. Inventia a inceput sa fie folosita la scara larga abia de prin 1930. Perioada a coincis cu aparitia primelor modele cu filtru polarizant (Polaroid), fara reflectie solara, de care se leaga numele lui Edwin H. Land.
Sursa: descopera.ro

Top 10 - Disparitii misterioase

Istoria conventionala si larg acceptata a omenirii este presarata aproape periodic, am putea spune, de povestiri si relatari despre disparitii inexplicabile. Unele dintre acestea au avut ca subiect disparitia unei singure persoane, dar in alte cazuri documentate si cercetate este vorba de disparitia unor intregi comunitati umane. Acest top isi propune sa arunce o lumina asupra momentelor unde povestile si legendele se termina si avem de a face direct cu fenomenul inexplicabil al disparitiei fara urma…

10. Disparitia lui Oliver Larch

Povestea lui Oliver Larch (cunoscut si sub numele de Lerch sau Thomas) este intrucatva asemanatoare cu cea a lui David Lang (de pe locul 3). Conform relatarilor vremii, Oliver Larch a iesit din casa intr-o iarna pentru a aduce apa de la propria fantana, cand a disparut brusc. Singurele indicii raman o serie de tipete omenesti care s-au auzit din vazduh si s-au estompat in scurt timp. In unele relatari povestea lui Larch ar fi avut loc in statul Indiana, in altele s-ar fi petrecut in nordul Tarii Galilor. Cel mai veridic loc ramane cel in care Oliver Thomas din Rhayader, Radnoshire din Tara Galilor a disparut fara urma in iarna anului 1909.

9.Paznicii farului de pe insulele Flannan

In luna decembrie a anului 1900, trei oameni din cadrul personalului insarcinat sa aiba grija de farul maritim din insulele Flannan au disparut brusc de la posturile lor. Cei trei paznici disparuti au lasat la fata locului echipamentele si hainele fara de care nu ar fi putut suprevietui in conditiile vitrege de afara. In ciuda eforturilor si cautarilor intreprinse deopotriva de rude si autoritati, nu s-a descoperit nicio urma a celor trei paznici. In mod logic, acestia ar fi disparut direct din camerele farului unde, conform cercetarilor, ar fi zabovit inainte de momentul diparitiei. Versiunea politiei si oficialitatilor in acest caz este ca cei trei paznici au fost maturati de un val gigantic si ar fi fost inghititi de apele Oceanului Atlantic.

8.Triunghiul Bennington

Intre anii 1920-1950, oraselul Bennington din statul american Vermont a fost locul unde s-au petrecut o serie de disparitii neelucidate. Pe data de 1 decembrie 1949, John Tetford a disparut brusc dintr-un autobuz aglomerat sub privirile perplexe ale celorlalti calatori. Tetford era un vetereran de razboi care se intorcea acasa. Conform declaratiilor calatorilor, acesta dormea pe scaunul sau cand brusc nimeni nu l-a mai vazut. Actele , valizele si arma sa au ramas neatinse in compartimentul de bagaje. Pe data de 1 Decembrie 1946, Paula Welden, o studenta in varsta de 18 ani a disparut de sub ochii stupefiati ai trecatorilor in timp ce traversa strada. Nu s-a descoperit pana in prezent vreo urma legata de disparitia sa brusca. In mijlocul lui Octombrie 1950, Paul Jepson, un baietel de opt ani, a disparut din fata parintilor sai in timp ce acestia lucrau la o ferma din Bennington. Cautarile indelungate nu au dus la nici un rezultat.

7. Disparitia lui Owen Parffit

Owen Parffit a fost un batran englez care a ramas paralizat in urma unui infarct. In luna iunie a anului 1763, in localitatea Shepton Mallet din Anglia, Owen Parffit se odihnea la soare in gradina din jurul casei surorii sale. Desi era incapabil sa se deplaseze fara ajutor, batranul in varsta de 60 de ani a diparut la caderea serii. Atunci, sora sa Susannah a iesit sa-i aduca o haina, dar acesta nu mai era in sezlongul sau. Iarba din gradina era necalcata de pasi omenesti, conform autoritatilor vremii. Numai vechea sa haina gri ramasese in sezlong. Investigatiile disparitiei sale au durat pana in anul 1933, dar nicio urma sau indiciu referitoare la soarta lui Parffit nu au fost descoperite.

6. Diplomatul disparut

Diplomatul britanic Benjamin Bathurst se pare ca a disparut pur si simplu in aerul rarefiat al unei dimineti din anul 1809… Bathurst se intorcea la Hamburg cu un companion pentru a-si duce la capat misiunea incredintata de Parlamentul englez. Pe drum acestia au oprit la un han din oraselul Perelberg. Dupa ce au terminat masa, Bathurst si companionul sau s-au indreptat spre fierarie unde isi lasasera caii la potcovit. In timp ce Bathurst trecea pragul acesteia, a disparut brusc in aer, imaginea sa estompandu-se treptat sub privirile stupefiate ale companionului sau, ale fierarului sef si ale calfelor de fierari…

5.Tunelul Timpului

In anul 1975 un cetatean american pe nume Jackson Wright isi conducea masina impreuna cu sotia sa pe drumul care lega orasul New Jersey de New York. Pentru a ajunge la destinatie cei doi pasageri ai masinii trebuiau sa traverseze tunelul Lincoln. Conform declaratiilor lui Wright odata ce au intrat in tunel cei doi au decis sa traga pe dreapta pentru a sterge parbrizul masinii. Sotia sa Martha a hotarat ca ea va sterge geamurile din spate ale masinii. In momentul in care Wright a terminat de curatat parbrizul si s-a intors spre sotia sa, aceasta disparuse fara urma. Wright nu a auzit si nu a vazut nimic, anchetele si cercetarile amanuntite nu au descoperit nicio urma referitoare la doamna Martha Wright.

4.Regimentul Norfolk

Trei soldati ai trupelor britanice au afirmat ca au fost martorii disparitiei bizare si inexplicabile a unui intreg batalion de soldati in anul 1915 in decursul Primului Razboi Mondial. Declaratiile lor au survenit la 50 de ani de la ceea ce se cunoaste ca fiind misterioasa disparitie de la Gallipoli din Turcia. Cei trei soldati din cadrul unei companii neozeenlandeze au declarat ca au vazut de la adapostul unui observator militar, cum intregul Batalion al Royal Norfolk Regiment marsaluia spre dealurile din Golful Suvla. Acestia se indreptau spre ceea ce parea a fi un nor de praf care i-a invaluit incet pe toti soldatii care au disparut fara urma. Practic norul misterios s-a ridicat la cer, iar soldatii si armele lor au fost de negasit. La sfarsitul razboiului, Imperiul Britanic a cerut in mod oficial Turciei returnarea regimentului Norfolk pe care oficialii britanici il credeau cazut in prizonierat. Turcia a afirmat ca nu detine nici un fel de informatii despre acest regiment cu atat mai mult sa retina vreun prizonier. O comisie mixta turco-engleza a facut cercetari si anchete timp de zeci de ani fara sa gaseasca vreun indiciu referitor la acesta disparitie de proportii.

3.Legenda lui David Lang

Acest caz faimos s-a petrecut in septembrie 1880 langa o ferma din Gallatin Tennese, sub ochii mai multor martori. Cei doi copii ai familiei Lang, George si Sarah se jucau in fata casei familiei, in timp ce parintii lor, David si Emma, isi pregateau caii pentru a-i duce la pasunat . In acest timp, judecatorul August Peck se apropia de casa familiei Lang. David Lang a disparut brusc impreuna cu caii sai in timp ce se indrepta spre pasune sub ochii stupefiati ai sotiei sale, copiilor, judecatorului Peck si ai angajatilor de la ferma. Cercetarile nu au dus la niciun rezultat, cu toate acestea la cateva luni de la disparitie copii lui David au descoperit ca iarba din preajma locului unde a disparut tatal lor si-a schimbat culoarea in galben dechis pe un diametru de 5 metri.

2.Disparitia de la Stonehenge

Faimosul ansamblu architectonic de la Stonehenge a fost locul unei uluitoare disparitii in august 1971. La acea data Stonehenge nu era protejat de activitatile turistilor. Intr-o noapte de august, un grup de tineri hippy s-a hotarat sa-si puna corturile exact in mijlocul ansamblului de pietre. Acolo au aprins un foc, s-au drogat, au baut si au inceput sa cante. Distractia le-a fost intrerupta in jurul orei 2 noaptea cand mai multe tunete puternice s-au auzit peste intreaga campie Salisbury, dupa care s-a asternut o liniste adanca. Doi martori, un fermier si un politist, au declarat ca au vazut fulgere care au lovit incinta de la Stonehenge si au aprins chiar un copac din apropiere. Alertati de tipetele tinerilor cei doi martori au alergat spre ansamblul de megaliti pentru a le acorda acestora ajutor. Spre surpriza lor, inauntrul incintei nu au descoperit decat ramasitele corturilor si un foc care ardea mocnit. Cele cateva anchete demarate nu au reusit sa gaseasca nicio urma din petrecaretii hippy.

1.Satul care a disparut

Disparitia unei persoane poate fi pusa pe seama a diferite cauze explicabile. Insa disparitia fara urma a unui sat cu peste 2 000 de persoane este un incident misterios din toate punctele de vedere. In noiembrie 1930, Joe Labelle, un negustor de blanuri, se indrepta spre o asezare a eschimosilor de pe tarmul Lacului Anjikuni din nordul Canadei. Labelle era un obisnuit al satului compus din 2 000 de indivizi care se ocupau cu pescuitul, avand multi prieteni printre acesti eschimosi. Cand a sosit in sat a observat cu stupoare ca acesta era pustiu, toate cabanele erau lipsite de oameni, in rest acolo erau haine, unelte, arme, blanuri si chiar hrana si provizii neatinse. A descoperit astfel un foc aprins deasupra caruia se rumenea o bucata de carne. Labelle a anuntat pe loc autoritatile care au inteprins o ancheta fara rezultat…Autoritatile au descoperit totusi unele aspecte socante. Toti cainii de sanie ai eschimosilor murisera de foame si zaceau ingropati sub un strat gros de zapada, in timp ce cadavrele din cimitirul eschimos au fost dezgropate si orice ramasita umana disparuse.

Sursa: descopera.ro

Genialul Tesla, inventatorul mileniului II

Nikola Tesla s-a nascut in data de 9 iulie 1856 pe tarmul Marii Adriatice, in satul Similian, comuna Gospici, din provincia germana Lica (actuala Croatie), intr-o localitate populata de istro-romani. Tatal sau a fost preotul ortodox Milutin Tesla, numele acestuia provenind de la unealta de baza a dulgheritului, meserie de baza in familia istro-romana. Mama sa se numea Gica Tesla (Mandici) si era de o inteligenta sclipitoare, desi nu avea niciun fel de studii. Se pare ca micul Nikola sau Nicolae a demonstrat inca din primii ani ai copilariei capacitati mentale exceptionale si perceptii extrasenzoriale, el fiind mai tarziu un deschizator de drumuri in domenii tehnice vaste, precum cel al electricitatii, radioului, curentilor de inalta frecventa, sistemului de curent alternativ, campului magnetic rotativ, structurii atomului si nucleului acestuia, motoarelor si diferitelor tehnologii fara de care lumea moderna ar fi de neinchipuit. Tot ceea ce astazi numim tehnologie avansata se bazeaza pe inventiile lui Nikola Tesla, unele dintre acestea datand de peste un secol.

Un copil... altfel

In copilarie, Tesla a avut un frate mai mare, inzestrat cu aptitudini paranormale, care a murit prematur. Parintii celor doi baieti au suferit enorm in urma evenimentului, amintirea realizarilor exceptionale ale fratelui lui Nikola facand ca eforturile fiului ramas sa para neinsemnate. Acest lucru i-a ingreunat simtitor baiatului “misiunea” de a-si impresiona parintii. Tatal lui Tesla, Milutin, insista sa il faca pe, de acum, unicul sau fiu, preot, spre nefericirea baiatului care visa sa devina inginer. Milutin nu era un individ perimat, dimpotriva chiar, era un erudit si un membru marcant al comunitatii, insa genele miraculoase de care Nikola avea sa dea putin mai tarziu dovada, par sa-i fi fost transmise pe linie materna. Provenind dintr-o familie de oameni sclipitori, mama sa Gica demonstra adesea un talent deosebit in improvizarea unor agregate necesare in gospodarie. Cu toate acestea, antrenamentele mentale la care micul Nikola a fost supus de tatal sau, i-au propulsat simtitor geniul pe care avea sa-l demonstreze ulterior intregii lumi.
Inca de mic, Tesla a suferit din cauza unei afectiuni unice, care consta in aparitia unor imagini insotite de puternice strafulgerari luminoase. Era o reactie pe care medicii nu au reusit sa o explice si care izbucnea atunci cand baiatului ii era adresat un anumit cuvant sau cand ochii lui intalneau o anumita imagine. De asemenea, imprevizibilele strafulgerari luminoase se manifestau si atunci cand Nikola se afla in situatii periculoase, stresante, sau cand era foarte vesel. Uneori, devenea capabil sa vada tot aerul din jurul sau umplut cu “limbi de flacari vii”, manifestari subtile ale omniprezentei energiei eterice, a caror intensitate a crescut odata cu inaintarea in varsta si a atins punctul maxim la varsta de 25 de ani.

“Computerul” Tesla

Dupa varsta de 17 ani, Tesla putea sa vizualizeze, cu cea mai mare usurinta, un obiect, neavand nevoie de modele, desene sau alte experimente propriu-zise. Din acest motiv, baiatul avea capacitatea de a pune la lucru o piesa, mental, fara a fi necesara construirea ei efectiva, astfel incat sa isi dea seama daca va functiona sau nu, atunci cand va fi materializata. El putea dezvolta un intreg concept fara a se folosi de un singur instrument. Abia dupa ce adapta angrenajului imaginat toate imbunatatirile posibile si nu mai gasea nicio greseala, dadea forma respectivului produs al inteligentei sale. Fara exceptie, toate dispozitivele concepute de Tesla lucreaza exact asa cum le-a conceput el.
Inca din primii ani de viata, Nicolae deprinde, fara vreo explicatie aparenta, o aversiune puternica fata de cerceii femeilor, facandu-i insa placere sa deseneze alte ornamente, precum bratarile. Observarea unei perle il ducea la extaz, fiind fascinat si de stralucirea cristalelor sau a obiectelor cu muchii ascutite si suprafete plane. Nu s-ar fi atins niciodata de parul altor oameni si ar fi facut febra doar privind o piersica, iar daca intalnea o bucata de camfor (substanta organica cristalizata, incolora, cu miros caracteristic si gust amar, folosita in medicina si in industria celuloidului), aceasta ii producea un puternic discomfort. Obisnuia sa numere pasii in timp ce se plimba si sa calculeze volumul vaselor de supa, al cestilor de cafea si al bucatilor de mancare. Toate actiunile si operatiunile pe care le realiza trebuiau sa fie divizibile cu trei si daca numaratoarea nu ii iesea, se simtea nevoit sa o ia de la capat, chiar daca calculele durau ore intregi.

Pana la 8 ani, Tesla a fost un copil cu un caracter slab, temator, superstitios, prag pe care depasindu-l, a suferit o transformare extraordinara de personalitate. A gasit puterea autocontrolului si a depasirii de sine, citind pe ascuns sute de carti la care, pentru a-i proteja vederea, tatal sau ii restrictiona accesul. Tesla ajunge la un asemenea nivel de autodisciplina si vointa incat devine peste noapte adept inflacarat al unor activitati si pasiuni (precum jocurile de noroc), abandonandu-le apoi cu vehementa intr-un timp record. In aceasta directie il ajuta atat cultura vasta pe care si-o cladeste citind, cat mai ales intelepciunea mamei sale, care il intelege deplin si ii insufla pe calea cea mai potrivita un sistem de valori corect, caracteristic unei existente demne. Sanatatea si forma fizica ale lui Tesla s-au mentinut in limite de invidiat pana la o varsta foarte inaintata a curiosului personaj. La 60 de ani, isi mai putea inca angaja trupul in acrobatii accesibile numai marilor atleti, iar ochii ii erau la fel de vioi ca ai unui copil. Mai mult de atat, se pare ca, de la implinirea varstei de 18 ani pana la moarte, lui Nikola nu i-a variat nici macar cu un kilogram greutatea corpului si, daca in copilarie era stangaci, la maturitate devenise ambidextru, folosindu-si cu aceeasi indemanare ambele membre superioare.
In timpul gimnaziului, Nikola era pasionat de studiul matematicii. Pana la un anumit grad de dificultate, ii era indiferent daca scria simbolurile pe tabla sau le invoca mental. Cu toate acestea, baiatul a fost departe de ceea ce s-ar fi putut numi un copil cuminte sau un elev exemplar. Daca la maturitate si-ar fi publicat un volum despre nazbatiile copilariei sale, “Amintirile” lui Creanga ar fi palit cu siguranta in fata intamplarilor nastrusnice si fanteziilor uluitoare ale lui Nicolae. Ca baiat, a fost de mai multe ori la un pas de moarte, de doua ori prin inec, iar o data din pricina holerei. Era capabil sa nimereasca cu pietre pestii in aer, atunci cand acestia sareau din apa, prindea cu cea mai mare usurinta, cu ajutorul mainilor, soareci si pasari si parea sa dezvolte cate o tehnica proprie, simpla dar extrem de eficienta, pentru a rezolva aproape orice problema.

Avea o adevarata manie de a termina orice incepea, fapt care adesea l-a pus in situatii dintre cele mai dificile. Odata, incepuse sa citeasca opera lui Voltaire, cand a aflat ca existau aproximativ o suta de volume tiparite marunt ale celebrului scriitor. A trebuit sa termine ceea ce incepuse, dar dupa ce a lasat jos ultima carte si-a spus ca acest maraton al lecturilor nu se va repeta. Inca mai mult decat toate aceste lucruri, aspect deja paranormal al inventatorului, urechea lui Tesla era un instrument extraordinar de captare a semnalelor acustice. Acest simt era in cazul sau de 14 ori mai dezvoltat decat in cazul unui om obisnuit. Putea auzi ticaitul unui ceas aflat la trei camere distanta, iar asezarea unei muste pe masa din incaperea in care se afla putea provoca un sunet aproape insuportabil de puternic pentru urechea sa. O trasura ce trecea la o distanta de cativa kilometri, avea deseori efectul de a-i cutremura intregul corp. Uneori, i se parea ca pamantul de sub el tremura continuu, asa incat a trebuit sa-si puna patul pe tampoane de cauciuc pentru a amortiza socurile resimtite si a reusi sa doarma.

“Savantul nebun” avea sa schimbe lumea

Colonelul Philip J. Corso, ofiter de informatii american, membru al Consiliului Securitatii Nationale a SUA si sef al Directiei Tehnologii Straine a Armatei Terestre SUA, face unele precizari interesante cu privire la inventiile lui Tesla, dintre care, cele mai multe au fost intelese cu mult dupa moartea sa. Colonelul a fost primul care a sustinut ca inventiile lui Tesla erau atat de avansate si de greu de inteles incat ele au fost reconsiderate numai dupa ce, la Roswell, s-a constatat ca extraterestrii foloseau tehnici… Tesla. Bisturiul-laser gasit in OZN-ul prabusit acolo avea acelasi principiu – fascicolul de energie directionata – ca “Raza Mortii” a istro-romanului. “Chiar inainte ca dramaturgul ceh Karel Capek sa fi nascocit termenul “robot” in piesa “R.U.R.” si inainte ca scriitorul american de literatura SF Isac Asimov sa fi inventat “robotica” in culegerea de povesti “Eu, robotul”, Nikola Tesla crease un “automaton” (soldat mecanic) si un navomodel dirijat”, declara colonelul Corso.

“Geniul Omenirii” cum este supranumit Tesla in anumite cercuri, pare sa fi avut o dorinta obsesiva de pace. Chiar si atunci cand inventa arme apocaliptice, o facea in speranta naiva ca va trimite razboiul in uitare, deoarece toate natiunile ar detine aceeasi putere de a-si distruge reciproc arsenalele. Ideile sale erau atat de radicale pentru vremea lor, atat de indepartate de ceea ce gandeau contemporanii sai, incat au fost ignorate, parand pentru cei mai multi oameni (si chiar cercetatori) fie niste aiureli ale unui savant nebun, fie niste lucruri total nepractice. Totusi, pana si ideile sale cele mai “lunatice” – asa cum au fost planurile de la sfarsitul secolului XIX vizand un bombardier cu decolare si aterizare verticala – par acum perfect functionale.
Pentru ca gratie proiectiilor sale mentale, stia de dinainte faptul ca toate experimentele sale vor fi incununate de succes, Tesla nu era aproape niciodata atent in laborator, studiind sau incercand sa rezolve alte probleme, in vreme ce experimentele sale erau in plina desfasurare.
Daca in anii ’30 ai secolului XX, inventiile lui Tesla erau publice, dupa moartea sa, in ianuarie 1943, au fost sechestrate si ascunse, sub autoritatea guvernului SUA. Oficial, dupa moartea sa, Nikola Tesla a fost trecut in uitare, dar in realitate inventiile sale au starnit interesul varfurilor Armatei SUA inca din 1945. Tesla oferise acesteia un navomodel telecomandat ce putea fi dirijat prin radio de la distanta si putea lansa torpile asupra flotei inamice. De asemenea, in 1915, Tesla oferise SUA proiectul unei rachete dirijate, mai perfectionata decat celebra V2 a lui Hitler. Cea mai importanta inventie a lui Nikola Tesla pentru apararea SUA si a Terrei ramane, insa, celebra “Raza a Mortii”, despre care credea ca va aduce pacea mondiala, tocmai pentru ca ea putea distruge intr-o clipa orase si armate intregi. Tesla insusi ar fi spus despre arma sa: “Aparatul meu imi permite sa trimit spre un punct foarte indepartat energii de trilioane de ori mai mari decat este posibil cu raze de orice alt fel. Astfel, mii de cai putere pot fi transmisi printr-un fascicul mai subtire decat firul de par si nimic nu-i poate rezista.” Tesla a fost coordonator al proiectului Philadelphia si tot el a pus bazele primului accelerator de particule din lume, bazandu-se nu pe teoria relativitatii, mai tarziu emisa de Einstein, ci pe principiul fulgerului globular. Nu ne-am hazarda foarte tare daca am spune ca toata tehnica de astazi, care ne face viata mai usoara, care ne permite comunicarea la distante de mii de kilometri si care anunta sa ne propulseze intr-o dimensiune a cunoasterii si a existentei cu totul nebanuita, a fost ridicata si se afla inca in plina constructie pe pilonii schitelor si inventiilor celui mai mare geniu al umanitatii, Nicolae Tesla. In jurul nationalitatii lui Tesla, din motive mai mult sau mai putin lesne de inteles, planeaza o controversa puternica. Colonelul Corso il considera sarb, Jan van Helsing il crede croat, iar omenirea intreaga il vede oricum dar numai cu origini romanesti nu. Chiar daca nu s-a nascut in spatiul carpato-danubianio-pontic, Tesla avea totusi sange romanesc, mostenint din genele parintilor sai istro-romani, membri ai comunitatilor romanesti din Croatia.
Sursa: descopera.ro

Toate la timpul lor!

În ajunul morţii înţeleptului Socrate, un prieten se duce la închisoare să-l viziteze şi dădu acolo peste un profesor de muzică, care îl învăţa pe filozof un cântec la liră.

- Păi cum – exclamă prietenul – mâine vei muri şi astăzi mai înveţi un cântec nou?!

Iar Socrate i-a răspuns:

- Dar când să-l mai învăţ, dragul meu?