O frumoasa povestire

Odată într-un regat de pe o insulă, trăia un om foarte bătrân. Ochii îi arătau înţelepciunea anilor care au trecut peste el, iar fiinţa degaja un fel de blândeţe. Într-o zi mergea printr-o pădure, când a fost atacat de o bandă de tâlhari. L-au bătut, i-au luat puţini bani pe care îi avea şi l-au lăsat să moară la marginea drumului. Bătrânul a rămas pe marginea drumului plin de vânătăi şi durere timp de câteva ore până ce trei soldaţi s-au nimerit să treacă pe acolo. L-au ajutat pe bătrân să se ridice, i-au îngrijit rănile, şi l-au condus acasă. Câteva zile mai târziu s-au întors să vadă cum se mai simte. Era aproape refăcut şi era atât de bucuros să-i reîntâlnească încât le-a spus: “Domnilor, vă datorez viaţa. În schimb sunt gata să vă îndeplinesc orice dorinţă. Dar fiţi foarte atenţi”, a continuat el, “vă voi îndeplini o singură dorinţă la fiecare”. Soldaţii s-au gândit că bătrânul era probabil… prea bătrân. Cine ar putea îndeplini dorinţa cuiva? Dar nu aveau nimic de pierdut, aşa că i-a îndeplinit capriciul. Primul soldat care era mai degrabă sărac, a spus: “Bătrâne m-am gândit cu grijă, şi aş vrea să fiu bogat”. Cât de curând dorinţa i s-a îndeplinit, un cufăr plin de comori i-a apărut lângă el. Dorinţa i-a devenit realitate! Au rămas fără grai. Soldatul i-a mulţumit bătrânului din suflet şi a plecat acasă cu bogăţiile sale. Îndată ce a plecat, bătrânul şi-a închis ochii şi a putut să vadă că acesta trăia în belşug cu bogăţiile sale. Parea să aibă mulţi prieteni şi ii cinstea cu multă mâncare şi băutură. Dar bătrânul vedea cum şi bogăţia se topea în cele din urmă şi prietenii urmau să dispară. El va deveni sărac din nou. Acum al doilea soldat care era mai degrabă urât, a venit la bătrân şi i-a spus: “Bătrâne, m-am gândit cu grijă şi dorinţa mea este să fiu chipeş”. Imediat dorinţa a devenit realitate. A simţit cum faţa i se schimbă şi a devenit neasemuit de arătos. I-a mulţumit bătrânului din inimă şi a plecat acasă cu noul său chip. Cum a plecat, bătrânul şi-a închis ochii şi a putut să-l vadă pe soldat fericit de noua sa înfăţişare. Acesta avea prieteni şi mult succes la femei. Dar bătrânul putea să vadă de asemenea că soldatul pe măsură ce îmbătrânea, îşi pierdea frumuseţea şi prietenii. Urma să devină din nou urât. Cel de-al treilea era mai degrabă sărac şi urât. Şi-a spus de asemenea și el dorința, a mulţumit din inimă şi a plecat acasă. Cum a plecat, bătrânul a închis şi a putut să vadă că acest soldat va rămâne sărac şi urât toată viaţa. Dar avea să trăiască în pace, pentru că dorinţa sa era numai să fie fericit cu ceea ce avea.
Sursa: Piatza.net

Mierea revine in practica medicala

Nu este vorba de o revenire la medicina traditionala ci, pur si simplu, mierea se dovedeste, inca odata, a fi cel mai sigur si mai eficient antibiotic pe care omenirea l-a cunoscut vreodata. In fond, este singurul aliment care, in stare naturala, nu se strica niciodata. Au dovedit-o recipientele cu miere descoperite in mormantul faraonului Tutankhamon unde, substanta veche de peste 3300 de ani inca era comestibila.

Mierea – primul medicament din istorie

Dovezi ale folosirii mierii in alimentatie dateaza de acum 10.000 de ani desi, este mai mult ca sigur faptul ca proprietatile acesteia erau cunoscute de oameni cu mult timp inainte. Cel mai probabil, mierea salbatica,alaturi de fructe si carne a constituit unul dintre primele alimente folosite de oameni.
Utilizarea acesteia in medicina este inregistrata pentru prima data in Egiptul antic, acum aproape 5000 de ani, intr-un tratat atribuit celui pe care tot mai multi istorici il considera adevaratul parinte al medicinei, Imhotep. Acesta descrie amanuntit tratamentele cu miere aplicate pe rani deschise muncitorilor egipteni, pe care ii coordona in constructia primelor piramide. Retetele sale, preluate de medici de-a lungul timpului, aveau sa ramana general valabile pana aproape de zilele noastre.

Nici Hippocrate, cel mai vestit medic al Greciei antice, cel al carui principal merit este de a fi pus bazele medicinei ca stiinta in lumea occidentala, nu a trecut cu vederea efectele curative ale mierii. In cele nu mai putin de 70 de lucrari care i se atribuie, Hippocrate mentioneaza calitatile antiinflamatorii ale acesteia si o recomanda in ceea ce avea sa fie primul tratat de medicina preventiva.

De fapt, mierea devenise atat de apreciata incat, in Roma antica, era folosita ca moneda de schimb, in locul aurului; obicei pastrat in unele tari, inclusiv Tarile Romane, pana spre sfarsitul Evului Mediu.

Proprietatile sale antimicrobiene aveau sa transforme mierea, printre altele, in cel mai cunoscut ingredient folosit in imbalsamarea cadavrelor. Unul dintre cele mai cunoscute exemple fiind cel al domnitorului Vlad Tepes, al carui cap va fi inchis intr-un vas cu miere si pastrat ca trofeu de catre sultanul Murad al II-lea.

Mierea in medicina moderna

Desi rolul sau fusese preluat de catre antibioticele obtinute pe cale artificiala, mierea are parte de o revenire puternica in medicina moderna, in mare parte datorita cresterii rezistentei agentilor patogeni la tratamentele cunoscute, se arata intr-un studiu efectuat de British Journal of Surgery.
Proprietatile terapeutice ale mierii au revenit in ultimii ani in atentia medicilor odata cu esecurile in vindecarea ranilor, inregistrate de antibioticele artificiale, anunta medicii britanici. Acestia recomanda folosirea mierii ca agent antimicrobian inclusiv in cazul interventiilor chirurgicale:
„Mierea prezinta un numar mare de proprietati care fac din aceasta cel mai eficient remediu in combaterea infectiilor provocate de bacterii: concentratia mare de zahar, umiditatea redusa, acidul gluconic – cel care creaza un mediu acid – si peroxidul de hidrogen. S-a dovedit ca mierea are un efect extrem de puternic si asupra inflamatiilor si umflaturilor”.

Chirurgii britanici au descoperit ca mierea este extrem de eficienta si in tratamentele aplicate bolnavilor de diabet, studiile acestora aratand o scadere substantiala a cazurilor de amputare. Cercetatorii au demostrat si ca rata de vindecare a plagilor prin tratamente cu miere este mult mai mare decat in cazul antibioticelor folosite pana acum, durata de sterilizare a unei rani deschise putand dura numai cateva zile.

„Cercetarile noastre arata clar ca toti chirurgii ar trebui sa ia in serios folosirea mierii in situatiile post-operatori, in special in cazurile in care tratamentele cunoscute nu dau rezultate”, conluzioneaza Fasal Rauf Khan, coordonatorul studiului.

Pe langa proprietatile antiseptice, mierea s-a dovedit un remediu extrem de eficient in tratarea cancerului, bolilor cardiovasculare si neurodegenerative, precum si in cazul tratamentelor antiimbatranire
Cea mai veche imagine a unor culegatori de miere, dateaza de acum 10.000 de ani, si a fost descoperita intr-o pestera din Spania, in apropierea orasului Valencia

Cele mai mari tari producatoare de miere sunt China, Turcia si Statele Unite ale Americii

In Grecia Antica, orice tanara mireasa trebuia sa isi inmoaie degetele in miere si sa unga pragul casei cu aceasta. Se spunea ca acest ritual ajuta la buna intelegere dintre soti si ducea la relatii bune cu soacra.

In Egiptul antic, 100 de vase cu miere erau echivalentul unui taur matur.

S-a dovedit faptul ca mierea este singurul aliment care nu se strica niciodata. Cu toate acestea, mierea trebuie tinuta in vase inchise ermetic, de culoare inchisa, si la temperaturi intre +4 si –10 grade. Lumina zilei distruge ezimele albuminoase antibacteriene din miere.

Mierea este printre singurele alimente care contin majoritatea vitaminelor cunoscute.

Din miere se fabrica inclusiv bauturi alcoolice. Daca in trecut, din miere se obtinea miedul; in prezent, mai multe soiuri de bere au ca ingredient principal mierea.

Enigmele marilor - vasele fantoma

Relatari privind existenta unor vase fantoma care ar bantui marile si oceanele lumii exista de secole. In fapt, o intreaga literatura a luat nastere in urma unor astfel de povestiri, iar granita dintre realitate si fictiune a devenit atat de neclara incat astazi, nimeni nu mai poate face diferenta dintre ele. Si totusi, povestile din vechime par sa se bazeze pe fapte reale. O demonstreaza experientele stranii traite de marinari de-a lungul ultimelor trei veacuri. Daca pana atunci, intamplarile in care erau implicate ambarcatiuni fantoma parea sa tina de domeniul fantasticului, aparitia presei si a fotografiei avea sa inlature orice urma de indoiala. Astfel de vase exista ! Nimeni nu poate explica aparitia lor, dar ele au continuat sa fie descoperite pana in prezent.

Olandezul zburator

Cu siguranta, cea mai cunoscuta legenda a unui vas fantoma este cea a Olandezului Zburator. Curios este faptul ca, desi celebra in intreaga lume, povestea vasului ramane invaluita in mister. Nu se stie nici macar daca ambarcatiunea era una olandeza sau daca apartinea unei alte puteri maritime a vremii, nici anul in care a fost construita. Primele mentiuni scrise apar in secolul XVIII dar, fara indoiala, mitul corabiei damnate era cu mult mai vechi. Cea mai cunoscuta varianta a povestirii este si cea mai veche, datand probabil din secolele XVI-XVII, si face referire la capitanul Falkenburg, cel care si-ar fi jucat sufletul la zaruri cu diavolul pentru a scapa echipajul dintr-o furtuna devastatoare si pentru a ajunge cu bine la tarm. Pedeapsa cereasca avea sa fie insa, una pe masura. Corabia, impreuna cu toti membrii echipajului era blestemata sa colinde marile pana in ziua judecatii de apoi fara a putea acosta vreodata. Se spune ca de atunci, sufletele bietilor marinari, captive pe vasul damnat, bantuie apele in speranta gasirii unui alte ambarcatiuni care sa le poarte mesajele catre cei dragi.

Desi romantioasa, legenda pare sa aibe un sambure de adevar, spun istoricii. Este posibil ca in realitate, corabiei sa ii fi fost interzis accesul in orice port din cauza unei molime care atinsese echipajul, fapt destul de des intalnit in Evul Mediu. La urma urmei, Marea Ciuma care lovise Europa in secolul al XIV-lea, ucigand peste 30% din populatia continentului, fusese adusa din Asia tot pe o corabie. Astfel, Olandezul Zburator ar fi ajuns sa pluteasca in deriva, plin cu cadavrele marinarilor, starnind groaza celorlalte echipaje care l-ar fi intalnit. Misterul se adanceste in momentul in care incep sa apara relatarile martorilor. Desi trecusera mai bine de doua sute de ani de la incident, acestia continuau sa afirme ca intalnisera misterioasa ambarcatiune, plutind in deriva in diferite colturi ale lumii. Ba mai mult, astfel de experiente aveau sa se repete pana in zilele noastre. Numai in timpul celui de al doilea razboi mondial, atat trupele aliate cat si cele germane aveau sa descrie, in repetate randuri, intalnirea cu un vas medieval parasit, care nu putea fi altul decat Olandezul.

Bel Amica

Nu mai devreme de 24 august 2006, pe coasta Sardiniei, autoritatile italiene semnalau prezenta unui vas esuat, fara nicio urma de echipaj la bord. Misterul era cu atat mai mare cu cat ambarcatiunea era de tip medieval, dupa un model care nu a fost construit niciodata in Italia. Corabia nu avea pavilion, iar in interiorul sau, carabienierii nu au descoperit decat cateva harti de origine franceza infatisand nordul Africii, resturi de alimente de provenienta egipteana si un steag al Luxemburgului. Desi Franc Rouayrux, un cetatean luxemburghez, a pretins ulterior ca este proprietarul vasului, acesta nu a putut prezenta nicio explicatie a modului in care ambarcatiunea a ajuns sa pluteasca in deriva pana in Sardinia. Carroll A. Deering

Alaturi de cazul Mary Celeste, Carroll A. Deering este unul dintre cele mai misterioase si mai notorii fenomene de disparitie a echipajului unei nave. Urmand ruta comerciala Norfolk – Rio de Janeiro, vasul comercial Deering avea sa intre in folclorul marinaresc printr-o intamplare cel putin ciudata. La scurt timp dupa ce isi indeplinise misiunea, aceea de a transporta o incarcatura de carbune in Brazilia, ambarcatiunea avea sa dispara pe drumul de intoarcere. Impropriu spus „sa dispara”, pentru ca la mai bine de un an de la ultima sa aparitie, 31 ianuarie 1921, Carroll A. Deering este gasit plutind in deriva in apropierea coastei americane, in zona statului Carolina de Nord. Desi nu poate fi abordat decat in februarie, din cauza vremii potrivnice, vasul se dovedeste a fi parasit. Cu atat mai misterios este cazul de disparitie a echipajului, cu cat vesela descoperita in bucatarie arata clar ca marinarii urmau sa ia masa, nicio o urma a unei eventuale revolte sau altercatii nefiind descoperite. In ciuda numeroaselor teorii emise de specialisti, unele de-a dreptul fanteziste, nicio urma a echipajului nu a mai fost vreodata semnalata. Carroll A. Deering a fost dinamitat la 4 martie 1921 pentru a nu deveni un pericol pentru celelalte ambarcatiuni.

Baychimo

Supranumit si „Vasul fantoma al marilor arctice”, Baychimo reprezinta unul dintre cele mai notorii cazuri de disparitie din istoria cunoscuta. Cargoul suedez de 70 de metri lungime si 1322 tone greutate, era folosit in general pentru comertul cu alimente si blanuri, intreprins de armatorii suedezi cu populatia inuita din nordul Canadei. Misterul vasului incepe in octombrie 1931, atunci cand echipajul este surprins in aproprierea coastelor canadiene de o furtuna caracterizata drept „bizara”. Prinsi intre gheturi de urganul pornit din senin, marinarii abandoneaza temporar nava pentru a cauta adapost in prima asezare inuita. Nu mica avea sa le fie mirarea atunci cand, la intoarcere, acestia nu aveau sa mai gaseasca nicio urma din ambarcatiune. Desi a fost considerat scufundat, Baychimo avea sa fie regasit un mai tarziu, de catre un grup de inuiti din Alaska. Vasul parea sa pluteasca in deriva si, dupa spusele martorilor, era puternic avariat. Prezenta sa avea sa devina legendara, mai ales ca numeroase rapoarte semnalau ambarcatiunea in nordul continentului american. Aceasta parea fie sa pluteasca necontrolat, fie sa fie prinsa intre gheturi. Baychimo avea sa fie vazut timp de 38 de ani, pana in 1968, moment din care avea sa dispara in totalitate. Cu toate acestea, autoritatile din Alaska au pornit in anul 2006 un amplu program de identificare a epavei, indiferent daca aceasta era scufundata sau daca inca isi croia drum printre gheturile vesnice ale nordului. Pana in prezent, misterul navei fantoma nu a fost dezlegat, nicio urma a acesteia nefiind localizata.
Fantomele Marilor Lacuri

Nu sunt la fel intinse ca un ocean, dar sunt cel putin la fel de periculoase. Este vorba de Marile Lacuri, aflate in nordul Statelor Unite ale Americii. Zeci de nave au disparut in apele intunecate ale acestor lacuri fara ca vreuna dintre ele sa mai fie descoperite vreodata. In fapt, disparitia lor este relativa, atata vreme cat numerosi marinari le-au semnalat in numeroase randuri prezenta in chip de vase fantoma.

Erie Board of Trade este doar una dintre ambarcatiunile a caror istorie este cuprinsa de mister. Ultimele date privind existenta sa sunt legate de povestile echipajului care povestea ingrozit ca vasul este bantuit de fantoma unui marinar. Urmatorul voiaj avea sa fie si ultimul pentru Erie Board of Trade, cel care avea sa dispara pentru totdeauna in 1883. Se spune ca de atunci, silueta navei a fost zarita de multe ori plutind printre ceturile dese care acopera zona.

Edmund Fitzgerald si Western Reserve sunt doua nave disparute in 1892 si despre care se spune ca inca isi cauta salvarea prin imensitatea Marilor Lacuri, prezenta lor fiind semnalata pana in zilele noastre.

Mary Celeste

Odata cu descoperirea in 1872 a brigantinei Mary Celeste, plutind la intamplare in largul coastei portugheze, istoria navelor fantoma intra pe un alt taram, cel al certitudinilor. Daca pana atunci, cazul Olandezului Zburator nu oferea decat o perspectiva fantastica, experienta Celeste avea sa devina exponentiala in clasificarea unor astfel in de intamplari. In ziua de 5 decembrie 1872, echipajul navei americane Dei Gratia, aflat sub comanda capitanului David Morehouse semnaleaza in largul coastelor portugheze prezenta unui vas care parea sa se indrepte cu toate panzele sus spre Stramtoarea Gibraltar. Dupa ce il urmarisera timp de peste doua ore, marinarilor li se pare suspect faptul ca ambarcatiunea straina nu raspunsese nici unui semnal de salut. Morehouse avea sa recunoasca brigantina Mary Celeste, care plecase din acelasi port ca si Dei Gratia la o diferenta de numai sapte zile. Ingrijorat de soarta echipajului care nu dadea niciun semn de viata, el va aborda nava in cauza, cu atat mai mult cu cat capitanul acesteia, Benjamin Briggs, ii era prieten si ar fi trebuit sa se afle la bord alaturi de sotia si fiica sa. Descoperirea va fi una socanta si misterioasa, iar ecourile ei vor da nastere multor interpetari fantastice. Se pare ca Mary Celeste nu avea nici urma de echipaj, iar lucrurile de pe nava erau in dezordine, ca si cum ar fi fost parasita cu mult timp in urma. In mod cu totul curios, nu lipsea absolut nimic din incarcatura acesteia, ceea ce a eliminat din start ipoteza unui act de piraterie sau de revolta a marinarilor. Singurele lucruri pe care oamenii lui Morehouse nu au reusit sa le descopere au fost sextantul si cronometrul marin alaturi de singura barca de salvare. De asemenea lipsea si jurnalul capitanului Briggs, cel care ar fi putut face lumina asupra cazului. Toate indiciile aratau ca nava fusese parasita in graba, dar motivele acestei actiuni precum si orice urma a echipajului nu aveau sa fie aflate niciodata.

In ciuda numeroaselor teorii propuse de-a lungul timpului, care mergeau de la revolta si pana la furtuni misterioase, niciuna nu a putut explica disparita membrilor echipajului de pe Mary Celeste, cu atat mai mult cu cat pentru un capitan experimentat precum Benjamin Briggs, abandonul navei nu ar fi fost posibil decat in situatii extreme.

Sursa: descopera.ro

Scurta istorie a vederii clare

Ochelarii nu se bucura de popularitatea rotii, masinii cu aburi, automobilului sau Internetului, dar au schimbat, cu siguranta, felul in care... privim lumea si merita un loc de cinste in galeria descoperirilor revolutionare. In tarile dezvoltate, peste 50% din locuitori citesc ziarul, cu ochelarii pe nas. Sa dam ceasurile inapoi si sa aflam cum a reusit, omenirea, sa transforme grauntele de nisip in lentile.

Primele incercari

Se spune ca filozoful Seneca (4 i.Hr. – 65 d.Hr.) ar fi citit „toate cartile din Roma” folosind un bol plin cu apa, pentru a mari scrisul. Un alt latin, imparatul Nero (15 decembrie 37 – 9 iunie 68), pare a fi cel dintai utilizator al unei forme primitive de ochelari de soare. Lui ii placea sa priveasca luptele dintre gladiatori printr-un smarald, o piatra pretioasa foarte transparenta, de culoare verde. Totusi, primul care a reusit sa-si dea seama cum functioneaza o lentila a fost matematicianul si astronomul egiptean Claudius Ptolemeu, dar, la vremea respectiva, metodele de prelucrare a sticlei erau rudimentare, iar ideile lui nu au putut fi puse in practica. Cele mai vechi lentile, datand din anul 640 d. Hr., au fost gasite in ruinele anticului Niniveh, situat in apropiere de orasul Mosul (Irak) de astazi. Acestea erau realizate prin slefuirea pietrelor pretioase si aveau un diametru de aproximativ 4 cm.

De la lupa la ochelari

Un pas important s-a facut in jurul anului 1.000, cand sticlarii venetieni au inceput sa produca asa-numitele „pietre de citit”, practic niste sfere de sticla care functionau pe principiul lupelor de astazi. Dispozitivele erau folosite in special de calugarii batrani, care sufereau de prezbitism, afectiune care ii impiedica sa vada obiectele aflate in apropiere. Primii ochelari pentru corectarea vederii au aparut undeva la sfarsitul secolului al XIII-lea, cel mai probabil in 1285, cand sticlarii venetieni s-au gandit sa inlocuiasca „pietrele de citit” cu lentile asezate direct in fata ochilor. Desi revolutionara, inventia era destul de greu de purtat. Ochelarii se sprijineau doar pe nas, ei fiind formati prin unirea, a doua dispozitive asemanatoare lupei. Meritul de a-i fi creat ii revine fizicianului italian Salvino D’Armate, desi britanicii ii atribuie inventia unui conational, filozoful si omul de stiinta Roger Bacon. Sustinatorii acestuia se bazeaza pe un text scris de savant in 1268. Totusi, documentul nu precizeaza daca Bacon vorbea despre ochelarii asezati pe nas sau despre „pietrele de citit”. Unii atribuie inventia chinezilor, care foloseau, la randul lor, astfel de obiecte, insa nu pentru a corecta vederea, ci pentru a se proteja de fortele raului. Multa vreme ochelarii erau construiti doar folosind lentile convexe, care corecteaza prezbitismul, o afectiune ce apare odata cu varsta si e caracterizata prin imposibilitatea de a vedea clar in apropiere. Desi se crede ca Nicholas de Cusa ar fi descoperit beneficiile lentilelor concave pentru corectarea miopiei (incapacitatea de a vedea obiectele aflate la departare), abia in 1604 Johannes Kepler reuseste sa explice de ce lentilele convexe le sunt utile celor care sufera de prezbitism, iar cele concave miopilor.

Aparitia lentilelor bifocale

Si totusi, in ciuda progreselor remarcabile care s-au facut in domeniu, ochelarii erau inca greu de purtat, ei fiind sprijiniti doar pe nas. Problema se rezolva doar in 1725, cand creatorului englez de instrumente optice, James Ayscough, ii vine ideea atasarii bratelor laterale, prin care ochelarii se fixeaza de urechi. De-a lungul timpului, fizicieni, matematicieni, chimisti, calugari si filozofi si-au adus contributia la perfectionarea acestor dispozitive, in special datorita propriilor defecte de vedere. Cunoscutul om de stiinta Benjamin Franklin nu putea distinge nici obiectele aflate la distanta, nici cele apropiate, iar, obosit sa tot schimbe intre ele doua perechi de ochelari, a inventat, in 1784, lentilele bifocale. Daca privea prin partea de sus a acestora, vedea perfect la departare, iar daca sa uita prin cea de jos putea sa citeasca. Patru decenii mai tarziu, in 1825, apar si lentilele cilindrice, pentru corectarea astigmatismului, afectiune caracterizata prin vederea deformata a obiectelor. Meritul de a le fi creat ii revine astronomului britanic George Airy.

Ochelarii si moda

Pentru ca accesoriile, cum sunt diversele tipuri de ochelari, sa poata fi folosite la scara larga, acestea trebuie sa treaca „testul” modei. De o mare popularitate s-a bucurat monoclul. Primul care l-a purtat a fost colectionarul german de antichitati Philip Von Stosch. In anii 1720, el folosea aceasta lentila pentru a examina gravurile si medalioanele antice. Epoca de aur a monoclului debuteaza insa in 1880, cand aristocratii incep sa il considere simbol al modei si al statutului social. In secolul al XVIII-lea erau in voga si ochelarii-foarfeca, ce se fixau doar de nas si erau purtati cu mandrie, de pilda, de generalul francez Lafayette si de imparatul Napoleon Bonaparte. Doamnele au adaptat modelul si au creat asa-numitii Lorgnettes, care aveau un fel de maner in zona tamplei drepte si aveau decoratiuni victoriene. Pince-nez este un alt tip de ochelari care stau pe nas. Desi primele modele au fost create in secolul al XV-lea, acestia s-au bucurat de popularitate dupa 1930. Fostul presedinte american Theodore Roosevelt ii purta cu placere, iar pentru Morpheus (Laurence Fishburne) din trilogia Matrix erau un accesoriu definitoriu.

Leonardo da Vinci si lentilele de contact

Marele vizionar Leonardo da Vinci a semnat o pagina si in istoria vazului. In 1508, inventatorul italian a fost primul care a sugerat faptul ca globul ocular ar putea fi acoperit de o lentila. Abia in 1887 insa, sticlarul german F.E. Muller reuseste sa produca primul „invelis” de ochi ce putea fi tolerat de organism si prin care se putea vedea. Un an mai tarziu, un alt german, psihologul Adolf Eugen Fick, construieste, din sticla groasa, o lentila-cochilie pentru corectarea vederii, pe care o testeaza la inceput pe iepuri, si apoi pe el insusi si pe cativa voluntari. Toate acestea acopereau integral globul ocular. Mult mai tarziu, in 1949, apareau primele modele in forma de calota sferica, ce acoperau doar partea din fata a ochiului si puteau fi purtate pana la 16 ore / zi. O contributie deosebita aduce chimistul ceh Otto Wichterle, care, in 1959, pune bazele lentilelor moi, mult mai confortabile, fabricate din polimeri. Progrese importante s-au facut si in ultimii ani. In 1999 au fost introduse lentilele din silicon, care permit o oxigenare mult mai buna a corneei.

Chirurgia laser, solutia optima

Istoria chirugiei laser a inceput acum mai bine de o suta de ani, cand principiile de baza ale acesteia au fost descrise de oftalmologul olandez Lendeer Jans Lans. In anii `70, doctorul sovietic Fyodorov a folosit tehnica pentru a trata un baiat care a cazut, si-a spart ochelarii si cioburile i-au strapuns ochiul. Medicul i-a indepartat pacientului un strat de celule de pe cornee si a observat ca miopia acestuia a scazut mult. Folosirea laserului la scara industriala le-a permis oamenilor de stiinta sa faca experimente privind modul in care acesta ar putea imbunatati vederea. Asa a aparut procedura chirurgicala LASIK, ce le permite chirurgilor sa trateze cu succes miopia, hipermetropia si astigmatismul. Pretul unei operatii laser de corectare a acestor defecte de vedere este de 2.000 - 3.000 RON / ochi.

Ochelarii de soare

Imparatul roman Nero s-a gandit pentru prima data la lentilele colorate care sa ne protejeze de soare, iar designerul englez James Ayscough, cel care a venit si cu conceptul atasarii de brate laterale ochelarilor, a reluat ideea 1700 de ani mai tarziu. Inventia a inceput sa fie folosita la scara larga abia de prin 1930. Perioada a coincis cu aparitia primelor modele cu filtru polarizant (Polaroid), fara reflectie solara, de care se leaga numele lui Edwin H. Land.
Sursa: descopera.ro

Top 10 - Disparitii misterioase

Istoria conventionala si larg acceptata a omenirii este presarata aproape periodic, am putea spune, de povestiri si relatari despre disparitii inexplicabile. Unele dintre acestea au avut ca subiect disparitia unei singure persoane, dar in alte cazuri documentate si cercetate este vorba de disparitia unor intregi comunitati umane. Acest top isi propune sa arunce o lumina asupra momentelor unde povestile si legendele se termina si avem de a face direct cu fenomenul inexplicabil al disparitiei fara urma…

10. Disparitia lui Oliver Larch

Povestea lui Oliver Larch (cunoscut si sub numele de Lerch sau Thomas) este intrucatva asemanatoare cu cea a lui David Lang (de pe locul 3). Conform relatarilor vremii, Oliver Larch a iesit din casa intr-o iarna pentru a aduce apa de la propria fantana, cand a disparut brusc. Singurele indicii raman o serie de tipete omenesti care s-au auzit din vazduh si s-au estompat in scurt timp. In unele relatari povestea lui Larch ar fi avut loc in statul Indiana, in altele s-ar fi petrecut in nordul Tarii Galilor. Cel mai veridic loc ramane cel in care Oliver Thomas din Rhayader, Radnoshire din Tara Galilor a disparut fara urma in iarna anului 1909.

9.Paznicii farului de pe insulele Flannan

In luna decembrie a anului 1900, trei oameni din cadrul personalului insarcinat sa aiba grija de farul maritim din insulele Flannan au disparut brusc de la posturile lor. Cei trei paznici disparuti au lasat la fata locului echipamentele si hainele fara de care nu ar fi putut suprevietui in conditiile vitrege de afara. In ciuda eforturilor si cautarilor intreprinse deopotriva de rude si autoritati, nu s-a descoperit nicio urma a celor trei paznici. In mod logic, acestia ar fi disparut direct din camerele farului unde, conform cercetarilor, ar fi zabovit inainte de momentul diparitiei. Versiunea politiei si oficialitatilor in acest caz este ca cei trei paznici au fost maturati de un val gigantic si ar fi fost inghititi de apele Oceanului Atlantic.

8.Triunghiul Bennington

Intre anii 1920-1950, oraselul Bennington din statul american Vermont a fost locul unde s-au petrecut o serie de disparitii neelucidate. Pe data de 1 decembrie 1949, John Tetford a disparut brusc dintr-un autobuz aglomerat sub privirile perplexe ale celorlalti calatori. Tetford era un vetereran de razboi care se intorcea acasa. Conform declaratiilor calatorilor, acesta dormea pe scaunul sau cand brusc nimeni nu l-a mai vazut. Actele , valizele si arma sa au ramas neatinse in compartimentul de bagaje. Pe data de 1 Decembrie 1946, Paula Welden, o studenta in varsta de 18 ani a disparut de sub ochii stupefiati ai trecatorilor in timp ce traversa strada. Nu s-a descoperit pana in prezent vreo urma legata de disparitia sa brusca. In mijlocul lui Octombrie 1950, Paul Jepson, un baietel de opt ani, a disparut din fata parintilor sai in timp ce acestia lucrau la o ferma din Bennington. Cautarile indelungate nu au dus la nici un rezultat.

7. Disparitia lui Owen Parffit

Owen Parffit a fost un batran englez care a ramas paralizat in urma unui infarct. In luna iunie a anului 1763, in localitatea Shepton Mallet din Anglia, Owen Parffit se odihnea la soare in gradina din jurul casei surorii sale. Desi era incapabil sa se deplaseze fara ajutor, batranul in varsta de 60 de ani a diparut la caderea serii. Atunci, sora sa Susannah a iesit sa-i aduca o haina, dar acesta nu mai era in sezlongul sau. Iarba din gradina era necalcata de pasi omenesti, conform autoritatilor vremii. Numai vechea sa haina gri ramasese in sezlong. Investigatiile disparitiei sale au durat pana in anul 1933, dar nicio urma sau indiciu referitoare la soarta lui Parffit nu au fost descoperite.

6. Diplomatul disparut

Diplomatul britanic Benjamin Bathurst se pare ca a disparut pur si simplu in aerul rarefiat al unei dimineti din anul 1809… Bathurst se intorcea la Hamburg cu un companion pentru a-si duce la capat misiunea incredintata de Parlamentul englez. Pe drum acestia au oprit la un han din oraselul Perelberg. Dupa ce au terminat masa, Bathurst si companionul sau s-au indreptat spre fierarie unde isi lasasera caii la potcovit. In timp ce Bathurst trecea pragul acesteia, a disparut brusc in aer, imaginea sa estompandu-se treptat sub privirile stupefiate ale companionului sau, ale fierarului sef si ale calfelor de fierari…

5.Tunelul Timpului

In anul 1975 un cetatean american pe nume Jackson Wright isi conducea masina impreuna cu sotia sa pe drumul care lega orasul New Jersey de New York. Pentru a ajunge la destinatie cei doi pasageri ai masinii trebuiau sa traverseze tunelul Lincoln. Conform declaratiilor lui Wright odata ce au intrat in tunel cei doi au decis sa traga pe dreapta pentru a sterge parbrizul masinii. Sotia sa Martha a hotarat ca ea va sterge geamurile din spate ale masinii. In momentul in care Wright a terminat de curatat parbrizul si s-a intors spre sotia sa, aceasta disparuse fara urma. Wright nu a auzit si nu a vazut nimic, anchetele si cercetarile amanuntite nu au descoperit nicio urma referitoare la doamna Martha Wright.

4.Regimentul Norfolk

Trei soldati ai trupelor britanice au afirmat ca au fost martorii disparitiei bizare si inexplicabile a unui intreg batalion de soldati in anul 1915 in decursul Primului Razboi Mondial. Declaratiile lor au survenit la 50 de ani de la ceea ce se cunoaste ca fiind misterioasa disparitie de la Gallipoli din Turcia. Cei trei soldati din cadrul unei companii neozeenlandeze au declarat ca au vazut de la adapostul unui observator militar, cum intregul Batalion al Royal Norfolk Regiment marsaluia spre dealurile din Golful Suvla. Acestia se indreptau spre ceea ce parea a fi un nor de praf care i-a invaluit incet pe toti soldatii care au disparut fara urma. Practic norul misterios s-a ridicat la cer, iar soldatii si armele lor au fost de negasit. La sfarsitul razboiului, Imperiul Britanic a cerut in mod oficial Turciei returnarea regimentului Norfolk pe care oficialii britanici il credeau cazut in prizonierat. Turcia a afirmat ca nu detine nici un fel de informatii despre acest regiment cu atat mai mult sa retina vreun prizonier. O comisie mixta turco-engleza a facut cercetari si anchete timp de zeci de ani fara sa gaseasca vreun indiciu referitor la acesta disparitie de proportii.

3.Legenda lui David Lang

Acest caz faimos s-a petrecut in septembrie 1880 langa o ferma din Gallatin Tennese, sub ochii mai multor martori. Cei doi copii ai familiei Lang, George si Sarah se jucau in fata casei familiei, in timp ce parintii lor, David si Emma, isi pregateau caii pentru a-i duce la pasunat . In acest timp, judecatorul August Peck se apropia de casa familiei Lang. David Lang a disparut brusc impreuna cu caii sai in timp ce se indrepta spre pasune sub ochii stupefiati ai sotiei sale, copiilor, judecatorului Peck si ai angajatilor de la ferma. Cercetarile nu au dus la niciun rezultat, cu toate acestea la cateva luni de la disparitie copii lui David au descoperit ca iarba din preajma locului unde a disparut tatal lor si-a schimbat culoarea in galben dechis pe un diametru de 5 metri.

2.Disparitia de la Stonehenge

Faimosul ansamblu architectonic de la Stonehenge a fost locul unei uluitoare disparitii in august 1971. La acea data Stonehenge nu era protejat de activitatile turistilor. Intr-o noapte de august, un grup de tineri hippy s-a hotarat sa-si puna corturile exact in mijlocul ansamblului de pietre. Acolo au aprins un foc, s-au drogat, au baut si au inceput sa cante. Distractia le-a fost intrerupta in jurul orei 2 noaptea cand mai multe tunete puternice s-au auzit peste intreaga campie Salisbury, dupa care s-a asternut o liniste adanca. Doi martori, un fermier si un politist, au declarat ca au vazut fulgere care au lovit incinta de la Stonehenge si au aprins chiar un copac din apropiere. Alertati de tipetele tinerilor cei doi martori au alergat spre ansamblul de megaliti pentru a le acorda acestora ajutor. Spre surpriza lor, inauntrul incintei nu au descoperit decat ramasitele corturilor si un foc care ardea mocnit. Cele cateva anchete demarate nu au reusit sa gaseasca nicio urma din petrecaretii hippy.

1.Satul care a disparut

Disparitia unei persoane poate fi pusa pe seama a diferite cauze explicabile. Insa disparitia fara urma a unui sat cu peste 2 000 de persoane este un incident misterios din toate punctele de vedere. In noiembrie 1930, Joe Labelle, un negustor de blanuri, se indrepta spre o asezare a eschimosilor de pe tarmul Lacului Anjikuni din nordul Canadei. Labelle era un obisnuit al satului compus din 2 000 de indivizi care se ocupau cu pescuitul, avand multi prieteni printre acesti eschimosi. Cand a sosit in sat a observat cu stupoare ca acesta era pustiu, toate cabanele erau lipsite de oameni, in rest acolo erau haine, unelte, arme, blanuri si chiar hrana si provizii neatinse. A descoperit astfel un foc aprins deasupra caruia se rumenea o bucata de carne. Labelle a anuntat pe loc autoritatile care au inteprins o ancheta fara rezultat…Autoritatile au descoperit totusi unele aspecte socante. Toti cainii de sanie ai eschimosilor murisera de foame si zaceau ingropati sub un strat gros de zapada, in timp ce cadavrele din cimitirul eschimos au fost dezgropate si orice ramasita umana disparuse.

Sursa: descopera.ro