Unii cred că sfârşitul lumii va veni pe 21 decembrie 2012; alţii nu. Pentru cei sceptici, poate ar fi bine să le oferim şi nişte motive, care îi vor face să se îndoiască de scepticismul lor. Iată-le:
1) Statele Unite vor pune capăt tuturor zborurilor umane cu nave spaţiale în februarie 2011, acest lucru indicând faptul că uriaşe flăcări solare, meteoriţi giganţi sau orice alt obiect ceresc (ca planeta Nibiru) ar putea pune în pericol navele spaţiale americane.
2) Datoria naţională a SUA este imensă şi neplătibilă, ea fiind de ordinul trilioanelor de dolari. Americanii şi-au permis să-şi facă o asemenea datorie gigant, pentru că ştiu că la finalul lui 2012 ordinea publică mondială va fi distrusă, iar datoriile nu vor mai fi niciodată plătite.
3) Într-o insulă îndepărtată din Oceanul Atlantic, insula Svalbard (ce aparţine de Norvegia), Bill Gates, Fundaţia Rockefeller, corporaţiile Monsanto şi Syngenta au construit un depozit subpământean în care se găsesc toate seminţele vegetale ale lumii. Acest depozit va fi sigilat în anul 2011. Unii conspiraţionişti au văzut în construcţia de pe insula Svalbard ca un posibil complot de depopulare globală a omenirii, ceea ce nu ar fi exclus ţinând cont că Fundaţia Rockefeller este recunoscută ca făcând parte din sistemul ocult de conducere a lumii.
4) Tot pe un teritoriu norvegian s-a construit un adăpost subteran în care vor fi găzduiţi 2,5 milioane de locuitori aparţinând elitei financiare şi politice a lumii, pentru a se adăposti de o viitoare catastrofă.
5) În prezent, China construieşte peste 300 de kilometri de tuneluri sub marea majoritate a oraşelor principale ale ţării, ce vor fi terminate anul acesta (2011), reflectând probabil decizia guvernului chinez de a-şi salva o parte din populaţie de efectele catastrofei din 2012.
6) În sud-vestul Statelor Unite se construiesc frenetic o mulţime de baze militare subpământene, ce sunt alimentate de uzine electrice.
7) Aplicaţia Google Earth a blurat toate imaginile posibilelor locaţii ale tunelurilor subpământene construite de americani.
8 ) Sub aeroportul internaţional din Denver (SUA) se amenajează un vast tunel. Cu ce scop?
8 ) Sub aeroportul internaţional din Denver (SUA) se amenajează un vast tunel. Cu ce scop?
9) SUA adoptă aşa-zisă lege COICA, prin care orice site va putea fi închis de guvernul american, iar reţeaua de Internet va putea fi controlată de autorităţi De ce? Pentru că, în cazul în care vor mai exista supravieţuitori după Apocalipsa din 2012, aceştia să nu se poată organiza la suprafaţă cu ajutorul Internetului, iar lumea să fie în continuare condusă de elitele guvernamentale şi financiare ascunse în tunelurile subpământene.
10) În SUA, preşedintele poate adopta legea marţială, prin care toate drepturile constituţionale de libertate sunt abolite, pe timpul unei catastrofe, ca cea din decembrie 2012. Şi asta pentru ca puterea ocultă ce domină azi lumea să nu cumva să-şi piardă puterea după Apocalipsa din 2012.
Sursa: Sfatuitoarea
Sursa: Sfatuitoarea
Multumesc pentru completarea documentata si bine structurata!
RăspundețiȘtergere