Uriaşii din adâncuri

La sfârşit de mai, un articol publicat de ziarul rusesc “Pravda” lansa o ipoteză tulburătoare: în adâncurile unor lacuri din Eurasia, ar trăi fiinţe misterioase, asemănătoare omului, măsurând circa 3 metri înălţime şi dotate cu puteri extraordinare. Existenţa lor ar fi fost ţinută secretă de armata rusă, dornică să aibă întâietate la studierea ciudatelor creaturi. Numai că uriaşii au fost semnalaţi în diverse variante şi în alte colţuri ale lumii, şi în alte epoci, fără să se poată stabili până acum cine sunt sau de unde vin.
Scafandri ruşi, la vânătoare de “creaturi argintii”
La sfârşitul anilor ‘30, misterele din jurul lacului Issyk Kul (în traducere Apă Fierbinte) din Kârgâstan l-au făcut pe renumitul cercetător în domeniul paranormalului Grabovski să se deplaseze în zonă, scrie Paul Stonehill în articolul din “Fate Magazine”, preluat de ziarul “Pravda”. Doi localnici din regiunea Transiliisk Ala-Tau găsiseră într-una din peşterile din apropierea apei trei gigantice schelete umanoide, împodobite cu lilieci din argint. Oamenii au luat podoabele, pe care le-au topit, dar una din piesele mai mici a scăpat, nu se ştie cum. Când povestea a ajuns să circule, podoaba salvată a fost studiată de cercetătorii sovietici, care însă nu au fost în stare să-i determine vârsta. Localnicii au rămas cu convingerea că scheletele proveneau din adâncuri. Tot despre giganţii subacvatici a scris şi gruzinul George Papashvili, stabilit în Statele Unite, în cartea “Anything can happen”, publicată la New York în 1925. El consemnează aici povestea unor băieţi de pe malul unui lac din Georgia, care au găsit într-o peşteră -la care au ajuns prin scunfundare- schelete asemănătoare celor omeneşti, dar măsurând circa trei metri! Peste ani, mai precis în 1992, revista rusă a fenomenelor paranormale, „Anomalia“, a publicat un articol scris de Mark Steinberg, unul din veteranii sovietici ai războiului din Afganistan şi autor a numeroase cărţi. Acesta a povestit că, în 1982, conducea, împreună cu colonelul Ghenadi Zverev, antrenamentele scufundătorilor militari, în lacul Issyk Kul, când pe neaşteptate a sosit generalul Vitali Demianko, şeful Serviciului de scafandri militari. Acesta i-a informat pe cei doi ofiţeri că, „în timpul antrenamentelor efectuate în lacuri de mare adâncime din regiunile siberiene şi ale Trans-Baikalului, scufundătorii sovietici au întâlnit misterioşi înotători subacvatici, de peste trei metri înălţime“. Creaturile, foarte asemănătoare oamenilor, purtau costume argintii, mulate, în ciuda apei reci ca gheaţa, iar la adâncimea de 50 m nu aveau niciun aparat de respirat, în afara unor căşti sferice pe cap. Unul din ofiţerii din zonă a ordonat să fie capturată o astfel de creatură, dar când scafandrii au încercat să prindă în plasă unul din ciudaţii înotători, s-au trezit azvârliţi în sus de o forţă uriaşă, care i-a împins dincolo de luciul apei, în aer! Din cauza scăderii bruşte a presiunii la ascensiunea prea rapidă la suprafaţă - ascensiune care forţează pătrunderea de bule de azot în sânge şi în ţesuturi- militarii au fost afectaţi de embolie. Şi pentru că din camerele de decompresie exitente la baza militară doar una era în stare de funcţionare (în ea încăpând doar două persoane), „vânătoarea “ s-a soldat cu moartea a trei scafandri, restul rămânând invalizi.
Întâlnire-surpriză cu giganţii subacvatici
Scriitorul V.V. Krapiva a reunit o serie de relatări ale unor veterani de pe submarinele nucleare sovietice, care au executat misiuni ori au staţionat în nordul Rusiei, la baze secrete, şi care au avut parte de întâlniri cu fiinţe sau obiecte stranii. V.V Krapiva consemnează şi o întâlnire cu profesorul Korsakov de la Universitatea din Odessa. Acestea i-a reprodus discuţia avută cu un prieten ofiţer din Marina sovietică, care a servit la baza navală din Sevastopol. Prin anii ’50, ofiţerul respectiv a văzut cu ochii lui un OZN ridicându-se în spatele crucişătorului pe care se afla. Martorul a avut impresia că straniul obiect a răsărit brusc din adâncul mării şi s-a grăbit să-l fotografieze. O altă mărturie îi aparţine lui B.Borovikov. Acesta a vânat ani de zile rechini până într-o zi când, plonjând în regiunea Anapa, la o adâncime de 8 metri, a dat peste nişte fiinţe uriaşe care înotau spre suprafaţă. Aveau un aspect lăptos, dar chipuri umanoide, şi un fel de coadă de peşte. Conducătorul grupului de “ciudaţi” l-a zărit pe Borovikov şi s-a oprit. Avea ochii bulbucaţi şi privea printr-un soi de ochelari. Ceilalţi doi tovarăşi s-au apropiat, iar unul dintre ei a întins mâna – o mână cu membrane- spre scufundător. Grupul s-a îndreptat spre Borovikov, dar a păstrat o oarecare distanţă, s-a învârtit în jurul lui, după care s-a îndepărtat şi a dispărut. Experienţa a fost publicată în 1996.
Cine doarme în peşterile tibetane?
Cunoscutul scriitor rus Mihail Demidenko, trimis al Statului Major General al armatei sovietice pe lângă Armata Roşie chineză, a strâns un impresionant material documentar pentru cărţile sale, în timpul numeroaselor călătorii prin China, Tibet, ţări din sud-estul Asiei şi Europa. De pildă, în 1954, Demidenko a însoţit un grup de înalţi ofiţeri chinezi şi sovietici într-o inspecţie la trupele din provincia Xinjiang şi în vestul Tibetului. Oficialii au înnoptat într-o mănăstire lamaistă, unde un călugăr bătrân i-a spus lui Demidenko despre anumite peşteri din munţii tibetani, care ar adăposti uriaşi de circa 3 metri înălţime, aflaţi într-un fel de somn anestezic, din care ar urma să se deştepte la momentul potrivit. Ulterior, Demidenko a auzit că Armata Roşie ar fi scotocit una din aceste peşteri sacre, scoţând de acolo “uriaşii amfibieni adormiţi” pe care i-ar fi spânzurat public. Potrivit scriitorului rus, şi naziştii ar fi fost interesaţi de misterioşii giganţi din Tibet, pe urmele cărora Hitler ar fi trimis o expediţie SS.
Coloşi speriaţi cu un foc de armă
Brusca înmulţire a apariţiilor de OZN-uri în spaţiul sovietic a determinat Academia de Ştiinţe a URSS să demareze, în 1978, un program de cercetare a “fenomenelor atmosferice nobişnuite”. Numele de cod al acestui program era SETKA-AN, iar printre acţiunile incluse a fost şi aceea de interzicere a folosiri termenului de OZN. Restricţia a fost ridicată abia în 1989. La rândul său, Ministerul Apărării a lansat un program similar, numit SETKA-MO. Eduard A. Yermilov, un reputat om de ştiinţă rus, membru al prestigiosului Institut de Cercetări Ştiinţifice în domeniul Radiofizicii, a fost implicat în acest program. Potrivit cercetătorului Mihail Gerstein, care se află în posesia mai multor rapoarte SETKA, în 1980 a fost creată o comisie militară special pentru a studia apariţiile de OZN-uri raportate de militari în zona Borisoglebsk, din regiunea Voronez, una dintre cele mai…frecventate de vizitatori nepământeni, potrivit expertului militar A.Plaksin, şi el fost participant la SETKA. Potrivit descrierilor, apariţiile aveau de la dimensiunile unei mingi de tenis la lungimi de 200 m şi se deplasau cu până la 600 km/h ori…staţionau pe pământ sau în aer. Yermilov a raportat că pe 26 mai 1982, în timp ce se pierduse legătura cu un avion MIG-21, un OZN şi-a făcut apariţia la 1500 metri altitudine. O echipă formată din sergentul A. A. Panyukov şi civilul A. Yu. Kunin a pornit a doua zi în cercetare prin pădurea Povorino, unde, într-o poiană, a observat o creatură humanoidă înaltă de circa 3,5 metri, purtând un costum argintiu cu reflexe verzui. Fiinţa respectivă s-a făcut nevăzută, după care martorii au zărit ceva ca o explozie în spatele copacilor, urmată de ridicarea în văzduh a unui obiect luminiscent care a dispărut în aer. Ziarul “Komsomol’skaya Pravda” a publicat şi el, la 1 decembrie 2000, un articol semnat de A. Pavlov, în opinia căruia se poate vorbi deja despre o relaţie strânsă între armata rusă şi cercetările ufologice. Astfel, în 1990, o brigadă amplasată la Timofeyevka a intrat în alertă după ce o santinelă a dat alarma, trăgând un foc de avertisment. Soldatul respectiv văzuse două fiinţe înveşmântate în argintiu, înalte de aproximativ 2,5 metri, care veneau dinspre pădurea de stejari din apropiere. După focul de armă, cele două creaturi au fugit înapoi, dar cum solul era moale, după ploaia recentă, militarii ruşi au putut observa în urma lor contururi de tălpi uriaşe, puţin asemănătoare cu cele umane.
Schelete stranii şi-n România
Urme ale unor fiinţe-gigant au fost descoperite în mai multe locuri din lume. Într-o peşteră din localitatea caucaziană Alguetca, au fost găsite în 1964 câteva schelete umane de 2,8 - 3 metri. În zona Agadâr (Kazahstan), au fost scoase la iveală unelte uriaşe, vechi de circa 30.000 de ani, aparţinând unui humanoid de circa 4 metri. Cel mai înalt schelet, de peste 5 metri, a fost găsit la Gargayan, în Filipine. Schelete mai modeste, de numai 2,4 metri, au fost semnalate la Scăieni, în judeţul Buzău, şi la Cetăţeni, în Argeş. Şi la Nucet au fost deshumate rămăşiţele a circa 80 de coloşi, despre care localnicii spun că măsurau 5 metri. Dincolo de Ocean, în numeroasele peşteri din deşertul Colorado, s-au găsit schelete umane ce depăşesc 2,50 metri înălţime, iar la Cayuga, în apropiere de cascada Niagara, se află "Cimitirul giganţilor", descoperit în 1880, unde au fost îngropaţi humanoizi de peste 2,70 metri înălţime. Scriitorul Lobsang Rampa susţine, într-o carte apărută în 1957, că uriaşii erau extratereştri care trăiseră în Tibet, pe timpul când această zonă era o câmpie scăldată de ocean, adică în urmă cu 40 de milioane de ani. Şi Biblia menţionează existenţa uriaşilor, fără a oferi însă amănunte legate de originea sau identitatea acestora. Prima referinţă o găsim în Geneza 6:4: "Uriaşii erau pe pământ în vremea aceea şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor." O posibilă explicaţie privind aceste fiinţe ar fi legată de cuvântul folosit în originalul ebraic, Nefilim, un derivat al verbului nafal, care înseamnă a cădea, cădere. Prin urmare, “uriaşii” ar fi cei (de)căzuţi, "degeneraţii".

...de Mădălina Firănescu

Sursa: independent-al.ro