"Ceea ce nu imbratisezi nu poti vindeca"
Sfantul Grigorie Teologul

vineri, 6 mai 2011

Un asteroid uriaş se apropie de Pământ

Un asteroid de 55 de milioane de tone va trece foarte aproape de Terra în noiembrie, au anunţat experţii ­NASA. Acesta este cel mai mare obiect care se apropie atât de mult de Pământ. Asteroidul va trece pe lângă planeta noastră la o distanţă de numai 324.604 de kilometri, adică mai aproape decât se află Luna faţă de noi.

Satelitul Pământului orbitează în jurul Terrei la o distanţă de circa 384.403 de kilometri. Numit YU55, asteroidul este catalogat de experţi ca fiind “potenţial periculos”, însă apropierea sa faţă de Planeta Albastră nu ridică semnale de alarmă. Dacă ar lovi însă Pământul, ar avea forţa a 65.000 de bombe atomice, lăsând în urmă un crater de aproape 10 kilometri şi adânc de peste 600 de metri. Deşi acest asteroid orbitează în jurul Soarelui la fiecare 14 ani, astronomii sunt convinşi că cel puţin în următoarea sută de ani nu va intra în coliziune cu Pământul. „YU55 nu se va lovi de Pământ, cel puţin în următorii 100 de ani. În timpul apropierii sale, efectul gravitaţional asupra Pământului va fi atât de mic, încât nu va afecta mareea de pe Terra sau altceva”, a declarat Don Yeomans, managerul programului NASA Near-Earth Object de la JPL.

Asteroidul va fi vizibil şi doar cu ajutorul telescoapelor de mică putere, în jurul datei de 8 noiembrie, momentul fiind catalogat de astronomi ca fiind unul rar, datorită apropierii sale de Terra. „Deşi au mai trecut asteroizi de această dimensiune pe lângă Terra în trecut, noi nu aveam pe atunci cunoştinţele şi tehnologia necesare pentru a-i studia. Când va trece pe lângă noi, va fi o şansă minunată să îl studiem de la sol”, a declarat Barbara Wilson, cercetător la ­NASA Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, California.

Sursa: piatza.net

Pe 11 mai un tsunami va distruge Taiwanul

Ziua de 11 mai 2011 pune sub semnul întrebării soarta omenirii prin diverse teorii ce sunt intens dezbătute. Aceeaşi dată este adusă în centrul atenţiei şi de către un cunoscut prezicător, care susţine că Taiwan-ul va fi sters de pe fata pamantului. În urma unui cutremur devastator, urmat de un tsunami pe măsură, insula Taiwan-ului o să-şi găsească sfârşitul sub puterea apelor furioase. Ţinând cont că deasemenea într-o dată de 11, Japonia a fost lovita de un cutremur de 9,0 grade pe scara Richter si apoi un tsunami impresionant a măturat coastele nipone, locuitorii Taiwan-ului sunt în alertă maximă. Un bărbat chiar s-a aruncat de la etajul cinci al blocului în care locuia şi a murit în urma rănilor suferite. Mai mulţi cetăţeni speriaţi ai insulei şi-au luat măsuri de precauţie şi au început să-şi construiască locuinţe de tip container pentru că sunt cele mai sigură în faţă furiei apelor. Toate acestea se întâmplă în urma unor preziceri făcute profesorul Wang şi care pun sub semnul întrebării întreaga viaţă din Taiwan. Profesorul susţine că tsunami-ul gigant din 11 mai ar urma să ucidă milioane de persoane.

Sursa: orator.ro

joi, 5 mai 2011

Despre judecarea aproapelui

"Acum stiu, am aflat si eu... " de Nicolae Steinhardt

Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.

Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.

Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înnebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne , poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.

Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre.

Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart ... este un pacat si o spurcaciune; nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie este de la diavol si strica totul.
Acum stiu, am aflat si eu... "

Nicolae Steinhardt

"Ceea ce nu imbratisezi nu poti vindeca" Sf. Grigorie Teologul

Multumesc, Cristina!

miercuri, 4 mai 2011

In Japonia nu e chiar atat de rau cum pare ! Presa exagereaza ca de obicei

Am descoperit astazi un articol publicat de "ai10.ro" pe data de 19.03.2011. Chiar daca nu este de stricta actualitate, articolul merita citit...

O scrisoare electronică trimisa de o romanca din Japonia suna aşa:
"M-am enervat cand m-am uitat la televiziunile din ţară: Japonia iad nuclear:
1. Universitatea m-a intrebat ce fac, ambasada nu;
2. Japonezii m-au intrebat ce fac, ambasada nu;
3. Administratorul blocului a venit imdeiat dupa cutremur sa vada ce face blocul, nu casa lui. Nu m-a lasat in strada si mi-a dat un nou apartament in aceeasi zi;
4. Ai nostri se bat pe zahar fara cutremur. Aici dupa cutremur, tsunami si centrala nucleara avariata nu se bate nimeni pe nimic;
5. Romanii cauta iod sa se vindece de presupuse radiatii, japonezii se duc la munca. Romanii dezbat daca luna o sa ne cada în cap, japonezii caută supravietuitori de 7 zile in continuu si la adaposturile pentru refugiatii din zonele afectate au anuntat ca au mai multi voluntari decat e nevoie.
Ce iad in Japonia asta"

Cecilia Ioana Manoliu, doctorand în Ştiinţe Politice la Universitatea din Tsukuba
Câteva minute mai târziu am vorbit cu tânăra doctorandă, care ne-a explicat mai pe larg motivul supărării ei - imaginea care li se prezintă românilor despre tragedia japonezilor este distorsionată, pur senzaţionalistă, la ani lumină distanţă de percepţia pe care japonezii înşişi o au faţă de drama prin care trec. Dar cel mai mult a enervat-o pe Cecilia Manoliu imaginea românilor omorându-se pentru un kilogram de zahăr gratuit, în ziua în care "japonezii ei" îşi trăiau cu demnitare suferinţa, făcând bilanţul victimelor la o săptămână după cutremur şi tsunami. A urmat interviul pe carevi-l prezentam în continuare.
"Nimeni nu s-a bătut pe zahăr aici, deşi am trecut printr-un cutremur cu 300 de replici, tsunami şi o centrală nucleară avariată. În materie de civilizaţie, Japonia nu a fost dată înapoi nici măcar cu o zi". Cecilia Ioana Manoliu este doctorand în Ştiinţe Politice la Universitatea din Tsukuba. Trăieşte în Japonia de trei ani, a trecut prin cutremurul de nouă grade, a văzut de aproape ce înseamnă un tsunami, iar în oraşul ei sunt găzduiţi acum cetăţeni din Fukushima, oraş unde centrala atomică se confruntă cu probleme grave.În centrul în care cetăţenii din Fukushima sunt cazaţi nu mai sunt locuri. Nu pentru refugiaţi, ci pentru voluntari. Situaţia este aceeaşi în toată Japonia. Autorităţile îi anunţă pe voluntari că sunt destui şi nu mai au cu ce să ajute. Şcolile s-au redeschis, oamenii merg în continuare la muncă. Chiar şi aşa, Cecilia află, urmărind mass-media româneşti, că în Japonia "Apocalipsa" este în curs de desfăşurare, iar viaţa pe care ea o vede reluându-şi cursul este prezentată ca un "iad". "Din punctul meu de vedere şi privind din zona în care mă aflu eu, nu e nicidecum un iad. Sigur nu este o situaţie normală, dar iadul e departe. Eu sunt într-un oraş din (prefectura n.r.) Ibaraki. Găsesc mâncare, am apă, lumină, gaz. Nu se găseşte benzină, pentru că e redirecţionată către maşinile de salvare în zonele afectate. De fapt se găseşte într-o oarecare măsură, dar e raţionalizată, cam 10 litri", povesteşte Cecilia pentru Gândul.
Studenţii japonezi fug... în vacanţă
"În timp ce în presa mondială Japonia este iadul pe pământ, la faţa locului lumea începe să-şi vadă de treabă. La Universitate, administraţia departamentului meu a venit la lucru. Muncitorii au început să lucreze în Universitate şi repară fie ce a fost avariat în timpul cutremurului, fie lucrările începute dinainte. Şcolile s-au deschis miercuri. Miercuri am predat engleză într-un orăşel la o oră distanţă de Tsukuba. Străinii însă au plecat mulţi. Acum trebuie luat în considerare că a început vacanţa aici. Tsukuba e oraş studenţesc şi oricum oamenii pleacă primăvara. Cercetătorii de la institute însă sunt în parte aici", povesteşte Cecilia. "Cine nu pleacă în vacanţă, însă, îşi face de lucru ca voluntar. Acum mulţi încearcă să îi ajute pe cei veniţi din Fukushima. Sunt două centre pentru refugiaţi aici. Unul are cam 300 de persoane. Dar deja nu mai au nevoie de voluntari. O mulţime s-au dus acolo. Companiile au donat şi ele".
O altă surpriză pe care a avut-o Cecilia, urmărind presa din altă parte decât din Japonia, este că, în China, dar chiar şi în Bulgaria, oamenii au început să cumpere sare iodată sau pastile de iod de teama radiaţiilor centralei de la Fukushima. "Mi se pare sincer o prostie. Nu am auzit pe cineva în Japonia să facă aşa ceva. Sper totuşi că nu iau pastilele fără consultarea unui medic.De fapt, nu poţi lua aici decât cu prescripţie medicală. Universitatea ne-a spus să rămânem calmi şi să ascultăm ce spun autorităţile", povesteşte Cecila, care trăieşte într-un oraş aflat la 170 de kilometri de Fukushima.
Se teme însă Cecilia de Apocalipsa de care vorbesc televiziunile?
"Cred că e extrem de exagerat. Plus că se amestecă fotografiile. Pun imagini de la tsunami şi se vorbeşte despre centrală lăsând impresia că e deja o catastrofă nucleară. Sigur, situaţia acolo e gravă, dar oamenii muncesc de şase zile neîncetat să rezolve problema. Apoi am văzut o comparaţie ciudată cu Cernobîl şi cred că este total fals. Cernobîl era o centrală funcţională la momentul exploziei. Centrala din Fukushima şi-a încetat automat activitatea când a detectat cutremurul. În fine, catastrofa nucleară cred că este puţin probabilă, dar, evident, un expert în energie nucleară e mult mai în măsură să dea un pronostic. Dar am văzut că la noi au venit tot felul de oameni care nu au nicio legătură cu centralele nucleare sau energia nucleară, ori măcar fizica nucleară".
"Nu e nici iad, nici Apocalipsă !"
Cecilia preferă să asculte de experţii japonezi, decât de alarmiştii din alte părţi ale lumii."Nu cred că suntem în pericol, cel puţin la momentul de faţă. Sunt la 170 de kilometri de centrală. Bineînţeles, ascult ştirile şi încerc să mă informez, dar din datele pe care le am până în prezent, nu cred că este un pericol să rămân. S-au măsurat radiaţiile în Ibaraki şi nu a fost nimic care să pună viaţa în pericol. Institutul din Tsukuba de asemenea măsoară în fiecare zi nivelul radiaţiilor şi voluntarii au făcut grafice", povesteşte Cecilia.
"Nu e nici iad, nici apocalipsă. Nimeni nu s-a bătut pe zahăr aici, deşi am trecut printr-un cutremur cu 300 de replici, tsunami şi o centrală nucleară avariată. Sigur au fost zone extrem de avariate, dar în materie de civilizaţie Japonia nu a fost dată înapoi nici măcar cu o zi. A fost o catastrofă naturală, dar nu este nimic comparabil cu Haiti, spre exemplu", mai spune Cecilia.

Aici se termina articolul. A doua fotografie prezinta, fata in fata, japonezii dupa cutremur si tsunami si romanii in lupta pentru pomeni. Mi-ar placea sa spun ca este un caz izolat, dar nu pot...

marți, 3 mai 2011

Fatidicul an 2012 prevesteste Apocalipsa

De-a lungul timpului, sfârşitul lumii a fost prezis de mai multe ori. Ideea că omul se afla pe această planetă pentru a o proteja a dispărut cu desăvârşire iar lucrurile importante derivă din consum şi implicit vor duce spre o Apocalipsă indusă. Începând cu anul 90, când papa Saint Clement I a prorocit că sfârşitul lumii se putea întâmpla în orice moment, previziunile au continuat să curgă una după alta:
- în secolul al II lea profeţii credeau că Iisus se va întoarce în timpul vieţii lor;
- în anul 365 Hillary de Poitiers a anunţat sfârşitul lumii, iar un student de-al său a continuat previziunea, convins fiind că apocalipsa va avea loc după anul 400;
- în anul 500 s-a creat o adevărată panică atunci când Hippolytus şi Sextus Julius Africanus au prezis Armagedonul;
- în anul 1000, la împlinirea unei cifre rotunde de la naşterea lui Iisus, credincioşii alături de oamenii de ştiinţă erau convinşi că lumea se va sfârşi. Eclipsele solare şi alinierea planetelor le-au fost semne. Mulţi oameni şi-au vândut atunci averile, au trecut la creştinism şi au aşteptat temători ziua de apoi. Se spune că în momentul în care orologiul a bătut ora 12, la culmea dintre ani, mai multe persoane au murit de frică, în urma unui stop cardiac.
- în 1284, Papa Inocent al III lea a anunţat apocalipsa. El a ajuns să creadă că acela era momentul sfârşitului în urma unui calcul care a constat în adunarea numărului 666 la anul în care a fost descoperit Islamul;
- ciuma din 1346 a fost văzută de mulţi ca un început al sfârşitului. De fapt, cauza acestei groaznice boli era lipsa pisicilor, care erau considerate vrăjitoare şi omorâte de creştinii temători. Astfel numărul şobolanilor a crescut alarmant, răspândind ciuma;
- în 1554, se credea că va avea loc sfârşitul lumii datorită inundaţiilor;
- începând cu anul 1843, mai mulţi fondatori de mişcări religioase au prezis date exacte pentru apocalipsa, ajutaţi descrierile biblice sau revelaţii. Faptul că profeţiile lor dădeau greş nu i-a descurajat să prezică din nou;
- Piazzi Smyth, fondatorul piramidologiei, credea că piramidele ascund mari secrete şi că o nouă eră avea să înceapă în 1960;
- David Berg, fondatorul grupării "Copiii Domnului" cunoscut sub numele de Moses David, susţinea în 1970 ca o cometă va distruge Statele Unite;
- după mai multe prorociri pentru anii 1988, 1990 sau 2000 care nu s-au adeverit, în 1992 pastorul coreean Lee Jang Lim a chemat 140000 de credincioşi la miezul nopţii, în dată de 28 octombrie, sub pretextul că Iisus îi va salva de Armagedon. Peste 100000 de oameni s-au prezentat la 200 de biserici fundamentaliste, iar alţii s-au sinucis;
- 27 noiembrie 1997 a fost considerată ziua în care Pământul va fi atacat de extratereştrii, iar oamenii transformaţi în sclavii lor;
- iulie 1999, în New York se avariază un accelerator relativ de ioni grei în urma incidentului apar teorii conform cărora se va deschide o gaură neagră care va absorbi Pământul;
- anul 2000 a determinat apariţia altor prevestiri: reîntoarcerea lui Iisus, pieirea lumii sub ape, naşterea Antihristului, declanşarea celui de-al III lea război mondial. Declanşarea virusului Y2k în noaptea revelionului 2000 a fost asociată cu apocalipsa. Previziunile pentru anul 2000 au stârnit mai multă panică decât oricând. Pentru o imagine a ceea ce se întâmplă în lume datorită acestor prevestiri amintim mormonii, care şi-au retras copiii din şcoli pentru a-i avea aproape în momentul apocalipsei. Un nou sfârşit al lumii se pune în cârcă fatidicului an 2012. Din ce în ce mai multe teorii încearcă să prevestească o altă Apocalipsa, în acest fel evoluţia civilizaţiei actuale să fie stopate. Există multe teorii care susţin ideea de sfârşitul omenirii, precum calendarul mayaşilor sau apropierea misterioasei planete Nibiru dar doar timpul va clarifica veridicitatea acestor teorii.

Sursa: orator.ro

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...