"Ceea ce nu imbratisezi nu poti vindeca"
Sfantul Grigorie Teologul

joi, 29 decembrie 2011

Au fost identificate alimentele care duc la micşorarea creierului şi cele care previn acest lucru!


Un studiu efectuat de o echipă de cercetători americani a identificat atât alimentele care provoacă micşorarea creierului, cât şi pe cele care previn acest lucru.
Astfel, vitaminele şi acizii graşi din uleiul de peşte previn micşorarea creierului, preîntâmpinând astfel dezvoltarea afecţiunii Alzheimer. În schimb, cercetătorii au descoperit că grăsimile trans (ce se găsesc în margarină şi în alte alimente procesate) stimulează micşorarea creierului.
Studiul a fost efectuat pe 104 voluntari cu vârsta medie de 87 de ani, ce nu prezentau factori de risc care să conducă la probleme de gândire şi de memorie. Aceştia au fost supuşi unor teste din sânge pentru a identifica nivelul a diferiţi nutrienţi. De asemenea, aceştia au fost supuşi unor teste de memorie şi de gândire. Apoi, volumul creierului a 42 dintre voluntari a fost măsurat cu ajutorul unui aparat MRI.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că persoanele cu o dietă bogată în acizii graşi omega 3 şi un nivel ridicat al vitaminelor B, C, D şi E prezentau un volum mai mare al creierului. De asemenea, acestea au obţinut rezultate mai bune în testele de memorie şi de gândire decât persoanele care aveau o dietă săracă în aceste elemente.
Acizii graşi omega 3 şi vitamina D se găsesc în peşte, iar vitaminele B, C şi E pot fi obţinute din carne, fructe şi legume.
Dr. Gene Bowman, de la Oregon Health & Science University, a comentat rezultatele cercetării: "Aceste rezultate trebuie confirmate şi de alte studii, dar, în mod evident, este foarte entuziasmant să descoperim că oamenii pot preveni micşorarea creierului şi menţinerea sa în formă prin ajustarea dietei".
Rezultatele studiului au fost publicate în jurnalul ştiinţific Neurology.

marți, 27 decembrie 2011

Codurile Torah



Potrivit Rabinului Matityahu Glazerson , expert in decodificarea Bibliei si Torah si autor a mai bine de 25 de carti in acest domeniu, tsunami-ul din Japonia este inceputul mai multor evenimente dramatice ce vor urma in viitorul apropiat, evenimente care prezic mult-anuntata sosire a lui Messiah in timpul sarbatorii de Pesach a anului 2012. Dealtfel, aceasta decodificare se regaseste si in comentariile facute de Rabi Mariz, comentariu facut acum 65 de ani si in care se spune: “ …apele vor matura pamantul, nenumarate furtuni si tsunami-uri vor lovi Pamantul chiar inainte de sosirea lui Hashem (Dumnezeu)…”

Codurile Torah indica fara nici un dubiu, spune Rabi Glazerson, ca tsunami-ul din Japonia este factorul decisiv si declansator al celei de-a Doua Veniri. “Daca acest lucru este adevarat , multe lucruri se vor intampla in viitorul apropiat si am putea afla chiar si adevarata identitate a Antichristului”, mai spune acesta.

Dincolo de spectaculosul creat prin aceste declaratii, in cartile si interviurile sale, Rabi Glazerson a spus de nenumarate ori, ca desi lumea se grabeste sa considere aceste previziuni ca fiind profetii indiscutabile, acestea nu sunt batute in cuie…viitorul omenirii depinzand de alegerile facute de noi toti, locuitorii acestui pamant.
Sursa: Codul Omega

vineri, 23 decembrie 2011

Cele şapte minuni ale lumii

Unui grup de elevi i s-a cerut să recompună lista celor şapte minuni ale lumii, adaptată timpurilor pe care le trăim. Au existat multe diferenţe, dar iată lucrările care au obţinut calificative maxime:

1. Piramidele din Egipt
2. Taj Mahal
3. Marele Canion
4. Canalul Panama
5. Empire State Building
6. Basilica San Pietro din Roma
7. Marele zid chinezesc

În timp ce se citeau lucrările, profesorul a observat că o elevă încă mai scria. Profesorul a întrebat-o dacă are dificultăţi şi ea a răspuns:

- E atât de greu să decizi, sunt atâtea minuni pe lume! Profesorul a întrebat-o dacă o poate ajuta. Studenta a ezitat puţin şi apoi a răspuns:

- Cred că cele şapte minuni ale lumii sunt:

1. A vedea
2. A auzi
3. A mângâia
4. A savura
5. A simţi
6. A râde
7. A iubi

Colegii au rămas tăcuţi. Aceste lucruri sunt aşa de simple încât nu ne dăm seama cât sunt de minunate!

Nu uita: Lucrurile preţioase nu pot fi cumpărate sau construite de om.

Sursa: ozibuna.net

joi, 22 decembrie 2011

Genocidul ucrainean

Unul dintre cele mai putin dezbatute si evitate subiecte din istoria europeana este cel al foametei din Ucraina, petrecuta intre anii 1932 si 1933, numita si Holodomor. Aceasta foamete artificiala, aparuta in urma impunerii unor masuri drastice ordonate de Stalin, a dus la moartea a intre 7 si 10 milioane de oameni.

Contextul

Dupa caderea Imperiului Tarist si luarea puterii de catre bolsevici, ucrainenii s-au bucurat de o noua retrezire nationala, datorata in special politicii relaxate a Moscovei fata de acestia, din pricina rolului pe care l-au jucat in revolutia comunista. Se crease o elita intelectuala si o noua constiinta a poporului ucrainean, care promova in anumite momente chiar independenta fata de Moscova. In 1924, Lenin moare, iar puterea ii revine lui Stalin. Acesta a inceput insa sa isi arate ingrijorarea fata de miscarea nationalista ucraineana si compromisurile facute de Uniunea Sovietica comunistilor din Ucraina.

Primele masuri

Anul 1928 semnaleaza sfarsitul decadei de autonomie a Ucrainei. Are loc distrugerea elitelor, in jur de 80% dintre intelectuali fiind ucisi. Concomitent cu aceste evenimente, Stalin incepe si politica de colectivizare, ca urmatoarea etapa in dezvoltarea URSS. Aceasta fusese indelung amanata, in speciala datorita opozitiei acerbe a taranilor pe timpul lui Lenin, care nu vroiau sa se instraineze de pamantul detinut de ei. Stalin ordona asadar stramutarea a peste un milion de ucraineni si deportarea in Siberia a 800.000, intre 1930 si 1931, in incercarea de a impiedica coagularea unei rezistente impotriva colectivizarii. In ciuda masurilor sovieticilor, populatia inca refuza sa cedeze septelurile si pamantul detinut si sa intre in fermele de stat. In 1932 Stalin i se confeseaza lui Kaganovici, membru al Politburo, ca exista riscul sa piarda Ucraina. Au loc mai multe intalniri intre liderii sovietici si se pun la cale masurile ce vor duce in final la exterminarea a milioane de oameni.

Inceputul genocidului

Mai intai are loc cresterea cotei de colectare a recoltei de la taranii ucraineni, lasandu-i fara o mare parte a alimentelor. Concomitent, teritoriul Ucrainei a fost apoi izolat de URSS, pentru a impiedica raspandirea vestilor despre ceea ce se petrecea si pentru a limita libertatea de miscare a oamenilor. NKVD ii impusca pe loc pe cei ce vroiau sa treaca granita in Romania sau Polonia. Se emit documente speciale care restrictioneaza calatoria cu trenul. Dupa aceea, brigazi speciale perchezitionau fiecare casa in parte, luand pana si cea mai mica farama de mancare. Pana si semintele erau luate. Sunt emise ordonante secrete care permiteau soldatilor si trupelor NKVD sa ii execute pe taranii care furau din avutul statului un cartof sau chiar si un spic de grau. Satele erau pazite de militari pentru a impiedica oamenii sa plece sau sa caute mancare. Din cauza lipsei de alimente, oamenii incepeau sa manance iarba sau scoarta de copac. Deseori s-a recurs si la acte de canibalism. Membrii NKVD curatau casele si strazile de cadavrele oamenilor morti, primind in schimb cate 200 de grame de paine pentru fiecare. Au fost cazuri in care au ingropat oameni inca in viata, dar slabiti de foame. Supravietuitorii povestesc cum pamantul gropilor comune se misca. In tot acest timp, excedentul de cereale rezultat, aproape doua milioane de tone, a fost vandut in Occident. Aceeasi cantitate putea sa hraneasca intreaga Ucraina timp de doi ani de zile. Tulburator este si faptul ca restul alimentelor colectate erau depozitate in hale uriase chiar in Ucraina, fiind sub paza armata. Numarul exact al victimelor nu se cunoaste, insa conform calculelor pe baza datelor recensamintelor intre 7 si 10 milioane de oameni au murit intre 1932 si 1933 din cauza foametei. Asta inseamna ca aproape 1.000 de oameni mureau in fiecare ora. In jur de 25% din ucrainieni au cazut victime infometarii ordonate de Stalin.

Memoria evenimentelor

Foametea din Ucraina a fost vehement negata de URSS si a initiat o intreaga campanie de dezinformare in Vest, folosindu-se chiar de jurnalisti occidentali proeminenti. Cel mai bun exemplu este cel al britanicului Walter Duranty, de la The New York Times, castigator al premiului Pulitzer in 1932, care critica zvonurile existentei unei foamete si chiar o nega. Unul dintre negationisti contemporani, Douglas Tottle, considera totul o fabricatie a Germaniei naziste. O problema delicata este in ce masura foametea a fost un genocid. Majoritatea simpatizantilor comunisti au ajuns in final sa recunoasca foametea ca facand milioane de victime, dar spun ca ea a luat nastere neintentionat, datorita deciziilor gresite, luate de guvernarea sovietica sau din cauza conditiilor climaterice nefavorabile si nu poate fi un genocid. Acest punct de vedere este impartasit si de Rusia. Dovezile aparute dupa desfiintarea Uniunii Sovietice insa resping in totalitate aceste teorii. Mai mult, SBU, serviciul secret ucrainean, a declasificat, in 2006, mii de pagini de documente care demonstreaza caracterul intentionat al actiunilor conducerii de la Moscova. Ca urmare, Parlamentul ucrainean a adoptat o lege ce declara foametea din 1932 si 1933 un act de genocid impotriva ucrainenilor. In prezent, 26 de state considera Holodomorul genocid. Datorita rolului pe care il joaca Rusia astazi in politica energetica a Europei, multe state occidentale inca ezita sa faca acelasi lucru.

Sursa: Ziare.com

miercuri, 21 decembrie 2011

Orbii si elefantii

Se povesteste ca la un moment dat, la Buddha au venit un grup de discipoli.
- Maestre, aici în sat traiesc o multime de ermiti si intelectuali care se complac întro continua disputa, unii spunând ca lumea este infinita si eterna, ceilalti ca ea este finita si muritoare; unii spun ca sufletul moare împreuna cu corpul în timp ce ceilalti ca el traieste etern si asa mai departe. Ce poti sa spui Maestre în ceea ce îi priveste?
Privindu-i, Buddha le-a raspuns:
- Cânva demult traia un rege care chemându-si servitorii le-a spus:
- Adunati-va cu totii, servitori credinciosi, apoi mergeti de strângeti la un loc pe toti oamenii nascuti orbi din împaratie, pentru a le arata un elefant.
- Prea bine, marite rege, au spus servitorii, dupa care fiecare a plecat spre a îndeplini voia regelui lor.
Când toti cei nascuti orbi au fost adunati în locul desemnat de rege, acesta a venit în mijlocul lor si le-a spus:
- Acesta este un elefant.
Apoi unui orb i-a prezentat capul elefantului, altui orb i-a Aprezentat trompa, altuia urechea si asa mai departe, spunându-i fiecaruia ca ceea ce i-a aratat a fost un elefant.
De fiecare data când regele prezenta elefantul unui orb, îl întreba pe acesta:
- Asadar orbule, ai vazut cum arata un elefant? Spune-mi acum, ce fel de lucru este un elefant?
Cei carora li s-a prezentat capul elefantului au spus ca elefantul este ca o oala. Apoi cei carora li s-a aratat urechea au spus ca elefantul este ca un cos de fructe; cei carora li sa-u aratat coltii de fildes ai elefantului au spus ca elefantul este ca un plug; cei carora li sa-u aratat trunchiul elefantului au spus ca elefantul este ca un grânar; cei carora li sa-u aratat picioarele au spus ca elefantul este ca si coloana care sustine un templu; cei carora li sa-u aratat coada au spus ca elefantul este ca o perie.
Apoi toti orbii adunati în acea piata au început sa se îmbrânceasca si sa tipe:
- Asa arata elefantul!
- Ba nu, elefantul nu arata asa!
- Ba da!
- Ba nu!
În curând lucrurile au scapat de sub control si orbii s-au luat la bataie. Maestrul a încheiat, spunând:
- La fel sunt si acesti predicatori si intelectuali care vorbesc la nivel teoretic de lucruri pe care ei nu le-au vazut… Prin ignoranta lor sunt exact ca orbii din povestea cu împaratul: certareti si deformând realitatea într-un fel sau altul.


Sursa: http://www.unelte.rrvbium.ro

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...