"Apa vie" - o minune 100% românească: salvează vieţi, întârzie îmbătrânirea

Apa săracă în deuteriu este creaţia "gulerelor albe" de la Institutul Naţional de Cercetare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice, din Râmnicu Vâlcea si premiată în străinătate. Un doctor din Timişoara o foloseşte pe bolnavii de cancer, pentru a le dubla durata de viaţă. NASA a studiat-o ca să o ia pe Marte. 

O jumătate de litru costă 15 lei şi nu e medicament. Se cumpără mai mult online. 

Gianina M. din Lugoj ar fi trebuit să fie demult pe lumea cealaltă. La 17 ani are un cancer mai vechi. Au trecut deja trei ani, boala ei e perfect stabilă şi fata trăieşte ca tot omul sănătos. S-a făcut bine bând în fiecare zi "apa vie", produsă la Râmnicu Vâlcea. Apă sărăcită în deuteriu, au numit-o cercetătorii; lumea i-a zis direct "apă miraculoasă". De trei ani, Gianina bea numai apă din aceasta, cam un litru jumătate pe zi şi nu mai foloseşte deloc citostatice. Mama îi prepară şi supa cu apa respectivă. Nu a făcut metastază, deci practic e ca şi vindecată", ne-a spus doctorul Nicola Trăilă, şeful Clinicii de chirurgie oncologică din Spitalul Municipal Timişoara. Numai cu apa a prelungit vieţile câtorva zeci de canceroşi. "La cazurile avansate nu a vindecat boala, ci a dublat durata de viaţă. Cele mai bune rezultate au fost la cazurile incipiente, la copii şi la tineri. Iar la chimioterapie taie greaţa, bolnavul nu mai varsă şi e mai puternic. Atenţie, nu este un medicament, ci doar completează medicamentaţia", ne-a mai explicat doctorul Trăilă. Şi el bea zilnic apă, dimineaţa, în ceai. Ca să aibă efect, trebuie să bei fără pauze. 

Japonez îndrăgostit de apa miraculoasă: a luat 20 de tone 

Există, însă,un japonez care se şi îmbăiază în "apă vie" cumpărată din România. Avea un cancer esofagian şi doctorii îi mai dăduseră câteva luni. Profesor universitar fiind, ştia de apă. A luat avionul din Tokyo, s-a dus la Râmnicu - Vâlcea, s-a întors acasă cu promisiunea că i se pun rapid 20 de tone pe vapor. Au trecut opt ani, omul se simte ca şi cum n-ar fi fost bolnav niciodată. "A ajuns cel mai înfocat fan al apei. Zice că se îmbăiază în ea fiindcă e bună pentru epidermă, ba chiar îşi face şi sake din ea", râde profesorul Ioan Ştefănescu, directorul institutului. Şi el bea de vreo 15 ani, la cafea. "Aproape toată lumea din secţie consumă şi de aia sunt toţi foarte zglobii şi cu poftă de viaţă", zice. 

S-au făcut cercetări pe şoareci şi pe găini; rezultatul a fost că cei adăpaţi cu apă vie au trăit mai mult şi au fost mai sănătoşi. Deuteriul este un izotop al hidrogenului considerat responsabil pentru îmbătrânire şi nu numai. Cu cât ai mai puţin deuteriu în sânge, cu atât e mai bine, zic cercetătorii. 

Doctorul dermatolog Ioan Nedelcu a folosit apa pe pacienţii săi. A şi creat o gamă de creme pentru întreţinere pe bază de apă echilibrată în deuteriu. "Încetineşte îmbătrânirea cutanată, e spectaculoasă. Şi pentru acnee e grozavă, şi pentru psoriazis. Mi-a luat patru ani să realizez această gamă, iar acum conţine 19 produse diferite pe bază de apă. Produsele sunt unice, dar nu foarte cunoscute. Pentru a populariza linia este nevoie de multe sute de mii de euro, dar nu am aceşti bani", spune doctorul Nedelcu. 

Mai demult au ajuns la institut şi nişte cercetători de la NASA, dornici să ia apa pe Marte, pentru "un transport de fiinţe vii". Au studiat, s-au minunat, dar urmarea nimeni n-o ştie. Asta s-a întâmplat după ce invenţia fusese copleşită de premii şi medalii, la Saloanele de la Bruxelles, Geneva, Londra şi Budapesta. 

Cum s-a "născut" apa? 

S-a întâmplat prin anii '80 şi a avut doi "tătici"; unul este chiar directorul institutului de astăzi. Atunci ei studiau apa grea. La apa vie au ajuns fără să vrea, că intra în tehnologia de producere a apei grele. Abia după patru ani au obţinut... un litru de apă săracă în deuteriu. "Primul nostru şoc: nu avea nici un element de toxicitate, nici o urmă de nenatural. Prin '86 am obţinut şi brevetul, iar bolnavii au început să curgă la uşa institutului", zice profesorul Ştefănescu. Afacerea a început odată cu un anunţ - un ungur cumpăra sute de tone de apă. "Noi ne chinuiam cu un litru... ce să facă, ăla, domne, cu sute de tone? Ne-a cumpărat o tonă, a doua şi am început să ne dezvoltăm. Noi, până la el, nu ştiam că e atât de bună pentru sănătate. Prin 2000 exportam până la 150 de tone pe an (adică 150.000 de litri). El o cumpăra de la noi ca apă distilată, îmbuteliată sub un nume ales de el, şi o vindea bolnavilor ca apă potabilă, terapeutică". Pe sticlă nu scria unde e făcută.  

Când ungurul n-a mai putut plăti, directorul şi-a luat alt partener. Inginerul Cristian Mladin s-a angajat să cumpere şi să plătească regulat. Directorul i-a făcut şi un transfer de brevet, legal, iar acum partenerul său este cel care o produce în institut şi o vinde mai departe sub numele de Qlarivia. O jumate de litru costă 15 lei şi conţine de cinci ori mai puţin deuteriu decât apa obişnuită. Cel mai mult o cumpără tot ungurii (40%-50%) şi japonezii (10-15%). Restul se duce la românii bolnavi şi la câţiva pacienţi din SUA, Germania şi Turcia. Însă un american a cumpărat 180 litri fără a fi bolnav, numai pentru întreţinere. "Ne aflăm exact unde trebuie. Procentul vânzărilor în ţară e în creştere, mergem cu paşi mărunţi, pentru a testa piaţa. Exportăm maximum 150 de tone pe an fiindcă e încă afacere la scală mică", zice inginerul Mladin. E scumpă fiindcă se face puţină apă, iar 60% din preţul de cost e energie pură. "Una e să distribui cu furgoneta, alta cu camionul. E mai mult un hobby, deocamdată trăiesc din alte afaceri", zice stăpânul afacerii.

La institut, apa se produce continuu, zi şi noapte, într-un turn înalt de 30 de metri care "munceşte" 8.000 de ore pe an, cu cinci angajaţi. E ca un imens cazan: se pompează apă normală de Bistriţa, urcă pe conducte până în vârf, este distilată, curăţată de deuteriu şi revine jos, în jet anemic, pe un furtunaş. Se pune în nişte containere din plastic alb, se ozonifică, se decontaminează, apoi merge în altă parte, la instalaţia de îmbuteliere. Asta e ca-n filmele SF, a costat 70.000 de euro - e un soi de vitrină perfect curată, cu comandă computerizată şi plină de tot soiul de ţevi, furtune şi orificii. Vreo patru oameni îmbrăcaţi în alb, cu măşti, mişună concentraţi pe lângă ea. Dacă respiră vreunul pe instalaţie, dacă strănută sau dacă lasă o amprentă pe anumite piese, trebuie spălată toată instalaţia! Iar spălarea durează opt ore. În alt birou se face analiză izotopică a apei, cu nişte aparate de o "tehnologie incredibilă"; nişte fire ultrasubţiri, de abia le vezi cu ochiul liber. Prin ele circulă tot felul de substanţe. Numai instalaţia asta a mai costat un milion de euro. Scump, dar merită. Căci "părinţii" apei vii sunt siguri că invenţia lor va salva multe vieţi, de aici încolo.

Sursa:.gandul.info

Cel mai ieftin remediu natural pentru cancer şi bolile infecţioase

Bicarbonatul de sodiu este un remediu natural extraordinar. Această pudră obişnuită dispune de proprietăţi vindecătoare foarte eficiente în cazul unor boli precum acnee, cancer, răceli, gripă, reflux acid, şi lista poate continua. Nu trebuie să uităm nici de utilizările sale minunate în preajma casei. La un preţ destul de mic, bicarbonatul de sodiu ar putea fi acel produs miraculos, uşor de obţinut, disponibil şi eficient, pe care toată lumea îl caută. 

Conexiunea între ciupercă şi cancer 

Munca revoluţionară a lui Mark Sircus, doctor medical oriental şi de acupunctură, şi doctorul Simonchini, un oncolog din Roma, Italia, a arătat potenţialul incredibil al bicarbonatului de sodiu. Iniţial, doctorul Simonchini a făcut conexiunea între infecţiile fungice şi extinderea cancerului. Acesta a realizat faptul că atunci când o tumoare a fost spălată cu bicarbonat de sodiu (care este anti-micotic) aceasta s-a micşorat, iar apoi, în decurs de câteva zile, a dispărut complet. 

Mark Sircus duce această idee cu un pas mai departe, el subliniind faptul că dacă bicarbonatul de sodiu este înghiţit poate avea aceleaşi rezultate remarcabile. Sircus crede despre cancer că este o boală complexă şi că vindecarea depăşeşte cu mult simpla idee de “a direcţiona toate armele posibile împotriva tumorii”: “Corpul trebuie să fie în armonie perfectă, iar pentru aceasta, tehnicile de respiraţie, exerciţiile, expunerea la soare şi masajul pot lucra împreună cu terapia cu bicarbonat. Un exemplu de succes este Vernon Johnston care s-a vindecat de cancer la prostată de gradul IV urmând acest protocol”, arată doctorul Mark Sircus. 

Protejează împotriva răcelilor şi a gripei 

Cancerul nu este singura afecţiune care este vindecată de bicarbonatul de sodiu. Bolile contagioase, cum ar fi răcelile şi gripa, răspund de asemenea foarte bine la tratamentul cu bicarbonat de sodiu. 

Edward R. Hays, doctor în medicină, povesteşte: “În 1918 şi 1919, în timp ce luptam cu gripa, împreună cu Serviciul Public de Sănătate din SUA, mi s-a adus la cunoştinţă că persoanele care au fost foarte bine alcalinizate cu bicarbonat de sodiu, au contractat foarte rar gripă, iar cei care se îmbolnăveau, dacă erau alcalinizaţi mai întâi, aveau atacuri uşoare. De atunci, am tratat toate cazurile de răceală şi gripă mai întâi cu acest remediu natural, bicarbonatul de sodiu, şi în multe situaţii, în decurs de 36 de ore, simptomele dispăreau complet.” 

Dozajul recomandat pentru răceli şi gripe 

-În prima zi, se consumă şase doze a câte jumătate de linguriţă de bicarbonat de sodiu într-o cană de apă. Cele şase doze se iau la interval de două ore. 

-A doua zi, se continuă în acelaşi ritm, dar se reduce cantitatea la patru doze. 

-În cea de-a treia zi, se consumă doar două doze, una dimineaţa şi o alta seara. 

Se continuă cu o singură doză dimineaţa, până când boala dispare. 

Beneficii suplimentare 

Pe lângă faptul că este de foarte mare ajutor în cazul bolilor, bicarbonatul de sodiu are un spectru larg de utilizare. Bicarbonatul de sodiu este foarte bun şi pentru: vindecarea acneei, curăţarea părului şi îndepărtarea depunerilor, detoxifiant pentru intoxicaţia cu radiaţii, reflux acid, curăţarea dinţilor, îmbunătăţirea detergentului de rufe, îndepărtarea mizeriei şi a reziduurilor de pe fructele şi legumele proaspete, curăţarea casei şi dezodorizare, iar atunci când este combinat cu oţet, poate desfunda tevile instalatiei sanitare. Dacă ne raportăm la cât costă, ajungem la concluzia că bicarbonatul de sodiu este un campion natural foarte ieftin. Luând în considerare că tratamentul pentru cancer convenţional costă în medie mii de euro, merită măcar să aflăm mai multe despre această alternativă naturală, necostisitoare şi eficientă despre care tot mai mulţi doctori încep să vorbească. 

Sursa : Sfatuitoarea

Secretul de la Rosia Montana

In februarie 2012, o echipa de geologi a facut sapaturi la Rosia Montana, in una dintre galeriile descoperite de agatarsi, acum 5500 de ani. Au gasit aici o bucata uriasa din piatra, cu o compozitie de 15% praf de granit, 30% wolfram si 55% pulbere de aur de 50 de karate.

Agatarsi au fost stramosii dacilor si au locuit in spatiul in care se afla acum Romania. Herodot a fost primul care a relatat despre acest popor enigmatic, format din oameni foarte luxosi, care se tatuau si purtau bijuterii din aur.

Lespedea care este perfect slefuita avea o lungime de 12 metri, o latime de 6 metri si o inaltime de 3 metri, cantarind cu aproximatie 1700 de tone, cu 100 de tone mai mult decat a fost estimata “piatra femeii insarcinate” respectiv lespedea descoperita la Baalbek, numai aurul continut in ea reprezentand cca. 900 de tone, de aproape trei sute de ori mai mult decat s-ar fi putut obtine prin reciclarea integrala timp de 20 de ani, a haldelor de steril depozitat de milenii la Rosia Montana in urma exploatarilor aurifere, si de 150 de ori mai mult decat tot aurul extras de la suprafata si din toate galeriile de agatarsi pentru daci, apoi de romani, apoi de austroungari si de romani la un loc.

Rosia Montana, pazita de giganti!
Ceea ce socheaza si mai tare este locul unde a fost facuta aceasta uluitoare descoperire. Lespedea a fost gasita in Galeria Hiperboreana, aflata pe Valea Cornei, sub satul Cornea de la Rosia Montana. Acest loc a fost cercetat in urma cu 36 de ani iar datorita uluitoarelor descoperi arheologice si antropologice practic de neconceput pentru acea vreme, ea a fost inchisa si apoi sigilata la comanda Securitatii. Minerii care au fost chemati sa sape in aceasta galerie au murit. Doar 4 oameni au mai ramas in viata. Unul dintre ei, Ion Mois, povesteste despre acea noapte pe care nu o va putea uita niciodata. 

“Am gasit un os urias. Nu mai vazusem asa ceva”

„Poate ca nu trebuia sa zic nimic, ca doara am jurat la comunisti, dar eu ma trag de fel din Albac, chiar din neamul de moti al lui Avram Iancu, asa ca nu pot sa tac. Uite cum a fost: in iarna lu’ 76, am fost chemat de inginerul sef si am primit dispozitie sa redeschid, sa consolidez si sa electrific vechea galeria 13, ramasa inchisa inca de pe vremea austroungarilor, urmand ca dupa consolidare sa vina doi tovarasi geologi sa prospecteze. Galeria era veche, ramasa asa neexploata inca de pe vremea agatarsilor, care la vremea aceea scoteau din ea si prelucrau aurul si argintul pentru daci, iar filonul fusese epuizat cu multe secole inainte sa ajunga romanii stapani pe minele de aur, sau Alburnus Maior cum le placea lor sa le spuna. E drept ca se vad urme de cautare si din partea romanilor, dar este limpede ca ei s-au lamurit foarte repede si ca au abandonat. Lucrarile de consolidare si electrificare au durat aproape pana in vara lui 76 si am avut niste probleme cu golirea de apa a unei parti a galeriei care se inundase. Atat valvele din mina cat si electrovalvele de la pompe ne-au fost de mare ajutor.

Tot atunci am gasit si un os spalat de ape, asa de mare, cum nu ne mai fusese dat sa vad niciodata. Nici ortacii mei nu mai vazusera. Dupa ce l-am aratat directorului minei acesta l-a predat securistului Intreprinderii Miniere de Stat Rosia Montana, iar pe noi ne-a anchetat Procuratura vreo patru zile. Ca unde era osul cand l-am gasit? Ca in ce pozitie? Ca cine a mai fost cu noi in mina? Ca cine mai stie de existenta lui? Cati am intrat si cati am iesit din sut in ziua aia? Ma rog, tot felul de intrebari aiuritoare ca sa ne sperie si sa ne faca sa tacem. Am tacut cu totii evident iar dupa ce ne-a pus sa semnam declaratiile, ne-au trimis inapoi in galerie. Acasa n-am suflat o vorba. Mi-era frica pentru ai mei.

“Un schelet urias de 10 metri”
Atunci cand treaba noastra a fost terminata au intrat in mina doi oameni de la Bucuresti din care unul sigur era geolog. Ce au lucrat ei acolo nu stiu, dar asaaa… ca la vreo saptamana, s-a prezentat un al treilea, unul foarte tanar, cu o cicatrice la ochiul stang, care a zis ca e arheolog. La doua zile dupa el au venit o echipa intreaga de civili daar si cativa arheologi cu niste echipamente cam ciudate, impreuna cu un echipaj de Militie care a blocat accesul la galeria 13 si a inceput sa ne controleze noua legitimatiile la poarta. Dupa inca vreo luna jumate am fost chemati din nou, eu si ortacii mei, cei care ne-am ocupat de consolidari si care deja semnasem declaratiile, sa caram sterilul din fundul galeriei 13 si sa-l scoatem cu vagonetele afara din mina. Atunci am vazut grozavia. 

Arheologii scosesera la iveala din stanca un schelet urias, cam de 10 metri lungime, care zacea pe o parte cu picioarele stranse. Osul pe care il gasisem eu era legat cu o funda rosie si de-abia atunci am vazut ca era de fapt o vertebra. Mama da’ ce mai vertebra! Civilii se foiau de colo-colo! Unii isi notau cate ceva din ce ziceau arheologii, altii faceau poze cu blitzul. Ziceau ceva de unu Densusianu, apoi ceva de hiperboreeni, apoi unul sare cu gura mare ca sa-si vada ala cu Densusianu de treaba, ca Densusianu era avocat, nu istoric, apoi a dat-o cu partidu si cu securitatea.

“Scheletul asta pleaca la Moscova!”
Altul, si asta era arheologu cel tanar, ca l-am recunoscut dupa cicatrice, a scapat una cum ca scheletu ala era de hiperborean si ca ar putea fi chiar stramosul nostru! „ Nu se poate tavarisce! Ce hiperborean visezi!” – a racnit la el unul gras in haine de piele si cu accent rusesc! – „Omul se trage din maimuta! Unde ai mai pomenit tu maimuta de 10 metri? Gata! Ce s-o mai lungim!? Scheletul asta pleaca la Moscova!… Ia luati-l pa reactionaru’ asta d-aici! Bistro, bistro!” Atunci ne-a cuprins groaza pe toti. Doi gealati au sarit pe el, l-au legat si l-au tarat afara din mina. „Ia hai! Strangeti, impachetati in lazi si duceti totul la gara! Si daca mai sufla vreunul vreo vorba v-arunc kaghebeu-n ceafa! ” Tot pe noi a cazut magareata cu stransul si cu caratul. S-a facut dimineata cand am terminat de impachetat, de carat si de urcat lazile in tren. Dar nici pe noi nu ne-au lasat sa mai mergem acasa. Ne-au suit in doua dube fara geamuri si ne-au dus undeva. Unde?, nu stiu…. Dar stiu ca am mancat bataie vreo saptamana incheiata si ca m-au pus sa semnez ca n-am vazut si ca nu cunosc nimic, ca am un unchi legionar care e bandit si impusca securisti prin munti si mi-au zis ca daca suflu vreo vorba imi salta nevasta si copiii iar pe mine ma baga in puscarie. Am semnat si am tacut, ce era sa fac…!? Nici cu ortacii mei pe care i-am intalnit din nou la mina nu am mai vorbit despre asta.

Ceva de bine totusi mi s-a intamplat dupa aceea. La o saptamana dupa ce m-am intors la mina, unul de-l aveam mereu coada dupa mine cand intram si ieseam din sut, a venit la birt si s-a asezat la masa mea. Cinstit sa fiu cand l-am vazut mi-a inghetat sangele in vine. „Uite Ioane, – mi-a zis -, si eu sunt mot ca si tine. Si tot ca si la tine, neam de neamul meu au fost baiesi la Rosia Montana. Am fost acolo cand s-a descoperit scheletul uriasului. Acum e la Moscova. Eu ca si tine am fost martor. Ia plicul asta si pastreaza-l ca pe ochii din cap. Inauntru ai poza. Sa stii de la mine ca acolo in galerie se afla scheletul unui dac hiperborean, stramos de-al nostru. Pastreaza poza si arat-o nepotilor tai. Eu nu stiu daca scap pentru ca am fost iradiat. Pe voi v-au speriat bine, dar pe noi astia din securitate care nu ne speriem asa de usor, de noi se descotorosesc altfel. Nu te cunosc, nu ma cunosti. Nu ti-am dat nimic! Ai priceput?” „Da, am priceput!”. S-a ridicat si a iesit repede pe usa. Doar doua zile l-am mai vazut cum pasea ca o umbra in urma mea, apoi nu l-am mai vazut niciodata . Dar mai am in schimb poza cu hiperboreanul de la el”.

O descoperire asemanatoare a fost facuta si in Grecia, iar ramasitele gasite au disparut la fel de repede.

Surse: Piatza.net

            quartzfilm.ro

Pledoarie pentru lectura

Sursa: Istorii Regasite

Au fost dezvăluite noi detalii despre planurile ambiţioase de explorare spaţială ale Chinei

 

China intenţionează să lanseze următoarea misiune spaţială cu oameni la bord în iunie 2013, susţine mass-media chineză, acesta fiind următorul pas al ambiţiosului program spaţial chinez .

Naveta spaţială Shenzhou-10, ce va avea trei oameni la bord, este programată pentru o lansare în luna iunie, a declarat Niu Hongguang, comandant adjunct al misiunii spaţiale chineze.

Dacă naveta nu va putea fi lansată în luna iunie, variantele de rezervă sunt în iulie sau august, a mai spus oficialul chinez, care a adăugat că din cei 3 astronauţi, unul va fi probabil o femeie.

Anul acesta, Liu Yang a devenit prima femeie chineză care a ajuns în spaţiu, reuşind acest moment istoric cu ajutorul navetei Shenzhou-9. În cadrul misiunii, China a reuşit prima andocare spaţială manuală, o etapă importantă a programului spaţial chinez.

Printre obiectivele Chinei se numără construirea unei staţii spaţiale până la finalul acestui deceniu şi trimiterea unui om pe Lună. Ultimul an în care un om a păşit pe Lună a fost 1972.

Autorităţile chineze au anunţat că vor încerca să aselenizeze în 2013 cu ajutorul unei navete experimentale, aceasta urmând să transmită către Terra datele obţinute despre solul lunar în urma unei examinări amănunţite.

China consideră că programul său spaţial simbolizează dezvoltarea statului chinez şi rolul tot mai important pe care acesta îl are la nivel global, subliniind reuşita Partidului Comunist Chinez în transformarea unei ţări sărace într-una dintre cele mai importante state ale Terrei.

China a devenit în 2003 cea de-a treia ţară care a trimis prin forţe proprii un om în spaţiu, după SUA şi Rusia. În 2008, un taikonaut chinez a efectuat pentru prima dată un „space walk”. Mai mulţi specialişti cred că la finalul acestui deceniu, China va trimite un taikonaut pe Lună, misiune ce va consfinţi noua poziţie a Chinei pe mapamond: cea de lider.

Surse: AFP, BBC News

Sursa: Descopera.ro