
Scopul acestui megaproiect este de a transforma una din cele mai poluate metropole pe plan mondial, paralizată de un trafic demenţial, într-un simbol al traficului controlat – notează publicaţia italiană. În prezent, la Beijing sunt concentrate circa 5 miloane de autoturisme, iar către 2015 numărul acestora va ajunge la 10 milioane de unităţi. Aceasta în condiţiile în care structura rutieră a rămas aceeaşi ca în epoca lui Mao, iar nivelul de emisii zilnice de gaze şi praf fin corespunde cantităţii înregistrate în partea de nord a Italiei timp de o săptămâna. "La suprafaţă, Beijingul va rămâne accesibil doar pietonilor, bicicliştilor şi vehiculelor cu zero emisii şi zgomot.Vom construi noi parcuri, iar pe distanţe lungi pasagerii se vor putea deplasa cu ajutorul trenurilor de mare viteza" – detaliază primarul capitalei chineze Guo Jinlong planul de asanare ecologică a marii metropole.
"Revoluţia verde" va începe la Beijing prin construirea a 26 de tuneluri, indică la Repubblica. Prima autostradă de centură subterană va fi construită lângă Piaţa Tiananmen şi va cuprinde şi alte situri istorice. Dar, autorităţile chineze se gândesc să ascundă sub pământ nu doar camioanele şi autoturismele poluante, ci intenţionează să construiască în subteran şi mall-uri, hoteluri şi oficii. În afară de faptul că va decongestiona traficul, va elibera teritoriul de suprafaţă pentru activităţi de recreere şi divertisment, sistemul de tuneluri subterane va permite economisirea energiei, reducerea emisiilor de dioxid de carbon şi de căldură. Potrivit primarului Beijingului, lipsa luminii solare în timpul deplasării pe sub pământ şi în timpul orelor de muncă în subteran va putea fi compensată printr-o economie de timp ce se va putea petrece în aer liber, într-un mediu nepoluat.
Sursa: 2012en.ro
Sursa: 2012en.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu