"Ceea ce nu imbratisezi nu poti vindeca"
Sfantul Grigorie Teologul

miercuri, 23 februarie 2011

Profeţiile lui Gupta Swami despre România

Necunoscut publicului român, profesorul indian e celebru în afara Indiei, mai ales ca prezicător şi clarvăzător, el profeţind, cu o acurateţe extraordinară, evenimentele cruciale ale sfârşitului de secol şi începutul noului mileniu: căderea lui Gorbaciov, atentatul terorist din Indonezia, căderea navetei Columbia, dar şi căderea şi execuţia cuplului Ceauşescu. Din această cauză, de-a lungul timpului, indianul a fost contactat de mulţi preşedinţi de state şi guverne. Chiar şi Elena Ceauşescu a apelat la Gupta Swami în 1983, însă, deranjată de prezicerile acestuia, soţia dictatorului l-a obligat pe guru să părăsească urgent ţara. Aflat în vizită în Bucovina “trimis de viitor”, gurul indian a făcut o serie de profeţii cutremurătoare care, dacă se vor adeveri, vor schimba faţa României şi a planetei.

Ceauşeasca m-a făcut şarlatan

“Românii care m-au abordat nu s-au interesat decât de propriul lor viitor. Ultima a fost Elena Ceauşescu, dar nu i-a plăcut viitorul pe care i l-am prezis. M-a făcut şarlatan şi peste două zile eram invitat să părăsesc România. Acest lucru se întâmpla în anul 1983. Un înalt personaj din Guvernul României, care a participat în calitate de revoluţionar în procesul soţilor Ceauşescu (a refuzat să precizeze numele acestuia) mi-a mărturisit cu oarecare teamă, că printre şuşotelile Elenei cu Nicolae ( la proces ) a distins de două ori, foarte clar, numele meu. Probabil acţionau târziile regrete.”

Moartea actualului preşedinte va declanşa o explozie socială

“Concomitent, va începe un scurt şi înfiorător război mondial – al treilea şi ultimul – programat, declanşat şi întreţinut de forţele oculte care conduc omenirea. România va participa la război încă înainte de extinderea şi mondializarea acestuia, din cauza unei politici aiurite a conducătorilor ei. Tinerii români vor muri pe capete în ţări străine, în locul unor străini, pentru o cauză străină de interesele românilor. Preşedintele României va fi ucis într-un atentat pus la cale de opozanţii din propriul partid de guvernământ. Moartea sa şi fariseismul ucigaşilor aflaţi la conducerea României vor declanşa explozia socială care se va rostogoli ca un bulgăre de zăpadă pe covorul nenorocirilor româneşti.”

Românii vor trăi mai crunt decât pe vremea lui Ceauşescu

“Să vorbim despre ceea ce va fi, despre România şi poporul său. După ce actuala guvernare va căştiga din nou alegerile, la jumătatea mandatului (perioada 2010-2011 este jumătatea actualului mandat – nota mea) se va declanşa altă revoluţie română, una cu totul diferită de cea din 1989. Guvernarea va fi brutală şi va arăta aproape ca o dictatură, deşi se va numi, în continuare, democraţie. Românii o vor duce extrem de rău. Viaţa lor va fi mai cruntă ca pe vremea lui Ceauşescu. Legile vor fi deosebit de aspre, conducerea va fi violentă şi necruţătoare. Criza se va adânci, iar cei care i-au ales pe reprezentanţii lor vor înţelege, într-un târziu, că prin înlăturarea lui Ceauşescu au adus la conducere sute de dictatori, mai cruzi şi mai lacomi decât răposatul şi că, de fapt, în România, prin revoluţie s-a “evoluat”de la rău la foarte rău.

Averile celor îmbogăţiţi după 1989 se vor risipi

Mii de români vor muri sub pretextul înfăptuirii dreptăţii pe care o aşteptau de atâţia ani. Va începe o adevărată vânătoare de vrăjitoare împotriva comuniştilor şi a ceea ce dvs. numiţi securişti. România se va scălda într-o baie de sânge, demnă de personajul Dracula pe care l-a impus un scriitor englez. Vor muri oameni vinovaţi, dar şi mulţi oameni nevinovaţi. Temporar, autoritatea de stat va dispărea. Opinia publică internaţională, şocată, dar preocupată de propriile griji ale războiului, va sta în expectativă şi nu va interveni. Populaţia României se va reduce aproape la jumătate. Averile celor îmbogăţiţi după 1989 se vor risipi în mâinile rebelilor scăpaţi de sub autoritatea statală.

Din acest haos însângerat, România va ieşi purificată.”

“Ceea ce mi-a purtat paşii spre binecuvântatul pământ al Bucovinei e faptul că, într-un viitor nu prea îndepărtat, de aici, va porni la întâlnirea cu destinul său, cea mai puternică personalitate politică pe care o va cunoaşte poate mileniul care a început. Am venit să mă familiarizez cu aceste sfinte locuri, de unde va porni Mântuitorul omenirii viitoare… şi trebuie să recunosc că acesta are circumstanţe favorabile. Spun asta după ce am vizitat stâlpii spiritualităţii româneşti, concretizaţi în incomparabile opere de artă, cum sunt mănăstirile Moldovei. Din Bucovina se va ridica un om bun şi credincios, tare ca o stâncă. O mână de fier, un om înţelept şi drept, de nimeni cunoscut aşa până la acea dată. El va opri prăbuşirea naţiunii române şi tot el o va înălţa în fruntea statelor de pe glob. România va ajunge în scurt timp la cea mai mare extindere teritorială din întreaga sa existenţă şi la cea mai mare înflorire economică. Militarii români, aduşi în ţară de pe fronturile unde luptau fără nici un ţel, îşi vor folosi experienţa în obţinerea unor victorii şi mai glorioase decât ale înaintaşilor lor. Va fi posibil, deoarece vor avea un ţel, o cauză şi un conducător care să-i călăuzească. Secolele următoare, România va juca un rol preponderent în viaţa politică, socială şi economică a lumii.”

România – pilonul noii orânduiri internaţionale

“Raportul de forţe se va schimba total în lume la încheierea ultimului război mondial. Ţările puternic spiritualizate vor dobândi supremaţia mondială. Ţările noastre, India şi România, vor deveni pilonii principali pe care se va sprijini noua orânduire internaţională. Grecia, Japonia, Franţa sau Rusia (spălată de ateism şi comunism printr-o mişcare socială mai brutală decât cea românească) vor deveni polii noii dezvoltări mondiale, bazată mai mult pe spiritualitate, cultură, religie şi artă decât pe regulile reci ale unor economii lipsite de suflet. Structurile statale lipsite de suflet şi istorie, precum SUA, UE, NATO se vor prăbuşi. SUA au picioare de lut, fiindcă au fost consolidate pe false premise. Slăbiciunea lor va fi demonstrată în al III- lea război mondial, în urma caruia vor disparea.

Sursa: piatza.net

2 comentarii:

  1. Va amintiti de Tugui si de ,,Cei sapte ani apocaliptici,, de Contele Inncapuciato si de Shambala?
    Mie asa imi seamana.

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca traiesti vremurile la care se refera profetiile esti mult mai interesat, implicat chiar. Nu cred in puterea de a ghici viitorul, dar ii banui pe vizionari ca pot calatori in timp si de aici - previziunile. Tugui, Hobana, Rudan si, mai nou, Strainu au fost si sunt, dupa parerea mea, foarte ancorati intro lume la care nu am acces. Ma multumesc cu ceea ce ei ne ofera!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...