Nisipurile de Aur

Marea Neagra la Nisipurile de Aur in Bulgaria este la fel de albastra ca la noi, doar ca-i mult mai curata, nici gand de alge, nu am vazut cutii de bere aruncate ... Valurile-s la fel de frumoase ca la noi!Padurea de umbrele si sezlongurile puse la sfoara dau plajei un aspect deosebit.De la etajul cinci al hotelului Slavey am avut o priveliste splendida.

Vacanta se arata bogata in turisti. Spun asta fiindca nici nu se daduse bine startul in sezonul estival si statiunea era plina. Majoritari eram noi, romanii. Urmau, ca numar, nemtii, polonezii si chiar rusi, dar nu foarte multi.

Noptile, deloc linistite, vuiau de muzica si petreceri. In fiecare seara la orele 22.00 cerul era brazdat de artificii, fapt care accentua atmosfera sarbatoreasca. Ne-am tot intrebat de ce a fost nevoie sa strabatem litoralul romanesc de la nord la sud si sa venim in Bulgaria? De ce nu avem si la noi conditii civilizate la preturi rezonabile? Romanul din noi s-a revoltat. De ce ei pot si ai nostri nu!? Raspunsul il stim deja...

Sa revenim la hotel. Conditiile de cazare, masa, dar mai ales atitudinea personalului au fost la inaltime. Piscina mare exterioara-mi era cea mai draga fiindca avea adancimea perfecta si barul alaturi. Sigur, nu am consumat decat bere dar, daca voiam, puteam ridica cifra octanica.

In fiecare zi incepand cu orele zece dimineata si patru dupa amiaza o echipa de animatori se ocupa de antrenarea noastra in diferite jocuri. Doamnele faceau gimnastica...

Domnii erau mai interesati de "cocktail games"...Gimnastica in apa era o adevarata desfatare...

Domnii foarte priceputi la volei, ajutati si de doamne, dadeau adevarate spectacole. Intr-una din zile am asistat la un meci international! Polonia a provocat Romania! Chiar daca ai nostri au fost invinsi, lupta a fost stransa si frumoasa. Mai tarziu am aflat ca polonezii faceau parte din echipa de volei a unui club. Meciul a fost frumos!!!In toata aceasta harmalaie si veselie care ne-a cuprins am sesizat privirea trist-nostalgica a unui domn in varsta. Candva, cu siguranta, si el plonjase ca sa impresioneze fetele...

Priviti pescarusul din fotografia de mai jos! Mare hotoman! Cu rabdare, statea la panda pe acoperis, pe umbrele, balcoane si privea terasa.

Daca lasai farfuria cu mancare pe masa si mergeai sa mai iei ceva el, banditul, actiona. Instantaneu pornea in picaj si din cateva inghitituri te lasa flamand.Dupa care, spre veselia celor din jur, mergea sa bea si un pic de apa sa nu-l apuce sughitul ca prea infulecase in graba.

In drumul spre casa am trecut prin statiunile romanesti cu speranta ca vom vedea aceeasi atmosfera dar nu a fost sa fie. Pustiu peste tot! In Eforie Nord erau ceva turisti dar putini, foarte putini fata de ce era la vecinii din sud. PACAT!

Tulcea

„Io, Mircea voievod şi domn, singur stăpânitor a toată ţara Ungrovlahiei şi al părţilor de peste munţi, încă şi spre părţile tătărăşti şi herţeg al Almaşului şi Făgăraşului şi domn al Banatului Severinului şi de amândouă părţile peste toată Podunavia, încă până la Marea cea Mare şi singur stăpânitor al cetăţii Dârstor.“

Asa se prezenta acum peste sase sute de ani Mircea cel Batran. Tulcenii i-au ridicat statuie sa vegheze si acum la Marea cea Mare ...Vara se anunta fierbinte. Probabil de asta, in Tulcea, gasesti fantani arteziene la tot pasul.Papadie in intersectie !!! Pacat ca nu putem auzi si susurul apei ...In linistea parcului doi porumbei stau la povesti si, din cand in cand, se alinta.

Orasul privit de sus. Se vede portul si Bratul Tulcea, care, la sud de oras se desparte in bratele Sulina si Sfantu Gheorghe.
Tulcea are si alti strajeri. Dorobantul si Vulturul stau de veghe de la 2 mai 1904, cand Monumentul Independentei a fost dezvelit in prezenta familiei regale. Piatra de temelie a monumentului a fost pusa in octombrie 1879, cu prilejul vizitei la Tulcea a domnitorului Romaniei, Carol I de Hohenzolern, insotit de Mihail Kogalniceanu, generalul-medic Carol Davila si colonelul Dimitrie Lecca, ministru de razboi. Atunci, la baza fundatiei au fost ingropate, alaturi de un pergament, si decoratiile lui Carol Davila.
In timpul primului razboi mondial armata germano-bulgara ce ocupase Dobrogea a demontat statuia dorobantului, vulturul si placile monumentului si le-a transportat in Bulgaria pentru a fi topite. Monumentul a fost refacut in forma actuala in anul 1977 la sarbatoriirea centrenarului independentei de stat a Romaniei.
Azi totul este pasnic, iar domnu' Titi - buna noastra gazda - traieste un moment important: prima zi de pensie!Imortalizam si noi un un zambet si plecam...

... spre Mihail Kogalniceanu, unde mamaita Marusea ne asteapta cu bors de gaina, friptura si placinte dobrogene. Gradinuta din fata casei este plina de flori. Straturile de capsuni ne fac cu ochiul dar dupa atatea bunatati, doar gustam cativa. Facem cateva fotografii sub tricolor, multumim pentru masa si ne continuam drumul.
Trecem prin fata noii biserici pregatita pentru sfintire in data de 13 iunie 2011. Mai tarziu am citit pe pagina episcopiatulcii.ro despre acest eveniment.

"Preasfintitul Parinte Visarion, Episcopul Tulcii a oficiat astazi, 13 iunie, slujba de sfintire a noii biserici, cu hramul "Sfanta Treime", din localitatea Mihail Kogalniceanu, Protopopiatul Tulcea, inconjurat fiind de un sobor de 26 de preoti si diaconi, in prezenta autoritatilor locale si a peste 1500 de credinciosi."

Multumim familiei Gherasim si in mod deosebit lu' mamaita Marusea!

30.05 - 01.06.2011

Drumuri prin Dobrogea

30.05.2011

De la Braila am trecut Dunarea cu bacul si iata-ne in Dobrogea. Am parasit racoarea salciilor plecate peste undele batranului Danubiu dar ne-am bucurat ochiii cu lanuri imense de maci, maci care ne-au insotit tot drumul in aceasta perioada.

La Isaccea am facut popas de cateva minute in portul care nu avea nimic din grandoarea celor pe care le mai vazusem noi. Cateva nave aflate in rada scrasneau din lanturi de macara, se auzea zgomot de pietris incarcat semn ca tot ce se intampla acolo avea rost. Am plecat urmariti de priviri nedumerite. Explicatia ar fi fost simpla: voiam sa vedem portul Isaccea. Numai pentru asta am oprit!

Din nou la drum! Suntem aproape de Tulcea si oprim pentru o gura de apa si o pauza scurta, suficient ca sa observam o depasire pe linia continua. Rusinica!!!!!

Dunare, Dunare drum fara pulbere... In portul Tulcea o salupa acosteaza dupa un rondou gratios. Nu poti sa nu admiri priceperea capitanului si eleganta a ambarcatiunii.

La Tuzla, in sensul giratoriu, un avion straluceste in soare. Seamana cu un manz priponit pentru eternitate. Parca-i simti dorinta de a zvacni spre inalt ...

Ne inscriem in linie dreapta spre Bulgaria si in curand vom duce dorul soselei largi, bine intretinute, cu marcaje bune. Compensatia va veni de la oamenii de acolo, dar despre asta in postarea urmatoare.

La revedere, Romania!!!

Romania santajata pentru a ascunde secretele Bucegilor

Bucegii au avut întotdeauna o aură de mister, mai ales din pricina Sfinxului şi a Babelor, structuri de piatră care par a fi rodul imaginaţiei omului şi nu o acţiune oarbă a naturii. Chiar dacă Bucegii au fost martorii naşterii multor legende, prea puţine au reuşit însă să ajungă până în vremurile noastre. Printre cei care au adus din nou la lumină frumuseţea şi misterul celui mai important simbol din Prahova, şi de ce nu, din România, Sfinxul, se numără, în mod surprinzător, Daniel Ruzo, un explorator peruvian care a pus în atenţia lumii posibilele legături dintre civilizaţia Markawasi şi cea geto-dacică. Acesta a remarcat o serie de asemănări între Sfinxul din Bucegi şi sculpturi monolitice din Anzi. Din nefericire, descoperirile acestuia nu sunt susţinute şi de o carieră ştiinţifică de încredere. Ruzo a lansat o ipoteză, considerată de comunitatea ştiinţifică aiuristică, în care explică faptul că civilizaţia umană este formată din ere, fiecare durând 8608 ani şi care la rândul lor sunt formate din patru cicluri solare de 2125 ani. Potivit acestuia acum suntem în a cincea eră. La fiecare 8608 ani, Pământul suferă o catastrofă. Monumentele din jurul lumii, printre care şi Sfinxul, marchează locurile unde oamenii se vor putea adăposti. Aici intervine una dintre legendele conteporane, bazată poate pe imaginaţie şi descoperorile peruvianului. Unul dintre zvonurile care circulă, mai ales pe internet, este că sub Sfinx şi muntele Omu s-ar afla o cavernă de circa 20 de kilometri lungime. Începând de aici, povestirea devine din ce în ce mai fantezistă. Pestera ar fi protejată de câmpuri energetice şi americanii chiar ar fi efectuat săpături, sub protecţia autorităţilor române şi cu ajutorul, binenţeles, a masoneriei mondiale, în anul 2003. Din nefericire nu au reuşit să pătrundă prin scutul indestructibil. Conspiraţiile nu sunt complete, dacă la mijloc nu intervine şi o organizaţie cvasi-guvernamentală. În cazul României este vorba de Departamentul Zero, o organizaţie care transcende democraţia recentă a României şi care îşi are rădăcinile în timpul comunismului. Departamentul Zero ar fi fost responsabil pentru deconspirarea acţiunii ilegale americane. România voia să facă publice descoperirile din Bucegi, dar a fost oprită printr-un şantaj mondial. Chiar dacă aceste relatări par aiuristice, din când în când se petrece ceva care să dea un pic de crezare faptului că este totuşi ceva deosebit în Bucegi. În 1993 au avut loc o serie de cutremure, doar în zona Sinaii şi Busteniului. Acestea au fost explicate oficial prin proximitatea cu zona Vrancea, dar există mai multe mărturii care spun că înainte de crutremure se auzeau bubuituri puternice, iar mulţi locuitori din zonă au spus că sufereau de insomnie. Cu sau fără mistere, masivul Bucegi rămâne una dintre cele mai importante monumente, naturale sau nu, ale României şi trebuie tratat cu mult mai mult respect decât o facem în prezent. Cine ştie, poate odată s-ar putea să fim nevoiţi să ne adăpostim în vreo pesteră.
Sursa: miscareazeitgeist.ro

Braila

29.05.2011 Braila
Dupa o noapte odihnitoare si un mic dejun copios am pornit prin oras. De pe soclul unde au asezat-o brailenii, Ana Aslan ne priveste cu tineretea in priviri.

Parasim pentru moment asfaltul incins in favoarea celor care se pot relaxa cu adevarat.

Parcul racoros, bine intretinut da o stare de tihna si te indeamna sa poposesti.

Am observat ca in aceasta parte de tara nu sunt conflicte etnice. Bustul de mai jos il reprezinta pe Naum Vechilhargi, carturar albanez.

Dupa cateva minute de mers ne atrage atentia o placa din care aflam ca si bulgarii traiesc in buna intelegere cu brailenii.

Spre regretul meu nu am gasit nici un tun expus pe langa monumente asa ca ma multumesc sa pozez langa o cladire cu o arhitectura deosebita, o nava stilizata cred.

Este atmosfera de sfarsit de saptamana si de inceput de vacanta.

Pasari metalice inlantuite de mana sculptorului se pregatesc sa-si ia zborul. In departare Insula Mare a Brailei. Intr-acolo se pregatesc sa calatoreasca?

Vas de pasageri acostat sau restaurant plutitor?! Aceeasi atmosfera de vacanta tihnita razbate de la bord odata cu muzica lina, un vals inchinat Dunarii, daca nu ma insel.

Privite dinspre Dunare, pasarile metalice par a se indrepta spre cuiburi, lucru care-l facem si noi.
La revedere Braila!