"Ceea ce nu imbratisezi nu poti vindeca"
Sfantul Grigorie Teologul

luni, 21 februarie 2011

Despre dascăli - Profesorul de sport

Am sa va povestesc acum despre profesorul de sport din liceu. Nu era unul de top, ba chiar avea destule "puncte slabe", cum ar spune tata. Mi-a ramas in minte pentru ca iesea din tipare. Colegii lui erau sobri si controlati. Tinuta, atat ca vestimentatie cat si atitudinea le erau permanent impecabile. Colonelul Cristea, insa, era om ca toti oamenii, ii placea spritul si-l durea in cot de regulamentul de ordine interioara, daca il suparam injura. Iarna orele lui incepeau si se terminau cu spalat cu zapada pana la brau. La inceput ne zgribuleam dar, cu timpul, a inceput sa ne placa. Inchipuiti-va treizeci si cinci de baieti in echipament sportiv, goi pana la brau, iesind in fata salii de sport si frictionandu-si cu energie bustul cu zapada timp de trei-patru minute, dupa care fuga la vestiar, sters cu prosopul si incepea ora. Nu stateam nici un moment, lucram tot timpul, mai ales ca era perioada in care Nadia Comaneci castiga concurs dupa concurs si gimnastica la aparate era deja o moda. La terminarea orei ritualul se relua: afara - spalat cu zapada, la vestiar - echiparea in uniforma si fuguta la matematica sau ce urma.
Traditia Liceului Militar de la Campulung Moldovenesc spunea ca, in fiecare an, in cadrul Competitiei Nationale "Daciada" trebuia sa prezentam un spectacol sportiv. De ce? Pai oricum noi ii bateam pe toti din judet la orice disciplina sportiva iar finalul ne apartinea si era ca o recunoastere a valorii liceului. Cireasa de pe tort era ansamblul de gimnastica format din cinci sute de elevi care, in ritmul muzicii militare, executau exercitii de gimnastica, combinatii de exercitii, piramide, dansuri tematice, etc. Problema era sincronizarea, cinci sute de oameni care sa se miste la unison timp de jumatate de ora nu era lucru usor. Faceam zilnic o ora de pregatire, evident in timpul nostru liber, nu din orele de clasa sau studiu care erau sfinte, nu te scotea nimeni doar daca erai bolnav. La o repetitie, cand mai erau doar trei zile pana la reprezentatie, nimic nu se lega: au cazut cei care formau piramidele, sirurile au incurcat exercitiile si ne-am dat cap in cap. Portavocea lui Cristea nu ajuta la nimic, cum la nimic nu ajutau nici vorba buna sau amenintarile. Cand ne asteptam mai putin colonelul a dat cu cascheta de pamant, a aruncat portavocea si, cu lacrimi in ochi, a traversat platoul spre sala de sport unde avea biroul. Noi, surprinsi de reactia lui, i-am facut loc in tacere si drumul lui a ramas marcat in sirurile noastre ca o carare. Dupa un moment de surpriza, cativa baieti de anul patru au mers sa-l aduca inapoi. Din sala de sport se auzeau injuraturi si blesteme. Stupefactia a fost adevarata doar cand au iesit baietii ducandu-l pe colonel pe sus. Se zbatea si urla dar nu a avut nicio sansa. A fost urcat cu forta pe zidul de unde dirija antrenamentul, un elev i-a indesat sapca pe cap si altul i-a pus portavocea in mana. Dupa cateva momente, Cristea, cu voce alterata, gatuita a dat ordinul de incepere. Nu a fost nevoie de nici o interventie, totul a mers fara greseala... "Multumesc, baieti! Liber la program!" si a plect pe acelasi drum, croind aceeasi carare in randurile noastre, dar cu alte lacrimi in ochi.

Vespazian Ionesi, februarie 2011, Bacau

3 comentarii:

  1. Trebuie sa recunosc mi-a placut articolul si mi-a facut placere sa-l citesc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc, Anonimus! Cati ani ai? Banuiesc ca esti foarte tanar. Te salut cu prietenie!

    RăspundețiȘtergere
  3. It is the best time to make some plans for the future and it is time to be
    happy. I have learn this put up and if I may just I wish to suggest you some interesting things or advice.
    Maybe you can write subsequent articles relating to this article.

    I wish to learn more issues about it!
    Also visit my blog :: social bookmarking

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...