Călătorea de milioane de ani prin spațiul negru și rece. O măcina o foame cumplită. Plutea intrun ocean de energie dar nu se putea hrăni. Undeva, in cele mai indepărtate amintiri, se contura imaginea unei alte existențe. Una paradisiacă... Pe atunci se afla sub influența binefăcătoare a Soarelui. Dinspre astru veneau valuri de lumină și căldură. Purta pe ea viață. Plante verzi, roiuri de insecte, animale mari, blânde dar și altele mici și viclene. Pe toate, insă, le intrecea OMUL. Câtă perfecțiune! Câtă perseverență! Nimic nu-i stătea in cale. A devenit stăpân peste toate, a transformat intreaga planetă. A și botezat-o Terra. Suna frumos. La început a considerat-o centrul Universului, dar cu timpul a înteles că este una din miliardele de planete. Când s-a desprins de pe ea și a făcut prima călatorie cosmică i-a mai dat un nume "Planeta albastră". Suna, așa, a alint.
Construia și nu-i plăcea - dărâma inălțând ceva și mai măreț. Miliarde de unelte schimbau zilnic fața planetei. A început cu plugul de lemn în brazda căruia creșteau lanuri de grâu și a ajuns la căi ferate, șosele, baraje, orașe imense....
Ce idee grozavă a fost Turnul lui Babel. A reușit să-i invrăjbească pe toți împotriva tuturor. Spiritul Terrei găsea și transmitea motiv de luptă pentru orice. Pentru pă mânt, pentru ape, pentru mâncare dar și pentru femei și pentru zei. Țărâna se inroșea de sângele celor căzuți în războaie, iar sufletele lor inundau spiritul Terrei. Moartea in luptă însemna multă suferință și ură, iar Terra se schimba. Furtunile pe mări și oceane ilustrau spiritul său, nămeții și gerurile inghețau mințile și sufletele. Se murea de boală, săracie, prostie, vanitate. Vanitatea era ceva ce putea fi exploatat. Ducea la razboaie care ofereau hrana adevarata și abundentă, iar conflagratiile mondiale i-au deschis un apetit fantastic. Dar.... 
Întro zi omul a înteles că nu va putea trăi pe această planetă flămândă, că odată și odată ea îl va inghiți cu totul. Când a văzut că omul iși deschide aripile precum Icar și zboară către alte lumi, Terra a priceput că este condamnată și că va trebui să se mulțumească cu firimituri. Spiritul cu ce avea să-l mai inalțe?!
Au urmat vremuri triste. Soarele pălea, lumina trimisă de el era palidă și rece și parcă nici chingile în care o ținea nu mai erau așa de puternice. Ba, chiar avea impresia că va fi scăpata în neant. Când s-a întâmplat lucrul acesta, deși știa că se va intâmpla odată, a intrat in panică - rămașiță de umanitate - dar apoi s-a liniștit.
Știe deja ce are de făcut. Trebuie să găsească o stea tânară, puternică, luminoasă și va fi iar "a treia planetă de la soare". Este cel mai bun loc. Cănd o va găsi, spiritul sau va munci șapte zile și va creea din nou minunata "Planetă albastra"....Vespazian Ionesi, noiembrie 2010, Bacău




