Despre copii şi câini

Catedrala ortodocsă din Bacău.Când, la doi-trei anişori, copilul nostru încearcă, nefiind marcat încă de societatea adultă, să facă ceva uman, cum ar fi să dea unui câine slab şi şchiop bucătica de pâine, pe care noi îl obligăm să o mănânce deşi nu-i este foame, mama sau tata ceartă copilul şi alungă câinele. Şi copilul şi câinele se despart cu ochii umezi. Nu înţeleg nimic. Totul este împotriva firii. În câţiva ani copilul, cu fond bun la naştere, se tansfomă prin, grija noastră, întrun monstru. La următoarea întâlnire va arunca în acesta cu pietre. Schelălăitul câinelui îl va distra. Şi noi şi copilul vom striga „marş potaie”.

Şi copilul creşte, creşte... sub ochii şi îndrumarea noastră. Cu fiecare zi devenim tot mai buni....
Vespazian Ionesi, 28.04.2010, Bacău

Mioriţe mioritice

Goblenul se intitulează „Apus la far” și are dimensiunile 36/22 cm.

Azi dimineaţă, uitandu-mă-n oglindă, am sesizat că am privirea paşnică. M-am încruntat, dar nu am obţinut un rezultat satisfăcător. Nu aş fi speriat pe nimeni. Sunt un tip pe placul celor care ne conduc. Moale, fără mofturi, educat să fiu supus, fără dorinţe de a accede pe plan social, fără alură de şef... Cred că-s un fel de mioriţă mioritică numai bună de crănţănit pentru Lupul de mare. Şi, la fel ca mine, sunt milioane. Chiar şi cei care se burică zgomotos, până la urmă, tot acolo ajung. Lupul are privirea rea-crucişă şi dinţii tari. Noi suntem o pradă uşoară. Ca orice oaie, atunci când cel de lângă noi păţeşte ceva, behăim un pic şi ne vedem mai departe de păscut. De aia suntem oi, să ne taie de Paşti, sau, când vrea el, ciobanul. Noi nu vom reacţiona. Cu privirea blândă (priveşte-te în oglindă!), resemnaţi, vom trăi cum şi cât va hotărî el. Nu avem puterea de a spune NU. Nu ne ajutăm semenul decât dacă cineva organizează colecte televizate lacrimogene şi nici atunci. Schimbăm repede canalul. Nu am văzut, nu ştim - nu trebuie să facem nimic.

Vespazian Ionesi, 27.04.2010, Bacău

Florile de cireș și măturoiul

Zilele trecute veneam spre casă cu bucuria primăverii în suflet. Motive de mulțumire aveam destule, dar vremea mă binedispunea în primul rând. Adia un vânticel subțire, fără a fi rece, și spulbera florile de cireș căzute. Era soare, era frumos...Undeva în fața mea o femeie de la întreținere mătura. Mătura mecanic. Se vedea că gândurile-i sunt aiurea. Vântul bătea din față și-i umpea pantalonii de trening cu praf. Nu conta. Oricum nu erau curați. Nici în urma ei nu era mai curat ca în față. ... mătura florile de cireș. Oare trebuiau măturate? Nu era mai frumos cu un covor alb pe stradă? Sigur nu-și pusese intrebarea asta. Ea trebuia să măture și mătura. În același mod muncesc și mai marii noștrii. Tot ce se întâmplă de doi ani în țară seamănă cu măturatul despre care vă spuneam. Fără noimă. Oameni de nimic fac ce li se ordonă fără să-i intereseze ce se întâmplă în urma lor. Dacă le este lor bine restul nu mai contează.

Vespazian Ionesi, 23.04.2010, Bacău

Ţara lu' sens giratoriu

Fotografia se intitulează „La coada calului” și este loc de intâlnire când îi de mers la o berușcă...

De vreo doi ani incoace, peste tot în ţară, se construiesc sensuri giratorii. Faptul mă bucură. Se simplifică regulile şi noi ne descurcăm bine în intersecţii în care altădată... Cine dădea examen pentru permis de conducere şi ajungea la R.M.B. era picat fără drept de apel. Numai gândul la încâlceala de acolo te răpunea.

Apoi a apărut şi bancul despre blonda căreia un puşti îi cere un leu ca să-i arate cum să iasă din giratoriu. Amintirea şi bancul mă duc cu gândul la ce ni se întâmplă acum. Cred că mintea ne este mai zăpăcită decât zulufii blondei şi, mai cred, că ne-ar prinde bine un puşti care să ne scoată din vârtejul în care, cu bucurie, am intrat în 1989. Zilnic, televizorul ne spune cât de rău ne era înainte. Copii se minunează când văd fotografii din tinerețea noastră, în care suntem frumoşi şi imbrăcaţi bine. Tot zilnic, analiştii ne explică ce ni se întâmpă şi de ce ni se întâmplă. Programele TV de nişă ne strecoară in creier, discret, faptul că in 2012 ar fi posibil să sărim din giratoriu direct in ceruri, fie catastrofal, înghiţiţi de pământul care a început deja să tresară în cutremure sau, evolutiv, trecând întrun nou nivel existenţial ca „oameni de lumină”. Nu mai avem tihnă. Întrebarea e când ne era mai bine? Când păşeam încolonaţi diciplinat intro siguranţă care ne dădea linişte sau azi cu capul ţăndări de întrbări care nasc alte întrebări? Răspunsul cred că l-am ştiut şi atunci şi acum. Întotdeauna cineva te dirijează pe marele drum. Dacă, din când în când, ne dăm seama, stăpânii schimbă forma giratoriului...

Vespazian Ionesi, 15.04.2010, Bacău

Trăiască babele şi automedicaţia!

Cât de naturale sunt ...medicamentele naturiste?

Goblenul se intitulează „Bisericuța inzăpezită” și are dimen siunile 20/28 cm.




La intrebarea mea, dacă farmacia cu produse naturiste pe care şi-a deschis-o „merge”, cunoştinţa mea a răspuns:„Trăiască babele şi automedicaţia”. Am zâmbit şi i-am urat afacere bună. Bine că nu-s babă mi-am zis şi mi-am văzut de ale mele. Ideea e că produsele naturiste au explodat pe piaţa românească. Comerciantul, chiar dacă are halat alb, farmacistul este tot un comerciant, stând la masă cu producătorul de medicamente au constatat că omul simplu (ce-mi place sintagma asta: „omul simplu”) a început să reducă consumul de pastile. Daaaa? Hai să-i oferim o alternativă! Nu-i mai vindem produse de sinteză. De azi îi oferim natura şi totodată sănătatea. Cu câtă bucurie băgăm in noi, mai ales doamnele, produse naturiste de slăbit şi nu numai. Nu mai avem nicio grijă. Ce dacă ne cresc mustăţi şi ne dor sânii, farmacista a spus că-s naturale şi că nu au efecte adverse. În plus nu ne trebuie nici reţetă. Câţi dintre noi avem puterea de a rezista reclamelor, care, de asta sunt reclame, să ne convingă, să ne prostească. De unde avem curajul să luăm medicamente, (naturiste?!) care în loc de prospect au o fiţuică scrisă mărunt fără nici un reper de responsabilitate în caz că ceva nu merge bine? Nu știu!
În concluzie: Trăiască babele şi automedicaţia!
Vespazian Ionesi, 14.04.2010, Bacău