Şi atât de rău i-a speriat pe hoţi…

Vlad Ţepeş a vrut să scape ţara de tâlharii de drumul mare, care se ascundeau prin codri şi, ieşind, îi jefuiau pe trecători, mai cu seamă pe negustorii care duceau cu ei mărfuri şi bani. A pus potere, adică cete de ostaşi însărcinaţi cu menţinerea ordinii – am zice azi, jandarmi – de au împânzit ţara şi, cum îi prindeau pe tâlhari, îi şi tăiau sau spânzurau sau trăgeau în ţeapă. Şi atât de rău i-a speriat pe hoţi, că la puţină vreme după aceea puteai cutreiera ţara în lung şi în lat, şi prin şes, şi prin păduri, şi nu-ţi mai era teamă de a fi atacat de tâlhari.

O poveste zice aşa: că un negustor străin, “venit din ţara ungurească”, s-a dus la vodă să se plângă că din carul lui, pe care din poruncă domnească îl lăsase noaptea afară, în faţa casei unde era în gazdă, i se furaseră o sută şaizeci de ducaţi – ducatul sau galbenul de aur era pe atunci unitatea monetară cea mai mare. Vodă i-a spus că hoţul va fi prins. Şi a şi fost prins şi tras în ţeapă. Apoi, a dat poruncă oamenilor să i se pună banii la loc, însă cu un ducat mai mult, de la el. A doua zi, negustorul s-a înfăţişat lui vodă, i-a mulţumit şi a spus că a găsit însă un ducat mai mult. Vodă s-a bucurat de cinstea lui, zicându-i că, de ar fi tăinuit aflarea acestui ducat în plus, îl trăgea şi pe el în ţeapă alături de hoţ!

Altă poveste ne spune că într-un loc pustiu pe unde trecea drumul mare, la un puţ unde se opreau călătorii să ia apă, vodă pusese de se agăţase, pentru băut, o ceaşcă de aur. Şi nimeni, cât a domnit, n-a îndrăznit s-o fure. Aşa spaimă băgase el în oameni.

Sursa: Neagu Djuvara, Radu Oltean, De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul,  Ed. Humanitas, 2010, pag. 33-34