Despre Patronat

Până în '89 școala, presa, literatura la care aveam acces prezentau patronii ca niște oameni răi, hrăpăreți, porniți pe căpătuială ... bine că am scăpat de ei! Dar...Unchiul Toader de la Volovaț - Suceava, care trăise și pe vremurile dinainte de comunism mi-a povestit...
Avea douăzeci și de ani, tocmai se căsătorise, bineînteles după armată că așa era atunci și tânăra-i nevastă nu prea avea chef să "stea la gazdă", iar el nu-i putea refuza nimic. Să-ți faci casă în București nu era lucru ușor. Era angajat la o fabrică de încălțăminte condusă de Dumitru Mociorniță și muncea două schimburi zilnic și duminica, dacă era de lucru, ca să facă rost de bani. Cum era și firesc efortul său a fost remarcat de patron, care a dorit să discute cu bucovineanul cel harnic. In fața lui s-a prezentat nu un munte de om, cum te duce gândul, ci un tinerel sfrijit. După o discuție lungă și plină de întelegere bătrânul Mociorniță l-a chemat pe "cel de la contabilitate" și i-a spus: "Pe terenul (nu mai țin minte unde a spus unchiul) băiatul ăsta o sa-și facă casă cu o cameră și bucătărie. Materialele le dăm din depozitul nostru iar de lucrat va lucra el și echipa de la intreținere. Plata o va face lunar, dar după ce văd eu hârtiile". A plătit doar materialele și terenul "că meseriașii sunt deja plătiți și lucrează unde le zic eu" a spus Mociorniță. Cu lacrimi în ochi unchiul spunea o poveste care, pentru mine, suna ciudat. În pod mai păstra o pereche de bocanci de culoare galbenă, cu piele dublă la carâmbi, pe care-o dădea cu untură de gâscă, "să nu crape" ... Impresionat de ce-mi spusese unchiul am dorit să-l și "văd" pe acest patron. Din pagina care-i este dedicată pe internet am transcris: "Aprecia hărnicia, competența și responsabilitatea socială. Fără a fi un om de stânga, cunoștea nevoile celor săraci și considera o obligație a celor avuți să se gândească la semenii lor." Concluziile le tragem fiecare. Eu am vrut să pun în balanță statul cu patronatul.
Vespazian Ionesi, decembrie 2010