Primul avion invizibil

Se pare că inginerii nazişti erau periculos de aproape de a construi un avion care să fie invizibil pe radare, putând astfel schimba cursul istoriei celui de-al doilea război mondial. Un prototip al acestui avion a fost testat cu succes înaintea Crăciunului anului 1944, dar naziştii n-au mai fost capabili să perfecţioneze designul si să treaca la productia de serie. Capacitatea tehnologică germană era recunoscută în timpul celui de-al doilea război mondial, naziştii fiind cu ani buni înaintea aliaţilor în ceea ce priveşte tehnologia militară (să amintim de tancurile Panzer şi de rachetele V-2). Nemţii erau in dezavantaj atunci când se confruntau cu avioanele britanice Spitfire - mai rapide si mai manevrabile, asa ca lucrau de zor la dezvoltarea de noi aparate de zbor, întrucât simţeau că soarta războiului se întorcea împotriva lor. In anul 1943, şeful forţelor aeriene germane, Hermann Goering, a cerut inginerilor proiectanţi să producă un bombardier care să îndeplinească cerinţele “trei de 1.000″, adică să poată căra echipamente de 1.000 de kg, să poată zbura cu viteza de peste 1.000 kmh, şi să aibă autonomie de zbor de 1.000 km.

Fotografia alaturata prezinta prototipul avionului Horten Ho 2-29.

Doi fraţi piloţi, Reimar şi Walter Horten, au propus un proiect de avion care ar fi îndeplinit cerinţele lui Goering. Compartimentul central era realizat din oţel şi ar fi folosit un motor BMW. Ideea novatoare era aceea de a înveli avionul cu un material format din praf de mangal şi clei de lemn, amestec care, ar fi absorbit undele electromagnetice ale radarului si, impreuna cu designul deosebit, ar fi făcut avionul invizibil faţă de aparatul radar. Se pare că aceeaşi metodă a fost folosită şi în crearea primului avion invizibil american. Folosindu-se de planurile originale, firma producătoare de armament Northrop-Grumman, a realizat o replică, la scară naturală, a avionului Horten Ho 2-29, întreaga operaţiune costând circa 250.000 de euro şi 2.500 de ore pentru a fi construit. Concluzia este urmatoarea: avionul n-ar fi fost total invizibil pentru radarele folosite în cel de-al doilea război mondial, dar invizibilitatea sa era destul de mare şi ar fi fost destul de rapid pentru a ajunge la Londra, înainte ca avioanele Spitfire să-l fi putut intercepta.
“Dacă germanii ar fi avut timpul să dezvolte aceste avioane, ele ar fi avut un impact semnificativ”, afirmă Peter Murton, expert de avaiaţie al Muzeului Imperial de Război din Duxford. “Acest design, afirmă acelaşi expert, ar fi fost foarte eficient, întrucât ar fi minimizat forţa de frecare, şi de aceea ar fi ajuns la viteze foarte mari în picaje şi în planare, şi ar fi avut o autonomie incredibil de mare”.

Sursa: Secretele lui Lovendal