La 22 iunie 1941, 2.600.000 de nemți cărora li s-au alăturat 326.000 de români au atacat Uniunea Sovietică. Acest al doilea front deschis de Hitler se întindea din nordul Finlandei până la Marea Neagră. La ordinul Mareșalului Antonescu „Ostaşi, vă ordon: Treceţi Prutul!” românii au atacat pe un front cuprins între Cernăuți - în nord și Marea Neagră - în sud. Scopul acestei ofensive era să aducă în granițele firești Basarabia, pământ romanesc cuprins între Prut și Nistru. La plutonul cercetare al unei unități, din cele care acționau în sud, era și Vasile al Ilincăi din Sarata, Bacău. Misiunea plutonului din care făcea parte era să devanseze grosul efectivelor și, în caz că se intâlneau cu rușii, să alarmeze unitatea, pentru a evita atacurile prin surprindere. Vasile al Ilincăi era socrul meu, pe care nu l-am cunoscut. Le povestea fiicelor prin câte a trecut, iar ele, mici fiind, ascultau infiorate întâmplările grozave. Mai trăia doar fiindcă-l ocrotise Dumnezeu. În focul atacurilor, spunea el, mulți români nu ținteau să omoare, doar indreptau pușca spre ruși și trăgeau "dacă trebuie să moară, o să-l găsească glonțul" spuneau unii. Alții, dimpotrivă, erau permanent la pândă "uite-l, acu-l rad". Și-ntradevăr glonțul lovea, de cele mai multe ori direct în steluța din căciulă, frângând omul care, se lungea pe fundul tranșeei. Nici "vânătorii" noștri nu aveau zile multe, odată-i vedeai și pe ei că tresar loviți, suspină și li se face privirea sticloasă. Nimeni nu îndrăznea să judece pe nimeni.
"Dumnezeu să-i ierte", șopteau ceilalți cu frică și speranța că lor nu o să li se întâmple. O parte reușeau să rămână oameni, dar pe mulți războiul îi făcea câinioși indiferent de nație. Era cineva vinovat!?
Vespazian Ionesi, decembrie 2010, Bacau
La 22 iunie 1941, 2.600.000 de nemți cărora li s-au alăturat 326.000 de români au atacat Uniunea Sovietică. Acest al doilea front deschis de Hitler se întindea din nordul Finlandei până la Marea Neagră. La ordinul Mareșalului Antonescu „Ostaşi, vă ordon: Treceţi Prutul!” românii au atacat pe un front cuprins între Cernăuți - în nord și Marea Neagră - în sud. Scopul acestei ofensive era să aducă în granițele firești Basarabia, pământ romanesc cuprins între Prut și Nistru. La plutonul cercetare al unei unități, din cele care acționau în sud, era și Vasile al Ilincăi din Sarata, Bacău. Misiunea plutonului din care făcea parte era să devanseze grosul efectivelor și, în caz că se intâlneau cu rușii, să alarmeze unitatea, pentru a evita atacurile prin surprindere. Vasile al Ilincăi era socrul meu, pe care nu l-am cunoscut. Le povestea fiicelor prin câte a trecut, iar ele, mici fiind, ascultau infiorate întâmplările grozave. Mai trăia doar fiindcă-l ocrotise Dumnezeu. În focul atacurilor, spunea el, mulți români nu ținteau să omoare, doar indreptau pușca spre ruși și trăgeau "dacă trebuie să moară, o să-l găsească glonțul" spuneau unii. Alții, dimpotrivă, erau permanent la pândă "uite-l, acu-l rad". Și-ntradevăr glonțul lovea, de cele mai multe ori direct în steluța din căciulă, frângând omul care, se lungea pe fundul tranșeei. Nici "vânătorii" noștri nu aveau zile multe, odată-i vedeai și pe ei că tresar loviți, suspină și li se face privirea sticloasă. Nimeni nu îndrăznea să judece pe nimeni. 
"Dumnezeu să-i ierte", șopteau ceilalți cu frică și speranța că lor nu o să li se întâmple. O parte reușeau să rămână oameni, dar pe mulți războiul îi făcea câinioși indiferent de nație. Era cineva vinovat!?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu